ICCJ. Decizia nr. 1113/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1113/2011
Dosar nr. 1963.2/102/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 171 din 03 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul penal nr. 1963.2/102/2010, s-a dispus:
- condamnarea inculpatului R.A. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare;
- în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reţinerii pe 24 de ore din data de 19 mai 2010 şi durata arestării din data de 20 mai 2010 până la zi;
- în conformitate cu prev. art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- în baza art. 350 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, menţinând această măsură faţă de inculpat;
- în conformitate cu prev. art. 334 C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. în:
- infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen., cerere formulată de părţile vătămate;
- infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen., cerere formulată de Parchet.
- constatând neîntemeiată şi reţinerea prevederilor art.174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., pusă în discuţie la termenul de judecată din 29 octombrie 2010.
- în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş suma de 42567,83 de lei, cu dobânda legală de la data de 2 iulie 2010 până la data plăţii efective, cu titlu de cheltuieli de asistenţă medicală.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul R.A. şi victima B.T., de etnie romă, au fost căsătoriţi în fapt („concubini") timp de 23 de ani. În data de 14 martie 2010, în momentul când victima, împreună cu mai multe prietene, se afla în staţia de autobuz din cartierul Unirii din Tg. Mureş, intenţionând să meargă în Piaţa de vechituri din oraş, inculpatul a chemat-o în maşină la el, promiţându-i că o duce el în Piaţa de vechituri. Deşi victima iniţial nu a dorit să se supună chemării, la insistenţele inculpatului a acceptat să urce în maşina acestuia. Inculpatul a dus-o cu maşina în pădurea de deasupra centurii din sudul municipiului Tg. Mureş. I-a reproşat victimei că umblă cu alţi bărbaţi, ceea ce din actele dosarului nu pare să fi fost real, a luat o bâtă de baseball din maşină şi cu această bâtă a lovit-o de numeroase ori peste corp, în special în mâini şi picioare. I-a provocat fracturi la ambele gambe, antebraţul drept, umărul stâng, la un omoplat şi o coastă, sindrom de strivire la braţul stâng precum şi multiple contuzii şi echimoze. După care, a dus-o cu maşina la spital, apelând în acest scop şi la ajutorul martorei R.M. Victima a fost examinată provizoriu de medicul legist în aceeaşi zi, şi s-a considerat că necesită 80-90 de zile de îngrijire medicală şi că viaţa i-a fost pusă în primejdie. În cursul îngrijirilor, evoluţia victimei s-a complicat cu rabdomioliză (i.e. distrugerea muşchiului, urmată de eliberarea în circulaţie a unui pigment toxic), insuficienţă renală acută (în condiţiile în care victima avea cancer incipient la un rinichi) şi bronhopneumonie, aşa încât victima a decedat la data de 19 aprilie 2010.
Între lovituri şi deces a existat legătură de cauzalitate, conform actelor medico-legale.
Având în vedere starea gravă în care a fost adusă victima de loviturile inculpatului, arătată de martori şi confirmată de Concluziile provizorii medico-legale, potrivit cărora viaţa ei era în primejdie, inculpatul a prevăzut posibilitatea morţii victimei. Nu a acceptat, totuşi, acest rezultat, dovadă fiind că a lovit-o pe victimă mai ales la mâini şi picioare, că a dus-o la spital, că decesul ei nu a fost cauzat direct de lovituri, ci de conjugarea efectelor acestora cu alte afecţiuni. Între acestea din urmă este şi cancerul la rinichi, despre care, fiind în stare incipientă, se poate presupune că inculpatul nu avea cunoştinţă. Intenţia inculpatului a fost aceea de a bate, nu aceea de a ucide victima. Faţă de acest rezultat mai grav el este în culpă. Mobilul său a fost gelozia. Conform expertizei psihiatrice, a acţionat cu discernământ.
Fapta inculpatului de a-i aplica, fără intenţia de a ucide, multiple lovituri victimei B.T., care în urma unor complicaţii au cauzat decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau violenţe cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Având în vedere cele reţinute cu privire la poziţia psihică a inculpatului relativ la moartea victimei, instanţa a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen., cerere formulată de părţile vătămate; infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen., cerere formulată de Parchet; constatând neîntemeiată şi reţinerea prevederilor art. 174 raportat la art.175 lit. i) C. pen., pusă în discuţie la termenul de judecată din 29 octombrie 2010.
Instanţa a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care:
- comiterea faptei asupra unei persoane cu care inculpatul avea relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, conform referatului de evaluare;
- mobilul faptei: gelozia;
- ferocitatea cu care inculpatul a comis fapta;
- inculpatul a mai bătut-o şi anterior pe victimă, conform declaraţiilor martorilor şi referatului de evaluare.
