ICCJ. Decizia nr. 1532/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1532/2010

Dosar nr. 701/59/2010

Şedinţa publică din 18 octombrie 2010

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 mai 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea petentului A.P.G., formulată împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a solicitat recuzarea acestuia pe motiv că procurorul general a soluţionat o plângere formulată în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., împotriva unor judecători, deşi nu avea o asemenea competenţă.

Prin ordonanţa din 17 mai 2010 din Dosarul nr. 4587/VIII/1/2010 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare.

Împotriva acestei ordonanţe petentul a formulat plângere în faţa judecătorului, plângere care a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, sub nr. 701/59/2010.

Prin sentinţa penală nr. 162/PI din 14 iulie 2010 Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 42 C. proc. pen. şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cauza din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea este inadmisibilă.

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Din economia dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că se poate face plângere la instanţă numai împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţelor ori, după caz, a rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată.

Cum în cauză se invocă aspecte care exced procedurii speciale reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. - petentul fiind nemulţumit de soluţionarea unei cereri de recuzare - plângerea este inadmisibilă şi va fi respinsă în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.P.G. împotriva ordonanţei nr. 4587/ 2075/VIII/1/2010 din 17 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1532/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond