ICCJ. Decizia nr. 610/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.610/2010
Dosar nr.35147/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 310/ F din 19 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 345 pct. 2 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ş.C. (fiul lui C. şi M.D.) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, în condiţiile art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, în sarcina inculpatului s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de către acesta;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 864 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a constatat că inculpatul a fost reţinut din data de 20 iunie 2008 şi arestat preventiv din data de 21 iunie 2008, la data punerii efective în libertate (M.A.P. nr. 9/UP din 20 iunie 2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).
S-a dispus comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinţei Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la 1000,67 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Urgenţă B.A.
A fost obligat inculpatul la 1800 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că la data de 25 martie 2008, inculpatul se deplasa cu un autovehicul tip ATV, în zona C.Ş.V., pe trotuar, pentru a evita aglomeraţia. Pe acelaşi trotuar circula şi victima C.T. Cei doi s-au întâlnit şi a avut loc o scurtă altercaţie verbală după care victima a lovit pe spate pe inculpat cu un ziar pe care îl avea în mână. În aceasta situaţie, inculpatul s-a ridicat din ATV şi l-a lovit pe C.T., o singura dată, cu pumnul în zona feţei. În urma loviturii, victima s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de trotuar. Leziunile traumatice provocate în urma căderii au dus la decesul acesteia.
Aşa cum a rezultat din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L. efectuat în cauză la cererea organelor de urmărire penală, între leziunile traumatice constatate la examenul necropsic şi cauza decesului este legătura de cauzalitate directă, necondiţionată.
În cauză, a fost audiat inculpatul M.Ş.C., martorii C.G. - fiul victimei care a declarat că nu se constituie parte civilă, S.L.M., S.P.C., S.M.R., M.I., R.N.E. şi s-au depus înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat.
Din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească rezultă situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, care conduce la concluzia vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul M.Ş.C.
Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., considerând că gradul de pericol social al faptei este ridicat şi rezultă nu numai din examinarea conţinutului concret al acesteia, ci şi din evaluarea tuturor împrejurărilor care au însoţit-o şi care, deşi exterioare conţinutului infracţiunii, sunt de natură să o particularizeze, respectiv faptul că s-a adus o gravă atingere relaţiilor sociale care ocrotesc dreptul la viaţă, că inculpatul a avut o atitudine relativ sinceră, că, deşi instanţa a preluat declaraţia inculpatului cum că victima mirosea a alcool, aşa cum rezultă din raportul de necropsie, sângele recoltat de la cadavru nu conţine alcool etilic. În plus, inculpatul a încercat să de îndepărteze de efectele faptei sale, a plecat înaintea sosirii ambulanţei şi a poliţiei, deşi victima necesita îngrijiri şi cu toate că avea 50 de ani, arăta ca o persoană de 80 ani, având o sănătate precară.
Drept urmare, se solicită admiterea apelului, înlăturarea circumstanţei atenuante reţinută de instanţa de fond, majorarea cuantumului pedepsei, urmând a se dispune ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pe motiv că victima l-a agresat verbal şi l-a lovit cu ziarele, iar riposta sa nu a depăşit gravitatea loviturii aplicate de victimă. De asemenea, se solicită şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., alături de cea reţinută de prima instanţă şi, pe cale de consecinţă, coborârea cuantumului pedepsei cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Examinând cauza în temeiul art. 371 C. proc. pen., Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind urmarea unei atente analize a probelor administrate şi a unei corecte stabiliri a situaţiei de fapt şi a încadrării juridice, dar şi a examinării judicioase a tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
De asemenea, se constată că instanţa de fond a analizat toate apărările formulate de inculpat, atât cu privire la situaţia de fapt cât şi referitor la circumstanţele personale, argumentele pe care se sprijină soluţia fiind expuse cu claritate în cuprinsul sentinţei.
De altfel, situaţia de fapt şi încadrarea juridică nu au fost contestate nici de către Parchet, nici de către inculpat.
