ICCJ. Decizia nr. 1014/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1014/2010

Dosar nr. 1766/118/2008

Şedinţa publică din 17 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 146 din 07 aprilie 2009 a Tribunalului Constanţa, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.B., prin apărător, din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.B. (fiul lui I. şi I.) la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Pedeapsa principală va fi executată în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, de 24 de ore, cu începere de la data de 18 septembrie 2007, ora 14³⁵ şi până la data de 19 septembrie 2007, ora 14³⁵.

S-a luat act că partea vătămată A.S. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - art. 999 C. civ.

A fost obligat inculpatul A.B. să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa suma de 1.040 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.B. la plata sumei de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 16 septembrie 2007, în jurul orei 21³⁰, partea vătămată A.S. se afla împreună cu numiţii A.I. şi A.R., la barul V. situat în Municipiul Constanţa, unde consumau băuturi alcoolice.

Între timp, în bar a intrat inculpatul A.B., însoţit de concubina sa, R.T., iar partea vătămată l-a abordat pe inculpat, reproşându-i că, în urmă cu o săptămână, un prieten al acestuia l-a bătut pe fratele său. Cei doi s-au certat adresându-şi cuvinte jignitoare, după care inculpatul şi concubina sa au ieşit din bar, la insistenţele vânzătoarei. Partea vătămată A.S., aflată în stare de ebrietate, a ieşit, la rândul ei, pentru a discuta în continuare cu inculpatul, dar şi pentru a pleca acasă, urmând să fie luat cu autoturismul de martorul C.D. şi a sărit gardul terasei barului, pentru a ajunge pe trotuar la inculpat.

Cei doi s-au împins reciproc, iar inculpatul A.B. a lovit-o pe partea vătămată cu un obiect tăietor-înţepător în partea stângă a gâtului şi pe faţa postero-laterală a hemitoracelui stâng, iar în urma loviturilor primite aceasta a căzut la pământ, fapt sesizat de către martorul C.D., ce se afla pe trotuar, în apropierea barului.

Acesta din urmă l-a luat pe partea vătămată A.S. şi împreună cu martorul A.I. l-au transportat cu maşina la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.

Inculpatul a fugit imediat de la locul faptei, fiind identificat ulterior de către organele de urmărire penală.

Din raportul de constatare medico-legala din 20 septembrie 2007 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, rezultă că partea vătămată A.S. a prezentat doua plăgi tăiate-înţepate, una în partea stânga a gâtului, iar cealaltă pe faţa postero-laterală a hemitoracelui stâng, leziuni care ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur, tăietor-înţepător şi care necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale. S-a mai reţinut că leziunea de la nivelul hemitoracelui stâng i-a pus în primejdie viaţa victimei, prin insuficienţa respiratorie acută, ca urmare a hemopneumotoraxului.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul A.B. a relatat că a intrat în bar, însoţit de concubina lui R.T., iar partea vătămată i-a cerut socoteală cu privire la o persoană D., care ar fi prietenul lui şi care l-ar fi bătut pe fratele său, partea vătămată a încercat să îl lovească, fără a reuşi acest lucru. Întrucât concubina lui ţipa, vânzătoarea i-a cerut să plece din bar, fapt pe care l-a şi făcut, însă în stradă a observat că partea vătămată venea repede spre el şi avea în mână o bucată de metal cu care intenţiona să-l lovească peste faţă, iar el l-a lovit cu pumnul şi a căzut, însă apoi partea vătămată a încercat să se ridice şi să-l lovească din nou. În aceste condiţii, l-a lovit cu pumnul peste faţă, partea vătămată a căzut din nou, apoi a fost trasă spre bar de către prietenii acesteia. A negat împrejurarea că ar fi avut un cuţit asupra lui. În fata instanţei, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere şi nu a dat declaraţie.

