ICCJ. Decizia nr. 3272/2011. Penal. Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3272/2011
Dosar nr. 42377/3/2005
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:
I. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 1336 din 11 noiembrie 2008 pronunţată în Dosarul penal nr. 42377/3/2005, soluţionând în fond cauza penală dedusă judecăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a hotărât următoarele:
- în baza art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.F. (fiul lui D. şi M., născut la 15 octombrie 1967 în Bucureşti, căsătorit, doi copii minori, studii superioare, domiciliat în Bucureşti, str. N.T., sector 3), la pedeapsa de 12 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale şi făcându-se aplicarea art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus reţinerea din pedeapsa aplicată respectiv de la 27 februarie 2001 la 28 februarie 2001.
În baza art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata F.M. (fiica lui C. şi V., născută la 8 octombrie 1968 în Focşani, cetăţean român, studii superioare, domiciliată în Bucureşti, str. D., sector 1), la pedeapsa de 12 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale şi făcându-se aplic. art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatei;
- referitor la inculpatul M.S. s-a reţinut că pentru acestă cauză a fost disjunsă, inculpatul fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 rap la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 282 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 1133 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin neapelare la 21 ianuarie 2005 prin Încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2004, în baza art. 38 C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpaţii P.F. şi F.M., dosarul fiind înregistrat sub nr. 5048/2004.
În baza art. 14 si 346 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii P.F. şi F.M., în solidar, la plata sumei de 1.213.431,57 lei către partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar R.I.S. S.P.R.L.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat iar conform art. 193 C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.
Prin Rechizitoriul din 10 mai 2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emis în Dosarul nr. 76/P/2001, a fost sesizată instant în vederea tragerii la răspundere penală cu privire la inculpaţii P.F. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. (1) şi (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1) şi 2 C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi inculpata F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.
Instanţa examinând vinovăţia inculpaţilor cu privire la învinuiorile amintite pe baza materialului probator strâns la urmărirea penală şi administrat ulterior la cercetarea judecătorească în condiţiile art. 288 - 291 C. proc. pen. a reţinut în fapt următoarele:
1. S.C. H.C. S.R.L. Bucureşti - înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, cu sediul declarat în Bucureşti, str. B., sector 6, având ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian S.T.H.
La data de 3 septembrie 1998 la solicitarea inculpatului M.S. - care nu avea nici o calitate în această societate - şi urmare a dispoziţiei inculpatului P.F., martora M.A. (administrator de cont) a deschis persoanei juridice sus-menţionate contul în lei, în fişa cu specimen de semnătură figurând asociatul unic, S.T.H.
S-a reţinut că martora M.A. a declarat că pentru deschiderea acestui cont, inculpatul P.F. i-a pus la dispoziţie documentele societăţii menţionate, atât în original, cât şi în copie.
Ulterior, la data de 8 septembrie 1998, inculpatul M.S. i-a înmânat inculpatului P.F. ordinele de plată, prin care S.C. H.C. S.R.L. plătea către S.C. D.L. S.R.L. suma totală de 935 milioane lei şi întrucât în acel moment nu exista disponibil în contul emitentului, inculpatul P.F. a dat dispoziţie martorului S.F. să semneze şi să ştampileze cele două ordine de plată, în vederea trimiterii lor la compensare, fără ca acestea să fie operate în baza ce date, aşa cum prevăd normele băncii.
Ştiind că nu va fi alimentat contul curent al societăţii, în aceeaşi zi, inculpatul P.F. (obligat în aceste circumstanţe să efectueze plata ordonată prin cele două ordine de plată) a urmărit crearea aparenţei acordării unui credit, sens în care a dat dispoziţie să se efectueze operaţiunile bancare aferente acordării acestuia. Astfel, martorul M.D. a transferat din contul de credite în contul curent al S.C. H.C. S.R.L., suma de 963 milioane lei (diferenţa de valoare până la 975 milioane lei reprezentând comisionul bancar). După alimentarea contului curent, martorul S.F. a debitat contul curent al emitentului cu suma compensată deja la B.N.R., respectiv 935 milioane lei. Din situaţia operaţiunilor zilnice a reieşit că alimentarea şi debitarea contului S.C. H.C. S.R.L. s-a derulat în ziua de 8 septembrie 1998 între orele 17,00 - 18,00. În aceeaşi zi, martorul B.I.C. a întocmit Contractul de împrumut din 8 septembrie 1998, pentru suma de 975 milioane lei, împrumut „garantat" cu un bilet la ordin negirat în favoarea băncii. Acest bilet la ordin emis de S.C. P.P. S.R.L. către S.C. H.C. S.R.L. (identificat la dosarul de credit) a fost pus la dispoziţia martorului de către inculpatul P.F., cu toate că, în conformitate cu normele bancare, acesta putea constitui garanţie numai în situaţia în care era girat în favoarea B.I.R. Mai mult, din verificările efectuate, s-a constatat că sediul declarat al S.C. P.P. S.R.L. nu exista.
