ICCJ. Decizia nr. 612/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 612/2010
Dosar nr. 437/1372/2006
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 16 din 19 februarie 2008, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a condamnat pe inculpaţii R.C. şi C.S., în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedepse principale de câte 5 ani închisoare şi pedepse complementare de interzicere pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de persoane.
A mai condamnat pe inculpaţi, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedepse principale de câte 7 ani închisoare şi pedepse complementare de interzicere pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de minori.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat fiecărui inculpat pedepsele cele mai grele, respectiv pedeapsa principală de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară de interzicere pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen.
A aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Din pedeapsa principală aplicată inculpatului R.C. a scăzut durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 8 iunie 2006 până la data de 7 iulie 2006, inclusiv.
A obligat în solidar pe inculpaţi să plătească părţilor civile C.M. şi C.R.V. câte 5.000 lei RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumei de 2100 euro.
A obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 1.200 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în cursul lunii iulie 2004, inculpatul R.C. Ie-a cunoscut pe părţile vătămate C.M. (minoră la acea dată, fiind născută la data de 24 noiembrie 1988) şi C.R.V., în locuinţa martorilor C.I. şi C.S. din Braşov şi Ie-a propus acestora să meargă la cerşit în Belgia, urmând să primească câte 250 euro lunar, cazare şi masă, cheltuielile pentru obţinerea actelor de şedere în Belgia şi pentru transport, în jur de 3.000 euro, urmând să fie suportate iniţial de inculpat şi recuperate ulterior din activitatea practicată de părţile vătămate.
Întrucât părţile vătămate au fost de acord, inculpatul Ie-a făcut cunoştinţă cu martorul L.G.M., poreclit B., care urma să le însoţească până în Belgia şi, la câteva zile, au fost preluate de inculpat de la locuinţa martorilor de mai sus şi conduse la Staţia CFR din Braşov, de unde au plecat cu trenul, împreună cu martorul L.G.M., până la Arad şi în continuare, cu un microbuz condus de martorul I.L.l., până la Bruxelles la locuinţa inculpatului R.C., unde se afla soţia acestuia, inculpata C.S. Pe tot timpul călătoriei, cu excepţia verificării la trecerea graniţei, paşapoartele părţilor vătămate s-au aflat în posesia martorului L.G.M., acesta predându-le la destinaţie inculpatei C.S.
Inculpata C.S. Ie-a asigurat părţilor vătămate o cameră la subsolul imobilului, alături de aceea în care se afla martorul G.L., poreclit N., fără un picior şi surdomut şi Ie-a îndrumat să mai aştepte câteva zile până va veni inculpatul R.C. După 2-3 zile a sosit şi inculpatul R.C. şi Ie-a cerut părţilor vătămate să iasă la cerşit, dându-le indicaţii unde şi cum trebuie să cerşească, învăţându-le să folosească o cârjă. Având în vedere că partea vătămată C.M. nu a putut cerşi în acest mod, i-a cerut să stea în genunchi şi cu mâna întinsă.
Partea vătămată C.M. mergea la cerşit singură, obţinând între 30 şi 50 euro pe zi, iar partea vătămată C.R.V. mergea împreună cu martorul G.L., realizând între 40 şi 60 euro într-o zi, banii fiind predaţi în fiecare seară inculpaţilor.
Întrucât inculpaţii nu erau mulţumiţi de sumele aduse de părţile vătămate, Ie-a cerut acestora să muncească mai mult, trimiţându-i în stradă de la orele 6,00 ori 7,00 până la orele 22,00, ameninţându-le că le vor trimite în tară fără niciun ban.
Fiind nemulţumite, părţile vătămate au reuşit ca, după circa trei săptămâni în care au cerşit pentru inculpaţi, să plece din locuinţa acestora, refugiindu-se la un centru care se ocupa de persoane fără ajutor şi formulând plângere la autorităţile belgiene împotriva inculpaţilor.
B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii şi părţile vătămate, ultimele retrăgându-şi apoi apelurile.