Partea vătămată a declarat în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei că a consumat alcool în barul V., a avut o discuţie cu inculpatul care tocmai intrase în bar, cu privire la o bătaie în care au fost implicaţi fratele său şi un prieten al inculpatului, acesta din urmă s-a supărat şi s-au luat la ceartă, ocazie cu care au intervenit A.I. şi A.R., iar după ce inculpatul a părăsit barul, acesta l-a strigat să iasă, lucru pe care l-a şi făcut, mai ales că prietenul său, C.D. urma să-l transporte acasă, iar în timp ce discuta cu inculpatul, acesta l-a lovit de două ori, în zona costală respectiv la gât, fără să sesizeze cu ce anume şi a căzut la pământ, fiind transportat la spital, unde a fost căutat de inculpat.

Martorul C.D. a relatat că a fost contactat telefonic de partea vătămată ca să-l transporte acasă, l-a căutat la barul indicat, ocazie cu care a sesizat că se certa în afara barului cu inculpatul, apoi a văzut-o pe partea vătămată la pământ, când a ridicat-o a sesizat că era plină de sânge, iar inculpatul plecase.

Martora R.T. a susţinut versiunea inculpatului, relatând că partea vătămată a fost cea care a încercat să lovească şi de aceea inculpatul la rândul lui a lovit-o cu pumnul, nu şi cu cuţitul, iar inculpatul nu purta un cuţit asupra lui. A recunoscut că inculpatul a vizitat partea vătămată la spital.

Martorul A.I. a declarat că partea vătămată s-a certat cu inculpatul în bar, apoi au ieşit, partea vătămată a sărit gardul, pentru a-l ajunge pe inculpat, lucru pe care l-a reuşit, apoi nu l-a mai văzut pe A.S. decât la maşină, împreună cu martorul C.D., când i s-a spus că fusese înţepat cu cuţitul de către inculpat. Nu a văzut vreun cuţit asupra inculpatului.

Martorul A.R. nu a văzut momentul când partea vătămată a fost lovită, însă a văzut-o când se certa cu inculpatul şi ulterior după ce au ieşit din bar, precum şi momentul când a sărit gardul ca să-l ajungă pe inculpat pe alee, loc în care partea vătămată era căzută la pământ, plină de sânge.

Martora B.M., barman la barul V., nu a putut să precizeze decât că cei doi s-au certat, iar a doua zi, vărul părţii vătămate a afirmat ca aceasta fusese tăiată.

Instanţa va corobora toate aceste declaraţii ale părţilor implicate în cauză, precum şi ale martorilor prezenţi şi audiaţi, planşele foto, procese verbale de cercetare la faţa locului, precum şi raportul de constatare medico-legală, din care rezultă că partea vătămată a fost lovită cu un obiect tăietor-înţepător, posibil un cuţit şi va reţine că rezultă fără dubiu că inculpatul A.B. l-a lovit pe A.S. cu un obiect tăietor-înţepător, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, că a existat o stare de conflict preexistentă, care a culminat în afara barului, când inculpatul în prezenţa concubinei sale a lovit partea vătămată. Însăşi inculpatul recunoaşte că a lovit-o de două ori, însă cu pumnul, ca un răspuns la comportamentul agresiv al inculpatului, însă martorii relatează că la momentul când partea vătămată a fost lovită nu se afla pe alee decât inculpatul, concubina acestuia şi partea vătămată, apoi primii doi au plecat, iar partea vătămată a rămas la pământ plină de sânge, deci numai inculpatul putea să-i producă leziunile atestate de actul medico-legal.

Se va exclude şi versiunea sugerata de inculpat pe parcursul procesului penal, cum că partea vătămată s-ar fi putut lovit în gardul de fier pe care l-a escaladat, faţă de concluziile raportului de constatare medico-legală, planşele foto de la locul incidentului şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, în care se precizează că hainele cu care era îmbrăcat A.S. prezintă două orificii ce nu au fost create de panourile metalice ale gardului terasei, ci de un obiect tăietor-înţepător cu o muchie ascuţită.

Va respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, având în vedere obiectul folosit de inculpat, zonele ce au fost vizate, acestea fiind vitale, intensitatea loviturilor şi urmările produse, toate aceste elemente fiind de natură să conducă la ideea că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.

De asemenea, nu va fi reţinută nici starea de legitimă apărare faţă de împrejurarea că una din condiţii este ca atacul să fie material ori în cauză nu se poate reţine mai mult de un atac verbal, din partea parţii vătămate, care nu dă dreptul inculpatului la o ripostă legitimă.

