ICCJ. Decizia nr. 1093/2011. Penal -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1093/2011
Dosar nr.933/109/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2011
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, în baza materialului şi actelor din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Argeş, prin sentinţa penală nr. 74 din 2 martie 2010 a respins cererea inculpatului D.G de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 - art. 174 şi 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. Prin această sentinţă i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, conform art. 71 alin. (1), (2) C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În soluţionarea acţiunii civile exercitate de partea civilă B.V., potrivit art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. a fost admisă acţiunea, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 400 lei daune morale. De asemenea, a fost admisă cererea părţii civile Spitalul Judeţean Piteşti fiind obligat inculpatul la plata sumei de 1420,23 lei către aceasta. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 158/P/2008 din 26 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.G pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen. şi constând în aceea că în seara zilei de 16 ianuarie 2008 în urma unei discuţii contradictorii cu partea vătămată B.V., în timp ce se aflau în faţa sediului Primăriei din oraşul Topoloveni, inculpatul a scos un cuţit din buzunarul drept al blugilor şi a înjunghiat partea vătămată de 3 ori, atât în abdomen cât şi în umărul drept, cauzându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat circa 40 de zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 289 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală, instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptei penale deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acesteia în care sens a reţinut următoarele:
În seara zilei de 16 ianuarie 2008 între inculpatul D.G şi partea vătămată B.V. a avut loc un schimb de replici contradictorii generate de o tranzacţie încheiată anterior între cei doi ce a avut ca obiect schimbul unor telefoane mobile. Cei doi s-au întâlnit în faţa sediului Primăriei oraşului Topoloveni, partea vătămată fiind însoţită şi de martorul C.G.C.
Pe fondul acestor replici, partea vătămată i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în zona feţei, gest care a reieşit din declaraţiile ambelor părţi coroborate şi cu declaraţia martorului ocular. În faţa acestei agresiuni, inculpatul D.G, după cum a reieşit din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului C.G.C., a scos un cuţit din buzunarul drept al blugilor şi l-a înjunghiat de 3 ori pe B.V., atât în abdomen, cât şi în umărul mâinii drepte.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, respectiv plăgi înjunghiate în zona hipocondrului stâng, la nivelul zonei anterioare a axilei dreapta, iar la nivelul hipocondrului şi flancului stâng a fost localizată o plagă înjunghiată de 3,5 – 4 cm lungime cu traiect pe sub grilajul costal ce pare a fi penetrantă în cavitatea abdominală cu hematom al peretelui abdominal, ce au necesitat spre vindecare circa 40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi care i-au pus victimei viaţa în primejdie m după cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 49/A7 întocmit de SML Argeş la data de 30 ianuarie 2008.
În declaraţiile sale (filele 12-15 dosar urmărire penală, 19), inculpatul D.G nu a recunoscut săvârşirea faptei susţinând, pe de o parte, că cel care a iniţiat agresiunea cu cuţitul a fost partea vătămată, cuţitul aparţinând acesteia, iar pe de altă parte, că de fapt partea vătămată s-ar fi rănit în momentul contactului fizic între cele două părţi. Aceste declaraţii au fost contrazise însă de materialul probator administrat în cauză în special de declaraţiile martorului ocular C.C., declaraţii ce s-au coroborat cu cele constatate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, precum şi cu completarea acestui raport unde s-a arătat că leziunile traumatice suferite de partea vătămată se puteau produce cu un corp tăietor înţepător, prin heteroagresiune, iar poziţia agresor - victimă a fost de faţă în faţă (fila 40 dosar urmărire penală).
În cauză, a fost efectuat şi un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, din cuprinsul căruia a reieşit că inculpatul D.G prezintă tulburare mixtă a personalităţii de tip excitabil impulsiv şi antisocială, cu decompensări psihotice în antecedente, iar în legătură cu fapta comisă discernământul a fost păstrat (raport de expertiză medico-legală nr. 365/A1 din 11 februarie 2009, filele 50-51 dosar urmărire penală).
Având în vedere materialul probator astfel cum a fost analizat mai sus instanţa a considerat că acesta dovedeşte atât existenţa faptei de tentativă de omor cât şi vinovăţia inculpatului faţă de fapta comisă.