Inculpaţii au solicitat desfiinţarea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În motivarea orală a apelului s-a susţinut că prima instanţă nu a clarificat calitatea pe care o au în proces persoanele vătămate C.M. şi C.R.V., având în vedere că, în cursul urmăririi penale, acestea au declarat că nu au fost cu nimic vătămate de inculpaţi şi nu au solicitat tragerea la răspundere penală sau civilă a acestora; deşi persoanele vătămate au fost prezente la un termen de judecată, citarea lor ulterioară, în vederea ascultării, s-a realizat în modalităţi total nelegale; declaraţia dată de martora G.C. este nulă absolut, întrucât aceasta nu a depus jurământul; în declaraţia martorei C.C. s-a consemnat că aceasta a semnat-o după ce a citit-o, deşi anterior s-a arătat că nu ştie să scrie şi să citească; la ascultarea martorului surdomut G.L. de către instanţă s-a apelat la serviciile unei persoane care nu avea calitatea de interpret autorizat potrivit Legi nr. 178/1997; cu privire la martorii care nu s-au prezentat în faţa instanţei, s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., fără a se face demersurile necesare pentru a constata dacă aceştia pot fi audiaţi sau nu, inculpaţii fiind astfel lipsiţi de dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât hotărârea de condamnare se întemeiază pe declaraţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale, iar ei nu a avut posibilitatea de a le pune întrebări; având în vedere că asistenţa juridică a persoanei vătămate este obligatorie potrivit art. 44 din Legea nr. 678/2001, declaraţia părţii vătămate C.M. din 7 iunie 2006 este nulă absolut, întrucât delegaţia avocatului S.T. a fost eliberată numai la data de 16 iunie 2006; declaraţiile date de persoanele vătămate în faţa autorităţilor belgiene, reţinute de prima instanţă, nu pot fi avute în vedere, nefiind respectate dispoziţiile privind cooperarea judiciară internaţională; persoanele vătămate au revenit motivat asupra primelor declaraţii, în care îi acuzau pe inculpaţi, arătând că nu au fost recrutaţi şi supuşi la cerşetorie de către aceştia.
Prin Decizia penală nr. 127/Ap. din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au admis apelurile declarate de inculpaţii R.C. şi C.S. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 19 februarie 2008 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, care a fost desfiinţată cu privire la latura penală şi latura civilă şi, rejudecând, au fost reduse pedepsele principale aplicate pe inculpaţilor R.C. şi C.S. în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la câte 2 ani închisoare, înlăturându-se pedeapsa complementară privativă de drepturi, precum şi cele aplicate în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la câte 3 ani, înlăturându-se, de asemenea, pedeapsa complementară privativă de drepturi.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat, stabilindu-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 alin. (2), art. 862 şi art. 863alin. (1) şi alin. (3) lit. d) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor, stabilind pentru fiecare un termen de încercare de câte 6 ani, pe durata căruia s-a impus acestora să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
· să se prezinte trimestrial la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;
· să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
· să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
· să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă;
· să nu intre în legătură cu partea civilă C.M. şi persoana vătămată C.R.V.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu privire la posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepselor în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin această hotărâre, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.
Cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în ce priveşte neinterzicerea unor drepturi ca pedeapsă accesorie.
S-a constatat că inculpatul R.C. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 8 iunie 2006 - 7 iulie 2006 inclusiv.
În baza art. 118 alin. 1) lit. e) C. pen. a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 1050 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de confiscare specială.
A obligat pe inculpaţi, în solidar, să plătească părţi civile C.M. suma de 3000 lei daune morale.
A constatat că persoana vătămată C.R.V. nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în cauză.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate referitoare la cheltuielile judiciare.
