ICCJ. Decizia nr. 591/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 591/2010

Dosar nr. 1568/111/2008

Şedinţa publică din 16 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 142/P din 05 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul V.I., fiul lui I. şi M., în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracţiunii de omor, la o pedeapsă principală de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 11 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile în favoarea părţii civile L.C.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuţitului şi toporului aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

A dispus conservarea mijloacelor materiale de probă constând în geacă vinilin, compresă sterilă cu sânge ridicat de la victima L.L., beţigaşe sterile cu sânge ridicat de pe mâinile inculpatului, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întocmit la data de 09 aprilie 2008 în Dosarul nr. 216/P/2008 şi înregistrat la instanţă la data de 10 aprilie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În partea expozitivă a rechizitoriului s-a arătat că în data de 11 martie 2008, inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorei L.C., mama concubinei sale. Aici se afla L.L. - concubina inculpatului - şi între cei doi a avut loc o ceartă. Inculpatul i-a aplicat concubinei sale mai multe lovituri cu un cuţit şi apoi cu un topor, în zona capului. În urma acestora, L.L. a decedat.

Partea vătămată L.C. a declarat că se constituie parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală (fila 29 dosar de urmărire penală). În faza de cercetare judecătorească a menţinut declaraţia de constituire de parte civilă, după cum rezultă din încheierea din 06 mai 2008 (fila 20), iar în şedinţa publică din 08 septembrie 2008 (fila 53) a precizat cuantumul pretenţiilor civile de 5.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi a parastaselor.

Inculpatul a fost audiat în şedinţa publică din 07 iulie 2008 şi a recunoscut parţial comiterea faptei. A arătat că victima a fost concubina sa şi că aceasta părăsise locuinţa comună cu aproximativ două luni înainte de evenimentul care face obiectul cauzei. În data de 11 martie 2008, a recunoscut că s-a deplasat la locuinţa mamei concubinei sale, unde aceasta se refugiase. I-a cerut acesteia să revină la domiciliul comun şi i-a reproşat faptul că nu are grijă de copii. Între cei doi s-a iscat o ceartă din acest motiv. Inculpatul îi reproşa şi faptul că ar întreţine relaţii intime cu fratele său L.A. Victima l-ar fi ameninţat că se omoară dacă se află despre relaţia cu fratele său. A reuşit să-i ia cuţitul din mână. Victima a luat un topor şi i-a spus „ori eu te omor, ori tu mă omori". A reuşit de două ori să-i smulgă toporul din mână, dar a treia oară „i-am dat peste mână şi ea a căzut lângă pat, cu faţa spre geam, respectiv spre pat. Atunci am vrut să arunc toporul pe geam, ea în acel moment s-a ridicat, toporul i s-a înfipt în ceafă, de acolo, toporul a sărit în sus fără să fac eu nimic şi a nimerit-o în moalele capului, fără ca eu să intervin în acest sens" (fila 30).

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Bihor a reţinut următoarele:

Inculpatul V.I. a întreţinut relaţii de concubinaj cu victima L.L. aproximativ 10 ani, având cinci copii împreună, iar victima mai avea trei copii din relaţiile cu alt bărbat, care au fost daţi spre creştere şi educare mamei sale, iar inculpatul avea un copil dintr-o altă relaţie, care este crescut de mama sa.

Martorii audiaţi au declarat că inculpatul V.I. a bătut-o de mai multe ori pe concubina sa, iar în luna ianuarie 2008, aceasta a plecat de la el mutându-se la mama ei, în Cartierul O. din Aleşd.

Pe parcurs, inculpatul a căutat-o de mai multe ori, chemând-o acasă, dar ea a refuzat, motivând comportamentul agresiv al acestuia.

În dimineaţa zilei de 11 martie 2008, în jurul orei 08³⁰ inculpatul s-a deplasat la locuinţa mamei concubinei şi i-a cerut acesteia să se împace cu el şi să plece acasă, dar aceasta l-a refuzat din nou, astfel că au început să se certe, iar în final inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit şi cu un topor, provocându-i leziuni care au provocat decesul acesteia pe loc.

Starea de fapt reţinută rezultă din următoarele probe:

Din raportul de constatare medico-legală nr. 748 din 11 martie 20008 al S.M.L. Oradea rezultă că moartea numitei L.L. a fost violentă, şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute de tip central consecinţa hemoragiei şi dilacerării meningocerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile descrise s-au produs prin lovire cu un corp dur (posibil topor corp delict) şi prin acţiunea unui corp tăietor înţepător, iar moartea datează din dimineaţa zilei de 11 martie 2008 (filele 24-28 dosar urmărire penală).