- lipsa asumării de către inculpat a responsabilităţii sale şi minimalizarea gravităţii faptei, care reies din referatul de evaluare;
- în ce priveşte împrejurările invocate în apărare: inculpatul nu este la prima infracţiune, din moment ce potrivit cazierului şi referatului de evaluare a fost condamnat în trecut pentru o infracţiune de violenţă – ultraj – pentru care a intervenit reabilitarea; mobilul geloziei, fiind unul josnic, atrage nu atenuarea, ci agravarea severităţii tratamentului penal necesar; atitudinea de regret nu este suficient demonstrată de tentativa de suicid, ci este contrazisă de constatările expertizei psihiatrice şi referatului de evaluare, care indică riscul repetării pe viitor al comportamentului violent.
Pentru toate aceste motive, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii orientată spre maximul special.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg-Mures sub nr. 1963.2/102/2010 la data de 15 decembrie 2010, inculpatul R.A. şi părţile vătămate B.R., G.T., R.S. şi R.G. au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 171 din 03 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş.
Apelul inculpatului nu a fost motivat, însă în faţa instanţei apărătorul ales a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă şi a despăgubirilor civile.
Prin memoriul depus, părţile vătămate au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 175 lit. d) C. pen. şi aplicarea unei pedepse majorate.
Prin Decizia penală nr. 4/A din 7 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul-apelant R.A. împotriva sentinţei penale nr. 171 din 03 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş.
A desfiinţat parţial hotărârea atacată şi, rejudecând cauza pe latura penală, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen.:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului R.A. de către prima instanţă de la 12 (doisprezece) la 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată şi durata arestării preventive din 03 decembrie 2010 până la zi, respectiv 7 ianuarie 2011.
A menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.
A respins ca nefondat apelul declarat de părţile vătămate R.S., R.G., B.R. şi G.T. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul R.A. şi părţile vătămate R.S., R.G., B.R. şi G.T., solicitându-se admiterea recursurilor, astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând Decizia penală atacată, atât prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de acesta.
Referitor la recursul formulat de părţile vătămate prin care se solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., Înalta Curte constată că cererea este neîntemeiată, în raport de modul de acţionare al inculpatului din care reiese că nu există forma de vinovăţie cerută de lege pentru încadrarea faptei în această infracţiune, respectiv praeterintenţia sau intenţia directă ori indirectă.
Astfel, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri, dar niciuna în zone vitale. De asemenea, imediat a urcat-o în maşină şi a dus-o la spital. Prin urmare, inculpatul a urmărit să-i aplice victimei o „ corecţie", din cauza geloziei, nicidecum să o ucidă.
Aşa încât, având în vedere şi concluziile raportului de autopsie medico – legală, corect s-a reţinut în cauză că între leziunile suferite de victimă şi deces – există legătură de cauzalitate indirectă secundară.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că inculpatul a acţionat cu intenţie în ce priveşte vătămările corporale produse victimei şi din culpă în ce priveşte rezultatul mai grav, respectiv decesul victimei.
Cu alte cuvinte, lipsind forma de vinovăţie cerută de lege pentru încadrarea faptei în infracţiunea de omor calificat, cererea formulată de părţile vătămate, de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat în această infracţiune este neîntemeiată.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, aspect ce constituie motiv de recurs formulat atât de inculpat cât şi de părţile vătămate, Înalta Curte apreciază că, în cauză, instanţa de control judiciar a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, urmările acesteia, circumstanţele personale (atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei constând în ajutorul dat victimei, faptul că, ulterior, a avut o tentativă de suicid, ceea ce demonstrează regretul faţă de comiterea faptei, dar şi antecedentele sale, în urma cu 12 ani, săvârşind o infracţiune de ultraj pentru care a intervenit reabilitarea), ceea ce a condus la stabilirea unei pedepse de 10 ani închisoare care, prin cuantum şi modalitatea de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 52 C. pen.
În consecinţă, cererea inculpatului recurent de reducere a cuantumului pedepsei de 10 ani închisoare nu poate fi primită , având în vedere că acesta a beneficiat deja de clemenţa instanţei (instanţa de fond aplicându-i o pedeapsă de 12 ani închisoare ), cât şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, respectiv de la 5 la 15 ani.
Din aceleaşi motive, expuse mai sus, nu se justifică nici cererea părţilor vătămate de majorare a pedepsei aplicate inculpatului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.A. şi de părţile vătămate B.R., G.T., R.S. şi R.G. împotriva deciziei penale nr. 4/A din 7 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive.
În temeiul art. 192 alin. (2) şi art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligate recurentele părţi vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 4/A din 7 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Tg.Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 mai 2010 la 22 martie 2011.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile vătămate B.R., G.T., R.S. şi R.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1101/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 114/2011. Penal → |
|---|