S-a luat act de retragerea apelurilor declarate de partea civilă C.M. şi persoana vătămată C.R.V. şi au fost obligate aceste părţi să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, astfel cum se prevede în art. 379 pct. 2 lit. b) teza ultimă C. proc. pen., admiterea apelului, cu consecinţa desfiinţării sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe, se impune numai atunci când există vreunul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atrag sancţiunea nulităţii absolute numai încălcările dispoziţiilor relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată, precum şi cele relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, sau la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Or, este evident că, faţă de prevederile, de strictă interpretare, ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., niciuna din încălcările invocate în motivele de apel nu este de natură a atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Având în vedere poziţia adoptată de persoanele vătămate din data de 19 iunie 2006 şi până în prezent, în sensul că nu au fost recrutate şi supuse la cerşetorie de către inculpaţi, motiv pentru care au arătat că nu se constituie nici părţi vătămate nici părţi civile în cauză, prima instanţă era datoare să clarifice calitatea pe care acestea o au în proces.
Întrucât C.M. era minoră la data săvârşirii faptei de către inculpaţi, fiind născută la data de 24 noiembrie 1988, aceasta are calitatea de parte civilă, acţiunea civilă fiind exercitată din oficiu în condiţiile art. 17 C. proc. pen. în schimb, persoana vătămată C.R.V. are calitatea de martor, potrivit art. 82 C. proc. pen., calitate în care a şi fost ascultat de instanţa de apel (filele 113-114).
Instanţa de apel a constatat că declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martora G.C., mama părţii civile C.M., după începerea urmăririi penale (filele 104-105) şi declaraţia dată în cursul judecăţii în primă instanţă de martorul G.L. (fila 145) nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât prima martoră nu a depus mai înainte de audiere jurământul, iar al doilea martor, surdomut, nu a fost ascultat cu folosirea serviciilor unui interpret autorizat, potrivit Legii nr. 178/1997, persoana folosită ca interpret, numita C.L., depunând o adeverinţă eliberată de A.N.S. din România, fără a fi autorizată prin ordin al M.J., aşa cum se prevede în art. 2 şi 4 alin. (2) din Legea nr. 178/1997.
De asemenea, instanţa de apel a înlăturat şi „plângerile" persoanelor vătămate date în faţa autorităţilor belgiene (filele 162-206 dosar urmărire penală), procedura de preluare a acestora nerespectând dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, lipsind atât cererea autorităţilor belgiene, de preluare a procedurii, cât şi dispoziţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov sau a procurorului desemnat de acesta cu privire la această cerere. De altfel, în cauză nici nu poate fi vorba de preluarea procedurii, având în vedere că urmărirea penală a fost dispusă de procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov la data de 7 iunie 2006, iar procesul-verbal al Poliţiei din Bruxelles a fost trimis la data de 3 iulie 2006 de către M.A.I. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Punctul Naţional Focal. Mai mult, din adresa de trimitere (fila 161 dosar urmărire penală) rezultă că datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 şi că nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.
În ce priveşte celelalte critici, vizând modul de îndeplinire a probatoriului, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate. Astfel, susţinerea că în declaraţia martorei C.C., de la fila 243 dosar urmărire penală, s-a consemnat că aceasta a semnat-o după ce a citit-o, deşi martora arătase cu nu ştie să scrie şi să citească, este fără obiect, în cauză neexistând niciun martor cu acest nume, iar la fila indicată este delegaţia apărătorului din oficiu al inculpatului R.C., avocat C.C.; prima instanţă a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de martorii G.C., C.I. şi C.S., numai după ce a constatat că ascultarea acestora nu mai este posibilă, având în vedere că, din relaţiile primite de la organele de poliţie însărcinate cu aducerea lor pe baza mandatelor de aducere, a rezultat că martorii sunt plecaţi în străinătate, nefiind cunoscute adresele acestora; deşi delegaţia apărătorului din oficiu al părţii civile C.M. din cursul urmăririi penale, avocat S.T., a fost eliberată la data de 16 iunie 2006 (fila 240), atâta vreme cât aceasta a semnat declaraţia dată la procuror la data de 7 iunie 2006 (filele 40-41) este evident că ascultarea părţii civile s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001. Situaţia este aceeaşi şi în ce priveşte asistenţa juridică a persoanei vătămate C.R.V. cu ocazia luării declaraţiei de procuror la data de 7 iunie 2006 (filele 61 -62).
