ICCJ. Decizia nr. 1664/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1664/2010
Dosar nr. 4478/1/2010
Şedinţa publică din 03 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Ordonanţa nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.S., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, şi M.B., judecător la Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, în vederea efectuării de cercetări faţă de numiţii V.C. şi A.G., avocaţi în cadrul B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
S-a reţinut că la data de 07 aprilie 2009, cu ocazia audierii numitului K.S. în Dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, în care acesta era învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., susnumitul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de D.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, M.B., judecător la Tribunalul Mureş, V.C. şi A.G., avocaţi în cadrul Baroului Mureş, cu privire la modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
Având în vedere aceste aspecte, prin ordonanţa nr. 3325/P/2006 din data de 11 mai 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş.
Din verificările efectuate a rezultat că, prin Ordinul nr. 1311 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.S. a fost numit procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureş.
Prin ordonanţa nr. 73/P/2009 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor penale faţă de D.S., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, M.B., judecător la Tribunalul Mureş, V.C. şi A.G., avocaţi în cadrul Baroului Mureş, în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; totodată, Dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş a fost restituit acestei unităţi de parchet, în vederea continuării urmăririi penale faţă de K.S.
Analizând declaraţia olografă a numitului K.S., se constată că, în ceea ce priveşte magistraţii D.S. şi M.B., acesta arată următoarele:
M.B., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Comercial Mureş, în soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. 156/2005, a procedat, în mod nelegal în opinia susnumitului, la schimbarea numitului K.S. din funcţia de administrator judiciar;
D.S., în calitate de procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, a emis, în mod nelegal potrivit susţinerilor persoanei vătămate, rezoluţia nr. 3325/P/2006 din data de 24 iulie 2006 prin care a dispus începerea urmăririi penale faţă de K.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. şi ordonanţa cu acelaşi număr din data de 24 iulie 2006 prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. de către K.S.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, se constată că în sarcina celor doi magistraţi nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni pentru următoarele considerente:
Latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu presupune ca, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, funcţionarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii - judecători şi procurori - trebuie să aplice legea la anumite situaţii de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situaţiei de fapt supusă actului de justiţie, de interpretare a dispoziţiilor legale şi, în final, de identificare şi aplicare a dispoziţiei legale la cazul concret. Având în vedere acest specific al activităţii judiciare, care presupune riscul anumitor erori de interpretare şi aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhizat, ca o garanţie a justiţiabililor faţă de asemenea erori. Astfel, toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluţiile fiind supuse şi controlului instanţei de judecată, iar măsurile dispuse şi hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt supuse controlului instanţei superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. în fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate.
Acesta este singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.
Pe de altă parte, în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse sau soluţiei date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuţii de control al soluţiilor pronunţate de magistraţi, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-1 învesti cu astfel de atribuţii. Aceasta pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalităţii şi temeiniciei unei soluţii, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente, prevăzute de lege, ci este de a identifica, dincolo de această soluţie, un act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, şi care, uneori, poate avea influenţe asupra unei soluţii.
II. Plângerea formulată de petiţionarul K.S. împotriva ordonanţei procurorului sus indicată a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2943/1439/II/2/2010 din 16 aprilie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
III. La data de 21 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea petiţionarului K.S. împotriva Ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. solicitând în esenţă admiterea plângerii desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la parchetul competent considerat a fi Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât în raport de prejudiciul cauzat respectiv aproximativ 1500.000 de euro competenţa aparţinea acelei unităţi de parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
A mai arătat că asociatul a ţinut evidenţă contabilă dublă, că dosarul a fost disjuns şi trimis la D.N.A. formându-se Dosarul nr. 24/P/2010.
Examinând actele şi lucrările dosarului, verificând ordonanţa procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul de urmărire penală nr. 1020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta Curte are în vedere că plângerea formulată de petiţionarul K.S. se priveşte ca nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza III.
Aceasta întrucât din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat că în cauză, nu există indicii în sensul săvârşirii de către magistraţii menţionaţi anterior a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., aceştia îndeplinindu-şi în mod corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Astfel, aşa cum fapta judecătorilor de a pronunţa hotărâri în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, similar, nici emiterea de soluţii de către procuror (neînceperea urmăririi penale, trimiterea în judecată), respectiv punerea de concluzii în cadrul şedinţei de judecată sau propunerea arestării preventive, cu respectarea aceloraşi norme, nu constituie o astfel de faptă.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu.
Se conchide în propriul demers analitic al Înaltei Curţi că întrucât nici din susţinerile persoanei vătămate şi nici din analiza din oficiu nu rezultă vreo faptă săvârşită de magistraţii susmenţionaţi care ar putea să constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., se constată că există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există şi pe cale de consecinţă în mod justificat procurorul prin ordonanţa atacată a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de D.S., procuror la Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureş şi M.B., judecător la Tribunalul Mureş.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul K.S. împotriva ordonanţei nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 247/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