Cât priveşte apelul declarat de inculpat, Curtea a apreciat nefondată critica referitoare la necesitarea reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării.
Aşa cum se reţine şi în considerentele hotărârii apelate, din declaraţiile inculpatului coroborate cu declaraţiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) şi S.P.C., a rezultat cu certitudine că anterior lovirii de către inculpat, victima (care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice) a lovit inculpatul cu un sul de ziare, cel mai probabil datorită faptului că inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar.
Acest simplu fapt al lovirii cu un sul de ziare, ce nu putea fi de o mare intensitate sau, după caz, aşa cum susţine într-una din declaraţii martorul S., al atingerii inculpatului cu respectivul sul de ziare, nu reprezintă o împrejurare de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reţinută cu valoare de circumstanţă atenuantă legală.
O atare concluzie rezultă şi din contextul în care a avut loc incidentul între inculpat şi victimă, căci aşa cum s-a arătat, inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar - contrar normelor de circulaţie pe drumurile publice, victima era mult mai în vârstă decât inculpatul, iar inculpatul a observat de la început că victima era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Mai mult, din declaraţiile celor doi martori oculari a rezultat că inculpatul nu a reacţionat imediat ci, după ce a fost lovit de partea vătămată, a dat înapoi ATV-ul pentru a ajunge în dreptul acesteia, după care s-a ridicat în şa şi apoi a lovit victima.
Rezultă, aşadar, că atitudinea victimei nu a determinat pentru inculpat o puternică tulburare sau emoţie pentru a se putea reţine starea de provocare, constatând din acest motiv că în mod întemeiat instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Sunt nefondate şi criticile formulate de inculpat şi de Parchet cu privire la individualizarea pedepsei.
Dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. nu pot fi reţinute datorită atitudinii pe care inculpatul a avut-o imediat după comiterea faptei, mai precis că în primul moment nu a fost preocupat de consecinţele faptei sale, nu a încercat să-i dea primul ajutor victimei şi nu a chemat salvarea, nu a rămas la locul respectiv până la sosirea salvării şi a poliţiei şi a negat în mod constant că a aplicat victimei o lovitură cu pumnul, declarând că doar a împins-o.
Singura circumstanţă atenuantă judecătorească ce poate fi reţinută este cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., faţă de lipsa antecedentelor penale şi vârsta inculpatului care a comis fapta la 29 de ani, precum şi faţă de buna sa inserţie socială, acesta desfăşurând o activitate lucrativă.
Desigur, existenţa unor împrejurări favorabile nu determină în mod automat reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti, însă incidenţa art. 74 lit. a) C. pen. este justificată şi de o serie de aspecte ce vizează împrejurările comiterii faptei şi care vin în susţinerea soluţiei dată de instanţa de fond, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special, cu atât mai mult cu cât pedeapsa aplicată este mai mică cu numai un an faţă de acest minim.
Astfel, răspunzând la criticile formulate pe acest aspect de către Parchet, Curtea a reţinut că s-a dovedit cu certitudine că la momentul incidentului victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Este adevărat că potrivit raportului de necropsie (fila 24-27 dosar de urmărire penală) sângele recoltat de la cadavru nu conţine alcool etilic, însă decesul victimei a intervenit la două zile după incident, iar examinarea cadavrului şi recoltarea sângelui au avut loc în data de 2 aprilie 2008, după 7 zile de la incidentul ce face obiectul cauzei.
În plus, declaraţiile inculpatului care a susţinut că victima mirosea a alcool, se coroborează cu declaraţiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) şi S.P.C. - care au afirmat că bărbatul care a fost lovit era băut, cu declaraţia martorului S.M.R., asistentul de pe salvare - care a afirmat că victima prezenta halenă alcoolică, dar şi cu declaraţiile martorului A.I.N. şi chiar cu declaraţiile martorului C.G. - fiul victimei, care au susţinut că victima C.T. obişnuia să consume băuturi alcoolice, în special vodcă.