Expertiza grafică efectuată în cauză a concluzionat că semnăturile depuse pe contractul de împrumut la rubrica rezervată băncii au fost executate de inculpatul P.F. şi martorul B.C., iar semnătura de la rubrica „împrumutat" nu a fost executată de administratorul firmei S.T.H.
În încercarea de a respecta normele bancare, martorul B.C. a încercat să întocmească procesele-verbale cerute pentru acordarea unui credit. În registrul de şedinţe al Comitetului de credite şi risc al sucursalei, la ultima pagină completată, sunt consemnate date privind „creditul" acordat S.C. H.C. S.R.L. la data de 8 septembrie 1998. Conform datelor din procesul-verbal de şedinţă, creditul s-a acordat pe o perioadă de 30 de zile, pentru plăţi aferente Contractului din 1998, cu obligaţia constituirii unei garanţii de 1.293.878.424 lei pentru care s-a constituit garanţie un bilet la ordin în sumă de 1.125.000.000 lei. Totodată, s-a propus aprobarea ordinului în următoarea structură: valoarea creditului 975 milioane lei; rata dobânzii: 75% anual; garanţie: bilet la ordin în valoare de 1,125 milioane lei.
S-au constatat însă neconcordanţe între prevederile contractului de credit şi cele stipulate în registrul de procese-verbale cu privire la rata dobânzii (65% în contractul de împrumut) şi la „garanţia" constituită (1,3 miliarde lei - valoarea biletului la ordin în contractul de împrumut).
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit normelor legale, procesul-verbal de şedinţă din data de 8 septembrie 1998 nu reprezintă o aprobare a creditului, avându-se în vedere că acesta era semnat numai de inspectorul de credite B.C., nu şi de către inculpatul P.F. şi F.M. Biletul la ordin nu s-a constituit în fapt, niciodată drept garanţie a creditului, deoarece nu a fost girat în favoarea băncii de posesorul titlului. Totodată, s-a constatat inexistenţa fişei creditului, care ar fi trebuit anexată la dosarul de credit, conform normelor B.I.R.
Cu privire la plata efectuată prin ordinele de plată din 8 septembrie 1998 a fost identificată ca beneficiar al sumei de 935 milioane lei, S.C. D.L. S.R.L., având ca administrator pe cetăţeanul sirian S.M.
S-a stabilit că S.C. H.C. S.R.L. nu a funcţionat niciodată la adresa declarată la Registrul Comerţului, fapt confirmat şi de martorul A.L., prin adresa Administraţiei Financiare a sectorului 6 comunicând faptul că la adresa din str. B. (sediul declarat) nu figurează înscris nici un contract de închiriere.
Instanţa de fond a mai reţinut că în urma verificărilor efectuate administratorul S.T.H. nu a putut fi audiat de organele de urmărire penală, deşi prin Adresa din 12 septembrie 2001 - Direcţia pentru străini şi probleme de migrări a comunicat că până la 5 septembrie 2001, cetăţeanul irakian nu a părăsit teritoriul României.
În declaraţiile date, inculpatul P.F. a arătat că ordinele de plată i-au fost înmânate de către inculpatul M.S. completate, semnate şi ştampilate de către emitent, deşi expertiza grafică a concluzionat că acestea nu au fost semnate de numitul S.T.H. Prin raportul de expertiză financiar-contabilă s-a reţinut că S.C. H.C. S.R.L. avea un debit faţă de B.I.R. în valoare de 974.657.639 lei, creditul nefiind restituit.
2. S.C. D.C.I. S.R.L. - înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, având ca administrator pe cetăţeanul nigerian C.E.U.