În drept, fapta inculpatului D.G care, în seara zilei de 16 ianuarie 2008 i-a aplicat părţii vătămate B.V. 3 lovituri cu cuţitul în zona umărului mâinii drepte şi a abdomenului de pe urma cărora aceasta din urmă a suferit leziuni traumatice ce au necesitat spre vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a apreciat că fapta inculpatului a fost comisă cu intenţie indirectă astfel, obiectul folosit de acesta în agresiune, apt să producă leziuni fatale, numărul şi intensitatea loviturilor şi zonele corpului părţii vătămate afectate de agresiune, ceea ce a convins cu privire la existenţa intenţiei de a suprima viaţa. În acest context s-a considerat că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nu poate fi primită, ştiut fiind faptul că, în cazul acestei din urmă infracţiuni inculpatul nu acţionează cu scopul de a suprima viaţa, ci doar de a produce vătămări corporale victimei. În orice caz, nu putea fi vorba deloc de infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., atâta vreme cât leziunile traumatice i-au pus viaţa în primejdie victimei.
La individualizarea sancţiunii penale în conformitate cu art. 72 şi urm. C. pen. instanţa fondului a avut în vedere următoarele:
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a mai suferit anterior o condamnare la pedeapsa închisorii de 3 ani, prin sentinţa penală nr. 168 din 16 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin Decizia penală nr. 485 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, fiind arestat la 24 decembrie 2003 şi eliberat la 21 decembrie 2005, cu un rest de pedeapsă de 366 de zile, motiv pentru care instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv : limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei reliefat de modul şi mijloacele folosite, respectiv folosirea unui instrument apt să producă urmări fatale, consumarea a trei lovituri cu acest instrument periculos, împrejurările în care a fost comisă, pe timp de noapte, într-un loc destinat publicului, dar care la momentul producerii faptei era pustiu, urmările produse şi cele care s-ar fi putut produce ce au constat în leziunile traumatice produse ce i-au pus viaţa în primejdie victimei, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale şi care nu şi-a recunoscut vinovăţia în raport de fapta comisă.
Instanţa a reţinut totuşi, în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. având în vedere că gestul inculpatului a fost provocat la rândul său de un alt gest agresiv al părţii vătămate, care i-a aplicat inculpatului un pumn în zona feţei, aspect recunoscut chiar şi de partea vătămată. Considerăm că fapta inculpatului s-a produs pe acest fond de tulburare pricinuită de atitudinea părţii vătămate la care s-au adăugat şi antecedentele de natură psihică ce au reieşit şi din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, analizat mai sus.
Procedând la soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal, în conformitate cu art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. - raportat la art. 998 C. civ., s-a admis acţiunea părţii civile B.V., în parte, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 400 lei daune morale, avându-se în vedere trauma suferită de partea vătămată, dar şi atitudinea culpabilă a acesteia, iar cererea de daune materiale a fost respinsă ca nedovedită. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1420,23 lei către partea civilă Spitalul Judeţean Piteşti, reprezentând cheltuielile de spitalizare pricinuite de internarea părţii vătămate.
2. Împotriva hotărârii sus citate a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, dar şi inculpatul D.G, aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în apelul său, Parchetul a invocat greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în contextul în care s-a susţinut că nu s-a efectuat o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul săvârşirii infracţiunii.
S-a mai arătat că pedeapsa de 5 ani închisoare nu reflectă gradul de pericol social al infracţiunii comise, impunându-se, în raport cu starea de recidivă postexecutorie în care s-a săvârşit fapta, aplicarea unui spor.
Inculpatul a învederat Curţii că în mod eronat prima instanţă a reţinut vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, deşi lipseşte intenţia în comiterea faptei, împrejurare în care s-ar fi impus achitarea, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat instanţei de apel achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e) C. pen., fapta fiind săvârşită în stare de legitimă apărare.