În drept, fapta inculpatului A.B., care la data de 16 septembrie 2007, în loc public, a aplicat două lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, cel mai probabil un cuţit, în partea stângă a gâtului şi pe faţa postero-laterală a hemitoracelui stâng părţii vătămate A.S., cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus în primejdie viata, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

Pentru infracţiunea ce se reţine în sarcina inculpatului, ce a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţia directă, instanţa va aplica inculpatului A.B. o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei în raport de dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.

Se învederează că, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nu este judicios individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de modalitatea concretă de comitere şi urmarea gravă produsă, constând în punerea în primejdie a vieţii unei persoane.

Fapta prezintă gravitate determinată de împrejurările şi modalitatea comiterii infracţiunii, respectiv într-un loc public, agresivitatea inculpatului, care a lovit victima în zone vitale, intensitatea loviturilor, obiectul folosit şi provocarea de leziuni incompatibile cu viaţa, aspecte care, totodată, denotă şi un pericol social deosebit pe care îl reprezintă persoana inculpatului.

Se susţine că, la individualizarea corectă a pedepsei, instanţa trebuia să ia în considerare că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide precum şi faptul că acesta a încercat să inducă în eroare organele judiciare prin prezentarea unei versiuni neverosimile, respectiv că partea vătămată s-ar fi autoaccidentat.

Se relevă că, în speţă, conduita bună a inculpatului înainte de comiterea infracţiunii nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârşite şi, în plus, aplicarea unei pedepse care să îşi atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor şi care are prioritate faţă de circumstanţele personale ale inculpatului.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe penale a formulat, în termen legal, apel inculpatul A.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că fapta a fost comisă de inculpat în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., dispunând în mod eronat condamnarea inculpatului, impunându-se achitarea în condiţiile art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Se relevă că, partea vătămată, după ce inculpatul şi concubina sa au părăsit barul, după un conflict verbal, declanşat tot de către partea vătămată, l-a urmat pe inculpat, în grabă şi a încercat să îl lovească cu pumnul în care avea o bucată de metal, însă a evitat lovitura şi l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul, în zona feţei, ceea ce a determinat căderea acesteia, însă s-a ridicat şi a încercat să îl lovească din nou, însă, şi de data aceasta s-a ferit şi i-a mai aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul, ceea ce a condus la căderea părţii vătămate, care a fost trasă spre bar de prietenii săi, care între timp ajunseseră la locul faptei.

Se consideră că, aceasta este situaţia de fapt corectă ce ar fi trebuit să fie avută în vedere de către instanţa de judecată şi în raport de care se impune a fi reţinută starea de legitimă apărare, situaţie de fapt ce rezultă din declaraţia inculpatului, dată în faza de urmărire penală şi care se coroborează cu depoziţiile martorei R.T.

În mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că inculpatul ar fi lovit victima cu un cuţit, întrucât inculpatul nu a avut asupra lui un asemenea obiect, aspect întărit de faptul că martorii nu susţin că l-ar fi văzut pe inculpat cu un asemenea obiect, care de altfel nici nu a putut fi identificat.

În consecinţă, inculpatul ar fi răspuns unui atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, de către o persoană aflată în stare de ebrietate şi care se îndrepta, în grabă spre el şi spre concubina sa, după ce la scurt timp avusese loc un conflict verbal a cărui prelungire a evitat-o prin părăsirea barului şi a răspuns la acest atac cu aplicarea unor lovituri cu pumnul, deci proporţionale cu gravitatea atacului.

În mod greşit instanţa de fond nu a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a săvârşit fapta constând în lovirea părţii vătămate, de două ori, în zona feţei, determinat de starea de puternică tulburare sau emoţie ce a fost provocată de partea vătămată care, după ce a declanşat un conflict verbal, ce a degenerat în adresarea de cuvinte injurioase la adresa inculpatului, l-a urmărit pe acesta, după ce inculpatul a încercat să aplaneze conflictul prin părăsirea localului şi a încercat să îl lovească, în condiţiile în care partea vătămată era în stare de ebrietate şi cu atât mai mult cu cât, inculpatul era însoţit de soţia sa.

