ICCJ. Decizia nr. 853/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 853/2010
Dosar nr. 1012/59/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 239/PI din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii P.M. şi P.P.C. împotriva rezoluţiei dată în dosarul nr. 381/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petiţionarii au solicitat efectuarea de cercetări faţă de T.M.I., avocat în cadrul Baroului Timiş, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 194 C. pen., susţinând că acesta a venit în casa lor, ameninţându-l să le dea banii, altfel îi va lăsa fără casă.
Prin rezoluţia din 11 august 2009, dată în dosarul nr. 381/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pretinsul făptuitor, pentru infracţiunea reclamată, reţinându-se că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de şantaj.
Prin rezoluţia din 27 august 2009, dată în dosarul nr. 971/ll/2/2009 de către procurorul general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarii au criticat ambele rezoluţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că, din actele dosarului rezultă că între petenţi şi intimat au avut loc mai multe litigii civile şi penale, legate de cumpărarea de către concubina intimatului, de la petenţi, a unui imobil.
Petenţii au contestat că au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, susţinând că actele întocmite ulterior, inclusiv cele de intabulare, sunt false, aceste susţineri făcând obiectul altor litigii.
Cu privire la infracţiunea de şantaj, în sensul că intimatul, acţionând în numele concubinei sale, a întocmit două înscrisuri pe care Ie-a înaintat petenţilor, prin care Ie-a propus acestora modalităţi de soluţionare a litigiului, s-a reţinut că fapta intimatului de a întocmi cele două înscrisuri nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, care presupune o acţiune de constrângere prin violenţă sau ameninţare a unei persoane în scopul dobândirii unui folos injust. Totodată, nu s-a dovedit că intimatul ar fi exercitat ameninţări împotriva petenţilor de natură să-i alarmeze, astfel că afirmaţiile acestora din denunţul formulat nu au nici un suport probator.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petiţionarii, pe care l-au motivat în scris la fila 16 din dosar.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionari, ca nefondată.
Din actele premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni, trebuie dovedită existenţa unei acţiuni de constrângere-prin violenţă sau ameninţare - din partea făptuitorului, de natură a prilejui o stare de temere, sub stăpânirea căreia persoana constrânsă să nu mai poată reacţiona şi opune rezistenţă eficace la pretenţiile făptuitorului.
Or, ameninţările intimatului că "îi va scoate din imobil" dacă nu vor plăti suma de 37000 Euro nu sunt de natura unei acţiuni de constrângere efectivă care să întrunească cerinţele sus-arătate.
În concluzie, în raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.M. şi P.P.C., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari P.M. şi P.P.C. împotriva sentinţei penale nr. 239/PI din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1377/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1389/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
