ICCJ. Decizia nr. 58/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 58/2010
Dosar nr. 27937/3/2008
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 323 din 23 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti şi pronunţată în Dosarul nr. 27937/3/2008, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., rap. la art. 80 C. pen., a fost condamnată inculpata B.E., fiica lui I. şi I., la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpată, în vederea distrugerii, a cantităţii de 0.30 gr heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R., conform dovezii ataşate şi a sumei de 426 lei, consemnată pe numele inculpatei la CEC unitatea Victoria, conform recipisei nr. 1716294/1 din 19 ianuarie 2007.
Procedând la rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere, instanţa de trimitere - Tribunalul Bucureşti - a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1622 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpata B.E. la 3 ani şi 9 luni închisoare, în condiţiile pedepsei accesorii prev. de art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus confiscarea cantităţii de 0.30 gr. heroină şi a sumei de 426 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi motiva apelul, iar prin Decizia penală nr. 9/ A din 18 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Prin Decizia penală nr. 2064 din 6 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpată, a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs, în baza propriului examen, a constatat că s-a adus atingere principiului nemijlocirii cercetării judecătoreşti, prin respingerea probelor solicitate de inculpată, constând în audierea unor martori ascultaţi în faza de urmărire penală şi pentru depunerea unor acte în circumstanţiere.
Rejudecând, după casare, Tribunalul Bucureşti, pe baza probelor administrate, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 17 ianuarie 2007, martorul M.L.P., consumator de droguri, a fost de acord să colaboreze cu organele de poliţie pentru prinderea în flagrant a inculpatei B.E. despre care existau informaţii că vinde heroină la locuinţa din Bucureşti, unde locuieşte fără forme legale.
Astfel, sub supravegherea organelor de poliţie, după ce în prealabil a fost percheziţionat şi i-au fost înmânate două bancnote de câte 50 lei ale căror serii au fost consemnate într-un proces verbal, martorul M.L. s-a deplasat la locuinţa inculpatei, înmânându-i acesteia cele două bancnote şi primind în schimb 0,35 gr de heroină, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 331378 din 17 ianuarie 2006, droguri pe care le-a predat poliţiştilor.
În continuare, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatei, unde în afară de aceasta, au fost identificaţi şi martorii C.D. şi G.A.
Asupra inculpatei s-a găsit suma totală de 526 lei, printre bancnote fiind identificate şi cele de 50 RON fiecare pe care martorul M.L. le primise anterior de la poliţişti.
În imobil au mai fost descoperite 111 comprimate de methadonă, martorul C.D., concubinul inculpatei, susţinând că îi aparţin, faţă de acesta dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev.de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
Împotriva acestei ultime hotărâri de condamnare a declarat apel inculpata, criticând-o în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, nelegala sesizare a instanţei de judecată, precum şi respingerea unei probe la instanţa de trimitere.
Prin Decizia penală nr. 217 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată, reţinând în considerente următoarele:
Referitor la legalitatea sesizării s-a apreciat critica nefondată, fiind verificată legalitatea şi temeinicia atât de şeful direcţiei, cât şi de şeful serviciului din cadrul D.I.I.C.O.T. –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, informaţiile furnizate de inculpată cu privire la persoana de la care se aproviziona cu droguri, nu au avut drept consecinţă identificarea acesteia şi tragerea la răspundere penală a numitei L. sau a altei persoane implicate în traficul de droguri, pentru ca aceasta să beneficieze de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În fine, instanţa de apel a mai reţinut că vinovăţia inculpatei a fost corect reţinută în baza probelor administrate în cauză, iar pedeapsa aplicată respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpata.
În esenţă, prin motivele scrise susţinute şi oral, recurenta inculpată a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie hotărârile atacate, sub următoarele aspecte:
- încălcarea normelor europene şi de drept intern cu privire la procesul echitabil prin refuzul nejustificat al instanţei de apel de a reveni la organul de urmărire penală cu solicitarea unor relaţii privind persoane de la care se aproviziona cu droguri inculpata şi printre care a fost identificată numita G.L., pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.;
- cazul de casare privind aplicarea unei pedepse greşit individualizate, prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., prin încălcarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) datorită eficienţei scăzute a efectelor disp. art. 74 – art. 76 C. pen., referitor la cuantumul pedepsei aplicate;
- cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. - cu referire la greşita aplicare a legii făcută prin hotărâre;
- pronunţarea unei greşite hotărâri de condamnare, în sensul prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin aceea că în cauză nu s-a dispus o soluţie de achitare, în baza dispoziţiilor art. 181 C. pen., fapta dedusă judecăţii fiind lipsită de pericolul social necesar unei infracţiuni.
În sensul criticilor formulate, s-a solicitat - în principal - casarea cu trimitere la instanţa de apel, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de instanţa de recurs cu pronunţarea soluţiei ce se impune.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor recurate în raport de totalitatea criticilor formulate, de cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează, că recursul declarat de inculpată este nefondat.
Într-adevăr, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la un proces echitabil care presupune parcurgerea procedurilor judiciare cu respectarea drepturilor procesuale şi constituţionale, dar mai înseamnă şi soluţionarea cauzei în mod public şi într-un termen rezonabil.
Ori, inculpata nu se poate plânge că a avut parte de un proces neechitabil, atâta timp cât, pentru apărarea drepturilor sale, în primul ciclu procesual, în propria cale de atac a recursului hotărârile au fost casate şi cauza trimisă spre rejudecare pentru atingerea adusă principiului nemijlocirii cercetării judecătoreşti.