Curtea de Apel Piteşti, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de procuror şi inculpat, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat, prin Decizia nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Secţiei penale şi pentru cauze cu minori de şi familie, următoarele:
Este necontestată împrejurarea că la data de 16 ianuarie 2008, între inculpatul D.G şi partea vătămată B.V. s-au purtat discuţii contradictorii, generate de o tranzacţie încheiată anterior, în cursul căreia considera partea vătămată că a fost înşelată de către inculpat. Discuţia dintre cei doi a degenerat, astfel că partea vătămată l-a lovit cu pumnul peste faţă pe inculpat, urmare căreia acesta a scos din buzunar un cuţit şi i-a aplicat trei lovituri părţii vătămate, atât în zona abdomenului cât şi în umărul mâinii drepte.
Susţinerea parchetului în sensul că prima instanţă a reţinut în mod greşit circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării este neîntemeiată, în raport de datele speţei şi de dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, potrivit acestui text de lege constituie circumstanţă atenuantă legală „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Revenind la speţă, se constată că dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., se suprapun peste situaţia de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă, respectiv împrejurarea că inculpatul a aplicat cele trei lovituri de cuţit numai ca urmare a conduitei ilicite a părţii vătămate, care îi aplicase anterior o lovitură cu pumnul în zona feţei. In prezenţa unei atare agresiuni, în mod obişnuit, o persoană reacţionează iar mijloacele de apărare sunt la latitudinea sa; faptul că acestea au fost disproporţionate cu pericolul cauzat de conduita ilicită a părţii vătămate, nu poate înlătura reţinerea circumstanţei legale atenuante a scuzei provocării. În nici un caz însă, inculpatul nu poate invoca, cu temei, săvârşirea infracţiunii în stare de legitimă apărare, avându-se în vedere disproporţia vădită dintre atac şi apărare.
Sub acest aspect, ambele motive de apel, susţinute în sens contrar de către parchet şi inculpat, au fost considerate ca neîntemeiate, rezultând că lovirea cu pumnul a inculpatului a fost de natură a-i cauza o puternică tulburare, iar pe acest fond s-a săvârşit fapta, nefiind, însă, incidente dispoziţiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare, având în vedere cele enunţate anterior.
Aplicarea de către inculpat a mai multor lovituri cu cuţitul în zone vulnerabile, dovedesc intenţia de a ucide, astfel că susţinerea contrară a inculpatului, în sensul lipsei de vinovăţie, este neîntemeiată.
Aşa cum s-a precizat, individualizarea judiciară a pedepsei nu a fost corect făcută în raport de datele speţei, apreciindu-se că pedeapsa de 5 ani închisoare nu este de natură să asigura finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., respectiv prevenţia generală şi specială. Se impunea aplicarea unei pedepse sub limita de 5 ani, astfel că, sub acest aspect, se apreciază că este neîntemeiată susţinerea parchetului care, dimpotrivă, solicită aplicarea unei pedepse mai severe, eventual, aplicarea unui spor.
In afara motivului privind aplicarea unei pedepse greşit individualizate (prea severe) nu au fost identificate alte motive de desfiinţare a hotărârii, urmând a se admite numai apelul inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar cel formulat de parchet va fi respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
La dosarul cauzei s-a depus cererea şefului Postului de Poliţie Crângurile, judeţul Dâmboviţa, I.F., prin care a solicitat scutirea de amenda de 500 lei, aplicată prin încheierea din 14 septembrie 2010.
În consecinţă, Curtea a admis apelul inculpatului D.G desfiinţând, în parte, sentinţa penală nr. 74 din 2 martie 2010 a Tribunalului Argeş, în sensul reducerii pedepsei principale aplicate acestuia de la 5 ani la 4 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi respingând, totodată, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
3. Împotriva deciziei amintite au declarat recursuri, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul, aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie în cauză.
Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a criticat hotărârile sub aspectul greşitei individualizări judiciare, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., învederând că în cazul concursului dintre circumstanţa atenuantă şi starea de recidivă, pedeapsa principală se fixează între limita minimă la care se poate ajunge potrivit art. 76 şi art. 77 C. pen. şi maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea respectivă, iar dacă maximul special nu este îndestulător se poate adăuga un spor în limitele prevăzute de art. 39 C. pen., sens în care a invocat Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 9 din 8 octombrie 1970.