Constatările medicului legist sunt în concordanţă cu primele declaraţii ale inculpatului, cele din faza de urmărire penală date în faţa procurorului, precum şi declaraţia dată în faza de urmărire penală în faţa judecătorului cu ocazia audierii sale în cameră de consiliu la soluţionarea propunerii de arestare preventivă. Astfel, aici inculpatul a arătat „eu am luat toporul de la ea şi am lovit-o de două ori cu muchia toporului la ceafă" (fila 54 dosar urmărire penală), „am luat toporul din mâna ei şi am lovit-o de două ori în cap, iar aceasta a căzut la pământ. (…) arăt că în momentul în care am lovit-o cu toporul pe victimă, aceasta era în picioare şi cu faţa spre mine. I-am luat toporul din mână, iar apoi am apucat-o cu cealaltă mână de mâna în care avusese toporul, am întors-o şi am lovit-o cu toporul în cap, înspre ceafă" (fila 69 dosar urmărire penală).

Prezenţa inculpatului în locuinţa victimei este dovedită cu declaraţia martorului L.V.I. - fiul victimei - care arată că în dimineaţa de 11 martie 2008, inculpatul a fost la locuinţa victimei, fapt pe care l-a constatat personal. La scurt timp, după plecarea sa din casă, a fost anunţat de doi copii (fraţii săi mai mici) că „V. o taie pe mama". A plecat spre casă imediat şi a găsit-o moartă (fila 31 dosar urmărire penală).

În procesul verbal de cercetare la faţa locului s-a consemnat că în încăperea în care a fost găsită victima, au fost descoperite urme de sânge în patul în care se afla victima şi pe corpul acesteia. Apoi au fost descoperite urme situate în partea stângă a uşii pe linoleum - mai mulţi stropi ce au direcţia dinspre uşă spre pat, pe peretele din partea stângă a intrării, pe o bucată de vinilin de culoare verzuie - mai mulţi stropi de substanţă brun roşcată cu aspect de sânge. Totodată s-au găsit urme de sânge pe toporul aruncat sub sobă, precum şi pe cuţit (filele 5-12 dosar urmărire penală).

Din procesul verbal de depistare, rezultă că inculpatul a fost găsit imediat după descoperirea victimei, iar acesta avea mai multe urme de sânge, evidenţiate în fotografiile judiciare efectuate (filele 50 şi 19-20 dosar urmărire penală).

Atât mama victimei, cât şi fraţii acesteia, au declarat că inculpatul a fost foarte violent cu concubina sa, bătându-se şi cu ei, iar acest lucru a fost confirmat şi de către alţi martori.

Probele testimoniale administrate în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc starea conflictuală dintre inculpat şi victimă.

Martorul L.P.I., fratele victimei, arată că a ajuns la locuinţa acesteia la 10 minute după agresiune. A văzut-o pe aceasta lovită la cap, într-o baltă de sânge. Arată că relaţiile dintre sora sa şi inculpat erau foarte tensionate, acesta o bătea frecvent, cu toporul, lanţuri. Victima l-a părăsit, însă inculpatul o hărţuia, cerându-i sub ameninţare să revină la el (fila 51).

Martorul G.C. ştie din auzite (de la rudele acesteia) că inculpatul era violent cu victima pentru că nu era o bună gospodină. Tot din auzite a aflat şi că inculpatul a omorât-o (fila 66).

Martorul B.V. a arătat că inculpatul era agresiv şi o bătea frecvent pe victimă. Despre omor a aflat din discuţiile auzite în faţa casei mamei victimei imediat după comiterea faptei (fila 67).

Martorul B.A. a arătat că s-a ocupat de preluarea copiilor inculpatului şi victimei de Protecţia copilului, întrucât nici unul din cei doi nu aveau grijă de aceştia. Aceasta s-a petrecut înainte de incidentul soldat cu moartea victimei (fila 68).

Martora B.M. - sora inculpatului - a arătat că fratele său îşi bătea concubina din cauza copiilor. Mai ştie că inculpatul a dorit reluarea relaţiilor de concubinaj cu victima dar se pare că aceasta a refuzat deoarece, îşi dorea o altă relaţie cu un alt bărbat (fila 68).

Martora V.M. - mama inculpatului - a declarat că fiul său şi-a omorât concubina pentru că aceasta a refuzat să reia relaţia de concubinaj. A declarat că nu are cunoştinţă ca fiul său să o fi bătut pe victimă (fila 79).

