ICCJ. Decizia nr. 3181/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3181/2011
Dosar nr. 5822/87/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 13 din 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 5822/87/2010, în baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.T.M. (fiul lui D. şi Z., născut la 26 septembrie 1984 în Alexandria, domiciliat în com. Vităneşti, jud. Teleorman, cetăţenie română, studii 10 clase, fără antecedente penale), la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiindu-i totodată interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi s-a dedus prevenţia executată de inculpat de la 19 septembrie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 418,65 RON către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman reprezentând cheltuieli transport sanitar cu victima D.F. şi majorări aferente debitului cu începere de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la achitarea integrală.
S-a luat act că partea vătămată M.F.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus scutirea de amenda de 500 RON aplicată martorului M.G. prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, urmând a se înştiinţa AFP Nanov.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul Z.T.M., în vârstă de 26 ani, îşi desfăşura activitatea împreună cu fratele său Z.G. (martor) la aceeaşi societate - S.C. D. Alexandria, nefiind cunoscut cu antecedente penale şi, anterior, nu au existat neînţelegeri între acesta şi D.F. zis „B." (victimă, 59 ani), cunoscut pe raza localităţii ca fiind o persoană paşnică şi neviolentă.
Pe fondul consumului de alcool, inculpatul manifesta un comportament violent, fapt pentru care la data de 8 ianuarie 2010 a fost sancţionat contravenţional de organele de poliţie pentru art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, rep.
La data de 18 septembrie 2010 (sâmbăta), în jurul orelor 1330, după program, Z.T.M. a mers împreună cu colegii de serviciu la pădure, unde au consumat băuturi alcoolice şi în jurul orelor 1930 s-a deplasat cu un autoturism de ocazie spre comuna Vităneşti, iar apoi a circulat pe jos către locuinţă.
Pe drum, inculpatul s-a întâlnit cu fratele său care se deplasa pe raza localităţii cu un motoscuter şi au mers la magazinul S.C. „C." S.R.L., unde au cumpărat fiecare o sticlă cu 0,5 l bere. În jurul orelor 2030, martorul M.G. (45 ani) a mers la magazinul respectiv să cumpere produse şi cu această ocazie s-a întâlnit cu martorul Z.G. şi fratele său, inculpatul. Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, fără să fie provocat în vreun mod, deoarece martorul M.G. i-a spus fratelui său: „Salut, tizule!", imediat inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma peste faţă, spărgându-i buza. Pentru a evita un conflict, martorul a plecat spre locuinţă, iar martorii S.C. şi S.I., au intervenit pentru aplanarea conflictului. În cursul urmăririi penale, martorul M.G. a declarat că nu formulează plângere împotriva inculpatului pentru faptul că, fără motiv a exercitat acte de violenţă asupra sa, preferând chiar să nege în faţa instanţei agresiunea, motivând-o ca o glumă, recunoscând însă că în urma acesteia, i-a fost spartă buza de către inculpat.
La scurt timp (circa 5 minute), după exercitarea actelor de violenţă asupra martorului M.G., la acelaşi magazin a venit şi D.F. care a cumpărat un recipient cu 1 l bere.
După ce a ieşit din magazin şi se afla pe poarta de acces în curte, întrucât spaţiul era redus, D.F. l-a atins involuntar în zona braţelor pe martorul Z.G. care în momentul respectiv intra să restituie sticlele cu bere, fapt pentru care acesta i-a spus: „Băi, moşule, vezi pe unde mergi!". Deoarece nu era o persoană violentă, pentru a evita neînţelegerile, D.F. i-a spus: „Măi, copile, lasă-mă în pace, vezi de treaba ta, nu suntem de-o seamă !" după care şi-a continuat deplasarea spre locuinţă.
Inculpatul a discutat cu fratele său, martorul Z.G., după care, a alergat după victimă şi datorită stării de ebrietate în care se afla, fără să aibă vreo discuţie ori să fie provocat în vreun mod, i-a aplicat lui D.F. o lovitură cu pumnul în faţă cu intensitate sporită, fapt pentru care aceasta a căzut pe aleea din beton, având corpul orientat cu faţa în sus. Martorul A.I. a cerut vânzătoarei de la magazinul în apropierea căreia se săvârşise fapta, un pahar cu apă, sperând că va fi suficient pentru ca victima să-şi revină. Ajuns lângă victima ce nu se mai ridica, a observat că avea sânge la cap, pe nas şi gură, toţi cei de faţă fiind conştienţi că se produsese deja decesul.
Inculpatul a intenţionat să părăsească locul faptei, fiind oprit de cei prezenţi, până la sosirea ambulanţei şi poliţiei, anunţate prin serviciul „112", la orele 2103.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a evidenţiat faptul că pe tricoul cu care era îmbrăcat inculpatul existau urme de natură biologică recentă (stropi de sânge), iar inculpatul era sub influenţa băuturilor alcoolice.
În aceeaşi noapte (ora 2317), fiind testat cu fiola Drager alcooltest a rezultat că inculpatul prezenta 0,79 mg/l alcool în aerul expirat.
Din raportul de necropsie eliberat de S.M.L. - Teleorman a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se contuziei de trunchi cerebral consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană. S-a stabilit că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur - cădere, iar sângele recoltat de la cadavru conţinea 0,35 gr. ‰ alcool.
La reţinerea acestei situaţii de fapt, tribunalul a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, concluzii provizorii şi raport de necropsie eliberat de S.M.L. - Teleorman, proces-verbal întocmit de organele de poliţie, declaraţia părţii vătămate, declaraţii de martori, rezultat alcoolemie inculpat, fişă cazier, acte medicale privitoare la inculpat, coroborate cu declaraţiile inculpatului atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei.