Prin intermediul inculpatului M.S. (care nu avea nici o calitate în societate sau împuternicire în acest sens) S.C. D.C.I. S.R.L. a solicitat deschiderea unui cont de disponibilităţi în lei, la sucursala Sf. Dimitrie a B.I.R., în fişa cu specimene de semnătură figurând atât numitul G.I. cât şi administratorul societăţii.
La data de 4 martie 1999, în jurul orelor 10,30 inculpatul P.F. a dispus martorei M.A. să vizeze, (prin semnătură şi ştampilă), Ordinul de plată din 4 martie 1999, prin care S.C. D.C.I. S.R.L. plătea S.C. E. S.R.L. suma de 490 milioane lei, inculpatul precizându-i martorei să nu opereze ordinul de plată în baza de date.
Din declaraţiile martorei s-a reţinut că aceasta că a refuzat iniţial vizarea instrumentului de plată deoarece nu exista disponibil în contul emitentului, iar semnarea şi ştampilarea ordinului de plată certifica debitarea contului, însă fiind ameninţată cu desfacerea contractului de muncă, aceasta a vizat ordinul de plată, fără a debita şi contul emitentului, aşa cum prevăd normele bancare.
Expertiza grafică a concluzionat că semnătura depusă pe Ordinul de plată din 4 martie 1999, la rubrica rezervată plătitorului, nu a fost executată de G.I. iar impresiunea de ştampilă a fost aplicată cu o ştampilă contrafăcută.
S-a mai reţinut că pentru a-l ajuta pe inculpatul P.F., inculpata F.M. a trimis, în mod nelegal, la compensare, Ordinul de plată din 4 martie 1999, deşi cunoştea că acesta nu fusese operat în baza de date pentru că nu exista avizul O.I.S., care se editează în programul informatic în mod automat concomitent cu debitarea contului emitentului.
Pentru ca ordinul de plată să ajungă în timp util la compensare la B.N.R., inculpata F.M. l-a trimis Centralei B.I.R. doar cu viza operatorului de cont. Martorul R.M. a declarat că lipsa avizelor O.I.S. pentru ordinele de plată primite la Centrala B.I.R. de la Sucursala Sf. Dimitrie „a fost motivată de conducerea sucursalei prin faptul că au existat probleme cu reţeaua informatică" aceste avize fiind editate la sfârşitul zilei de lucru.
După ce a fost înştiinţat de inculpatul M.S., în aceeaşi zi, că nu va fi alimentat contul curent al S.C. D.C.I. S.R.L., inculpatul P.F. (obligat să efectueze plata ordonată prin ordinul de plată, trimis la compensare) şi-a folosit codul de operator (151) şi în jurul orei 20,00 a alimentat contul curent al emitentului cu suma de 492,5 milioane lei, din contul de credite al băncii, valoarea aşa-zisului credit acoperind atât suma înscrisă pe ordinul de plată, cât şi comisionul bancar aferent operaţiunilor efectuate. În jurul orei 20,30, după alimentarea contului curent, inculpatul P.F., prin folosirea altui cod de operator ce-i aparţinea (131), a debitat contul S.C. D.C.I. S.R.L. cu suma de 490 milioane lei, conform ordinului de plată. În fişa contului editată în 16 martie 1999 au fost evidenţiate atât creditarea contului, cât şi debitarea acestuia ca fiind operate pe parola de acces a inculpatului P.F.
Tribunalul a subliniat că, în calitate de director al sucursalei, inculpatul P.F. putea folosi conturile de operator alocate doar pentru a vizualiza, în programul informatic, activitatea serviciilor din subordine iar nu pentru a efectua personal operaţiuni de creditare/debitare a conturilor clienţilor băncii.
În aceeaşi zi, S.C. E. S.R.L. a virat suma primită de la S.C. D.C.I. S.R.L. către S.C. A.L.I. S.R.L., din cercetări rezultând că această societate avea ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian D.I.H.S. Din Adresa emisă de Direcţia pentru străini şi probleme de migrări, s-a reţinut că acesta nu a fost identificat în evidentele cetăţenilor străini asociaţi la vreo societate comercială cu sediul în România şi figurează ieşit din ţară la 26 octombrie 1997 prin Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa.
În aceeaşi zi - 4 martie 1999, S.C. A.L.I. S.R.L. a efectuat un schimb valutar având ca obiect suma de 492 milioane lei.