Martora L.S.M. a declarat că inculpatul o bătea frecvent pe victimă şi că se certau (fila 104).

Martora L.E. a declarat că victima l-a părăsit pe inculpat pentru că acesta o bătea. Odată chiar i-a rupt mâna, martora fiind cea care a însoţit-o la medic. Între părţi era certuri frecvente legate de lipsa preocupărilor gospodăreşti ale victimei (fila 105).

Martora Ş.I. cunoaşte doar faptul că inculpatul şi victima se despărţiseră (fila 106).

Martora M.M. a relatat exact acelaşi aspect, cu precizarea că după despărţirea lor, copii au rămas la inculpat, dar erau neîngrijiţi. A auzit că victima ar avea o relaţie intimă cu altă persoană, dar nu este convinsă de realitatea acestui zvon (fila 107).

Martora V.L. a declarat că ştie că părţile se certau, că inculpatul o bătea pe victimă. Nu cunoaşte motivul despărţirii lor. După plecarea victimei, copii au rămas la inculpat. Pe inculpat nu îl cunoaşte ca fiind o persoană violentă, iar despre victimă nu ştie să fi avut relaţii extraconjugale (fila 108).

Martora B.E. ştie că inculpatul a avut o relaţie conjugală cu victima. După ce aceasta l-a părăsit, copiii au rămas cu inculpatul. Acesta i-a cerut victimei să se reîntoarcă la el, dar a fost refuzat constant (fila 123).

Martorul V.I.D. - fiul inculpatului - a declarat că a surprins-o pe concubina acestuia întreţinând relaţii sexuale cu fratele său. Arată faptul că inculpatul nu a bătut-o niciodată pe victimă. Dimpotrivă acesta a fost agresat de fraţii acesteia (fila 146).

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul avea discernământ la momentul comiterii faptei, suferă de o tulburarea de personalitate, dar fără consecinţe asupra discernământului şi are tendinţe impulsive semnificativ crescute, tendinţe spre agresivitate (filele 17-18, vol. II).

Probele arătate mai sus, dovedesc comiterea faptei de către inculpat, precum şi circumstanţele în care a avut loc.

Inculpatul nu este ţinut să spună adevărul, iar declaraţia sa poate fi făcută pro causa, de aceea, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 69 C. proc. pen. susţinerile acestuia pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Inculpatul a recunoscut iniţial comiterea faptei, arătând exact modul în care a acţionat - „am luat toporul din mâna ei şi am lovit-o de două ori în cap, iar aceasta a căzut la pământ" (fila 60 dosar urmărire penală) sau „eu am luat toporul de la ea şi am lovit-o de două ori cu muchia toporului la ceafă" (fila 54 dosar urmărire penală), ca apoi, deşi a recunoscut că a lovit-o, a susţinut că a acţionat fără a avea această intenţie, cu atât mai puţin, intenţia de a ucide. Dimpotrivă, a susţinut că a acţionat în interesul victimei - acela de a îndepărta „arma" de aceasta, iar rezultatul letal s-a produs din cauza unor împrejurări imprevizibile: ridicarea bruscă a victimei, interpunerea acesteia pe traiectoria toporului, cu consecinţa devierii acesteia - „i-am dat peste mână şi ea a căzut lângă pat, cu faţa spre geam, respectiv spre pat. Atunci am vrut să arunc toporul pe geam, ea în acel moment s-a ridicat, toporul i s-a înfipt în ceafă, de acolo, toporul a sărit în sus fără să fac eu nimic şi a nimerit-o în moalele capului, fără ca eu să intervin în acest sens" (fila 30).

Această ultimă declaraţie a sa nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză. Mai mult, aceasta reprezintă o modalitate de încercare a inculpatului de a evita răspunderea penală pentru fapta comisă. Retragerea declaraţiilor anterioare nu este prin ea însăşi de natură a lipsi de eficienţă declaraţiile anterioare date cu respectarea prevederilor legale în materie.

De altfel, susţinerea sa este în contradicţie cu raportul medico-legal întocmit în cauză. Din cuprinsul acestuia rezultă că leziunile letale s-au produs prin lovire repetată ţinând cont de numărul şi topografia lor la nivelul capului (patru leziuni dispuse în regiuni diferite ale scalpului - frontal stânga, temporooccipital dreapta, temporal stânga, parietotemporo-occipital stânga - foto 1, 2, 3, 4 - fila 27 dosar urmărire penală) precum şi de profunzimea acestor leziuni (cu focare de fracturi de boltă craniană cu înfundare).

