ICCJ. Decizia nr. 4622/2010. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4622/2010
Dosar nr. 10322/1/2010
Şedinţa publica din 22 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin rezoluţia din 30 martie 2010 (în Dosarul nr. 326/P/2010), 16 iunie 2010 (în Dosarul nr. 646/P/2010) şi prin ordonanţa din 10 octombrie 2010 (Dosar nr. 326/P/2010) - în urma conexării dosarelor - s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii N.B., N.E., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (1) C. pen., de art. 194 alin. (1), de art. 321 alin. (1), art. 9 lit. b) şi din Legea nr. 241/2005.
Împotriva inculpaţilor s-a luat măsura arestării preventive la data de 13 octombrie 2010, măsura fiind prelungită ulterior de instanţă cu respectarea dispoziţiilor art. 155 şi urm. C. proc. pen.
Prin încheierea din 8 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 11876/2/2010, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunând în baza art. 155 şi urm. C. proc. pen. prelungirea arestării preventive a inculpaţilor N.B., N.E., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V. pe o perioadă de 30 de zile.
Astfel, Curtea a reţinut că potrivit art. 148 C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. şi există vreunul din cazurile prevăzute la literele a-f, iar în cursul urmăririi penale, conform art. 1491 C. proc. pen. arestarea preventivă a inculpatului se dispune la propunerea motivată a procurorului.
Analizând propunerea formulată în raport cu actele şi lucrările dosarului, dar şi cu dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Astfel, cum rezultă din probele administrate până în prezent s-a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt: în anul 1999, partea vătămată M.M. a devenit acţionar majoritar la SC M. SA din Mangalia, iar în patrimoniul acestei societăţi s-au regăsit mai multe spaţii comerciale, printre care şi U. din staţiunea N., în suprafaţă de 597 mp. în anul 2007, unitatea sus-menţionată a intrat, în urma unui contract de vânzare în patrimoniul societăţii SC M. SRL, societate controlată de fiul părţii vătămate M.R.
Inculpatul N.B. a comunicat, în anule 2000, părţii vătămate M.M., că pentru a-l mai lăsa să-şi desfăşoare afacerile în linişte pe litoral, va trebui să-i remită o taxă de protecţie în valoare de 15.000 de euro anual. Partea vătămată a plătit această taxă în perioada 2000 - 2009, în diferite forme, constând în sume de bani, bunuri sau lăsarea în folosinţă, cu titlu gratuit a unor terenuri.
La un moment dat, partea vătămată M.M. a luat Decizia de a pune capăt situaţiei neplăcute în care se afla, sens în care a introdus o acţiune în justiţie prin care a solicitat ca inculpaţii N.B. şi N.E. să elibereze terenul ocupat abuziv, aparţinând U.N.
Fiul părţii vătămate, numitul M.M.F. a precizat că această hotărâre a avut drept consecinţă primirea mai multor mesaje tip sms, în care membrii familiei M. erau ameninţaţi cu moartea şi incendierea magazinelor care le aparţineau, în cazul în care nu vor plăti o taxă de protecţie pentru anul 2009, în valoare de 15.000 de euro, precum şi a mai multor acţiuni menite să intimideze şi sa creeze presiuni asupra familiei M.
În vederea exercitării de presiuni asupra părţii vătămate M.M., inculpaţii N.B. şi N.E. au apelat la sprijinul comisarului şef de poliţie N.C. şi al referentului H.E., din cadrul Primăriei Mangalia.
Astfel, la data de 20 aprilie 2010 la solicitarea lui H.E., numita M.C. din cadrul corpului de control al Primăriei Mangalia a aplicat părţii vătămate amendă contravenţională de 10.000 lei procesul verbal fiind semnat două zile mai târziul de martorul P.V., (situaţia expusă reiese din interceptarea convorbirilor telefonice realizate în cauză şi procesul verbal de constatare). Totodată, la solicitarea lui N.B. jurnaliştii A.A. şi A.C. au publicat într-un cotidian local, în lunile iulie şi august 2010, patru articole cu o conotaţie negativă despre partea vătămată M.M.