Şi în acelaşi scop al respectării dreptului la apărare, în cadrul unui proces echitabil, inculpatei i s-au verificat punctual apărările formulate cu ocazia rejudecării cauzei, după casare.
În acest sens, instanţa de apel devoluând fondul cauzei, după casare, a solicitat în şedinţa din 8 octombrie 2009 D.I.I.C.O.T. să precizeze dacă inculpata a efectuat un denunţ cu privire la vreo persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, precum şi dacă, prin acest denunţ a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a vreunei persoane.
Conformându-se acestei solicitări, D.I.I.C.O.T. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat cu adresa din 21 octombrie 2009 (f. 33 dos. inst. fond) că nici în cursul urmăririi penale, nici ulterior inculpata nu a formulat denunţ şi nici nu a furnizat date sau informaţii de natură să conducă la tragerea la răspundere penală a vreunei persoane pentru trafic de droguri.
Totodată, s-a comunicat că prin rechizitoriul nr. 115/D/P/2007 din 3 octombrie 2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ce priveşte pe numita L. şi alţii cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, dosarul astfel format cu nr. 332/D/2007 fiind trimis la 3 octombrie 2007 - la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti.
La 21 octombrie 2009, prin adresa – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti a precizat că întrucât informaţiile furnizate de inculpata B.E. nu au avut drept consecinţă identificarea şi tragerea la răspundere penală a numitei L. sau a vreunei alte persoane implicată în activităţi ilicite pe linia traficului sau consumului ilicit de droguri, la 6 aprilie 2009, prin ordonanţa nr. 1330/D/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penală în cauză.
Ori, instanţa de apel a procedat la judecarea apelului la 22 octombrie 2009 şi în acest context, nu poate fi criticată că nu a efectuat demersurile necesare pentru verificarea apărării formulate de inculpată, după cum, în cauză nu se poate dispune o casare cu trimitere, în acelaşi scop, al verificării unui aspect tranşat printr-o soluţie de neînceperea urmăririi penale dispusă de procurorul de caz.
A proceda altfel, ar însemna a ignora dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind termenul rezonabil în care trebuie soluţionată o cauză penală şi prin aceasta s-ar încălca prevederi interne şi norme europene privind procesul echitabil.
Nefondată este şi critica vizând greşita individualizare a pedepsei pentru recurenta inculpată.
În consideraţia dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi pentru stabilirea unei juste şi apropiate individualizări de natura şi realitatea faptei precum şi persoana inculpatei, instanţele au reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi au coborât pedeapsa sub limita minimă legală de 10 ani închisoare.
Instanţele nu pot fi criticate nici sub aspectul eficienţei acordată circumstanţelor atenuante judiciare personale.
Afirmaţia are în vedere împrejurarea că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare la care inculpata a fost condamnată (în ultimul ciclu procesual) reprezintă - în sensul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. - aproape o eficienţă maximă drept efect al circumstanţelor atenuante, având în vedere că în acest caz (art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.) pedeapsa nu poate fi coborâtă mai jos de 3 ani închisoare.
Drept urmare, pedeapsa stabilită în cuantum şi modalitate de executare este de natură să respecte nu numai dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar să realizeze prevenţia şi reeducarea făptuitoarei, sub acest ultim aspect, fiind asigurate şi cerinţele art. 52 C. pen.
Şi în fine, motive de casare nu se constată nici în privinţa soluţiei de condamnare după cum nici în privinţa modului în care a fost aplicată legea cu ocazia judecării acestei cauze în fond sau în căile de atac.
Condamnarea inculpatei pentru trafic de droguri de mare risc în contextul circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa reprezintă o soluţie corectă, legală şi temeinică conformă probelor administrate în cauză şi dispoziţiilor legale în materie şi nicidecum nu poate fi rezultantul unei grave erori de fapt, prin neconstatarea incidenţei dispoziţiilor art. 181 C. pen. şi în consecinţă, prin nepronunţarea achitării.
Dispoziţiile art. 181 C. pen. au în vedere fapte antisociale care prin conţinutul lor concret şi atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Ori, în speţă, inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru că în mod repetat, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007 a vândut heroină contra sumei de 100 lei/doză.
Desigur, dacă în cazul infracţiunilor de rezultat se pot face consideraţiuni în legătură cu lipsa de pericol social, întrucât, în cazul acestor fapte pericolul social are o arie vastă cu elemente multiple de apreciere a acestuia, nu acelaşi lucru se poate spune în cazul infracţiunilor de pericol, când acesta există fără dubiu.
Săvârşind o infracţiune de trafic de droguri de mare risc nu numai că inculpata a comis o infracţiune de pericol, dar pericolul este deosebit şi se referă la natura relaţiilor lezate, la consecinţele grave ce se pot produce asupra vieţii şi stării de sănătate, astfel încât, în privinţa acestui gen de infracţiuni nu se poate invoca lipsa de pericol social al unor asemenea fapte şi în consecinţă, achitarea pe lipsa acestei trăsături esenţiale a infracţiunii.
Împrejurările în care s-a comis infracţiunea, cantitatea de drog traficată, datele personale ale făptuitorului pot conduce, ca şi în cauză, la valorificarea lor cu ocazia individualizării pedepsei, dar nu vor justifica niciodată evaluarea faptei ca fiind vădit lipsită de importanţă, neprezentând gradul social al unei infracţiuni.
În consecinţă, pentru totalitatea considerentelor expuse se apreciază că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii şi neconstatându-se motive de casare sub nici un aspect în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatei se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ şi cheltuielile cu asistenţa juridică din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.E. împotriva Deciziei penale nr. 217 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 413/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 943/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