În plus, victima prezenta şi alte leziuni produse prin agresiune descrise în actul medico-legal la examenul extern, semne de violenţă la poziţiile 2, 6 şi 12 (care pare a fi o lovitură cu coada toporului - foto 7), iar cele de la poziţiile 13, 14 ar putea fi produse prin apărare (filele 24-26 dosar urmărire penală).

Faţă de aceste aspecte, declaraţia sa dată în faţa instanţei a fost înlăturată în ceea ce priveşte modalitatea de producere a leziunilor letale, iar cele din faza de urmărire penală au fost reţinute cu rezervă doar asupra numărului de lovituri aplicate cu toporul în zona capului, întrucât acestea nu se coroborează cu nici o altă probă.

Motivul pentru care inculpatul şi victima s-au certat - prezumţia relaţie incestuoasă dintre victimă şi fratele acesteia - nu are relevanţă în cauză.

Fapta inculpatului, care în dimineaţa de 11 martie 2008, în locuinţa victimei L.L. i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu toporul în cap, cauzându-i acesteia traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază de craniu, care a determinat decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

Intenţia de a ucide rezultă fără echivoc din multitudinea loviturilor, intensitatea lor (patru dintre ele provocând fracturi deschise de boltă craniană), zona vizată (capul), instrumentul folosit de inculpat (cuţit şi apoi topor).

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurările concrete ale comiterii faptei, de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni ce vizează viaţa persoanei, de urmarea produsă, de relaţiile dintre inculpat şi victimă, de circumstanţele personale ale inculpatului, care are antecedenţă penală, comiterea unei infracţiuni ce presupune violenţa, precum şi de profilul psihologic al acestuia - tendinţe impulsive semnificativ crescute, tendinţe spre agresivitate - precum şi de poziţia sa procesuală (parţial sinceră şi oscilantă).

Faţă de cele expuse mai sus, tribunalul, în baza art. 174 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracţiunii de omor, la o pedeapsă principală de: 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

La stabilirea conţinutului pedepsei accesorii, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte.

Astfel, de lege lata, condamnarea cu pedeapsa închisorii atrage de drept şi interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, deci inclusiv a dreptului la vot.

Cu toate acestea, însă măsura restrângerii exerciţiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică şi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu şi fără să aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii (art. 53 din Constituţie). Interzicerea dreptului la vot ope legis, automat, cu caracter general şi fără nici o restricţie pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii este în afara marjei de apreciere a statelor şi, în consecinţă, incompatibilă cu art. 3 din protocolul 1 al C.E.D.O., convenţie ratificată de România.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, în caz de neconcordanţă între prevederile interne în materie şi cele ale documentelor internaţionale ratificate de România, vor avea prioritate de aplicare prevederile internaţionale.

În consecinţă, interzicerea dreptului la vot nu poate fi dispusă automat, ci doar dacă este proporţională cu scopul legitim urmărit şi există motive pertinente şi suficiente pentru a o justifica.

În speţă, tribunalul nu poate identifica nici un element care să reclame aplicarea acestei pedepse.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu i se poate interzice nici dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul, întrucât nu este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., tribunalul a apreciat că nu se impune interzicerea acestora, deoarece infracţiunea săvârşită nu are legătură cu exercitarea lor de către inculpat.

Doar un comportament nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de aceste drepturi, în caz contrar ar constitui o ingerinţă în dreptul său la respectarea vieţii sale de familie (art. 8 C.E.D.O.).

Cum inculpatul – aşa cum rezultă din declaraţiile majorităţii martorilor audiaţi în cauză – a fost cel care s-a ocupat de minori chiar şi în perioada cât a durat relaţia sa de concubinaj cu victima, iar după despărţirea acestora, copiii au rămas în grija sa. Mai mult, certurile frecvente dintre inculpat şi victimă se pare că erau cauzate de lipsa de îngrijire a copiilor, ceea ce denotă faptul că inculpatul era interesat de soarta acestora.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 88 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 11 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile în favoarea părţii civile L.C. Cuantumul acestora a fost stabilit de instanţa de fond raportat la declaraţia martorei L.E., care a arătat că înmormântarea şi parastasele ulterioare au fost suportate de mama victimei şi a apreciat că acestea au costat 40-50 milioane lei vechi (fila 105). Instanţa de fond a apreciat că suma acordată de stat potrivit dispoziţiei nr. 225 din 17 martie 2008 (fila 80) nu se impune a fi scăzută din suma solicitată, deoarece atât precizarea sumei cheltuite efectiv de partea civilă este ulterioară acestei date, iar nici martora audiată pe latura civilă a cauzei nu a arătat că o parte din suma cheltuită de partea civilă ar proveni din altă parte.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuţitului şi toporului aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor, fiind obiecte ce au servit la comiterea infracţiunii.

S-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă constând în geacă vinilin, compresă sterilă cu sânge ridicat de la victima L.L., beţigaşe sterile cu sânge ridicat de pe mâinile inculpatului, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.I., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei atacate, în sensul de a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.

În susţinerea motivelor de recurs, inculpatul a relatat că, faţă de persoana sa - fără antecedente penale, cu un comportament bun, de atitudinea sinceră şi de regret a faptei, se impune reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi, ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special.

Verificând sentinţa atacată cu apel, potrivit motivelor invocate şi în limitele conform art. 371 C. proc. pen. şi art. 378 C. proc. pen., curtea reţine că sentinţa atacată este legală şi fondată, iar apelul inculpatului, fiind neîntemeiat, îl va respinge în consecinţă.

Prima instanţă a stabilit o stare de fapt reală, rezultând din probe, minuţios administrate şi interpretate. Pentru a se ajunge la concluzia vinovăţiei inculpatului legea cere ca probele să fie apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie instituită de lege, ceea ce în cauză este îndeplinit.

Astfel, a rezultat din probe că, în dimineaţa zilei de 11 martie 2008, în jurul orei 08³⁰, inculpatul s-a deplasat la locuinţa mamei concubinei şi i-a cerut acesteia să se împace cu el şi să plece acasă, dar aceasta l-a refuzat din nou, astfel că au început să se certe, iar în final inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit şi cu un topor, provocându-i leziuni care au provocat decesul pe loc al acesteia.

Faptele au rezultat inclusiv din procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunţului oral (fila 3 din dosarul de urmărire penală), procesul verbal de cercetare la faţa locului (fila 5 din dosarul de urmărire penală), declaraţia părţii civile L.C. (fila 29), raport de constatare medico-legal (filele 24-28), planşele foto (filele 9-20), declaraţiile inculpatului (filele 51-56, 58), raportul de expertiză psihiatrică (filele 76-77 din dosarul de urmărire penală), declaraţiile martori lor G.C. (fila 66), B.V. (fila 67), B. (fila 68), B.M. - sora (fila 68), V.M. - mama inculpatului (fila 79), L.S.M. (fila 104), L.E. (fila 105), Ş.I. (fila 106), M.M. (fila 107), V.L. (fila 108), B.E. (fila 123), V.I.D. - fiul inculpatului (fila 146), cazier (fila 68), ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale (fila 67).

Curtea a reţinut că prima instanţă a statuat şi argumentat corect asupra vinovăţiei inculpatului, care a ucis victima L.L., în locuinţa acesteia, prin multiple lovituri aplicate acesteia cu toporul în cap, faptă ce se circumscrie infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. Astfel, cererea inculpatului de a se reduce pedeapsa nu este întemeiată.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, aceasta este în limite legale şi just proporţionată raportat la fapta comisă, gradul deosebit de ridicat al faptei, persoana inculpatului, acesta urmând să execute o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 378 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul V.I., menţinând în întregime sentinţa penală nr. 142/P din 5 iunie 2009 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 192 alin. (2) Cod de procedură penală, va obliga apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 300¹ şi 300² C. proc. pen. combinat cu art. 160^b C. proc. pen. cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanţa de apel va menţine starea de arest preventiv a inculpatului (prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor a fost arestat preventiv inculpatul, pe o durată de 29 de zile - filele 70 - 72), apreciind că temeiul care a stat la baza luării măsurii - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - subzistă.

Conform prevederilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.I. perioada efectiv executată până la 24 noiembrie 2009.

Faţă de cele menţionate, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia penală nr. 97/ A din 24 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând din pedeapsă durata măsurilor preventive până la zi.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul V.I. a declarat prezentul recurs.

La dosar au fost depuse motive scrise de recurs (filele 17-19) şi un memoriu al inculpatului (fila 22). Cu acordul inculpatului, acesta a fost ascultat de instanţa de recurs (fila 21).