Ulterior, inculpatul P.F. a dispus martorei C.V. să întocmească „dosare de credit" pentru fiecare sumă plătită societăţilor comerciale din „grupul H.", sens în care i-a înmânat acesteia mai multe documente. La „dosarul de credit" a fost identificat un bilet la ordin, în valoare de 850 milioane lei, emis la 3 martie 1999 de către S.C. L.F.C. S.R.L. către S.C. D.C.I. S.R.L. însă negirat în favoarea B.I.R.
Din declaraţia martorei C.V. a rezultat că acest bilet la ordin negirat, i-a fost pus la dispoziţie de inculpatul P.F. odată cu celelalte documente necesare întocmirii dosarelor de credit.
Cu privire la emitentul biletului la ordin s-a reţinut că S.C. L.F.C. S.R.L. are sediul declarat în Bucureşti, str. V.O., sector 6, deşi societatea comercială nu a desfăşurat activităţi la această adresă, asociat unic şi administrator fiind cetăţeanul irakian S.M.S. însă, acesta nu a putut fi identificat şi audiat în cauză. Din cercetări a mai rezultat că S.C. D.C.I. S.R.L. nu a funcţionat niciodată la sediul declarat, fapt confirmat şi de martora P.G., care nu a închiriat imobilul reprezentantului acestei societăţi.
Ca urmare a cererii formulate de B.I.R., Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a notificat Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti deschiderea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995.
În aceleaşi împrejurări a fost vizat şi trimis la compensare, Ordinul de plată din 5 martie 1999, emis de S.C. D.C.I. S.R.L. către beneficiarul S.C. J. 2000 S.R.L., pentru suma de 405 milioane lei.
Raportul de expertiză grafică efectuată în cauză a concluzionat că „semnătura depusă pe ordinul de plată, la rubrica „semnătura plătitorului" nu a fost executată de G.I., iar ştampila S.C. D.C.I. S.R.L. a fost contrafăcută".
Ordinul de plată nu a fost operat în baza de date a sucursalei Sf. Dimitrie, în ziua de vineri, 5 martie 1999, întrucât nu exista disponibil suficient în contul emitentului, iar inculpatul M.S. nu a depus numerar în contul societăţii, conform înţelegerii între inculpaţi. Deoarece trebuia efectuată plata ordonată prin ordinul de plată menţionat, trimis la compensare, a fost alimentat contul emitentului, în ziua următoare (sâmbătă - 6 martie 1999) cu suma de 360 milioane lei, din fondurile de creditare ale băncii.
Din extrasele de cont ale S.C. D.C.I. S.R.L., instanţa a reţinut ca la finalul zilei de 4 martie 1999 (în data de 5 martie 1999 contul neînregistrând rulaj), soldul final al zilei era de 83.400 lei, iar la data de 6 martie 1999 prima operaţiune efectuată a fost depunerea în numerar a sumei de 61.470,000 lei.
Contul de disponibilităţi al S.C. D.C.I. S.R.L. a fost alimentat cu suma de 344 milioane lei (diferenţa până la 360 milioane lei reprezentând valoarea comisionului bancar) şi, în aceeaşi zi (6 martie 1999), prin folosirea codului Operator al inculpatului P.F. (131) a fost efectuată plata scriptică de 405 milioane lei către banca beneficiarului ordinului de plată.
Din declaraţiile inculpatului P.F. s-a reţinut că, la data de 6 martie 1999 (sâmbătă) nu se afla în Bucureşti şi a fost contactat telefonic de inculpata F.M., care i-a comunicat că emitentul ordinului de plată trimis la compensare nu şi-a alimentat contul cu întreaga sumă necesară realizării plăţii, aşa încât i-a indicat acesteia să completeze disponibilul din contul S.C. D.C.I. S.R.L. cu bani provenind din fondurile băncii, sens în care i-a recomandat folosirea codului său de operator (131).
Faptul că Ordinul de plată din 5 martie 1999 a fost trimis la compensare la B.N.R. în ziua de vineri, 5 martie 1999, a fost dovedit cu extrasele de cont obţinute de la banca beneficiarului sumei, în care, la acea dată, apărea creditarea contului.
Înţelegerea prealabilă a celor trei inculpaţi a reieşit şi din faptul că, deşi S.C. D.C.I. S.R.L. mai beneficiase de o plată din fondurile băncii (în condiţiile expuse) la 4 martie 1999, a fost trimis totuşi la compensare ordinul de plată, în situaţia în care societatea comercială avea înregistrat un debit recent de 490 milioane lei.
