ICCJ. Decizia nr. 158/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 158/2010
Dosar nr. 8671/1/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra plângerii penale de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 13 august 2009 dată în Dosarul nr. 624/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.D. - subcomisar, director al Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I. - pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.; C.E., fost director general adjunct al Direcţiei Generale Financiare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor; L.E. - director -, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen.; F.C. - director - şi V.P.C. - director -, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.
Pentru a dispune astfel procurorul a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 31 august 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, plângerea formulată de petiţionarul V.M. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a subcomisarului C.D. - director în cadrul Direcţiei Generale de Informare şi relaţii Publice din cadrul M.A.I. - pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că prin emiterea dispoziţiei nr. 5/II/350 din 22 februarie 2007 acesta a decis să i se retragă sporul de 15% acordat pentru titlul ştiinţific de doctor, obţinut în luna iulie 2005 precum şi a dispoziţiei nr. S/II/596/7 iulie 2005.
Analizându-se conţinutul plângerii s-a apreciat că petiţionarul a solicitat extinderea cercetărilor şi cu privire la chestorul L.E., F.C. şi V.P.
Prin rezoluţia nr. 6673/3249/II/2/2009 din 8 iulie 2009 dată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus admiterea plângerii formulate de V.M. şi infirmarea parţială a rezoluţiei în sensul continuării cercetărilor faţă de numiţii C.D. şi V.P.
Cu privire la ceilalţi făptuitori - C.E., L.E. şi F.C. - au fost menţinute dispoziţiile cuprinse în rezoluţia nr. 624 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar prin sentinţa penală nr. 1820 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 6428/1/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei procurorului.
Din actele premergătoare efectuate s-a reţinut că petiţionarul deţine titlu de doctor în domeniul educaţiei fizice şi sport, fiind transferat la data de 15 februarie 2007 prin dispoziţia nr. S/II/350/22 februarie 2007, de la Direcţia Generală Management şi resurse Umane la Direcţia Generală de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I., iar Direcţia Generală Financiară a acordat sporul de 15% pentru perioada 1-14 februarie 2007.
Ulterior, prin adresa nr. 505.320 din 27 martie 2009, Direcţia Generală Financiară din cadrul M.A.I. a arătat că petiţionarului V.M., nu i s-a acordat sporul de 15% pentru titlu ştiinţific de doctor, în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14-28 februarie 2007 deoarece nu a fost prevăzut în dispoziţia nr. S/II/350 din 22 februarie 2007, dar ulterior s-a revenit şi suma i-a fost achitată prin statul de plată întocmit la 28 martie 2007.
Ca atare, procurorul a apreciat că faptele pretins a fi săvârşite de făptuitorii C.D. şi V.P. nu există în materialitatea lor, astfel încât soluţia ce se impune a fi adoptată este aceea de neîncepere a urmăririi penale conform art. 278 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 9425/II/2/2009 din 1 octombrie 2009 a Procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă plângerea petiţionarului ca inadmisibilă.
Împotriva rezoluţiei procurorului nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 petiţionarul V.M. a formulat plângere la instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivele scrise de recurs (f. 1-2) petiţionarul arată că nu a solicitat extinderea cercetărilor faţă de numitul V.P. iar la petiţie sa trimisă prin poştă, în data de 11 aprilie 2009, prin care a făcut referire la fapte comise de chestorul C.N. nu i s-a răspuns.
Pe de altă parte, se arată că se impunea audierea petiţionarului de către organele de urmărire penală şi că în cauză s-a făcut o apreciere eronată a faptelor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea formulată de petiţionar în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
Plângerea reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispusă de procuror.
Astfel, pe baza principiului constituţional al liberului acces la justiţie, instanţa exercită controlul judecătoresc asupra rezoluţiilor procurorului urmând a dispune una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în legea internă, precum şi cu jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, procurorul are obligaţia, atunci când se invocă încălcarea legii de către cei investiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, de a efectua acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, diminuându-se astfel, posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare îşi vor lua o măsură de garanţie în plus privind respectarea legalităţii în opera de înfăptuire a justiţiei.
Legea procesual penal română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penală în sfera actelor premergătoare, în această fază neputându-se nici administra probe în accepţiunea dată acestei noţiuni de dispoziţiile art. 64 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii se constată că procurorul, în mod legal, a dispus efectuarea actelor premergătoare, stabilind în baza acestora, că faptele reclamate de petiţionar, în sarcina făptuitorilor C.D. şi V.P. Constantin, nu există.
Astfel, prin Dispoziţia Directorului general al Direcţiei Generale Informare şi Relaţii Publice nr. S/II/350 din 22 februarie 2007 semnată de făptuitorul C.D. (f. 29 dosar) rezultă că începând cu data de 15 februarie 2007, comisarul şef de poliţie V.N.M. a fost mutat, în interesul serviciului de la Direcţia Generală Management şi Resurse Umane la Direcţia de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I.
Se face menţiunea - printre altele - că i se menţin drepturile de personal acordate anterior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu excepţia sporului pentru condiţii de pericol deosebit care va fi stabilit ulterior, potrivit dispoziţiilor legii.
Relativ la sporul de 15%, pentru titlul ştiinţific de doctor - în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14-28 februarie 2007, care nu a fost prevăzut în dispoziţia evocată anterior - rezultă din actele dosarului că acesta i-a fost acordat petiţionarului, fiind menţionat în statul de plată din luna martie 2007.
Faptul că petiţionarul nu a ridicat suma ce i s-a acordat cu acest titlu, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la filele 36, 37 dosar, nu poate fi imputată făptuitorilor din prezenta cauză.
Ca atare, nu se poate reţine săvârşirea cu intenţie a unei fapte penale în condiţiile în care nu rezultă nici un indiciu care să contureze vătămarea intereselor legale ale vreunei persoane.
Pe de altă parte, critica recurentului petiţionar în ceea ce priveşte omisiunea audierii sale nu poate fi însuşită având în vedere faptul că procurorul a apreciat corect în raport de datele speţei că aceasta nu se impune.
În fine, actele premergătoare au fost efectuate în limitele stabilite de dispoziţiile procedurale şi de datele care au rezultat în urma administrării acestora.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că rezoluţia procurorului este legală şi temeinică, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va dispune respingerea plângerii făcute de petiţionarul V.M. ca nefondată.
Se va menţine rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul V.M. împotriva rezoluţiei nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1037/2010. Penal → |
|---|
