ICCJ. Decizia nr. 628/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 628/2010
Dosar nr. 1138/46/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin sentinţa penală nr. 118/F din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.I. împotriva rezoluţiei din 28 mai 2009 dată în dosarul nr. 192/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fiind menţinută rezoluţia atacată.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, petiţionarul a solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc C.F., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 264. art. 289 şi art. 291 C. pen. şi a agentului de poliţie de la Postul de poliţie Prundeni, judeţul Vâlcea, P.E., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2), art. 182, art. 271, art. 217 şi art. 211 C. pen., susţinând că executorul judecătoresc nu a pus în executare, în mod deliberat hotărârea judecătorească care îi este favorabilă, iar agentul de poliţie chemat la punerea în executare a hotărârii nu şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi revin potrivit Codului de procedură civilă, deoarece nu şi-a dat concursul pentru a-l proteja de agresori. A mai motivat că executorul nu a stăruit prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiilor prevăzute în titlul executor, iar poliţistul l-a atras într-o cursă, obligându-l pe creditor să se prezinte la executare, să-l asigure mijloacele de transport necesare deplasării executorului judecătoresc la domiciliul debitorilor şi ridicării eventualelor bunuri ce se vor sechestra şi să indice bunurile ce urmează a fi sechestrate.
Prin rezoluţia din 28 mai 2009, dată în dosarul nr. 192/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pretinşii făptuitori, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 23 iulie 2009, dată în dosarul nr. 559/ll/2009 de către procurorul general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, următoarele:
La data de 25 octombrie 2006, petentul s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc C.F., pentru a-l însoţi, conform art. 416 C. proc. civ., în vederea identificării bunurilor debitorilor B.M. şi M.B., ce urmau a fi sechestrate, în vederea recuperării debitului de 1724,20 lei, stabilite în favoarea petentului, prin decizia penală nr. 1103/R din 14 noiembrie 205 a Tribunalului Vâlcea.
Cu ocazia executării, a izbucnit un conflict verbal între creditorul petiţionar C.I. şi debitorul B.M., în cadrul căruia fiul debitorilor s-a repezit asupra petiţionarului şi i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona feţei. în această situaţie, organul de poliţie şi executorul au intervenit pentru aplanarea conflictului şi, pentru că executarea nu mai putea avea loc în condiţii de siguranţă, au ieşit în curtea imobilului familiei B. Cu acest prilej, petiţionarul a încercat să îi lovească pe debitori cu o ţeava din cupru, astfel că organul de poliţie l-a scos din domiciliul debitorilor. în aceeaşi împrejurare, fiul debitorilor l-a agresat din nou în zona capului pe petiţionar, i-a spart ochelarii de vedere, iar, pentru a scăpa de o nouă agresiune, petiţionarul a traversat DN 64, după care, fiind urmărit de debitori, a fost trântit la pământ şi i-au fost aplicate multiple lovituri.
Pentru aceste fapte, debitorii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.
Din cele expuse, nu reiese că executorul judecătoresc s-ar face vinovat de comiterea vreuneia dintre faptele reclamate. Fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor presupune ca acesta, cu intenţie, să îşi fi exercitat atribuţiile de serviciu în mod incorect. Or, din actele premergătoare, a rezultat că împiedicarea la executare a fost cauzată de conduita creditorului însuşi care, în loc să permită organelor de executare prezente să îşi aducă la îndeplinire atribuţiile ce le reveneau, a preferat să scandalizeze, creând un conflict a cărui victimă a fost, în cele din urmă.
În ce priveşte misiunea agentului de poliţie, de a acorda sprijin executorului judecătoresc în aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor hotărârii, acesta s-a străduit ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe fondul relaţiilor conflictuale create, să aplaneze discuţiile şi să despartă părţile. Or, nu se poate imputa agentului de poliţie că i-a ajutat în vreun mod pe agresori să îl lovească pe petiţionar ori să îi rupă ochelarii.
De asemenea, nu au rezultat, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, date sau indicii potrivit cărora în conţinutul procesului-verbal întocmit de executor s-au atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Dimpotrivă, aceste menţiuni sunt întărite de probele testimoniale administrate în dosarul penal.
Aşa fiind, s-a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, urmând a fi menţinută.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, desfiinţarea rezoluţiei, în baza art. 278 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale, efectuarea de cercetări penale şi trimiterea în judecată a intimaţilor.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, intimaţii şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Procedura executării silite s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc şi a agentului de poliţie.
Cu ocazia executării, nici executorul, nici poliţistul nu pot efectua acte de cercetare, fiind obligaţi numai la indisponibilizarea bunurilor mobile, astfel că în situaţia dată, a imposibilităţii de executare, au recurs la singura posibilitate pe care o aveau, de a întrerupe executarea civilă. Drept urmare, nu se poate reţine vreo culpă în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia executării silite.
Din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii nici cu privire la celelalte infracţiuni reclamate în sarcina intimatului C.F., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, întrucât nu a rezultat că intimatul a prevăzut şi urmărit sau acceptat punerea în pericol a valorii sociale protejate de lege - încrederea publică acordată înscrisurilor oficiale şi activităţii realizate de funcţionarii publici pentru întocmirea acestora - prin întocmirea efectivă a unui înscris oficial fals.
De asemenea, nu a rezultat vreo dovadă că împrejurările consemnate de acesta au fost necorespunzătoare adevărului sau că a omis unele date sau împrejurări, care s-ar fi impus a fi menţionate în mod obligatoriu şi care, în mod deliberat, nu au fost consemnate în cuprinsul înscrisurilor oficiale.
Nici referitor la activitatea agentului de poliţie nu au rezultat indicii că ar fi săvârşit vreuna dintre faptele reclamate de petiţionar, acesta acţionând în limitele investirii şi atribuţiilor sale la punerea în executare a hotărârii. Totodată, nu a rezultat că intimatul poliţist a prevăzut şi urmărit sau acceptat vătămarea corporală a petiţionarului de către debitori.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.I. împotriva sentinţei penale nr. 118/F din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1408/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1413/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