După înlăturarea probelor administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi analizarea celorlalte probe din dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi i-a dat încadrarea juridică corespunzătoare. Deşi inculpatul R.C. a declarat constant că nu Ie-a cunoscut pe persoanele vătămate, iar inculpata C.S. a susţinut că acestea au venit la locuinţa lor din Bruxelles şi Ie-a găzduit o scurtă perioadă de timp (3 zile, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, şi circa 2 săptămâni, în declaraţia dată în cursul judecăţii), fără ca acestea să fie trimise la cerşit, împrejurări confirmate şi de persoanele vătămate în declaraţiile date după data 19 iunie 2006, când au revenit asupra declaraţiilor anterioare, din coroborarea celorlalte probe rezultă fără nici un dubiu că inculpatul R.C. Ie-a cunoscut pe persoanele vătămate în vara anului 2004 în locuinţa martorilor C.I. şi C.S. din Braşov, unde s-au înţeles ca persoanele vătămate să meargă la cerşit în Belgia, cheltuielile de transport şi cele ocazionate de obţinerea actelor de şedere în Belgia urmând a fi suportate de inculpat şi apoi recuperate de la persoanele vătămate, cărora li s-a promis cazare şi masă, precum şi câte 250 euro lunar. în acest sens sunt declaraţiile date de persoanele vătămate în faza actelor premergătoare (filele 44 bis - 52 şi 72 - 80 dosar urmărire penală), consemnate de procuror în procesul-verbal întocmit potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen. (fila 2 dosar urmărire penală) şi în cursul urmăririi penale (filele 40 - 41 şi, respectiv, 61 - 62), declaraţii care se coroborează cu declaraţiile date de mama persoanei vătămate C.M., numita G.C., în faza actelor premergătoare (filele 106 -108 dosar urmărire penală), consemnate în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, şi cu declaraţiile martorilor C.I. şi C.S. (filele 97-103 dosar urmărire penală).
De asemenea, martorul L.G.M., poreclit B., a declarat (filele 89 - 92 dosar urmărire penală) că Ie-a însoţit pe persoanele vătămate de la Staţia CFR din Braşov până la destinaţie în Bruxelles, potrivit înţelegerii pe care a avut-o cu inculpatul R.C., declaraţiile acestuia coroborându-se cu declaraţiile martorului I.L.l. (fila 112 dosar urmărire penală şi fila 247 dosar prima instanţă), ultimul fiind şoferul de microbuz care Ie-a transportat pe părţile vătămate şi pe martorul L.G.M. de la Arad până la locuinţa din Bruxelles a inculpaţilor. De subliniat că martorul L.G. a arătat că la ieşirea din ţară s-a folosit de paşaportul fratelui său, numitul L.C. şi a confirmat faptul că în locuinţa din Bruxelles a inculpaţilor era şi un bărbat surdomut şi fără un picior, căruia i se zicea N.
Potrivit proceselor-verbale de verificare a „intrărilor/ieşirilor cetăţenilor români" ţinute de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 123, 124 şi 130 dosar urmărire penală) în ziua de 16 august 2004 au ieşit din ţară prin PTF Turnu Arad atât persoanele vătămate, cât şi numitul L.C., acesta din urmă şi persoana vătămată C.M. figurând în autovehiculul condus de martorul I.L.l. iar persoana vătămată C.R.V. în autovehiculul său. Împrejurarea că C.R.V. figurează că a trecut graniţa în alt autovehicul decât cel condus de martorul I.L.l. nu a fost lămurită, martora T.M., proprietara autoturismului, necunoscându-l pe C.R.V. (fila 111 dosar urmărire penală).
