ICCJ. Decizia nr. 4468/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4468/2010
Dosar nr. 2934/177/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 25/2010 din 16 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Aleşd în Dosarul nr. 2934/177/2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta B.L., domiciliată în T., judeţul Bihor împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul penal nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, menţinută de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarul penal nr. 557/II.2/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea înregistrată la dosar la 2 decembrie 2009, petenta B.L. a atacat rezoluţiile date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarele penale nr. 616/P/2009 şi nr. 557/II.2/2009. În motivarea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petenta a arătat că făptuitorul Ţ.G. a declarat sub prestare de jurământ că a cumpărat de la petentă o suprafaţă de teren, lucru imposibil faţă de împrejurarea că terenul respectiv era în litigiu. A mai susţinut petenta în plângerea formulată că a solicitat în repetate rânduri ca făptuitorul să prezinte contractul de vânzare-cumpărare, lucru ce nu s-a întâmplat, organele de cercetare penală nedepunând diligenţele necesare în vederea aflării adevărului, terenul revendicat de Ţ.G. fiind în folosinţa sa din anul 1981, când l-a cumpărat împreună cu casa de locuit.
Prin Rezoluţia nr. 616/P/2009 din 19 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de făptuitorul Ţ.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. În motivarea rezoluţiei, procurorul a arătat că în urma cercetărilor întreprinse în cauză nu a rezultat comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către Ţ.G., cu ocazia audierii, acesta menţinându-şi declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de judecată cu precizarea că cele declarate sunt reale.
Prin Rezoluţia prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 557/II.2/2009 din 17 noiembrie 2009, s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva Rezoluţiei nr. 616/P/2009 din 19 octombrie 2009.
Analizând plângerea formulată de petentă în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prin prisma motivelor invocate de aceasta şi în raport cu probele administrate în Dosarul nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, instanţa de fond a apreciat că aceasta este nefondată şi a respins-o ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. pentru argumentele expuse în considerentele hotărârii pronunţate şi care vor fi expuse în cele ce urmează.
Din actele Dosarului nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd a rezultat că petenta B.L. a reclamat faptul că la data de 30 ianuarie 2009 aflându-se sub jurământ, făptuitorul Ţ.G. a declarat în mod mincinos că a cumpărat un teren arabil de la B.I. - ce face parte din terenul aflat în litigiu, - fără ca acesta să fie proprietar, că terenul în litigiu cu nr. top. X, Y se află în spatele gospodăriei făptuitorului, aspect ce nu rezultă din schiţa cadastrală, precum şi faptul că pârâtul B.I. nu a folosit acest teren datorită intervenţiilor reclamanţilor.
Ulterior, petenta a revenit asupra celor afirmate iniţial şi a susţinut că făptuitorul a declarat că a cumpărat teren de la B.I., însă se referă la alte nr. topo. decât cele în litigiu, pe care nu le-a menţionat, însă din CF 87 nu rezultă că făptuitorul ar fi cumpărat teren de la B.I.
În dosarul de urmărire penală s-a depus declaraţia din data de 30 ianuarie 2009 a intimatului Ţ.G., audiat în calitate de martor în Dosarul civil nr. 159/177/2008 al Judecătoriei Aleşd, prin care acesta a declarat că ştie că terenul în litigiu cu nr. topo. X, Y se află în spatele gospodăriei sale. A arătat martorul că ";dinainte de revoluţie aceste terenuri sunt folosite de către reclamanţi, fiind vorba de terenuri arabile şi fâneaţă";, că după aprecierea sa, ";reclamanţii folosesc terenurile în suprafaţă de 20 - 25 ari şi că pârâtul B.I. le-a solicitat reclamanţilor terenul";. În fine, intimatul a declarat că ";a cumpărat teren de la B.I., însă s-a referit la alte nr. topo"; şi că ";pârâtul nu a folosit terenul, el încercând să facă acest lucru în condiţiile de mai sus, nereuşind însă datorită intervenţiilor reclamanţilor";.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, făptuitorul a arătat că în faţa instanţei de judecată a spus doar adevărul, afirmaţiile sale fiind susţinute în totalitate şi de numitul B.I., ambii arătând că Ţ.G. a cumpărat un teren de la cel din urmă, nefiind vorba însă de nr. topo în discuţie, ci de alt nr. topografic, iar contractul nu a putut fi perfectat şi intabulat în cartea funciară datorită faptului că petenta a notat procesul în cartea funciară.
