ICCJ. Decizia nr. 1488/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1488/2011
Dosar nr. 988/219/2011
Şedinţa publică din 24 octombrie 2011
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1109/P/2010 din 07 ianuarie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procuror şef adjunct direcţie C.A.G., procuror C.N.B., procuror F.M., procuror M.M., procuror G.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Pentru a dispune astfel a reţinut următoarele:
La data de 22 iunie 2010 Tribunalul Cluj, secţia penală, a fost sesizat cu o cerere formulată de persoana vătămată T.M.
Prin sentinţa penală nr. 421 din 14 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 4359/117/2010, instanţa a calificat cererea ca plângere penală şi a dispus trimiterea acesteia, în temeiul art. 285 C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Din plângerea iniţială adresată instanţelor din Cluj şi din precizările formulate la fiecare termen, rezultă că T.M. este nemulţumit de modul în care procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au soluţionat lucrarea nr. 353/VIII-1/2005, şi de soluţiile adoptate cu privire la sesizarea pe care a formulat-o. De asemenea, persoana vătămată este nemulţumită de conţinutul întâmpinării formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care s-a dispus trimiterea plângerii la parchet, afirmând că „motivarea este mincinoasă”.
Persoana vătămată a indicat infracţiunile prevăzute de art. 260 şi art. 263 C. pen.
În fapt s-au reţinut următoarele:
Persoana vătămată T.M. a adresat Direcţiei Naţionale Anticorupţie mai multe memorii care au fost conexate la Serviciul Teritorial Cluj la lucrarea nr. 353/VIII-1/2005.
La data de 10 martie 2006 lucrarea a fost trimisă spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Măsura a fost dispusă de procuror C.N.B., fiind motivată de faptul că dosarul penal nr. 55/P/2005 era deja înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Măsura a fost comunicată persoanei vătămate cu adresele nr. 353/VIII-1/2005 din 10 martie 2006, nr. 1210/11/7/2007 din 07 septembrie 2007, nr. 1298/11/7/2007 din 28 septembrie 2007 şi nr. 353/VIII-1/2005 din 13 mai 2009.
La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ca urmare a sesizării din oficiu din data de 28 martie 2005, a fost înregistrat dosarul nr. 55/P/2005, la care a fost conexată şi lucrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, T.M. a fost audiat în acest dosar.
Ulterior, ca urmare a declinării de competenţă dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin ordonanţa din data de 09 ianuarie 2007, semnată de procuror M.M., la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, a fost înregistrat dosarul nr. 2/P/2007.
Prin ordonanţa nr. 2/P/2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, semnată de procuror F.M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.A., C.V.L. şi M.S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru continuarea cercetărilor cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. de către C.V.L. şi M.S.D.
Prin rezoluţia nr. 686/P/2007 din 07 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.V.L. şi M.S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Plângerea formulată de T.M. împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 141/II/2/2009, adoptată de prim procurorul G.A.C.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus sesizarea Poliţiei Municipiului Dej pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen.
În dosarul nr. 2029/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a depus întâmpinare Direcţia Naţională Anticorupţie, înscrisul fiind semnat de procuror şef adjunct direcţie C.A.G.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru următoarele motive:
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat prin vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În acest sens, s-a reţinut că, de principiu, pentru actul jurisdicţional îndeplinit cu bună credinţă, magistratul beneficiază de protecţia legii; hotărârile judecătoreşti pronunţate ori soluţiile dispuse, chiar dacă sunt de natură să nemulţumească o parte, nu constituie, prin ele însele, acte abuzive ale magistraţilor, iar pentru îndreptarea unor eventuale carenţe, erori sau nelegalităţi, legea prevede posibilitatea exercitării de căi de atac.
Din analiza actelor premergătoare a rezultat că în sarcina magistraţilor procurori nu se pot reţine încălcări ale legii sau ale atribuţiilor de serviciu, iar măsurile dispuse nu constituie, în condiţiile concrete ale cauzei, omisiunea sesizării organelor judiciare, abuz în serviciu sau mărturie mincinoasă.
Astfel, trimiterea unei sesizări la parchetul competent să efectueze cercetările şi la care se afla deja un dosar înregistrat, nu poate constitui, în nicio situaţie o măsură luată cu încălcarea legii. Faptul că ulterior au apărut indicii cu privire la necesitatea declinării competenţei nu poate fi imputabil procurorului care, la momentul primirii sesizării, a dispus măsura necesară în acel moment.
S-a mai reţinut că întâmpinarea depusă în dosarul Curţii de Apel Cluj descrie, în motivarea excepţiilor invocate, traseul lucrării la care se referă cererea reclamantului. În nicio situaţie, prin depunerea unei întâmpinări nu se poate săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere care a fost înregistrată la Judecătoria Dej.
Prin sentinţa penală nr. 652/2011 din 30 iunie 2011, Judecătoria Dej, în temeiul art. 42 şi art. 45 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petentul T.M. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea a fost înregistrată sub nr. 988/219/2011.
