ICCJ. Decizia nr. 665/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 665/2010
Dosar nr. 3121/3/2008
Şedinţa publică din 22 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 130 din 9 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul T.S.D., la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 8 mai 2008 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 8 mai 2008 la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 7 mai 2008, în jurul orelor 20:00, inculpaţii T.S.D. şi L.A. au fost surprinşi în flagrant, în timp ce au vândut investigatorilor sub acoperire C.M. şi I.A. cantitatea de 2 kg haşiş, primind în schimb suma de 16.000 euro.
Prin Decizia penală nr. 194/A din 6 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 31201/3/2008, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.S.D. şi L.A.
Împotriva acestei din urmă decizii cei doi inculpaţi au declarat recurs, solicitând, prin apărătorii desemnaţi din oficiu, reindividualizarea pedepselor, pe care le consideră prea aspre în raport de circumstanţele lor personale.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
În prezenta cauză, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte apreciază că în lanţul infracţional ce susţine flagelul consumului de droguri, activităţile de genul celor desfăşurate de inculpaţii T.S.D. şi L.A. reprezintă o verigă deosebit de pernicioasă, astfel că în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialităţi, manifestarea de clemenţă din partea instanţelor judecătoreşti faţă de cei prinşi şi deduşi judecăţii ar echivala cu un act de injustiţie socială.
Aceste infracţiuni au dobândit un caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori apărate de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate.
Aşa fiind, în speţa de faţă a proceda în sensul reducerii pedepselor, aşa cum au solicitat inculpaţii T.S.D. şi L.A., ar însemna ca pedepsele să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., ceea ce, evident, nu este în spiritul legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
În conformitate cu disp. art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive pentru ambii inculpaţi, de la 8 mai 2008 la 22 februarie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.S.D. şi L.A., împotriva Deciziei penale nr. 194/A din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive pentru ambii inculpaţi, de la 8 mai 2008 la 22 februarie 2010.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumelor de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1579/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