Aspectele evidenţiate mai sus, se regăsesc în interceptările convorbirilor telefonice aflate la dosarul cauzei.
La data de 24 februarie 2010, partea vătămată C.M.C. a fost acostată de inculpaţii N.B. şi B.N.M. şi a fost ameninţat cu introducerea în portbagajul autoturismului şi cu molestarea sexuală. Cu acea ocazie, cei doi inculpaţi au solicitata părţii vătămate să nu mai sesizeze poliţia şi să părăsească litoralul, adresând, totodată, ameninţări la adresa părţii vătămate M.M. în legătură cu neplasata taxei de protecţie.
Instanţa de fond, cu referire la cauza de faţă a reţinut că, în prezent, cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este incident, cele două condiţii continuând să fie îndeplinite cumulativ şi în prezent deoarece inculpatul N.B. este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, date fiind limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator prevăzut de partea specială a codului penal (fiind îndeplinite astfel cerinţele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) şi totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestuia s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.
Soluţia de prelungire a măsurii arestării preventive în acest moment procesual a fost privită de instanţa de fond în deplin acord şi cu exigenţele art. 52 şi art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu Jurisprudenţa C.E.D.O., fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumţia de nevinovăţie şi de regula judecării persoanei în stare de libertate, însă anumite împrejurări particulare de excepţie având prioritate în protejarea ordinii publice faţă de interesul individual.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate a formulat, în termen legal, recurs inculpatul N.B., care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea sa de îndată în libertate.
Motivele de recurs susţinute oral de apărătorul ales al inculpatului au fost menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri referindu-se în esenţă la faptul că nu mai subzistă temeiurile care să justifice menţinerea şi prelungirea stării de arest preventiv.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpaţii N.B., N.E., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. şi P.V. sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (1) C. pen., de art. 194 alin. (1), de art. 321 alin. (1), art. 9 lit. b) şi din Legea nr. 241/2005.
Cu referire la recursul declarat înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii. în art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă se reţine că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Este adevărat că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să stânjenească autorităţile în eforturile lor de a administra probe şi în desfăşurarea procesului penal.
Înalta Curte retine că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea iniţiala a măsurii arestării preventive a inculpatului N.B. în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., faptele pentru care acesta este cercetat fiind sancţionate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui, trebuie să fie avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât şi cele referitoare infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului respectiv, infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul N.B. este cercetat, gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracţionale săvârşite cu repetitivitate, împrejurările concrete în care se reţine în actul de inculpare că s-ar fi acţionat, prin intimidare, rezonanţa socială negativă şi valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivităţii prin cercetarea inculpatului în stare de libertate pentru astfel de fapte, la scurt timp de la comiterea acestora.
În acest context Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franţa).
De asemenea, Înalta Curte reţine că de la prelungirea anterioară a arestării preventive şi până în prezenta s-au efectuat numeroase activităţi (filele 32 - 35 din referatul de propunere al prelungirii măsurii arestării preventive) fiind necesar a se efectua în continuare următoarele acte de urmărire penală:
- prelungirea autorizaţiei de efectuare a percheziţiilor informatice pentru sistemele de stocare a datelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, întrucât, datorită volumului mare al percheziţiilor informatice nu pot fi efectuate în termenul de autorizare;
- transcrierea tuturor convorbirilor telefonice înregistrate cu ocazia punerii în aplicare a autorizaţiilor de interceptare;
- continuarea identificării persoanelor autorizate şi juridice care au derulat relaţii comerciale cu SC U. SA şi audierea reprezentanţilor acestora;
- dispunerea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească valoarea reală a utilajelor cumpărare de N.B. şi folosite de acesta în vederea majorării capitalului social al SC U. SA;
- identificarea şi audierea reprezentantului SC S.T. în cadrul firmei SC U. SA;
- dispunerea unei expertize contabile privind activităţile economice desfăşurate de SC U. SA.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul N.B. este actual şi persistent, Curtea de Apel Bucureşti, reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului N.B. prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.B. împotriva încheierii din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 1876/2/2010 (3235/2010).
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B. împotriva încheierii din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 11876/2/2010 (3235/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4509/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3524/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