Se solicită ca, în măsura în care s-ar aprecia că, apărarea inculpatului nu s-a realizat pe fondul unei puternice stări de temere şi nu a fost proporţională cu gravitatea pericolului, să se reţină în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., întrucât, iniţial, inculpatul s-a aflat în legitimă apărare, faţă de atacul direct, material, imediat şi injust al părţii vătămate.

În mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul i-a aplicat părţii vătămate doar două lovituri cu pumnul, în zona feţei şi nu cu cuţitul, astfel cum reţine în mod eronat instanţa de fond, pentru vindecare părţii vătămate i-au fost acordate doar 14-15 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile care i-au pus în primejdie viaţa nu au fost provocate de către inculpat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe, din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Referitor la apelul declarat de inculpat:

În mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., concluzia instanţei de fond fiind susţinută de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, toţi martorii audiaţi în cauză cât şi inculpatul susţin declanşarea de către partea vătămată a unui conflict verbal prin adresarea de către acesta a unor reproşuri inculpatului, reproşuri ce au continuat cu adresarea de cuvinte injurioase, dar şi atitudinea avută de inculpat, de aplanare a conflictului prin părăsirea localului.

S-a reţinut că, partea vătămată se afla într-o stare de intoxicaţie etanolică acută, astfel cum rezultă di raportul de constatare medico-legală.

Este fără echivoc că, după plecarea inculpatului, partea vătămată a părăsit şi ea localul, fără nici o intervenţie din partea inculpatului şi chiar dacă ar fi avut şi intenţia de a pleca acasă, aspect susţinut numai de către martorul C.D., în faza de judecată, acesta a sărit gardul de acces pentru a-l ajunge pe inculpat.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorului A.I., date atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, care afirmă că, după conflictul verbal din bar, declanşat de către partea vătămată, ce se afla în stare de ebrietate, inculpatul a părăsit localul, fiind urmat la scurt timp de către partea vătămată, care a escaladat gardul, a ieşit direct în stradă şi a continuat să alerge.

Aceiaşi situaţie de fapt este prezentată şi de martorul A.R., atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, care arată că, după ce inculpatul a părăsit localul, fără nici o intervenţie din partea inculpatului sau a altei persoane, a plecat după inculpat, sărind gardul.

Evidenţiem că, aceiaşi situaţie de fapt este prezentată şi de către martorul C.D., în declaraţia dată în faza de urmărire penală, aspecte ce nu mai sunt reluate şi în declaraţia dată în cursul judecăţii, însă instanţa de apel va reţine depoziţia acestuia din faza de urmărire penală, întrucât, cele declarate în acel moment se coroborează cu cele susţinute de ceilalţi doi martori mai sus menţionaţi, atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii.

De altfel, declaraţia acestui martor, dată în cursul judecăţii, trebuie privită cu rezervă de vreme ce a încercat să confirme versiunea susţinută de partea vătămată, potrivit cu care acesta ar fi fost chemat afară de către inculpat, aspect asupra căruia martorul a revenit spre sfârşitul declaraţiei, arătând că nu inculpatul a fost cel care l-a strigat pe partea vătămată, ci chiar martorul l-a chemat pe partea vătămată, împrejurări infirmate de martorii A.I. şi A.R. şi chiar de către parte vătămată, care a susţinut constant că inculpatul l-ar fi strigat.

Aceleaşi aspecte, evidenţiate de către instanţa de apel, sunt relatate şi de către inculpat.

Împrejurările în care partea vătămată a ieşit din local, la scurt timp după plecarea inculpatului, faptul că a escaladat gardul pentru a ajunge mai repede în stradă şi modul în care şi-a continuat deplasarea, respectiv în fugă, în direcţia în care se afla inculpatul şi prietena sa, exclud intenţia părţii vătămate de a pleca, paşnic spre casă, fiind evidentă intenţia sa de a continua scandalul cu inculpatul.

În momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul inculpatului, a avut loc un nou conflict verbal, conflict confirmat de martorul C.D., atât în declaraţia dată în faza de urmărire penală, unde precizează cuvântul „încăierare", cât şi în cursul judecăţii, unde martorul foloseşte cuvântul „ceartă", conflict verbal urmat de aplicarea a două lovituri, părţii vătămate de către inculpat, cu cuţitul, una în partea stângă a gâtului, iar cealaltă pe faţa postero-laterală a hemitoracelui stâng.

În mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatului potrivit cu care partea vătămată avea asupra sa o bară metalică pe care o ţinea în pumn şi cu care a intenţionat să îl lovească, întrucât un asemenea obiect nu a fost observat de nici unul din martorii menţionaţi şi care au ajuns lângă partea vătămată imediat după ce a fost lovită, obiect ce nu a fost găsit nici la cercetarea la faţa locului de către organele de urmărire penală.

Totodată, susţinerea inculpatului că părţii vătămate i-a aplicat două lovituri consecutive, în zona feţei, ceea ce a determinat căderea acesteia la sol, după fiecare lovitură, nu este confirmată nici de martorul C.D., ce a perceput direct desfăşurarea incidentului ce a avut loc în stradă şi nici de actele medicale, care nu evidenţiază asemenea leziuni pe corpul părţii vătămate.

De altfel, nici unul din martorii care au intrat în contact cu partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, plină de sânge şi care i-au acordat primul ajutor, transportând-o la unitatea spitalicească, nu susţin existenţa unor urme de lovituri în zona feţei, care ar fi trebuit să fie prezente, de vreme ce acestea au determinat căderea părţii vătămate la sol.

Împrejurarea că inculpatul a fost cel care a aplicat părţii vătămate două lovituri de cuţit rezultă fără dubiu, chiar în absenţa obiectului cu care s-a lovit, întrucât toţi martorii prezenţi care, fie au perceput direct incidentul din stradă, fie au sosit lângă partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, au confirmat că partea vătămată era căzută chiar la locul unde se aflase în apropierea inculpatului, nefiind observate şi alte persoane, martorii îşi confirmă între ei susţinerea potrivit cu care s-au apropiat de locul unde se afla partea vătămată căzută la sol după ce aceasta a căzut, deci nici unul dintre ei nu aveau posibilitatea de a o lovi şi nu în ultimul rând plecarea inculpatului de la locul faptei, deşi era căzută la sol.

De asemenea, în acelaşi sens este şi faptul că, martorii, care s-au apropiat de partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, moment ce a coincis şi cu plecarea inculpatului, au observat că aceasta era plină de sânge, împrejurare care, coroborată cu caracteristicile leziunilor provocate şi a obiectului ce le putea provoca nu pot conduce decât la concluzia că inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu un obiect tăietor-înţepător, de două ori, o lovitură în partea stângă a gâtului, iar cealaltă pe faţa postero-laterală a hemitoracelui stâng.

În mod corect a fost înlăturată şi susţinerea inculpatului potrivit cu care partea vătămată şi-ar fi provocat aceste leziuni în momentul în care a escaladat gardul, întrucât o asemenea ipoteză este înlăturată ştiinţific, prin constatările efectuate referitoare la caracteristicile leziunilor şi a obiectului ce le-ar fi putut provoca, cât şi ca urmare a faptului că, leziunile fiind grave, ar fi împiedicat deplasarea părţii vătămate către inculpat precum şi încercările acestuia de a-l lovi pe inculpat, mai mult căderea şi ridicarea părţii vătămate de la sol, în condiţiile menţionate de către inculpat.

În consecinţă, situaţia de fapt este cea reţinută de către instanţa de fond, cu precizările efectuate de către instanţa de apel, situaţie de fapt în raport de care s-a reţinut în mod corect încadrarea juridică a faptei.

Nefiind reţinută împrejurarea că inculpatul ar fi aplicat părţii vătămate doar două lovituri cu pumnul şi având în vedere zonele în care a fost lovită aceasta, zone vitale, caracteristicile obiectului cu care s-a acţionat, ce poate provoca decesul prin lovirea în zonele menţionate, aplicarea nu numai a unei singure lovituri ci a două lovituri, ambele în zone vitale, intensitatea mare cu care s-a lovit, probată de caracteristicile leziunilor şi de faptul că s-a pus în primejdie viaţa victimei, în mod corect s-a respins cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice.

