ICCJ. Decizia nr. 4496/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4496/2010
Dosar nr. 516/35/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 noiembrie 2009 persoana vătămată P.D.M.R. a depus o plângere penală împotriva avocatului M.N. din cadrul Baroului Bihor şi a lui C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, gestiune frauduloasă şi abuz de încredere.
În plângerea penală s-a arătat că la data de 15 octombrie 2008, fostul ei mandatar C.M. a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică cu avocatul M.N., deşi în baza mandatului dat acesta nu putea să angajeze vreun avocat.
A mai arătat că mandatarul a închiriat avocatului M.N. imobile, iar când a solicitat predarea cheilor a fost refuzată, că mandatarul şi-a însuşit sume de bani din chiriile unor imobile şi că a încasat de la Statul român despăgubiri pentru ea şi i-a folosit cu rea-credinţă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluţia nr. 809/P/2009 din data de 25 februarie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii M.N. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, 214 şi 213 C. pen., întrucât faptelor pentru care s-a depus plângerea penală le lipsesc laturile obiective şi subiective ale infracţiunilor.
Procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluţia nr. 207/II.2/2010 din 20 aprilie 2010, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei împotriva soluţiei dată în Dosarul nr. 809/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Împotriva rezoluţiei procurorului persoana vătămată a făcut plângere în faţa judecătorului, iar Curtea de Apel Oradea, prin Sentinţa penală nr. 82/P din 9 septembrie 2010 a respins, ca nefondată, plângerea petentei P.D.M.R..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că procurorul de caz a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, în concordanţă cu probele administrate, iar din oficiu nu s-a constatat niciun motiv legal pentru modificarea rezoluţiilor atacate.
S-a mai reţinut că nu există indicii că intimaţii au săvârşit faptele imputate.
Împotriva acestei sentinţe persoana vătămată a declarat recurs prin care a învederat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a formulat plângerea penală şi solicită casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar persoana vătămată l-a împuternicit pe doctorul C.M. ca în numele ei şi pentru ca să încheie orice fel de acte pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra unor imobile din municipiul Oradea şi oraşul Beiuş.
În temeiul procurilor date, mandatarul C.M. a luat legătura cu avocatul M.N. pentru ca acesta să se ocupe de notificările legale şi pentru introducerea unor acţiuni civile la instanţele judecătoreşti, scop în care s-au încheiat contracte de asistenţă juridică.
Urmare a acestor contracte de asistenţă juridică, intimatul M.N. a redactat acţiuni pe care le-a introdus în instanţă, fiind judecate peste 80 de dosare, iar prin hotărârile pronunţate au fost restituite petentei mai multe imobile.
Din actele premergătoare efectuate rezultă că petenta a cunoscut că mandatarul a angajat un avocat că aceasta a purtat corespondenţă scrisă cu intimatul M.N. şi că avocatului i s-au plătit onorarii minime parţiale, iar diferenţa urmând a fi suportată de petentă.
Procurile date sunt generale şi mandatarul a acţionat cu bună credinţă pentru realizarea drepturilor patrimoniale ale petente, mandatarul (ca persoană fără studii juridice) putând să apeleze la serviciile unui specialist în scopul îndeplinirii mandatului încredinţat.
În aceste condiţii, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, faptei lipsindu-i latura subiectivă, astfel încât corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Referitor la faptul că unele imobile revendicate au fost ocupate abuziv de către avocatul M.N., din actele dosarului rezultă că între mandatar şi avocat s-au încheiat contracte de comodat, contract ce presupune dreptul de folosire a lor, existând un titlu legal în baza căruia intimatul M.N. a avut numai un drept de folosire este exclusă infracţiunea de tulburare de posesie, iar diligenţele depuse de mandatar pentru administrarea şi conservarea acestor imobile nu au caracter penal sub aspectul laturii subiective.
Cu privire la faptul că mandatarul ar fi folosit o sumă de bani primită ca despăgubiri, din actele dosarului, nu rezultă că această sumă ar fi fost folosită de reprezentantul petentei ci doar păstrată până la predarea ei către P.D.M.R..
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte constată că procurorul de caz a dat o soluţie legală şi temeinică, în conformitate cu probele administrate, iar instanţa de fond justificat a respins plângerea formulată de petentă ca nefondată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara P.D.M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 82/P din 9 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4497/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