Aşa cum rezultă şi din procesul-verbal de verificare a „intrărilor/ieşirilor cetăţenilor români" (filele 126 - 128), inculpatul R.C. a ieşit din ţară prin PTF Nădlac la data de 20 august 2004, la 4 zile după persoanele vătămate, astfel că, ţinând seama de declaraţiile acestora, precum şi a inculpatei C.S. din cursul judecăţii (filele 33 - 34 dosar prima instanţă), potrivit cărora persoanele vătămate au stat în locuinţa din Bruxelles a inculpaţilor circa 2-3 săptămâni, este evidentă poziţia nesinceră a inculpatului, că nu Ie-a cunoscut pe acestea.
De asemenea, având în vedere declaraţiile din cursul urmăririi penale ale martorului G.L., poreclit N. (filele 114-119), care a arătat că persoanele vătămate au cerşit în Bruxelles pentru inculpaţi, declaraţii care se coroborează cu primele declaraţii ale persoanelor vătămate, instanţa de apel a înlăturat apărarea inculpaţilor, în sensul că nu au trimis persoanele vătămate la cerşit.
Împrejurarea că, după data de 19 iunie 2006, persoanele vătămate şi-au retractat declaraţiile anterioare, în care îi acuzau pe inculpaţi, nu este de natură a-i exonera de răspundere pe aceştia, atâta vreme cât motivarea în sensul că nu l-au cunoscut pe inculpatul R.C. şi că au minţit în declaraţiile anterioare pentru a se răzbuna pe inculpata C.S., cu care C.R.V. ar fi avut o relaţie intimă în trecut, relaţie pe care ar fi şi reluat-o cât timp au stat în locuinţa inculpaţilor din Bruxelles, este contrazisă de declaraţiile martorilor L.G.M., G.C., C.I. şi C.S., în ce priveşte recrutarea lor de către inculpatul R.C., iar afirmaţiile referitoare la relaţia persoanei vătămate cu inculpata C.S., susţinute, de altfel, de la început de inculpată, nu sunt verosimile, dată fiind diferenţa mare de vârstă dintre cei doi, inculpata fiind născută la data de 9 august 1972 iar C.R.V. la data de 11 iulie 1985.
Având în vedere că persoanele vătămate au declarat şi apel pentru a le lua apărarea inculpaţilor, venind în ţară special pentru aceasta, presupunerea primei instanţe, potrivit căreia revenirea acestora asupra primelor declaraţii s-ar datora stării de temere pe care le-au insuflat-o inculpaţii, nu este justificată.
Instanţa de apel a apreciat poziţia adoptată de persoanele vătămate după data de 19 iunie 2006 ca o recunoaştere a faptului că acestea au fost de acord să cerşească pentru inculpaţi, aceştia reţinându-le toţi banii obţinuţi din cerşit în contul „datoriei" de 3000 euro, pe care acestea o aveau faţă de inculpaţi, potrivit înţelegerii iniţiale. Aşa se explică faptul că C.M. nu a avut nicio pretenţie materială de la inculpaţi nici în primele declaraţii, iar C.R.V. a pretins iniţial numai suma de 500 euro, atât cât convenise că li se cuvine lui şi concubinei pentru lună, deşi suma totală obţinută din cerşit era mult mai mare.
Deşi, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul persoanei traficate nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, nu este lipsită de relevanţă juridică poziţia acesteia, atât anterior traficării, cât şi după săvârşirea faptei. Cu toate că C.M. era minoră la data săvârşirii faptelor, având în vedere că aceasta trăia în relaţii de concubinaj cu C.R.V., fiind trataţi ca sot şi soţie în comunitatea de rromi din care fac parte, precum şi faptul că mai fusese în străinătate de trei ori în anul 2003 (fila 124 dosar urmărire penală), probabil tot pentru a cerşi, instanţa de apel a apreciat că aceasta era emancipată pentru vârsta ei, având reprezentarea acţiunilor sale.
Prin urmare, reţinând că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, instanţa de apel a dat relevanţă circumstanţei judiciare atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv împrejurării că persoanele vătămate au fost traficate cu acordul lor, cunoscând de la început ce activităţi vor desfăşura în Belgia.