Rezultatul mai grav al faptei s-a comis din culpă căci, în mod evident, inculpatul nu a intenţionat să cauzeze moartea victimei, ci i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în regiunea feţei, iar victima a căzut şi s-a lovit cu capul de trotuar, dezechilibrându-se şi datorită stării de ebrietate.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor P.L., S.P.C. şi R.N.E., victima şi-a revenit imediat fiind sprijinită cu spatele de zid, fiind conştientă, prezentând doar o urmă uşoară de sânge în dreptul gurii, iar inculpatul a plecat după ce victima şi-a revenit. Starea sa s-a agravat ulterior şi abia la momentul sosirii salvării, victima a început să sângereze abundent, aşa cum rezultă din declaraţia asistentului medical S.M.R.
Nici martorii P. şi S. nu au considerat că victima se află într-o stare gravă, motiv pentru care au plecat de la locul incidentului, ceea ce justifică, într-o oarecare măsură, atitudinea inculpatului care a plecat după ce a constatat că victima şi-a revenit.
Din acest motiv, este plauzibilă susţinerea inculpatului că nu şi-a imaginat că starea victimei se va agrava în aşa măsură şi, în mod cert, inculpatul nu a avut cunoştinţă despre decesul victimei şi începerea urmăririi penale, aşa încât nu se poate susţine că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, cu atât mai mult cu cât deplasarea sa în Germania era una obişnuită, iar inculpatul s-a întors în ţară continuându-şi stilul său de viaţă, fără să încerce să se ascundă, fără să îşi schimbe locuinţa sau locul de muncă.
Aşa cum rezultă din copia cărţii de identitate şi fişa de evidenţă a persoanei (fila 130-137 dosar de urmărire penală) victima era în vârstă de 69 ani la momentul incidentului, iar potrivit declaraţiilor martorilor P. şi S., acesta nu arăta mai în vârstă ci, dimpotrivă, deşi era nebărbierit, arăta ca un bărbat de circa 60 de ani, aşa încât nici această împrejurare nu poate să dobândească valoarea unei circumstanţe agravante, aşa cum a susţinut Parchetul, în sensul că înfăţişarea victimei trebuia să inspire inculpatului precaritatea stării de sănătate a acesteia.
Faţă de cele reţinute, Curtea a apreciat că nu se impune înlăturarea circumstanţei prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi nici majorarea pedepsei stabilită de instanţa de fond.
Pe de altă parte, date fiind circumstanţele reale dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, aşa cum au fost evidenţiate, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, având în vedere cuantumul pedepsei, dar şi durata îndelungată a termenului de încercare, precum şi măsurile de supraveghere stabilite de instanţa de fond, toate aceste aspecte coroborate conducând la concluzia că există suficiente garanţii că inculpatul nu va mai săvârşi o altă faptă prevăzută de legea penală.
Drept urmare, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile ca nefondate.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 197/ A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul M.Ş.C. împotriva sentinţei penale nr. 310 din 19 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ssecţia a II-a penală.
A fost obligat apelantul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se avansează din fondul M.J. şi nu se include în cheltuielile judiciare la care este obligat inculpatul.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.Ş.C. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., învederând instanţei faptul că inculpatul a fost mai întâi provocat de către victimă prin lovirea peste cap cu un ziar în care se afla un obiect dur ce nu a fost identificat, însă dacă l-ar fi lovit doar cu ziarul inculpatul nu ar fi simţit acele lovituri, a fost înjurat de către victimă, iar lovitura pe care inculpatul i-a aplicat-o victimei deşi nu a fost foarte puternică, aceasta i-a fost fatală, victima decedând. A mai considerat că decesul victimei putea surveni şi ca urmare a stării sănătăţii extrem de precară, astfel cum a rezultat din actele aflate la dosar. A mai susţinut că provocarea există şi în situaţia în care ar fi fost numai verbală.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, a susţinut că în situaţia în care se vor aplica dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., instanţa urmează a aplica dispoziţiile art. 81 C. pen., considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare indicate mai sus, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul M.Ş.C. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Sub aspectul primului motiv de critică întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. prin care se tinde la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) se are în vedere nepertinenţa acestuia.