În ceea ce priveşte afirmaţia făptuitorului în sensul că terenul în litigiu cu nr. topo. X, Y se află în spatele gospodăriei sale, instanţa de fond a reţinut, din schiţa existentă la dosarul de urmărire penală, coroborat cu menţiunea din CF 87 T. de sub B 14-15, de unde rezultă că imobilul în care locuieşte făptuitorului este situat pe nr. topo Z, ca fiind adevărate declaraţiile făcute de făptuitor referitor la învecinarea terenurilor în litigiu cu casa acestuia.
Şi afirmaţiile făptuitorului privind folosinţa terenului au fost apreciate ca fiind corecte, din probatoriul administrat în cauză nerezultând existenţa unei alte stări de fapt decât cea relatată de acesta cu ocazia audierii sale în calitate de martor. Pentru considerentele arătate, instanţa de fond a constatat că în sarcina intimatului Ţ.G. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), reclamată de petentă şi, în consecinţă, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de B.L., împotriva soluţiei dată de procuror în Dosarul penal nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, menţinută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin Rezoluţia dată în Dosarul penal nr. 557/II.2/2009.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a declarat recurs petenta B.L., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Aleşd cu motivarea că această cauză a fost judecată în mod superficial, nefiind cercetate aspecte ce ţin de încheierea contractului de vânzare-cumpărare între B.I. şi Ţ.G.
Recurenta-petentă a invocat faptul că respectivul contract de vânzare-cumpărare nu i-a fost prezentat, iar intimatul nu a fost audiat, la dosarul cauzei fiind depusă o declaraţie a intimatului dată cu ocazia cercetării unor alte aspecte într-un alt dosar şi că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că în CF a terenului în litigiu nu se pot opera tranzacţii, fiind înscrisă existenţa unui proces cu privire la teren.
Prin Decizia penală nr. 362/R din 25 iunie 2010, Tribunalul Bihor, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de petenta B.L. şi a menţinut ca fiind legală şi temeinică hotărârea pronunţată de judecătorie.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs petenta B.L., recurs ce a fost respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 494/R/2010 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Şi împotriva deciziei penale sus-menţionate a formulat recurs petenta, care a solicitat casarea în întregime a hotărârilor anterioare pronunţate în cauză, trimiterea dosarului spre rejudecare şi completarea cercetărilor faţă de intimatul Ţ.G., care a refuzat să prezinte organului de cercetare penală contractul de vânzare-cumpărare al terenului în litigiu, obţinând prin fals şi uz de fals un titlu de proprietate asupra terenului respectiv, fapt ce a generat mai multe acţiuni în justiţie.
Examinând decizia atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea pronunţată potrivit alineatului 8 al textului de lege menţionat poate fi atacată cu recurs. În speţa dedusă judecăţii, instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze cauza în primă instanţă a fost judecătoria care a pronunţat Sentinţa penală nr. 25/2010 din 16 februarie 2010 prin care a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara B.L. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată de procuror la data de 19 octombrie 2009 în Dosarul penal nr. 616/P/2009 şi menţinută de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin Rezoluţia nr. 557/II.2/2009 din 17 noiembrie 2009.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, petiţionara a uzat de calea de atac a recursului prevăzută de lege şi soluţionată de Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 362/R din 25 iunie 2010, hotărâre care este definitivă.
Legea procesual penală română nu prevede o a doua cale ordinară de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, iar în cazul în care s-a folosit o atare cale de atac, aceasta nu poate fi privită decât ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara B.L. împotriva Deciziei penale nr. 494/R/2010 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta-petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4465/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1039/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
