ICCJ. Decizia nr. 2950/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2950/2011

Dosar nr.2734/107/2009

Şedinţa publică din 7 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 522 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul penal nr. 2734/107/2009 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.I..

A fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu 27 mai 2009 şi până la 24 iunie 2010.

A fost menţinută măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea din 21 iunie 2010.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului - corp delict, folosit la comiterea faptei.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 76/2008 a fost informat inculpatul cu privire la scopul prelevării de probe biologice, respectiv pentru obţinerea şi stocarea profilului său genetic în baza de date a SNDGJ.

S-a constatat că partea vătămată şi civilă V.P. a decedat în cursul judecăţii, fiind introdus în cauză în temeiul art. 21 alin. (1) C. proc. pen. singurul succesor legal, fiul acestuia, V.B.A., domiciliat în Alba Iulia.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească succesorului legal al părţii civile decedate suma de 2.000 RON, cu titlu de daune morale şi respinge daunele materiale solicitate.

S-a dispus restituirea către succesorul legal al părţii civile a următoarelor bunuri ridicate: un tricou şi o pereche de pantaloni.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba suma de 736,15 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.500 RON, cheltuieli judiciare, din care 300 RON reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu (200 RON la urmărire penală şi 100 RON în faza de judecată) cu privire la care s-a dispus virarea în contul Baroului Alba din fondurile MJLC.

Pentru a decide în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M.I. nu posedă o locuinţă proprie din anul 2006 şi de atunci stă prin diverse locuri din ţară (parcuri, gări); are trei copii minori care au fost daţi în plasament la o mănăstire, iar fosta sa soţie este plecată în străinătate. Prestează diverse munci ocazionale, cum ar fi căutatul de fier vechi sau culesul de melci iar din martie 2009 s-a adăpostit într-un vagon de tren.

Partea vătămată V.P. a avut, de asemenea, o situaţie materială extrem de precară, neavând o locuinţă în care să stea. În ultimii doi ani, a locuit într-o baracă aparţinând numitului B.L., situată pe un teren al acestuia, în zona şoselei de centură a municipiului Alba Iulia. A prestat diverse munci ocazionale.

Cei doi se cunoşteau şi au fost chiar în relaţii bune, însă la data de 23 mai 2009 au fost protagoniştii unui incident violent, soldat cu urmări grave.

În data respectivă, în jurul orelor 16,00, inculpatul împreună cu martorul G.D. s-au deplasat la adăpostul numitului T.I., alăturat grajdurilor numitului B.L., în apropierea şoselei de centură a municipiului Alba Iulia, la intersecţia cu bariera de cale ferată din capătul străzii Mărăşeşti. Au băut toţi trei dintr-o sticlă de vin adusă de inculpat, pe care au terminat-o, după care au mai cumpărat una. A venit apoi alături de ei şi partea vătămată V.P. care a început să bea vin împreună cu aceştia.

Între cei sus-menţionaţi a apărut o stare de tensiune, aceştia au ajuns chiar să se certe în legătură cu anumite munci pe care le-au prestat la un abator, după care partea vătămată a fost nemulţumit că inculpatul a continuat să lucreze acolo. Partea vătămată a ameninţat inculpatul cu bătaia, iar acesta din urmă a scos din buzunar un briceag şi a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona abdominală. La scurt timp, martorii B.L. şi T.I. l-au auzit pe inculpat spunând "l-am aranjat pe P.".

Partea vătămată nu s-a dus în ziua respectivă la spital pentru a primi îngrijiri, ci doar în ziua următoare, când a fost vizitat la baracă de concubina sa R.S.. Aceasta a chemat ambulanţa, partea vătămată a fost transportat la spital unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. S-a constatat că acesta suferise în urma agresiunii leziuni intestinale, cu început de peritonită.

Starea de fapt expusă mai sus a fost stabilită în baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a denunţului (24 mai 2009), proces-verbal de cercetare la faţa locului din 24 mai 2009 însoţit de planşe fotografice, raport de constatare medico-legală din 28 mai 2009, depoziţiile martorilor G.D., T.I., B.L., R.S. şi B.M., coroborate cu declaraţiile inculpatului.

Instanţa fondului nu a dat curs cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen. S-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, fapt dovedit de instrumentul folosit, apt să producă moartea, zona vitală în care s-a aplicat lovitura, intensitatea deosebită atestată de leziunile produse. Toate aceste elemente conturează intenţia de a ucide, iar faptul că a fost pusă în primejdie viaţa persoanei nu are o relevanţă esenţială în ce priveşte încadrarea juridică. Relevantă este intenţia de a ucide, dovedită de împrejurările obiective menţionate.

S-a apreciat că nu se justifică nici reţinerea provocării deoarece, chiar dacă între părţi s-a creat o situaţie tensionată, din probe nu rezultă că partea vătămată ar fi avut o conduită agresivă de natură să explice şi să justifice o puternică tulburare sau emoţie sub imperiul căreia să se fi comis fapta.