Beneficiarul plăţii a fost S.C. J. 2000 S.R.L. cu sediul declarat în Bucureşti, str. S.M., sector 6, având ca administrator şi asociat unic pe numitul F.T.A. Din verificări a rezultat că sediul declarat este fictiv, iar asociatul unic nu a putut fi identificat şi audiat în cauză, Direcţia pentru străini şi probleme de migrări comunicând că acesta nu se identifică în evidenţele unităţii. Mai mult, administratorul F.T.A. figura înregistrat cu acelaşi paşaport care în evidenţele I.G.P. apărea ca aparţinând numitului F.A.
S-a reţinut de prima instanţă că, pentru a crea o aparentă legalitate a acestor operaţiuni, inculpatul P.F. i-a înmânat martorei C.V. biletul la ordin în valoare de 650 milioane lei, emis de aceeaşi S.C. L.F.C. S.R.L. la data de 6 martie 1999, în favoarea S.C. D.C.I. S.R.L., însă negirat în favoarea băncii (neconstituind deci garanţie).
Aşa cum a rezultat din extrasele de cont ale S.C. D.C.I. S.R.L., după efectuarea celor două plăţi din fondurile băncii, contul de disponibilităţi în lei a înregistrat rulaj în datele de 10 martie 1999 şi 11 martie 1999, respectiv creditare şi debitare cu suma de 400 milioane lei şi de asemenea creditare/debitare cu suma de 490 milioane lei.
Deşi nu au fost achitate debitele înregistrate în zilele de 4 şi 6 martie 1999, inculpatul P.F., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a acceptat de la inculpatul M.S. ordinul de plată din 17 martie 1999. Expertiza grafică a concluzionat că „semnătura depusă pe ordinul de plată din 17 martie 1999, la rubrica semnătura plătitorului, nu a fost executată de G.I., împuternicitul societăţii comerciale, iar ştampila S.C. D.C.I. S.R.L. a fost aplicată cu o ştampilă contrafăcută".
În urma înţelegerii prealabile, inculpatul P.F. a alimentat contul curent al emitentului ordinului de plată, cu suma de 30 milioane lei provenind din fondurile de creditare ale băncii.
Această operaţiune a fost efectuată în jurul orei 09,00, de către inculpatul P.F. pe baza codului personal de operator. Acelaşi cont de disponibilităţi a fost creditat la 17 martie 1999 cu suma de 463 milioane lei, conform ordinului de plată din 17 martie 1999 şi ulterior, debitat cu suma de 490 milioane lei, conform ordinului de plată din 17 martie 1999 (operaţiune efectuată în baza de date în jurul orei 09,07).
Aşa cum s-a arătat, beneficiarul ordinului de plată din 17 martie 1999 a fost S.C. E. S.R.L. În aceeaşi zi, contul acestei societăţi a fost creditat şi cu suma de 495 milioane lei, conform ordinului de plată din 17 martie 1999, emis de către S.C. G.C. S.RL. (societate comercială aparţinând „grupului H."). Tot în aceeaşi zi, S.C. E. S.R.L. a plătit întreaga sumă de 985 milioane lei, în trei tranşe a câte 328.333.333 lei, către S.C. B. S.R.L. Din extrasele de cont ale acestei din urmă societăţi a rezultat ca în aceeaşi zi (17 martie 1999), după creditarea contului, au fost efectuate retrageri de numerar persoane fizice, care acoperă valoarea sumelor provenite din fondurile B.I.R.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat drept „garanţie" a creditului, biletul la ordin în valoare de 50 milioane lei, emis de aceeaşi societate comercială L.F.C. S.R.L. către S.C. D.C.I. S.R.L., însă negirat în favoarea băncii.
La data de 19 martie 1999, conform înţelegerii prealabile, inculpatul P.F. a efectuat o altă plată către S.C. D.C.I. S.R.L. din fondurile B.I.R., inculpatul M.S. punând la dispoziţie directorului sucursalei ordinul de plată din 19 martie 1999, prin care S.C. D.C.I. S.R.L. ordona plata sumei de 495 milioane lei către S.C. J. 2000 S.R.L. Expertiza grafică a concluzionat şi de această dată că „semnătura depusă pe ordinul de plată, la rubrica „semnătura plătitorului", nu a fost executată de G.I. (împuternicitul societăţii comerciale), iar ştampila S.C. D.C.I. S.R.L. a fost contrafăcută."