În plângerea formulată, petentul T.M. a criticat rezoluţia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris.
În motivarea plângerii formulată în scris şi depusă la dosarul cauzei petentul a invocat dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. şi a arătat că cercetarea din dosarul nr. 1109/P/2010 este ilegală şi pe cale de consecinţă rezoluţiile procurorilor sunt lovite de nulitate; a mai arătat că se impune extinderea obiectului cauzei şi pentru fapta de favorizare a infractorului, conform art. 264 C. pen. constând în tăinuirea şi asocierea falsă a lucrării nr. 353/VI 11/1/2005 cu cercetarea din dosarul nr. 55/P/2005. A mai susţinut că a fost tergiversată lucrarea nr. 353/VIII/1/2005 până la împlinirea termenului de prescripţie a faptelor. De asemenea a solicitat depunerea în instanţă a dosarelor nr. 55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, şi dosar nr. 1288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.
În esenţă, petiţionarul T.M. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Tribunalul Cluj, secţia penală.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii şi pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reţinut corect situaţia de fapt potrivit căreia, intimaţii procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au soluţionat lucrarea nr. 353/VIII-1/2001, precum şi procurorul care a formulat apărările în dosarul nr. 2029/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi de soluţiile adoptate cu privire la sesizarea pe care a formulat-o petentul T.M., procurorii pronunţând soluţii cu ocazia instrumentării cauzelor respective care nu pot fi cenzurate, prin formularea unei plângeri şi printr-o învinuire adusă acestora cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Totodată, se mai constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaţilor C.A.G. procuror şef adjunct, C.N.B. procuror, F.M. procuror, M.M. procuror, G.A.C. procuror, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., şi mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 290 C. pen., presupuse a fi săvârşite de către aceştia, soluţia dispusă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că pe parcursul desfăşurării cauzelor în care procurorii intimaţi au instrumentat cauzele în care au fost desemnaţi nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, ori ar fi omis sesizarea procurorului sau a organelor de urmărire penală, ori ar fi îndeplinit vreun act în mod defectuos ori în exerciţiul atribuţiilor de serviciu cu ştiinţă nu au îndeplinit sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Întrucât, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluţionării cauzelor penale de către intimaţi, că aceştia ar fi săvârşit cu intenţie vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală şi, cu atât mai puţin, săvârşirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, şi în mod justificat, s-a apreciat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică prin pronunţarea rezoluţiei atacate cu prezenta plângere rezultând că susţinerile petiţionarului nu au niciun suport probator.
De altfel, Înalta Curte constată că petiţionarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate şi nu a făcut referire la aspecte concrete, ce ţin de elementele constitutive ale acestor infracţiuni, fiind simple afirmaţii lipsite de orice fundament real.
Faptul că petentul a fost nemulţumit de modul cum magistraţii intimaţi procurori au soluţionat cauza penală sau au efectuat apărările penale în care au participat, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a intimaţilor atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părţi în vederea dispunerii de către parchet a unei soluţii legale şi temeinice. De asemenea faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reţine că au fost săvârşite cu intenţie şi că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei. În acelaşi sens a dispus şi legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor în dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, a dispus că „Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucura de stabilitate si sunt independenţi, în condiţiile legii.” Desfiinţarea unei rezoluţii a procurorului poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac procedurale prevăzute de lege, iar nu ca urmare a răspunderii penale a procurorului care a dispus-o.
Împrejurarea că soluţionarea cauzelor, în care intimaţii C.A.G. procuror şef adjunct, C.N.B. Procuror, F.M. procuror, M.M. procuror, G.A.C. procuror, au instrumentat dosarele în care au fost numiţi, şi dispoziţiile date şi respectiv apărările au fost defavorabile petiţionarului, nu poate determina începerea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 263 C. pen. şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), pentru acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor.
Cu privire la solicitarea petiţionarului în sensul extinderii obiectului cauzei şi pentru fapta de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., Înalta Curte arată că judecata se limitează, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., la faptele ce au format obiectul plângerii iniţiale adresată organelor de urmărire penală care au adoptat soluţia de neurmărire penală atacată cu plângere la instanţă.
Înalta Curte constată că în considerentele rezoluţiei dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petiţionar cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaţilor, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiţionarului.
Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea petiţionarului în ceea ce priveşte depunerea în instanţă a dosarelor nr. 55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi dosar nr. 1288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, constatând că la dosarul cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte sunt ataşate toate dosarele şi administrate toate probele pe care şi-a fundamentat soluţia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia atacată astfel că pentru pronunţarea hotărârii de faţă nu este necesară administrarea unor alte probe, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
În consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a emis o rezoluţie temeinică şi legală.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 1109/P/2010 din 7 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 1109/P/2010 din 7 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1489/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1487/2011. Penal. Nerespectarea hotărârilor... → |
|---|