În mod corect nu s-a reţinut de către instanţa de fond că inculpatul ar fi acţionat în legitimă apărare, în ipotezele prevăzute de art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., având în vedere următoarele considerente:

Astfel, atacul trebuie să fie material, condiţie ce este îndeplinită atunci când este săvârşit prin violenţe care pun în pericol fizic valoarea socială împotriva căreia se acţionează.

În speţă nu s-a probat existenţa unui asemenea atac material, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Potrivit situaţiei de fapt reţinută, partea vătămată a avut o atitudine agresivă, care s-a limitat la reproşuri, cuvinte injurioase, deplasarea în grabă către inculpat, urmată tot de un conflict verbal, ceea ar fi putut conduce, din partea inculpatului, la aprecierea de ordin subiectiv, că partea vătămată ar fi putut declanşa un asemenea atac, însă această apreciere nu este suficientă pentru a reţine legitima apărare.

Totodată, chiar dacă s-ar reţine că ar fi avut loc un asemenea atac, nu este îndeplinită o altă condiţie referitoare la atac, respectiv ca acesta să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, întrucât, nimic din ceea ce a făcut partea vătămată, inclusiv lipsa oricărui obiect cu care l-ar fi putut lovi pe inculpat sau pe soţia sa, nu confirmă existenţa unui pericol grav pentru persoana inculpatului sau a soţiei sale, cu atât mai mult cu cât, şi anterior, partea vătămată s-a limitat în a adresa inculpatului doar injurii.

În consecinţă nu se poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen., s-a evidenţiat că, depăşirea limitelor legitimei apărări se realizează în legătură cu condiţia proporţionalităţii apărării cu atacul, presupunând o reacţie exagerată din partea celui care se apără, reacţie ce se datorează unei stări de tulburare sau temere.

Evidenţiem că, în lipsa unui atac material, care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, nu se mai poate pune în discuţie proporţionalitatea apărării cu atacul, astfel încât nici dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. nu se pot reţine.

În ipoteza în care s-ar reţine existenţa unui atac, atâta timp cât s-a stabilit că acesta nu a fost de natură să pună în pericol grav persoana inculpatului sau a prietenei sale, nu poate fi reţinută nici starea de tulburare sau temere, întrucât această stare este determinată tocmai de pericolul în care se află cel care îşi face apărarea, ori în speţă nu s-a putut reţine un asemenea pericol, în raport de întregul comportament al părţii vătămate, de lipsa unor obiecte care ar fi putut fi folosite împotriva inculpatului sau a concubinei sale, lipsa ameninţărilor şi de atitudinea anterioară a acesteia de a adresa doar injurii inculpatului.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., s-a reţinut că, pentru a fi incidente, este necesar ca inculpatul să se fi aflat iniţial în stare de legitimă apărare, ori, în cauză, astfel cum s-a reliefat, nu sunt îndeplinite condiţiile legitimei apărări.

S-a apreciat de către instanţa de apel că, în favoarea inculpatului se poate reţine circumstanţa atenuantă a provocării, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., criticile formulate în acest sens fiind întemeiate.

Există provocare atunci când infractorul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o acţiune provocatoare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Astfel, cum s-a reţinut în considerente, potrivit situaţiei de fapt reţinută, partea vătămată a avut o atitudine agresivă, ce s-a manifestat în două etape şi care a constat, în prima etapă, în reproşuri şi cuvinte injurioase adresate inculpatului, în prezenţa concubinei sale, atitudine ce i-a determinat pe cei doi să părăsească localul pentru ca acel conflict să nu degenereze.

Totodată, la scurt timp după ce inculpatul a fost agresat verbal şi după plecarea din local, acesta a observat că partea vătămată escaladează gardul şi se îndreaptă, în fugă, spre el şi soţia sa, cu intenţia evidentă de a continua scandalul, situaţie ce putea conduce pe inculpat la aprecierea subiectivă că vor urma acte de violenţă, fizică sau verbală, continuarea conflictului verbal de către partea vătămată, după ce l-a ajuns pe inculpat şi pe concubina sa, pot fi reţinute ca acte provocatoare ale părţii vătămate de natură a produce inculpatului o stare de puternică tulburare sub imperiul căreia i-a aplicat părţii vătămate două lovituri de cuţit.