Recursul inculpatului a vizat, în principal, rejudecarea cauzei de către una din instanţele inferioare (cu motivarea că nu i s-a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice), iar în subsidiar, greşita individualizare a pedepsei, acesta apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă în condiţiile în care, pe de o parte, a recunoscut şi regretat săvârşirea infracţiunii, iar pe de altă parte, are o situaţie familială grea, împrejurări care justifică - în opinia apărării - reţinerea unor circumstanţe atenuante.

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

a) Înalta Curte constată că cererea referitoare la efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a inculpatului a fost examinată de ambele instanţe:

- în apel, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice, cererea a fost pusă în discuţie contradictorie (pag. 1-2 a deciziei), instanţa - motivat - respingând această cerere (pag. 2 a deciziei);

- în primă instanţă, cererea pentru efectuarea expertizei medico legale psihiatrice a fost pusă în discuţie contradictorie şi examinată, succesiv, la termenele din 13 februarie 2009, 27 martie 2009, 24 aprilie 2009. În final, faţă de raportul de expertiză de la filele 17-18 (examinare medico-legală din data de 4 februarie 2009) şi cu motivarea prezentată la pag. 1-2 a încheierii de dezbateri, instanţa a revenit asupra probei, constatând că nu se impune o altă examinare medico-legală psihiatrică a inculpatului, neexistând date concrete privind modificarea stării acestuia ulterior efectuării ultimei expertize.

În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului (examinat la data de 4 februarie 2009) se concluzionează că „numitul V.I. prezintă o tulburare de personalitate. Discernământul său raportat la fapta comisă şi în prezent este păstrat. Comisia opinează că la acest caz nu se impun măsuri de siguranţă cu caracter medical" (filele 17-18 d.p.i.).

Un raport de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului a fost întocmit şi în urma examinării acestuia la data de 19 martie 2008 concluziile fiind aceleaşi (filele 138-139 d.p.i., filele 76-77 d.u.p.).

În final, Înalta Curte mai constată că inculpatul, în prezenţa apărătorului, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a susţinut „recunosc şi regret fapta comisă. Nu am alte probe de propus în apărare şi nici alte cereri noi de formulat. Menţionez că totul s-a întâmplat din gelozie" (fila 89 d.u.p.).

În concluzie, Înalta Curte - cu privire la cererea de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului - constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 8, pct. 9 ori pct. 10 C. proc. pen.

b) potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., caz de casare invocat de recurentul-inculpat, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece:

1) pedeapsa de 15 ani aplicată inculpatului este situată între limitele prevăzute de lege. Infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani;

2) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa de 15 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, răspunde principiului proporţionalităţii necesare între gravitatea faptei şi persoana inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea care va fi executată, pe de altă parte.

De asemenea, aşa cum au menţionat ambele instanţe, acest cuantum al pedepsei este de natură a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Recunoaşterea faptei de către inculpat - o împrejurare care sugerează înţelegerea de către acesta a încălcării în forma cea mai gravă a dreptului suprem la viaţă al oricărei fiinţe umane şi, corelativ, a necesităţii suportării consecinţelor legale ale faptei de omor - a fost avută în vedere de către instanţa de fond (pag.5-6 a sentinţei - „poziţia sa procesuală: parţial sinceră şi oscilantă") atunci când a aplicat o pedeapsă orientată nu către maximul special prevăzut de lege (20 de ani închisoare), ci către media limitelor de pedeapsă prevăzute de textul incriminator al faptei (15 ani închisoare, pedeapsă situată între 10 şi 20 de ani închisoare).

De altfel, efectul juridic al recunoaşterii faptei de omor de către inculpat (declaraţii - fila 30 d.p.i., fila 54 d.a., fila 21 d.r.) este puternic diminuat de împrejurarea că probaţiunea faptei şi vinovăţiei acestuia de către organele judiciare nu a fost, în nici un moment, condiţionată ori influenţată de o astfel de atitudine procesuală (recunoaşterea faptei).

Situaţia familială a inculpatului, astfel cum a fost menţionată de acesta, trebuie examinată prin corelare cu însăşi fapta săvârşită - omor asupra concubinei sale - dar şi cu modul concret de executare a acţiunii incriminate - lovirea victimei cu un cuţit şi, apoi, cu un topor, fiind vizate organe ori zone anatomice vitale, ceea ce sugerează intenţia de omor.

În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la nereţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect ambele instanţe au constatat că nu există astfel de împrejurări care să justifice, în mod legal, reţinerea lor ca circumstanţe atenuante.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 martie 2008 la 16 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1785/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 693/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 443/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 494/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 558/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 693/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 757/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 869/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 89/2010. Penal