Ca atare, fapta inculpatului M.I. de a-i aplica, în data de 23 mai 2009, părţii vătămate V.P. o lovitură cu un briceag în zona abdominală, provocându-i o plagă penetrantă, cu leziuni intestinale şi apariţia peritonitei, leziuni care pentru vindecare necesită 25 - 30 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus victimei viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei, prima instanţă a apreciat că, în speţă, conduita procesuală adecvată a inculpatului cât şi lipsa antecedentelor penale, pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante în accepţia art. 74 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 RON, 2.000 RON daune morale şi 3.000 RON daune materiale.

Partea vătămată a decedat în cursul procesului la data de 24 martie 2010, urmare a unui accident de circulaţie.

Partea vătămată a fost căsătorită cu numita M.G., iar din căsătorie a rezultat copilul V.B.A., domiciliat în Alba Iulia. Acesta este singurul fiu şi moştenitor al părţii vătămate astfel că a fost introdus în cauză în calitate de succesor, în conformitate cu art. 21 alin. (2) C. proc. pen.

Daunele materiale n-au fost probate în niciun fel, astfel că au fost respinse.

Daunele morale de 2.000 RON au fost apreciate ca fiind justificate în totalitate în raport de gravitatea faptei şi urmările produse, constând în vătămarea gravă a sănătăţii, astfel că, în baza art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata lor în favoarea succesorului părţii civile V.B.A..

Partea civilă Spitalul de Urgenţă Alba s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 736,15 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei. Cererea a fost apreciată ca întemeiată, astfel că s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume în favoarea părţii civile.

B. Împotriva sentinţei penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.I., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

- încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond este greşită, acţiunile inculpatului circumscriindu-se elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă şi nu ale infracţiunii de tentativă de omor;

- în mod greşit, instanţa nu a acceptat apărarea inculpatului în sensul că fapta a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă;

- sancţiunea penală aplicată este excesivă şi mult prea severă în raport cu circumstanţele în care s-a derulat incidentul, urmările produse şi atitudinea părţii vătămate;

- modalitatea de executare a sancţiunii penale aplicate nu este una adecvată şi excede posibilităţilor reale de reeducare a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 38/A din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 522/2010 pronunţată de Tribunalul Alba, apreciindu-se toate criticile ca nefondate.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei şi a individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată, reiterând solicitările din apel în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., reţinerea stării de provocare şi a circumstanţelor atenuante, cu consecinţa schimbării modalităţii de executare a pedepsei.

Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

Astfel, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt, iar în raport de împrejurările în care s-au petrecut faptele - la data de 23 mai 2009, după ce în prealabil au consumat băuturi alcoolice şi şi-au adus reciproc diferite reproşuri, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona abdominală cu un briceag pe care-l avea asupra sa, cauzându-i leziuni grave, ce i-au pus viaţa în primejdie, aceasta fiind supusă unei intervenţii chirurgicale - a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei. Astfel, critica adusă sub acest aspect hotărârilor pronunţate în cauză este nefondată, întrucât acţiunile inculpatului, de a aplica victimei o lovitură cu un obiect tăietor-înţepător (briceag) într-o zonă vitală a corpului - abdomen - se circumscrie infracţiunii de tentativă la omor şi nu infracţiunii de vătămare corporală, intenţia de a ucide a inculpatului, chiar indirectă, rezultând din materialitatea actelor de agresiune şi zona anatomică asupra căreia au fost îndreptate.

De asemenea, nu este întemeiată nici critica privind greşita nereţinere a stării de provocare în care a acţionat inculpatul, din probele administrate în cauză nereieşind că victima ar fi determinat în mod covârşitor, prin comportamentul său inadecvat, săvârşirea faptei de către inculpat. Este incontestabil că între inculpat şi partea vătămată au existat discuţii mai aprinse, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în legătură cu anumite munci pe care ambii le-au prestat la un abator, că cei doi s-au injuriat reciproc şi că partea vătămată a ameninţat cu bătaia pe inculpat, însă toate acestea nu reprezintă în sine o conduită agresivă de natură să explice şi să justifice o puternică tulburare sau emoţie sub imperiul căreia inculpatul să fi comis fapta.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte apreciază că solicitarea inculpatului de a se reduce pedeapsa şi de a se schimba modalitatea de executare a pedepsei într-una neprivativă de libertate, este nejustificată, întrucât în raport de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea deosebită a acesteia, instanţa de fond a dozat corespunzător atât cuantumul cât şi modalitatea pedepsei aplicate, inculpatul neprezentând garanţiile unei conduite care să permite instanţei să dea dovadă de o clemenţă sporită. Instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., în raport de care a redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege - 10 ani - până aproape de limita minimă prevăzută de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. - 1/3 din acest minimul special - iar o nouă reducere a pedepsei nu este justificată nici de circumstanţele de fapt ale cauzei şi nici de datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte critica privind modalitatea de executare a pedepsei, Curtea constată că circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. reţinute în sarcina inculpatului nu justifică şi aplicarea unei pedepse în condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, apreciind că în raport de fapta săvârşită şi urmarea produsă, scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin executarea pedepsei prin privare de libertate.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică modificarea acesteia, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 38/A din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.