În aceste condiţii, făcând şi aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen., a redus pedepsele aplicate fiecărui inculpat în sensul celor arătate mai sus.
Având în vedere împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile şi ţinând seama de persoana inculpaţilor care, deşi au avut o poziţie procesuală nesinceră, au avut o bună conduită anterior, au doi copii minori şi nu au mai săvârşit alte fapte prevăzute de legea penală, instanţa de apel a apreciat că, şi fără executarea pedepsei, aceştia nu vor mai săvârşi alte infracţiuni, pronunţarea condamnării constituind un avertisment pentru ei, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 861 alin. (2) C. pen., dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate.
Deşi prima instanţă a reţinut corect că inculpaţii au obţinut prin săvârşirea infracţiunilor suma totală de 2100 euro, reprezentând sumele realizate de persoanele vătămate din cerşit în cele trei săptămâni, a greşit dispunând confiscarea specială a sumei de la ambii inculpaţi, fără a arăta cât se confiscă de la fiecare. întrucât suma a fost folosită de ambii inculpaţi, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., instanţa de apel a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat a sumei de câte 1050 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
De asemenea, cu toate că persoana vătămată C.R.V. a revenit asupra constituirii de parte civilă, arătând că nu are nicio pretenţie de la inculpaţi, prima instanţă i-a obligat pe aceştia să-i plătească daune morale în cuantum de 5000 lei, considerând-o parte civilă, adtfel că instanţa de apel a constatat că persoana vătămată C.R.V. nu s-a constituit în cauză nici parte vătămată nici parte civilă.
Întrucât, pentru persoana vătămată minoră C.M., acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, în baza art. 17 C. proc. pen., pentru acordarea de daune morale, instanţa de apel i-a obligat în solidar pe inculpaţi să-i plătească suma de 3000 lei, apreciind că această sumă corespunde prejudiciului moral adus părţii civile, ţinând seama şi de argumentele care au condus la reţinerea circumstanţei judiciare atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs parchetul şi inculpaţii R.C. şi C.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In motivarea recursului parchetului s-a criticat, în esenţă, greşita individualizare a pedepselor realizată de instanţa de apel, solicitându-se menţinerea pedepselor aplicate de instanţa de fond.
Recurenţii - inculpaţi R.C. şi C.S. au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2, 10 şi 18 C. proc. pen., pentru motivele expuse în scris şi dezvoltate oral la termenul la care au avut loc dezbaterile, astfel cum sunt prezentate în practicaua prezentei decizii.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Referitor la critica formulată de inculpaţi vizând lipsa menţiunii verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic, ce atrage, în accepţia apărării, nelegala sesizare a instanţei, Înalta Curte apreciază că este nefondată, întrucât, deşi este real că lipseşte menţiunea verificării rechizitoriului, această lipsă nu atrage decât o nulitate relativă ce poate fi corectată în condiţiile art. 300 alin. (2) teza I C. proc. pen. şi, ca atare, poate fi invocată în condiţiile art. 197 alin. (4) teza I din acelaşi cod. în acest sens este şi Decizia nr. 9/2008 pronunţată de I.C.C.J. -Secţiile Unite într-un recurs în interesul legii. Cum instanţa de fond nu a remarcat această neregularitate cu ocazia verificării regularităţii actului de sesizare, în condiţiile art. 300 C. proc. pen. şi nici inculpaţii nu au invocat acest aspect la prima înfăţişare, Curtea constată că nu poate fi invocată pentru prima oară în recurs, nefiind întrunite cerinţele art. 197 alin. (4) teza II din acelaşi cod.
