ICCJ. Decizia nr. 622/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 622/2010
Dosar nr. 3976/103/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 168/P din 14 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul L.M. împotriva sentinţei penale nr. 97/P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ.
Prin Decizia penală nr. 132 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul condamnatului revizuient împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că motivele invocate de către revizuent referitor la nevionovăţia sa, au fost cunoscute şi analizate de instanţă la soluţionarea cauzei pe fond, apel şi recurs, în cauză neexistând vreun caz de revizuire prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitările condamnatului de a se proceda la reaprecierea materialului probator administrat în cauză cât şi a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta, la efectuarea unei constatări la faţa locului, respectiv la gospodăria doamnei C.L., întrucât susţine că a fost acuzat pe nedrept în baza declaraţiilor acesteia, precum şi a se aprecia cu privire la mărturia mincinoasă a acesteia, efectuarea de percheziţii la domiciliul procurorului P.N., nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, pe de o parte, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. iar, pe de altă parte, constatarea mărturiei mincinoase a unor martori se face prin hotărâre judecătorească, potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) din acelaşi cod.
Excepţia prevăzută de art. 395 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că situaţiile care constituie cazuri de revizuire se constată în procedura de revizuire, se referă doar la ipoteza în care instanţele judecătoreşti sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speţă, condamnatul neînvederând că s-a adresat pachetului cu plângere penală pentru săvârşirea de către martori a infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat L.M. împotriva deciziei penale nr. 132 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 968/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 979/2010. Penal → |
|---|
