ICCJ. Decizia nr. 599/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 599/2010

Dosar nr. 3411/324/200.

Şedinţa publică din 16 februarie 2010

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 547/R din 16 septembrie 2009, dată în dosar nr. 3411/324/2008, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul P.I. împotriva deciziei penale nr. 103/R din 19 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, pronunţată în calitate de instanţă de recurs [prin Decizia amintită a fost respins ca tardiv introdus recursul declarat de petent împotriva sentinţei penale nr. 656 din 16 decembrie 2008 a Judecătoriei Tecuci prin care i-a fost respinsă ca nefondată plângerea în temeiul art. 2781 C. proc. pen. fiind menţinută rezoluţia nr. 2768/P/2007 din 25 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale potrivit art. 10 lit. b) C. proc. pen. („fapta nu este prevăzută de legea penală") faţă de intimatul-făptuitor G.M. sub aspectul săvârşirii la data de 5.10.2007 a infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. << la data amintită pe drumul public Tecuci – Matca a avut loc un accident în care au fost implicate autoturismul condus de intimatul şi atelajul hipo aparţinând petentului în urma căruia acesta din urmă a suferit vătămări fizice ale integrităţii corporale ce au necesitat numai 1-3 zile îngrijiri medicale >>].

În motivarea deciziei amintite s-a reţinut că deciziile pronunţate de tribunale în calitate de instanţe de recurs, sunt definitive fiind intrate în autoritate de lucru judecat potrivit art. 4161 pct. 3 C. proc. pen. (astfel încât nu mai pot fi supuse unui nou control judiciar, prin recurs, în condiţiile art. 3851 C. proc. pen.).

2. Recursul declarat de petent împotriva deciziei amintite este de asemenea inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Deciziile date în recurs de curţile de apel nu sunt supuse controlului judiciar pe căile ordinare de atac, fiind definitive potrivit art. 4161 pct. 3 C. proc. pen. în plus reiterarea căii ordinare de atac – în considerarea principiului unicităţii exercitării acesteia – atrage de asemenea sancţiunea procesuală a inadmisibilităţii procedurii respective.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.I. împotriva deciziei penale nr. 547/R din 16 septembrie2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 599/2010. Penal