2. Nici critica formulată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., constând în aceea că probatoriul a fost incorect administrat, iar instanţele nu au argumentat înlăturarea unora dintre declaraţii, nu poate fi primită, întrucât legiuitorul a avut în vedere ipoteza când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului; or, în speţă, instanţa de apel a înlăturat motivat unele probe obţinute cu încălcarea dispoziţiilor procedurale penale: declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martora G.C., mama părţii civile C.M., după începerea urmăririi penale (filele 104-105), întrucât prima martoră nu a depus mai înainte de audiere jurământul; declaraţia dată în cursul judecăţii în primă instanţă de martorul G.L. (fila 145), întrucât acesta, fiind surdomut, nu a fost ascultat cu folosirea serviciilor unui interpret autorizat, potrivit Legii nr. 178/1997; „plângerile" persoanelor vătămate date în faţa autorităţilor belgiene (filele 162 - 206 dosar urmărire penală), întrucât procedura de preluare a acestora nu a respectat dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, lipsind atât cererea autorităţilor belgiene, de preluare a procedurii, cât şi dispoziţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov sau a procurorului desemnat de acesta cu privire la această cerere.
Pe de altă parte, instanţa de apel, a făcut o analiză proprie a probelor administrate la urmărirea penală şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, înlăturând motivat declaraţiile unora dintre martori şi ale părţilor vătămate şi arătând considerentele pentru care acestea nu sunt conforme adevărului, astfel că nu se poate susţine cu temei că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi.
3. Pentru considerentele expuse la pct. 2 privind corecta şi completa interpretare a materialului probator existent la dosarul cauzei, Curtea apreciază că este neîntemeiată şi critica vizând greşita condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunile de trafic de persoane ca urmare a unei grave erori de fapt. Solicitarea inculpaţilor de a fi achitaţi întrucât faptele lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, nerealizându-se exploatarea persoanelor vătămate, nu poate fi primită, întrucât instanţa de fond şi cea de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., au stabilit corespunzător împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora şi vinovăţia inculpaţilor, pe baza datelor ce rezultă din declaraţiile date de părţile vătămate în faza de urmărire penală, în care au arătat în mod detaliat modul în care au fost racolate şi exploatate de către inculpaţi, declaraţii ce se coroborează cu cele ale martorilor audiaţi în cauză – L.G.M., G.C., C.I. şi C.S. - ce confirmă aspectele arătate de părţile vătămate în faza actelor premergătoare şi apoi în faţa procurorului. împrejurarea că părţile vătămate au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală şi chiar nu au mai dorit să fie despăgubite, nu lasă fără valoare declaraţiile date la urmărirea penală, întrucât probele nu au o valoare dinainte stabilită; pe de altă parte, imposibilitatea readministrării unor probe în faţa instanţei nu înseamnă că acestea nu pot fi luate în considerare, prima instanţă făcând aplicarea corectă a art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de martorii G.C., C.I. şi C.S., numai după ce a constatat că ascultarea acestora nu mai este posibilă, având în vedere că, din relaţiile primite de la organele de poliţie însărcinate cu aducerea lor pe baza mandatelor de aducere, a rezultat că martorii sunt plecaţi în străinătate, nefiind cunoscute adresele acestora.
4. În ceea ce priveşte recursul parchetului, vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de apel, în raport cu împrejurările săvârşirii faptelor, Curtea constată că şi acest motiv este neîntemeiat. Astfel, Înalta Curte apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepsei, cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor de către instanţa de apel, acestea fiind just individualizate în raport de pericolul social concret ce rezultă din modul de săvârşire a faptelor - în condiţiile în care şi părţile vătămate şi-au dat acordul să meargă la cerşit - dar şi din circumstanţele şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor - lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că au în întreţinere doi copii minori - toate acestea pledând pentru clemenţă din partea instanţei.
Ca atare, apreciind că atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare stabilite de instanţa de apel, pedepsele aplicate celor doi inculpaţi sunt apte să asigure reeducarea acestora, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale, Înalta Curte va respinge recursul parchetului.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi de inculpaţii R.C. şi C.S.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurenţii - inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat iar potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, precum şi de către inculpaţii R.C. şi C.S., împotriva Deciziei penale nr. 127/Ap. din 04 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales şi câte 150 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate C.M. şi C.R.V., se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1532/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 158/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
