ICCJ. Decizia nr. 4476/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4476/2010
Dosar nr. 10083/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 7639.9/110/2009, învestită cu judecarea apelului a fost menţinută starea de arest preventiv a apelantului inculpat I.V. şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 332/D/2010 din 05 noiembrie 2010 a Tribunalului Bacău, secţia penală, inculpatul I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt s-a stabilit că în perioada iunie 2008 - noiembrie 2009 inculpatul I.V., pentru a-şi asigura venituri pentru sine şi familia sa, în înţelegere cu numitul L.V., aflat în Spania a recrutat un număr de 26 persoane pe care le-a asigurat că le va asigura transportul în Spania, locuinţă decentă şi un loc de muncă la persoane fizice sau persoane juridice unde urmau să culeagă portocale sau mandarine, cu plata săptămânală, în funcţie de cantitatea de fructe obţinută şi cu venituri de 1000 - 1500 euro lunar, după deducerea cheltuielilor, inclusiv cele de transport efectuate de el. În realizarea activităţii infracţionale, inculpatul a cumpărat bilete de călătorie de la o societate de transport cu filiala în Oneşti şi a transportat persoanele care au acceptat ";oferta "; sa pe traseul Oneşti - Valencia, iar din autogara Valencia persoanele au fost transportate de numitul L.V., în localitatea Corbera, unde au fost cazate, într-un imobil, cu o suprafaţă de locuit redusă faţă de numărul lor, fiind nevoite să improvizeze spaţiile de locuit, cu mai multe persoane în cameră. Printre persoanele care au acceptat să facă deplasarea în Spania, s-au aflat şi părţile vătămate B.A., C.V., S.G., G.G.S., C.M., B.V., M.S., R.C., B.L., precum şi alte persoane.
Pe timpul folosirii imobilului, inculpatul I.V. a impus persoanelor cazate reţineri suplimentare, respectiv câte 500 euro pe lună pentru cazare, 5 euro pe zi pentru transport la locul de muncă şi plata săptămânală a unei zile de muncă în favoarea sa, la aceste reţineri adăugându-se pontarea unor cantităţi mai reduse de fructe recoltate decât cele reale, precum şi reţinerea contravalorii produselor alimentare necesare traiului zilnic, pe care el le procura gratuit de la magazine, produsele având termenul de valabilitate expirat. Părţile vătămate au primit sume modice ca plată pentru munca prestată timp de două luni în localitatea Corbera din Spania. Datorită unor neînţelegeri intervenite între inculpatul I.V. şi L.V., privind împărţirea banilor obţinuţi de părţile vătămate, inculpatul, împreună cu 5 părţi vătămate B.A., C.M., M.S., B.L., B.V. şi rudele sale au plecat din localitatea Corbera în localitatea Capo de Rodondo - Arojo de l'Ojanco, unde au cules măsline la o altă persoană. În această localitatea, inculpatul I.V. a cazat părţile vătămate într-un imobil părăsit, fără nicio utilitate sau dotare necesare unui spaţiu de locuit. Datorită condiţiilor improprii de locuit şi a conduitei inculpatului faţă de munca pe care o prestează, respectiv neplata ei, impunerea unor datorii discreţionare şi împovărătoare, cele 5 părţi vătămate au părăsit, la câteva zile, imobilul, fiecare pe cont propriu, cu menţiunea că au primit pentru cele două luni de muncă la cules de mandarine şi struguri, sume extrem de modice, cuprinse între 20 - 70 euro fiecare, unele fiind nevoite să cerşească pentru a se putea întoarce în ţară.
Probele administrate au relevat că inculpatul I.V. a speculat situaţia socială precară a părţilor vătămate, le-a pus într-o stare de dependenţă, determinată de împrejurarea că acesta nu cunoşteau limba, nu aveau disponibilităţi financiare, astfel că recrutarea şi transportul lor în Spania le-a realizat cu uşurinţă, unde a preluat în folos propriu veniturile realizate de acestea.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, inculpatul I.V. a declarat apel şi a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, completată la termenul din 6 decembrie 2010.
Instanţa de control judiciar, sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării stării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acestuia.
