ICCJ. Decizia nr. 862/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 862/2010
Dosar nr. 1820/1/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010), investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, a constatat, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., legalitatea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.V. şi D.A.R.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În urma verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor, instanţa a constatat că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., respectiv inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave, pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă, existând indicii temeinice privind comiterea faptelor.
Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar, faţă de natura şi împrejurările săvârşirii faptelor, lăsarea în libertate a acestora creează pericol pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii C.V. şi D.A.R., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, săvârşite în concurs, pentru săvârşirea cărora au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepsele rezultante de 11 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpatul C.V. şi 12 ani închisoare pentru inculpatul D.A.R., lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate (făceau parte dintr-un grup infracţional în vederea traficării de droguri în zona unui supermarket), relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestora, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi D.A.R. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010) să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.V. şi D.A.R. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1389/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1020/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
