ICCJ. Decizia nr. 1413/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1413/2010
Dosar nr. 2553/2/2010
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă ;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2553/2/2010, ca urmare a declinării cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 113/F din 15 aprilie 2010, petentul T.C. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 96/P/2010 din 8 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, apreciind că nu s-a efectuat o cercetare corespunzătoare, nu a fost audiat, i s-a încălcat accesul liber la justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petentului T.C. o consideră nefondată pentru următoarele considerente:
Petentul T.C. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de judecătorii Curţii Constituţionale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, abuz de încredere şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că nu au motivat în termen decizia pronunţată în Dosarul nr. 5111 D/2009.
Ulterior, petentul a formulat un memoriu în cuprinsul căruia a arătat că judecătorii din cadrul Curţii Constituţionale au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu şi prin aceea că, prin adoptarea deciziei din dosarul menţionat, au modificat Constituţia.
La data de 8 februarie 2010, prin rezoluţia nr. 96/P/2010 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii din cadrul Curţii Constituţionale, respectiv T.T., N.C., A.C., A.G., P.L., P.V.Z., A.Z., C.C.G. şi C.M.K. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. şi art. 289 C. pen.
Pentru a pronunţa această rezoluţie s-a reţinut că la data de 16 iunie 2009, prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 17603/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Excepţia a fost ridicată de T.C. într-o cauză comercială formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Prin decizia nr. 1442 din 5 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.
S-a apreciat că faptele nu există, judecătorii Curţii Constituţionale neputând fi traşi la răspundere penală pentru opiniile şi voturile exprimate în adoptarea soluţiilor.
Împotriva acestei rezoluţii petentul T.C. a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia din 9 martie 2010, dată în Dosarul nr. 1683/915/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii şi a dispus comunicarea soluţiei.
În motivarea soluţiei s-a apreciat că decizia Curţii Constituţionale nu a fost motivată cu întârziere şi nu au rezultat indicii, potrivit cărora interesele petentului ar fi fost vătămate.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerii sale, petiţionarul T.C. s-a adresat, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petentului o consideră nefondată, probatoriul administrat neconfirmând susţinerile petentului, din acesta nerezultând existenţa infracţiunilor învederate, în mod întemeiat organul de urmărire penală dispunând în sensul neînceperii urmăririi penale faţă de intimaţi.
Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2005 a Plenului Curţii Constituţionale, deciziile acestei Curţi se publică în M. Of., iar de la aceste date sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor, acestea necomunicându-se părţilor din dosar, fiind suficientă publicarea lor în M. Of.
De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992 procedura jurisdicţională prevăzută de această lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii, astfel încât procedura jurisdicţională a Curţii Constituţionale are reguli specifice, în mare parte derogatorii de la dreptul comun.
Mai mult, deciziile Curţii Constituţionale nu sunt susceptibile de nici o cale de atac, au putere pentru viitor, astfel încât petentul nu poate invoca vreo vătămare prin necomunicarea deciziei prin care s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Respingerea unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau ca fals intelectual, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor.
De asemenea, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Drept urmare, dacă obiectul plângerii penale l-ar putea constitui soluţia pronunţată în cadrul activităţii de jurisdicţie şi s-ar putea pretinde că judecătorii răspund penal pentru soluţiile pronunţate, principiul constituţional menţionat ar fi lipsit de eficienţă, iluzoriu, ceea ce este inadmisibil în condiţiile statului de drept.
De asemenea, critica petentului T.C. referitoare la insuficienta cercetare, prin neaudierea sa este nefondată, deoarece, în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră rezoluţia din 8 februarie 2010 dată în Dosarul nr. 96/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică, motiv pentru care în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.C. împotriva rezoluţiei din 8 februarie 2010 dispusă în dosarul nr. 96/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 628/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 850/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
