ICCJ. Decizia nr. 904/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 904/2010
Dosar nr. 8060/1/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 766 din 23 iunie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală l-a condamnat, printre alţii, pe inculpatul C.O. (fiul lui A. şi M.) la pedepsele de 10 şi 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi respectiv art. 10 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) în condiţiile art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest şi a dedus prevenţia de la 13 iulie 2009 la zi.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în perioada septembrie 2003 - iunie 2004, inculpatul C.O. a transportat droguri (heroină) din Pakistan şi insulele Saint Vincent în Olanda, pentru doi indivizi J. şi O., a recrutat pentru inculpatul N.S. pe numiţii V.T., V.C.G. şi O. zis P. şi pe numitul C. pentru obţinerea paşapoartelor pentru unul din aceştia.
Prima instanţă a motivat că activitatea de organizare a traficului ilicit de droguri rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi coroborate cu transcrierile convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii C.O. şi M.D.F.
Astfel inculpatul se ocupa de rezervări pentru bilete de avion, camere de hotel, de procurarea vizelor pentru unii din cărăuşi şi chiar de procurarea paşapoartelor, ca de exemplu în cazul numiţilor D.E.M., V.T. şi M.D.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 852/ A din 30 noiembrie 2006 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatului N.S.M., C.O. şi M.D., hotărâre care a rămas definitivă prin Decizia nr. 4182 din 11 septembrie 2007 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva deciziei, a formulat contestaţie în anulare, condamnatul C.O., la 14 octombrie 2009 invocând temei dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. A susţinut în esenţă că a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, deoarece infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 nu are autonomie infracţională, fiind o formă agravantă a infracţiunilor prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Potrivit art. 386 lit. d) C. pen., se poate face contestaţie în anulare, când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Contestatorul a fost condamnat printr-o singură hotărâre, pentru două infracţiuni aflate în concurs.
Infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 participarea la organizarea reţelei de traficanţi de droguri, nu presupune procurarea, deţinerea, transportul, cumpărarea sau vânzarea de droguri de risc sau mare risc. Atunci când aşa cum este cazul în speţă, cel care organizează sau participă la organizarea unei reţele de trafic în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 10 din Legea nr. 143/2000, transportă, deţine, vinde sau efectuează operaţiuni în legătură cu drogurile, el săvârşeşte şi una din infracţiunile prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000.
Motivul cererii de contestaţie în anulare a fost analizat atât în apel cât şi în recurs, ambele instanţe de control judiciar motivând că în mod corect inculpatul a fost condamnat atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 43/2000.
Din aceleaşi hotărâri mai rezultă că în mod corect a fost achitat inculpatul N.S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi a fost condamnat doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, deoarece din probele administrate nu a rezultat că acest inculpat ar fi manipulat drogurile.
Înalta Curte constată că motivul pe care se sprijină contestaţia nu este prevăzut de art. 386 C. proc. pen., împotriva inculpatului C.O. nu au fost pronunţate două hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte aşa încât urmează să respingă contestaţia ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.O. împotriva Deciziei penale nr. 4182 din 11 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 883/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 926/2010. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
|---|
