ICCJ. Decizia nr. 4505/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4505/2010
Dosar nr. 10085/1/2010
Şedinţa publică din 13 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1397/109/2008, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Z.I., menţinând în continuare această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 3/MF din 9 martie 2010 a Tribunalului Argeş, inculpatul Z.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut în sarcina inculpatului că împreună cu alţi inculpaţi, în perioada 2005 - 2008, a creat o reţea ce avea drept scop traficarea unor persoane de sex feminin în vederea exploatării sexuale, precum şi a unor persoane de sex masculin, cu handicap în vederea obligării lor la activităţi de cerşetorie.
Prin Încheierea din 14 martie 2008 a Tribunalului Argeş s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în temeiul art. 146, 1491, 148 lit. f) şi 151 C. proc. pen.
Cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în conformitate cu prevederile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale şi se impune menţinerea ei întrucât subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.
S-a reţinut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericolul pentru ordinea publică fiind apreciat nu numai în raport de persoana inculpatului, ci şi de gravitatea faptelor comise, caracterul organizat al activităţii infracţionale, părţile vătămate minore implicate şi reacţia cetăţenilor cu privire la săvârşirea unor astfel de fapte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate întrucât este arestat de aproape trei ani şi are în întreţinere patru copii minori.
Recursul declarat nu este fondat.
Inculpatul Z.I. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/32001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedepsele de 9 ani închisoare şi respectiv 12 ani închisoare, urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
La data de 14 martie 2008 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 1057/109/2008 emis de Tribunalul Argeş, reţinându-se ca temeiuri ale arestări preventive dispoziţiile art. 146, 1491, 151 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
Potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică";, iar potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., „ când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.";
În cauza de faţă, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/32001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că împreună cu alţi inculpaţi, membri ai aceleiaşi familii, în perioada 2005 - 2008, a creat o reţea ce avea drept scop traficarea unor persoane de sex feminin în vederea exploatării sexuale, precum şi a unor persoane de sex masculin, cu handicap, în vederea obligării lor la activităţi de cerşetorie.
Faţă de gradul de pericol social deosebit al infracţiunilor comise, de modalitatea de săvârşire a acestora şi de împrejurarea că faţă de inculpat a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţin şi în prezent.
Apreciind că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare menţinerea acesteia măsuri, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi cu respectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale Constituţiei României referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există indicii temeinice că s-a săvârşit o infracţiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.I. împotriva Încheierii din 25 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1397/109/2008.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 13 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1991/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4507/2010. Penal → |
|---|