Raportat la aceste limite, aplicarea unei pedepse de numai 4 ani închisoare inculpatului D.G pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat este în opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti netemeinică, în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei şi prezintă statut de recidivist.
De asemenea s-a mai susţinut de către Parchet că împrejurarea în care pedeapsa aplicată, atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege, fără a se face incident art. 76 lit. b) C. pen., sunt nelegale.
Inculpatul a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385 pct. 10 şi pct. 172 C. proc. pen., arătând că în mod greşit în faza cercetării judecătoreşti nu a fost audiat martorul C.C.G., în condiţiile în care declaraţia acestui martor dată în faţa de urmărire penală a fundamentat acuzarea inculpatului.
Pentru acest considerent, s-a apreciat că s-ar impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond cu dispoziţia de a fi audiat martorul. Şi în susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., astfel cum a fost invocat, apărătorul din oficiu al recurentului inculpat a învederat aceleaşi considerente.
Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, în baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului în raport cu criticile aduse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti atât în planul legalităţii, dar şi al temeiniciei, Înalta Curte apreciază că aceasta corespunde exigenţelor art. 52-72 C. proc. pen., dar şi ale art. 80 C. proc. pen., acordând eficienţa cuvenită cauzei de agravare şi circumstanţei de atenuare ce sunt concurente în cauză.
Pedeapsa aplicată, prin cuantumul său reflectă gravitatea faptei, periculozitatea infractorului, asigurând îndeplinirea funcţiei şi scopurilor acesteia, dar şi împrejurarea comiterii faptei pe fondul provocării inculpatului de către partea vătămată, printr-un act agresiv, de lovire în zona feţei, cu pumnul, şi prin urmare a producerii unei tulburări, a unei stări emoţionale aparte, amplificată şi de antecedentele de natură psihică ale inculpatului.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs susţinut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti nu poate fi primit de Înalta Curte, în cauză neidentificându-se vreun aspect de nelegalitate, neinserarea prevederilor art. 76 lit. b) C. pen., în cuprinsul dispoziţiilor de aplicare a pedepsei neputând atrage casarea hotărârii pronunţate în cauză, în contextul în care pedeapsa aplicată inculpatului se înscrie în limitele legale, un asemenea aspect având un caracter pur formal.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de către inculpat, Înalta Curte le consideră neîntemeiate în virtutea următoarelor argumente:
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. se referă la situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe admise ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului. Inculpatul pretinde că prin neaudierea în faza cercetării judecătoreşti a martorului C.C.G. - martor ce a susţinut cu ocazia audierii sale în faza urmăririi penale, acuzarea inculpatului de săvârşirea faptei - instanţa nu a acordat posibilitatea inculpatului să adreseze întrebări martorului şi să-şi facă astfel apărările cuvenite.
Observând materialul probator al cauzei, Înalta Curte constată că în cauză audierea martorului nu a mai fost posibilă recurgându-se în aceste împrejurări la aplicarea dispoziţiilor art. 3273 C. proc. pen.
În acest context susţinerile inculpatului nu se circumscriu cazului de casare invocat, instanţa neaflându-se în ipostaza reglementărilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul de a nu se pronunţa cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură a garanta drepturile şi de a influenţa soluţia.
Pe de altă parte, dacă instanţele au avut în vedere toate mijloacele de probă pe care le-au analizat, dându-le o anumită apreciere, această evaluare nu poate fi modificată de către instanţa de recurs ca urmare a invocării acestui caz de casare.
Nici critica adusă de inculpat vizând prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în susţinerea aceloraşi aspecte legate de neaudierea acelui martor, nu poate fi avută în vedere, în împrejurarea în care un asemenea motiv nu poate constitui argument în vederea unei hotărâri contrare legii sau a unei greşite aplicări a legii, ştiut fiind că de esenţa acestui caz de casare este concordanţa dintre soluţia pronunţată şi dispoziţiile legale aplicate.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul D.G împotriva deciziei nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul D.G împotriva deciziei penale nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1079/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1101/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
