ICCJ. Decizia nr. 605/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 605/2010
Dosar nr. 8657/2/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 201.
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în temeiul art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoaşterii hotărârii pronunţate de Tribunalul Torino, confirmată de Curtea de Apel Torino şi punerii acestuia în executare în sensul transferării condamnatului T.S. în vederea continuării pedepsei aplicate.
S-a reţinut că, prin hotărârea nr. 923 din 13 septembrie 2003 Tribunalul Ordinar din Torino a dispus condamnarea inculpatului T.S. la 7 ani închisoare în regim de detenţie şi plata amenzii de 30.000 Euro pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 81 alin. (1) C. pen., art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 757/1958, art. 385 C. pen. italian şi art. 12 alin. (3) din Decretul Legislativ nr. 286/1998. Prin aceeaşi hotărâre luându-se şi măsura expulzării de pe teritoriul italian pe durată nedeterminată. Hotărârea nr. 923/2003 a rămas definitivă prin sentinţa penală nr. 1824 din 28 aprilie 2008 a Curţii de Apel din Torino.
Pentru a fi astfel condamnat s-a reţinut de instanţa italiană că în noiembrie 2003, T.S. a facilitat intrarea ilegală pe teritoriul Italiei a numitei A.L.I., a favorizat şi exploatat activitatea de prostituţie a acesteia, iar la data de 16 decembrie 2003 a evadat din executarea măsurii de arest domiciliar aplicată de Tribunalul de reexaminare Torino.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 297 din 27 octombrie 2009 a admis sesizarea formulată, a recunoscut sentinţa penală de Tribunalul Ordinar Torino, rămasă definitivă şi a dispus transferarea condamnatului T.S. pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, într-un Penitenciar din România, deducând durata arestului preventiv (22 noiembrie 2003 la 16 decembrie 2003) şi durata executată de la 24 septembrie 2008.
S-a interzis condamnatului dreptul de a ocupa şi exercita funcţii publice prev. de art. 64 lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii şi emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând sentinţa sub aspectul omisiunii menţinerii în dispozitiv a pedepsei aplicate prin hotărâre şi a incidenţei actului de graţiere, cât şi cu privire la cuantumul amenzii aplicate.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România, produs aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române.
Potrivit art. 122 alin. (4) din aceeaşi lege amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de statul străin ca şi cel român.
Or, aşa cum rezultă din actele emise de autorităţile judiciare italiene, condamnatul a beneficiat de 3 ani de graţiere în baza Legii nr. 241/2006. Astfel, fiind incident acest act de graţiere cu privire la 3 ani din durata pedepsei de 7 ani închisoare, urmează a se constata că persoana transferabilă mai are de executat 4 ani de închisoare.
Potrivit, art. 145 din Legea nr. 302/2004, când se optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Or, persoana transferabilă a fost condamnată la 7 ani închisoare şi 30.000 Euro amendă, iar în urma aplicării actului de graţiere, acesta având de executat 4 ani de închisoare şi 20.000 Euro.
Astfel, potrivit art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, începerea executării pedepsei în România are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul său, exceptând cazul când condamnatul se sustrage. În cazul amenzii, însă statul străin redobândeşte dreptul la executare în momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parţiale, a acestei pedepse.
Prin urmare, în cazul transferării persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei în România se impune recunoaşterea şi executarea pedepsei amenzii, în caz contrar nemaiputând fi executată de statul străin.
Or, motivarea instanţei potrivit dispoziţiilor Secţiunii a IV-a din Legea nr. 302/2004 privind aplicarea prescripţiei recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, se constată că acestea sunt incidente doar situaţia în care se solicită recunoaşterea şi executarea hotărârilor cu referire doar la sancţiunea amenzii.
Ca atare, Înalta Curte, în baza art. 149 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 şi a art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 297 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul persoană transferabilă T.S.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi, rejudecând:
Recunoaşte Hotărârea nr. 923 din 13 septembrie 2003 a Tribunalului Ordinar din Torino, definitivă prin sentinţa penală nr. 1824 din 28 aprilie 2008 a Curţii de Apel din Torino, prin care inculpatul T.S. a fost condamnat la 7 ani închisoare şi amendă 30.000 Euro, pedeapsă graţiată parţial.
Dispune transferarea persoanei T.S. în vederea continuării executării pedepsei rămase negraţiate de 4 ani închisoare şi 20.000 Euro amendă.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 22 noiembrie 2003 la 16 decembrie 2003 şi durata executată de la 24 septembrie 2008 la zi.
Interzice condamnatului dreptul de a ocupa şi de a exercita funcţii publice, prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Dispune emiterea mandatului de executare conform prezentei hotărâri.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2010. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2950/2010. Penal → |
|---|