Gravitatea atitudinii provocatoare a victimei rezultă din faptul că în bar s-au luat măsuri de temperare a părţii vătămate de către cunoscuţi şi de îndepărtare a inculpatului, prin solicitarea din partea barmanului şi a concubinei inculpatului de a părăsi localul.

Faţă de cele reliefate, s-a apreciat această critică ca fiind întemeiată, fapt pentru care, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul formulat de inculpat, se va desfiinţa, în parte, sentinţa primei instanţe şi va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.

Ca urmare a reţinerii acestei circumstanţe atenuante, alături de celelalte circumstanţe atenuante reţinute în favoarea inculpatului de către instanţa de fond, se va proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare şi aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

S-au avut în vedere criteriile generale şi obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum rezultă din împrejurările şi modalitatea de săvârşire precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, comportamentul său, anterior şi ulterior săvârşirii faptei, dar şi atitudinea părţii vătămate care a constituit factorul declanşator şi determinant al comiterii faptei, astfel cum rezultă din considerentele mai sus reliefate.

În mod corect s-au reţinut de către instanţa de fond, urmând să fie menţinute şi de către instanţa de apel, ca circumstanţe atenuante, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., lipsa antecedentelor penale şi atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa.

Tuturor circumstanţelor atenuante li se va da eficienţa prevăzută de art. 76 lit. b) C. pen.

Referitor la modalitatea de executare, s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de acest text legal, întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătămată l-a urmat pe inculpat, după ce acesta şi-a manifestat expres intenţia de a pune capăt conflictului declanşat tot de partea vătămată, prin părăsirea locului incidentului, parte vătămată care a continuat să aibă o atitudine agresivă faţă de inculpat, în prezenţa concubinei sale, ceea ce a condus la reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea inculpatului, atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa, aspecte ce conduc la concluzia că, pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite şi alte fapte penale.

Conform art. 86² C. pen., se va stabili termen de încercare de 7 ani, termen format din durata pedepsei la care se va adăuga un interval de 3 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, apelantul inculpat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Constanţa, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă,

Se va atrage atenţia apelantului inculpat asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., respectiv asupra revocării executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 146 din 07 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 1766/118/2008, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Referitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa:

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale şi obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi s-a dat eficienţă atât gradului de pericol social concret în care s-a comis fapta, astfel cum rezultă din împrejurările şi modalitatea de săvârşire, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, comportamentul său, anterior şi ulterior săvârşirii faptei, dar şi atitudinea părţii vătămate care a constituit factorul declanşator şi determinant al comiterii faptei, astfel cum rezultă din considerentele mai sus reliefate.

În mod corect s-au reţinut de către instanţa de fond, ca circumstanţe atenuante, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., lipsa antecedentelor penale şi atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa.

În condiţiile în care instanţa de apel a reţinut şi circumstanţa atenuantă a provocării, apreciindu-se că fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătămată l-a urmat pe inculpat, după ce acesta şi-a manifestat expres intenţia de a pune capăt conflictului declanşat tot de partea vătămată prin părăsirea locului incidentului, parte vătămată care a continuat să aibă o atitudine agresivă faţă de inculpat, în prezenţa concubinei sale, s-au apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, fapt pentru care, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat apelul formulat de acesta.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 87/P din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A.B., împotriva sentinţei penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 1766/118/2008.