Constatând întrunite condiţiile răspunderii penale, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte la pedeapsa închisorii în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege.
La individualizarea pedepsei potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, gradul ridicat de pericol social al faptei soldate cu suprimarea vieţii unei persoane, dar şi împrejurări legate de persoana inculpatului care este tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut constant fapta încercând a se scuza cu motivarea consumului de alcool, fiind însă recunoscut a avea manifestări violente împotriva celor din jur tocmai datorită alcoolului consumat în exces, fapt ce l-a determinat pe martorul M.G. să nu riposteze, deşi fusese agresat şi rănit fără motiv de inculpat.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că suferă de o boală psihică ce se agravează pe fondul consumului de alcool, tribunalul a apreciat că nu se impune a fi avută în vedere la stabilirea pedepsei, deoarece singurul act medical depus în cauză este un bilet de ieşire din spital din anul 2002 în care se precizează ca diagnostic „crize comiţiale post TCC acut, închis vechi de câteva luni, nefăcându-se nici o dovadă a unui tratament neurologic urmat cu regularitate de inculpat, a faptului că inculpatul s-ar afla într-o evidenţă medicală în acest sens, situaţie care i-ar altera discernământul, cu atât mai mult cu cât acesta nu are nici o reţinere în consumul exagerat de alcool, ignorând consecinţele."
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, în cuantum egal cu minimul prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că M.F.M. (ginerele victimei) a declarat că a suportat cheltuielile de înmormântare, nu s-a constituit parte civilă, dar a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia şi condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre maxim.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 418,65 reprezentând cheltuieli cu transportul victimei.
Tribunalul a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către instituţia sanitară a acestor cheltuieli cu titlu de despăgubiri, precum şi a majorărilor aferente calculate de la data rămânerii definitive a sentinţei până la achitarea integrală.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul Z.T.M. şi partea vătămată M.F.M.
Inculpatul Z.T.M. a solicitat admiterea căii de atac şi reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege întrucât este necunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat sincer comiterea faptei, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, menţionând că în momentul comiterii infracţiunii se afla sub influenţa alcoolului consumat şi al unor tulburări psihice, acesta făcând dovada cu acte medicale că suferă de asemenea afecţiuni, probând totodată că a urmat un tratament medical de durată.
Partea vătămată M.F.M. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul laturii penale, criticile vizând individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, solicitând în concret majorarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, arătând că sancţiunea aplicată nu este proporţională cu gravitatea faptei. A solicitat ca instanţa de control judiciar să ţină seama de disp. art. 75 alin. (1) lit. b) şi d) coroborate cu art. 78 alin. (1) C. pen., din materialul probator administrat în cauză rezultând că inculpatul a săvârşit fapta în stare accentuată de ebrietate 0.79 mg/l alcool expirat, că era cunoscut cu un comportament agresiv şi sancţionat contravenţional în acest sens, că atât Constituţia fizică cât şi vârsta erau net în avantajul acestuia, că victima nu l-a provocat sub nicio formă, iar martorii nu au declarat contradictoriu, sprijinind în tot aspectele reţinute în rechizitoriu.
Prin Decizia penală nr. 107/A din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Z.T.M. şi de partea vătămată M.F.M. împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 5822/87/2010.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului Z.T.M. şi s-a dedus prevenţia de la 19 septembrie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul Z.T.M. la plata a 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
A fost obligată partea civilă M.F.M. la plata a 50 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a constatat că instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, gradul ridicat de pericol social al faptei soldate cu suprimarea vieţii victimei, dar şi împrejurări legate de persoana inculpatului, care este tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut constant fapta, încercând a se scuza cu motivarea consumului de alcool.
Astfel s-a apreciat că reducerea pedepsei sub minimul special nu se justifică, lipsa antecedentelor penale, fără alte împrejurări din care să rezulte comportamentul bun avut înainte de săvârşirea faptei, nefiind suficientă pentru reţinerea circumstanţelor prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Totodată, s-a reţinut că recunoaşterea săvârşirii faptei nu poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă, având în vedere circumstanţele săvârşirii, în loc public, în mediu rural, în timpul zilei, de faţă fiind mai multe persoane, care au anunţat serviciul de ambulanţă şi organele de poliţie.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că nu pot fi reţinute nici circumstanţe agravante, aşa cum a solicitat partea vătămată M.F.M., neputându-se considera că aplicarea unei singure lovituri ce a produs căderea victimei la pământ şi în final decesul acesteia caracterizează fapta ca fiind săvârşită cu cruzimi. De asemenea, nu s-a putut reţine că s-a săvârşit fapta în stare de beţie anume provocată, neexistând nici un element probator în acest sens, dimpotrivă, fiind vorba de un incident spontan.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă M.F.M., doar sub aspectul laturii penale, solicitând admiterea căii de atac promovate şi majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că la data de 18 septembrie 2010 inculpatul Z.T.M., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, fără să aibă vreo discuţie ori să fie provocat în vreun mod, i-a aplicat lui D.F. o lovitură cu pumnul în faţă cu intensitate sporită, ceea ce a determinat căderea acestuia pe aleea de beton, având corpul orientat cu faţa în sus. Imediat după lovitură victima a decedat, fiind solicitată intervenţia organelor de poliţie şi a ambulanţei care au constatat cele petrecute.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul parte civilă nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Înalta Curte reţine însă că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat, care este tânăr, nu are antecedente penale şi a recunoscut constant fapta.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin disp. art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul părţii civile va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.F.M. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul Z.T.M.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3180/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3186/2011. Penal → |
|---|
