ICCJ. Decizia nr. 4578/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4578/2010
Dosar nr. 10181/1/2010
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Încheierea din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 8424/118/2010, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului O.E. şi a fost respinsă ca nefondată cererea acestuia, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a reţinut că prin Încheierea nr. 62 din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar penal 7941/118/2010 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., reţinându-se temeiurile de drept prevăzute de art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Inculpatul O.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. prin Rechizitoriul 973/P/2010 din 5 iulie 2010.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 18 iunie 2010, a aplicat cu intenţie mai multe lovituri victimei I.E. peste faţă şi peste picioare, în urma cărora acesta a căzut la sol, s-a lovit la cap, a intrat în stare de inconştienţă şi, apoi, la data de 24 iunie 2010, a decedat.
Probele administrate în faza urmăririi penale, procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe fotografice, declaraţiile martorilor Ş.A., l.N. şi I.A.D., declaraţiile inculpatului O.E., actele medicale, raportul de necropsie, confirmă prezenţa indiciilor temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., şi justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Pe fond, constatând întemeiată acuzaţia, prin Sentinţa penală nr. 338 din 27 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul penal nr. 8424/118/2010, Tribunalul Constanţa a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Împotriva hotărârii, inculpat O.E. a declarat apel.
Sesizată cu soluţionarea acestuia, în baza art. 3002 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia arestării preventive în termen de 60 de zile de la ultima verificare efectuată în cauză de către instanţa de fond.
Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menţine arestarea preventivă.
Potrivit art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost iniţial arestat în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza probelor de vinovăţie, a gravităţii infracţiunii generate de natura acesteia şi a reacţiei publicului faţă de acestea, a evitării riscului exercitării de presiuni de către inculpat asupra părţii vătămate, martorilor.
Pronunţând condamnarea la pedeapsa cu închisoare, chiar dacă sentinţa nu este definitivă, dar cu o anumită valoare asupra vinovăţiei şi responsabilităţii inculpatului, faţă de probele aflate la dosar până în acest moment, de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpatul, bănuit a fi comis o infracţiune cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecat în stare de libertate, pentru a proteja ordinea publică, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat şi impun în continuare privarea sa de libertate.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni, confirmată la instanţa de fond şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, termenul rezonabil, de la data arestării trecând 4 luni, timp în care cauza a parcurs primul ciclu procesual.
Cum, în intervalul scurs de la pronunţarea sentinţei de condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puţin restrictivă de libertate, se va menţine starea de arest preventiv a apelantului-inculpat, respingându-se ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul O.E., solicitând în principal revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul O.E. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că la data de 18 iunie 2010 a aplicat cu intenţie mai multe lovituri victimei I.E., în urma cărora aceasta a căzut, s-a lovit la cap, a intrat în stare de inconştienţă şi, apoi, la data de 24 iunie 2010, a decedat.
Inculpatul a fost arestat preventiv începând cu 25 iunie 2010, constatându-se incidenţa cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că şi la acest moment temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat (în condiţiile în care împotriva acestuia s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), iar natura violentă a acesteia, ca şi împrejurările în care a fost comisă, alături de circumstanţele personale ale inculpatului, justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, fiind întrunite condiţiile prev. de art. 143, 148 lit. f) prin raportare la art. 136 C. proc. pen., în mod legal şi temeinic instanţa de apel pe rolul căreia se află cauza a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat O.E. împotriva Încheierii din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 8424/118/2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4579/2010. Penal → |
|---|