La luarea măsurii preventive a apelantului inculpat, instanţa a avut ca temei de drept prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar în fapt a ţinut seama de gravitatea infracţiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată, de caracterul transfrontalier al infracţiunii, de frecvenţa infracţiunilor de acelaşi gen săvârşite şi de necesitatea unei prevenţii generale.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a reţinut, pe lângă gravitatea infracţiunii pentru care este judecat apelantul inculpat şi împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă, modul de operare şi a constatat că acesta prezintă un pericol concret şi actual atât pentru ordinea publică din România, cât şi pentru ordinea de drept din alte state membre ale Uniunii Europene, cu deosebire Spania. Activitatea infracţională a apelantului inculpat a fost întreruptă de organele de urmărire penală, care l-au surprins la părăsirea ţării, pentru a se deplasa din nou în Spania, pentru a exploata alte victime recrutate tot prin înşelăciune, el fiind în continuare cercetat pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faţă de alte 16 persoane vătămate decât cele din cauza de faţă.
Din probele administrate mai rezultă că apelantul inculpat se află în situaţia prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., în sensul că există date că acesta, prin tatăl său, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea persoanelor vătămate, fiind relevante în acest sens, declaraţiile părţii vătămate M.M., care a relatat că înainte de audiere a fost ameninţată cu acte de violenţă în situaţia în care va spune adevărul, de către tatăl inculpatului.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a identificat patru motive fundamentale acceptabile pentru arestare şi, respectiv menţinerea acestei măsuri faţă de un inculpat, respectiv: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca odată pus în libertate, acuzatul să împiedice aplicarea justiţiei, riscul să comită noi infracţiuni sau să tulbure liniştea publică, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite două din aceste condiţii, respectiv riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei şi să tulbure ordinea publică.
Măsura menţinerii arestării preventive este conformă şi cu prevederile art. 5 parag. 3 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că durata arestării preventive a apelantului inculpat nu a depăşit un termen rezonabil, întrucât în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului, astfel că nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestării preventive. Cât priveşte eventualitatea incidenţei art. 139 C. proc. pen., privind înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă este necesar să se fi schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, dar în cauză aşa cum s-a arătat nu numai că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, dar au apărut temeiuri noi, care justifică privarea de libertate a inculpatului şi înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, pe care apelantul inculpat a motivat-o în sensul că are o situaţie familială dificilă, cu un copil minor, la care a mai adăugat şi necesitatea de a-şi putea face apărări şi a propune proba cu martori pentru a dovedi pe adevăraţii traficanţi de persoane, instanţa a apreciat că asemenea susţineri nu justifică admiterea unei astfel de cereri, apelantul inculpat având posibilitatea oricând de a solicita probe noi în apărare, iar aspectele privind persoana sa vor fi examinate în momentul în care instanţa se va pronunţa pe fondul apelului.
Împotriva încheierii, în termen legal, inculpatul I.V. a declarat recurs, motivat oral de apărătorul din oficiu, în şedinţa publică, în sensul că se impune judecarea recurentului inculpat în stare de libertate, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, are un copil minor în îngrijire, iar în privinţa liberării provizorii sub control judiciar, sunt temeiul pentru admiterea acesteia, deoarece nu există date din care să rezulte că inculpatul va mai săvârşit vreo infracţiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Înalta Curte, a analizând recursul declarat de inculpat şi motivele invocate, constată că acesta este nefondat şi va fi respins.
În conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b din acelaşi cod, Curtea constată că, instanţa de apel a dispus legal şi temeinic menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece nu a dispărut temeiul iniţial prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a determinat luarea măsurii, mai mult, au intervenit temeiuri noi prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., care impun menţinerea acestei măsuri privative de libertate, iar pe de altă parte, cauza are un grad de complexitate ridicat, inculpatul a avut permanent o conduită nesinceră, astfel că perioada în care inculpatul a fost privat de libertate respectă exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la termenul rezonabil al duratei arestării preventive.
Pe de altă parte, potrivit art. 1601 şi art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar, iar aceasta se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar, nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, recurentul inculpat a fost condamnat de Tribunalul Bacău la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiune pentru care legea prevede într-adevăr pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani şi condiţia prev. de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., apare îndeplinită, dar liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda inculpatului I.V. deoarece, există date din care rezultă nu numai că acesta va încerca, dar, prin intermediul familiei a şi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi vătămate, conduită analizată deja, astfel că nu se impune reluarea acesteia.
Înalta Curte constată că şi în privinţa respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, încheierea instanţei de apel, este temeinică şi legală şi nu sunt temeiuri pentru casarea acesteia.
Din considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Potrivit disp. art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 7639.9/110/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4472/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 113/2010. Penal → |
|---|