Într-adevăr, din declaraţiile inculpatului coroborate cu declaraţiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) şi S.P.C., a rezultat cu certitudine că anterior lovirii de către inculpat, victima (care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice) a lovit inculpatul cu un sul de ziare, cel mai probabil datorită faptului că inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar.
Acest simplu fapt al lovirii cu un sul de ziare, ce nu putea fi de o mare intensitate sau, după caz, aşa cum susţine într-una din declaraţii martorul S., al atingerii inculpatului cu respectivul sul de ziare, nu reprezintă o împrejurare de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reţinută cu valoare de circumstanţă atenuantă legală.
O atare concluzie rezultă şi din contextul în care a avut loc incidentul între inculpat şi victimă, căci aşa cum s-a arătat, inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar - contrar normelor de circulaţie pe drumurile publice, victima era mult mai în vârstă decât inculpatul, iar inculpatul a observat de la început că victima era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Mai mult, din declaraţiile celor doi martori oculari a rezultat că inculpatul nu a reacţionat imediat ci, după ce a fost lovit de partea vătămată, a dat înapoi ATV-ul pentru a ajunge în dreptul acesteia, după care s-a ridicat în şa şi apoi a lovit victima.
Rezultă, aşadar, că atitudinea victimei nu a determinat pentru inculpat o puternică tulburare sau emoţie pentru a se putea reţine starea de provocare, constatând din acest motiv că în mod întemeiat instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Or, pentru a se reţine starea de provocare, în considerarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., trebuie ca aceasta să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie prin acte de violente, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei inculpatului sau printr-o alta acţiune ilicită gravă. Provocarea se produce prin acte de lovire sau injurie ce au drept consecinţă tulburarea puternică sau emoţie (slăbirea autocontrolului) inculpatului, iar conduita provocatorului (victima) să fie intenţionată în a produce provocarea. Pentru a exista provocarea trebuie să existe o violenţă fizică (izbire de un plan dur, bruscare) cât şi violenţa psihică, morală.
Literatura şi practica judiciară (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Decizia nr. 25 din 11 martie 1980, RRD nr. 9/83) au statuat că simplele expresii injurioase proferate de victimă, aflată în stare de ebrietate, în anumite împrejurări concrete care vădesc lipsa unei atingeri grave a demnităţii inculpatului, chiar dacă pot fi considerate din punct de vedere juridic insultă, nu constituie provocare, deoarece lipseşte prejudicierea gravă a demnităţii cât şi violenţa sau alte acte ilicite grave.
b) Nu este fondată nici critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. prin care se tinde la înlocuirea modalităţii suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată cu suspendarea condiţionată a executării aceleiaşi pedepse în condiţiile art. 81 C. pen. întrucât o atare cerere este în contradicţie cu circumstanţele reale şi mecanismul concret al comiteri faptei imputate.
Durata îndelungată a termenului de încercare de 7 ani în condiţiile art. 862 şi măsurile de supraveghere stabilite de instanţa de fond şi menţinute de cea de apel sunt mai utile în raport de rezultatul letal al infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. constând în moartea victimei C.V. şi făcând esenţial inadecvate aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. în cauză cum se pretinde prin recursul de faţă coroborat şi cu datele care circumstanţiază persoana inculpatului M.Ş.C. (fără antecedente penale, agent asigurări, studii 11 clase, atitudine procesuală relativ sinceră).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Ş.C. împotriva Deciziei penale nr. 197/ A din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3528/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
