ICCJ. Decizia nr. 4567/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4567/2010
Dosar nr. 1707/109/2009
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 70/A/MF din 9 iulie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi ale inculpaţilor S.M.V., R.P.C., T.G. şi P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 4/MF din 9 martie 2010 a Tribunalului Argeş, motivat de aspectul că probele cauzei au demonstrat că inculpaţii au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi prin violenţă şi constrângerea părţii vătămate şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, încadrarea juridică a faptelor fiind corect stabilită de către prima instanţă, iar individualizarea juridică a pedepselor a respectat întocmai criticile impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) De asemenea, şi latura civilă a cauzei a fost stabilită corespunzător, despăgubirile civile acordate părţii civile pentru suferinţa fizică şi psihică la care a fost supusă fiind stabilite în cuantumul suficient.
În termen legal, au exercitat calea ordinară de atac a recursului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cât şi inculpaţii.
Parchetul critică hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie, în motivele scrise invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen. pentru ca oral, procurorul de şedinţă să susţină numai critica privind netemeinicia hotărârilor în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, considerându-le extrem de blânde, iar daunele morale trebuiau separat stabilite, din moment ce inculpaţii T.G. şi P.C. nu au participat la fapta de viol din august 2009.
Inculpatul R.P.C. neagă săvârşirea tuturor faptelor, iar în subsidiar solicită reîncadrarea juridică a acestora şi reindividualizarea pedepsei în raport de circumstanţele atenuante.
Deşi nu au respectat termenul imperativ impus de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul P.C. critică hotărârile pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., din moment ce nu a desfăşurat nicio activitate materială care să se concretizeze în infracţiunea de complicitate prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), în timp ce inculpatul T.G. invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt de către instanţe, el nefăcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol, neexistând nicio probă care să-l incrimineze. În subsidiar, solicită diminuarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările dosarului, hotărârile atacate, cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în prima instanţă şi în apel sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. (2 infracţiuni) inculpatul S.M.V., o singură infracţiune prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. şi art. 26 raportat la art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., inculpatul R.P.C.; o infracţiune prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., inculpatul T.G. şi o infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., inculpatul P.C., la pedepse privative de libertate, cu excepţia ultimului inculpat, faţă de care s-a dispus executarea acesteia în condiţiile art. 861 C. pen.
Aşa cum reiese din întreg materialul probator al cauzei şi cum corect au reţinut ambele instanţe, în seara zilei de 13 - 14 august 2008, partea vătămată minoră M.M.D., care se afla în autoturismul condus de martorul B.R., a fost trasă cu forţa din maşină de către inculpaţii S.M.V. şi R.P.C., după ce în prealabil aceştia au blocat în trafic autoturismul O. al martorului.
Au urcat-o cu forţa şi contra voinţei ei în autoturismul lor, între timp la locul faptei ajungând pe un scuter şi inculpatul T.G. Apoi, au transportat-o pe minoră într-o zonă izolată de case din satul G. al comunei B., unde au obligat-o să întreţină cu fiecare câte un raport sexual normal, iar inculpatul T.G. a mai întreţinut şi un raport sexual oral cu aceasta.
Deşi inculpatul T.G. nu a recunoscut niciodată săvârşirea faptei, în depoziţiile iniţiale coinculpaţii S.M.V. şi R.P.C. au susţinut că şi el a avut raporturi sexuale cu partea vătămată, confirmând astfel susţinerile acesteia. În plus, la testul cu aparatul poligraf - deşi nerecunoscut ca procedeu probator în legislaţia procesuală penală, însă utilizat pe scară largă în anchetele judiciare complexe - la întrebările relevante s-au constatat reacţiile specifice comportamentului simulat al inculpatului.
Inculpaţii au ameninţat-o pe partea vătămată că dacă va dezvălui fapta o vor ucide şi ca atare a ţinut-o secretă, însă a rămas însărcinată, trebuind să întrerupă sarcina.
În ziua de 25 noiembrie 2008, în timp ce se afla în staţia de maxi-taxi alături de martora D.D.I., inculpaţii S.M.V., R.P.C. şi P.C. au oprit autoturismul şi-au luat-o pe sus, cu forţa, pe partea vătămată minoră, ducând-o pe un drum forestier în punctul D., unde inculpatul S.M.V., după ce a dezbrăcat-o, a lovit-o cu palmele şi a obligat-o la un raport sexual normal.
Deşi înţelegerea dintre inculpaţi era ca fiecare să aibă raporturi sexuale cu minora, în urma telefonului primit de către inculpatul R.P.C. de la mama sa, care l-a anunţat că minora era căutată de poliţie, aceştia au renunţat la a pune în practică hotărârea infracţională de a o viola.
Deşi inculpatul S.M.V. a susţinut că raportul sexual a avut la bază consimţământul minorei, declaraţiile sale sunt contrazise de partea vătămată şi martorii D.D.I. şi D.I., care au relatat modul în care minora a fost luată de mâini şi de picioare şi aruncată din staţia de maxi-taxi de către inculpat în maşina lor contra voinţei acesteia.
Chiar şi inculpatul P.C. a confirmat în declaraţiile sale comportamentul extrem de violent al inculpatului S.M.V. şi obligarea acesteia la raport sexual.
În plus, la examenul medico-legal, pe corpul minorei s-au constatat leziuni produse prin zgâriere, pentru care a necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În primele declaraţii, situaţia de fapt reţinută de primele două instanţe este confirmată inclusiv de inculpatul R.P.C.
Motivele de recurs atât ale parchetului, cât şi ale inculpaţilor, reprezintă o reluare a motivelor de apel care au fost analizate şi respinse motivat şi de către instanţa de prim control judiciar.
Astfel, în ceea ce priveşte majorarea pedepselor şi executarea prin privare de libertate a pedepsei de către inculpatul P.C., nu poate fi primită în raport cu circumstanţele reale în care au fost faptele comise, dar şi cele personale ce-i caracterizează pe inculpaţi şi pe partea vătămată.
Nu în ultimul rând au fost avute în vedere funcţiile pedepsei, aşa cum sunt reglementate în art. 52 C. proc. pen., în condiţiile în care inculpatul P.C. a înţeles să aibă o conduită procesuală corectă, iar nu oscilantă ca ceilalţi inculpaţi, vârsta fragedă a sa, dar şi posibilităţile lui de reeducare.
Pretinsul alibi indicat de către inculpatul T.G. nu este confirmat de nicio probă a cauzei.
În raport cu modalitatea de săvârşire a faptei şi comportamentul procesual nu pot fi reţinute circumstanţe juridice atenuante în favoarea inculpatului T.G.
Sub aspectul despăgubirilor morale critica parchetului nu este neîntemeiată, acestea fiind corect acordate global, în funcţie de suferinţele fizice şi psihice ale părţii vătămate minore.
Soluţiile fiind legale şi temeinice, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpaţii S.M.V., R.P.C., T.G. şi P.C.
Împotriva Deciziei penale nr. 70/A/MF din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, S.M.V., R.P.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 noiembrie 2008 la 16 decembrie 2010, şi de la 21 aprilie 2009 la 16 decembrie 2010 pentru inculpatul T.G.
Obligă recurenţii-inculpaţi S.M.V., R.P.C. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii-inculpaţi T.G. şi P.C. la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, pentru acest inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4563/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