S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 146 din data de 07 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 1766/118/2008, şi rejudecând, s-au dispus următoarele:

S-a reţinut în favoarea apelantului inculpat A.B. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a redus pedeapsa aplicată apelantului inculpat de la 5 (cinci) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86² C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 7 ani, termen compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 3 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, apelantul inculpat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, din cadrul Tribunalului Constanţa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia apelantului inculpat asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., respectiv asupra revocării executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Au fost menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 146 din 07 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 1766/118/2008, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 60 lei, se va avansa din fondurile M.J., în favoarea avocat oficiu, M.G.M.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împotriva sentinţei penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 1766/118/2008.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o ca netemeinică, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., datorat greşitei reţineri a stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi solicitând majorarea cuantumului pedepsei greşit individualizate şi înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică invocate şi de cazul de casare indicat, Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestora pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând însă ca recursul de faţă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să fie admis pentru motivele de critică invocate oral şi consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

1) Sub aspectul primului motiv de critică prin care se tinde la înlăturarea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. se are în vedere că, în mod judicios, coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, s-a reţinut corect situaţia de fapt imputată, constând în esenţă în aceea că, la data de 16 septembrie 2007, inculpatul A.B. a aplicat două lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, cel mai probabil cu un cuţit, în partea stângă a gâtului şi pe faţa postero-laterală a hemitoracelui stâng, părţii vătămate A.S., cauzându-i leziuni pentru care i-au fost necesare 14-15 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus în primejdie viaţa.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere cu titlu de premisă că textul invocat - prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen. - prevede săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Existenţa puternicei tulburări sau emoţii este cerută indiferent de natura actului de provocare (violenţă, atingere gravă a demnităţii sau altă acţiune gravă). Necesitatea existenţei unei proporţii între actul provocator şi replică este indispensabilă, replica trebuind să corespundă intensităţii tulburării sau emoţiei determinată de actul provocator.

Or, în speţă, în mod legal şi temeinic, instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect că victima A.S. a avut o atitudine agresivă, ce s-a manifestat în două etape şi care a constat, în prima etapă, în reproşuri şi cuvinte injurioase, adresate inculpatului, în prezenţa concubinei sale, atitudine ce i-a determinat pe cei doi să părăsească localul pentru ca acel conflict să nu degenereze.

2) Concomitent, cuantumul şi modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare redusă de la cea de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 86¹ C. pen. sunt de natură să configureze aprecierea că pedeapsa analizată este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a inculpatului, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

De asemenea, pedeapsa aplicată şi regimul de executare al acesteia sunt judicios dozate prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportat pe de o parte, la pericolul social generic şi concret al faptei comise, mecanismul real de săvârşire al acesteia, cât şi faţă de datele care circumstanţiază persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, nu are studii, este necăsătorit, trăieşte în concubinaj cu numita R.T., are doi copii minori.

Faţă de toate cele mai sus expuse, se reţine că nu sunt temeiuri care să justifice majorarea pedepsei ori înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

3) Se reţine pertinenţa motivului de critică invocat oral de reprezentantul Parchetului cu ocazia dezbaterilor în temeiul aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel nu a dispus totalitatea măsurilor de supraveghere la care trebuie să se supună intimatul inculpat A.B. în sensul dispoziţiilor art. 86³ alin. (1) C. pen., respectiv pe cea prevăzută de lit. c) a acestui text de lege, constând în obligaţia comunicării şi justificării schimbării locului de muncă.

4) De asemenea, este pertinentă şi critica invocată oral de procuror, în sensul că, întrucât instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la cheltuieli de spitalizare în sumă de 1.040 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi că, reţinând circumstanţa provocării, instanţa de apel ar fi trebuit să reducă la jumătate aceste despăgubiri.

Aşa fiind, urmează ca, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi să dispună casarea în parte a deciziei atacate numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 86³ alin. (1) lit. c) C. proc. pen., precum şi greşita soluţionare a laturii civile.

Rejudecând în aceste limite, se obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună şi obligaţiei de a comunica şi justifica schimbarea locului de muncă.

Se va reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare de la 1.040 lei la 520 lei acordate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Între aceste limite, urmează a se menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 87/ P din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A.B.

Casează în parte Decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 86³ alin. (1) lit. c) C. proc. pen., precum şi greşita soluţionare a laturii civile.

Rejudecând în aceste limite, obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună şi obligaţiei de a comunica şi a justifica schimbarea locului de muncă.

Reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare de la 1.040 lei la 520 lei acordate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3544/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1302/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1014/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1014/2010. Penal