ICCJ. Decizia nr. 828/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.828/2010
Dosar nr. 556/45/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 122 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul C.M., reprezentat prin curator M.C., împotriva rezoluţiei din 06 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi şi, respectiv, a rezoluţiei din 27 mai 2009, dată în dosarul nr. 28/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, cu obligarea petentului la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. Prin rezoluţia procurorului din 27 mai 2009, dată în dosarul nr. 28/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii A.A., G.N. şi A.V., sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 247 C. pen., deoarece faptele nu există.
Procurorul a constatat că numitul C.M. - persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, reprezentat de curator M.C., a formulat o plângere penală împotriva magistraţilor judecători A.A., G.N. şi A.V., pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 247 C. pen.
În fapt, s-a reclamat că sus numiţii, judecători la Tribunalul Vaslui, cu prilejul soluţionării dosarului nr. 726/89/2008, ar fi pronunţat cu intenţie o soluţie nelegală, respectiv Decizia civilă nr. 691/R din 14 mai 2008, M.C. arătând că, în cuprinsul expozitivului deciziei civile nr. 691/R din 14 mai 2008, judecătorii au inserat mai multe date care nu sunt conforme cu realitatea.
Astfel, persoana vătămată enumără aceste date nereale:
- în loc de „Decizia Tribunalului Vaslui" trebuia scris Decizia Tribunalului Regional Vaslui;
- în loc de „dispoziţia nr. 45/1995" trebuia scris „dispoziţia nr. 41 din 25 februarie 1995";
- în loc de „Decizia Tribunalului Raion Huşi" trebuia scris „Decizia Tribunalului Regional laşi nr. 2590 din 15 noiembrie 1955".
De asemenea, în plângerea penală, numitul M.C. face aprecieri asupra competenţelor profesionale a magistraţilor judecători, declarându-se nemulţumit de soluţia dispusă de către completul de judecată. Astfel, reclamantul a arătat că judecătorii nu au dat dovadă de bună credinţă în judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 74 din 11 februarie 1994 a Tribunalului Vaslui.
Din analiza plângerii lui C.M., formulată de curatorul său, M.C., precum şi a copiei după Decizia civilă nr. 691 /R/2008, a rezultat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor nici una din infracţiunile sesizate. Astfel, nu există nici un indiciu din care să rezulte că, prin faptele menţionate de către M.C., judecătorii ar fi cauzat, cu rea-credinţă, vreo vătămare a intereselor legitime ale persoanei fizice C.M. În cauză, este vorba despre hotărârea unei instanţe judecătoreşti care nu s-a dovedit a fi pronunţată cu rea credinţă, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea judecătorilor. Pe de altă parte, a constatat că menţiunile eronate arătate mai sus nu constituie cauze ale vreunor vătămări ale intereselor persoanei fizice.
În este condiţii, a reţinut că fapta prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu există, că infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul presupun ca subiectul activ al infracţiunii să nu-şi îndeplinească, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu sau să le îndeplinească în mod necorespunzător. Or, nici una din aceste situaţii nu rezultă din actele de cercetare penală efectuate, de altfel, chiar din analiza plângerii formulate constatându-se că motivele invocate nu constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 247 C. pen., s-a constatat că nici aceasta nu există, deoarece presupune îngrădirea folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate iar această îngrădire sau creare a stării de inferioritate trebuie să fie datorată unor temeiuri de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauză.
S-a mai precizat că aceiaşi judecători au mai fost reclamaţi de către petent cu privire la pronunţarea aceleiaşi decizii civile, plângerea făcând obiectul dosarului nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, soluţionat prin rezoluţia nr. 268/P/2008 din data de 20 noiembrie 2008, deosebirea constând doar în motivele invocate de către reclamant.
În cauză de faţă, rezoluţia a fost comunicată petentului la data de 29 mai 2009.
2. Plângerea formulată de către petent în baza art. 278 C. proc. pen., la data de 16 iunie 2009, a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia din 06 iulie 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, aceasta reţinând că rezoluţia atacată îndeplineşte condiţiile de legalitate şi temeinicie pentru a fi menţinută.
Copie de pe această rezoluţie i-a fost comunicată petentului, la adresa precizată în plângere, la data de 10 iulie 2009.
3. Învestită la 4 august 2009 cu plângerea împotriva rezoluţiei deneîncepere a urmăririi penale formulată de petent, instanţa de fond a reţinut că, în contextul reglementării plângerii contra actelor procurorului, prin art. 278 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că „în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate...".
Tot astfel, în cadrul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., prin care este reglementată plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, se precizează că o asemenea plângere se poate face „în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278"..., pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior „nu a soluţionat plângerea în termenul prev. în art. 277, termenul prev. în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile".
În speţă, termenul se socoteşte de la data de 16 iunie 2009 şi se împlinea la 27 iulie 2009. Or, în aceste condiţii, fiind evident că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) şi în art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt termene procedurale peremptorii, s-a apreciat că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac, astfel că plângerea a fost respinsă ca tardivă, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând pe fond susţinerile din plângerea penală şi cele din plângerile împotriva rezoluţiei procurorului.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond, în baza actelor aflate la dosarul cauzei a apreciat, în mod corect, că plângerea adresată judecătorului a fost formulată cu depăşirea termenului legal de 20 + 20 zile (40 zile), calculat de la data formulării plângerii la procurorul ierarhic superior celui care a soluţionat plângerea penală, respectiv de la data de 16 iunie 2009, în acest sens fiind dispoziţiile art. 278 alin. (3), art. 277 şi art. 278/1 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., invocate textual de instanţa de fond. Cum termenul se împlinea la data de 27 iulie 2009 iar plângerea adresată judecătorului a fost formulată la data de 4 august 2009, este corectă constatarea instanţei de fond în sensul tardivităţii plângerii formulate de petent în baza art. 278/1 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.M., prin reprezentant legal M.C., împotriva sentinţei penale nr. 122 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3218/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3222/2010. Penal. Vătămarea corporală (art.... → |
|---|