Martora C.V. a primit dispoziţii din partea inculpatului P.F. să alimenteze contul curent al societăţii cu suma de 498 milioane lei, prin folosirea codului său de operator. După alimentarea contului curent, acesta a fost debitat cu suma de 495 milioane lei conform ordinului de plată care a fost trimis la compensare. În extrasele de cont ale S.C. J. 2000 S.R.L. figurează înregistrate două operaţiuni de creditare la 19 martie 1999 cu sumele de 495 milioane lei, conform documentului cu referinţa 39 şi 490 milioane lei, conform documentului cu referinţa 21. Referitor la această din urmă creditare a contului societăţii comerciale de mai sus, s-a precizat că emitentul Ordinului de plată din 19 martie 1999 este S.C. N.M. S.R.L. („grupul de firme H.") iar suma a provenit din fondurile B.I.R. În aceeaşi zi, S.C. J. 2000 S.R.L. a debitat contul cu sumele de aproximativ 200 milioane lei şi 986,8 milioane lei.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat drept „garanţie a creditului", biletul la ordin în valoare de 800 milioane lei, emis la 18 martie 1999 de aceeaşi S.C. L.F.C. S.R.L. către S.C. D.C.I. S.R.L., însă negirat în favoarea băncii.
Deşi cunoştea că S.C. D.C.I. S.R.L. înregistra debite către B.I.R. - Sf. Dimitrie, inculpaţii P.F. şi F.M. au continuat să folosească sume de bani din fondurile băncii (sume pe care le aveau în administrare) în interesul inc. M.S. şi a firmelor pe care acesta le „reprezenta".
Martora C.V. a declarat că, după alimentarea conturilor firmelor din „grupul H." cu sume de bani din fondurile de credit ale B.I.R., a fost chemată în biroul inculpatului P.F. care i-a trasat drept sarcină de serviciu întocmirea dosarelor de credit care nu existau şi le-a pus la dispoziţie documente în acest sens.
Expertiza fmanciar-contabilă efectuată în cauză a concluzionat că S.C. D.C.I. S.R.L. are un debit faţă de B.I.R.-Sf. Dimitrie în valoare totală de 869.618.255 lei.
3. S.C. G.C. S.R.L. - înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, cu sediul declarat în Bucureşti, str. P., sector 6, având ca asociat unic şi administrator al societăţii comerciale pe cetăţeanul irakian K.R.H., care a preluat părţile sociale de la cetăţeanul irakian A.A.K. (cererea de înscriere menţiuni fiind depusă la Oficiul Registrului Comerţului la 8 septembrie 1998).
Prin intermediul inculpatului M.S. - care nici de această dată nu avea împuternicire - societatea comercială a solicitat deschiderea unui cont disponibil în lei, la sucursala Sf. Dimitrie a B.I.R., în fişa cu specimene de semnătură figurând asociatul unic A.A.K.
La 12 martie 1999 inculpatul M.S. i-a înmânat inculpatului P.F. Ordinul de plată din 12 martie 1999, în valoare de 400 milioane lei, emis de S.C. G.C. S.R.L. către S.C. E. S.R.L. în jurul orei 09,00 iar inculpatul P.F. a dat dispoziţie operatorului de cont să vizeze ordinul de plată, fără a-l opera în baza de date. Din declaraţiile date de martorul C.N. a rezultat ca acesta a semnat şi ştampilat ordinul de plată din ordinul inculpatului P.F. căruia i-a adus la cunoştinţă că nu exista disponibilul necesar.
Expertiza grafică dispusă în cauză a concluzionat că semnătura depusă pe ordinul de plată a fost executată de A.A.K. Pentru a-l ajuta pe inculpatul P.F., inculpata F.M. a trimis la compensare ordinul de plată fără ca acesta să aibă avizul O.I.S., aşa cum cereau normele B.I.R.
După închiderea programului de lucru, fiind obligat să efectueze plata ordonată prin ordinul de plată (a cărui compensare se realizase deja), inculpatul P.F. şi-a folosit codul personal de operator şi a alimentat contul curent al S.C. G.C. S.R.L. (din fondurile B.I.R.), cu suma de 43 milioane lei, suma necesară acoperirii lipsei parţiale de disponibil, pentru a efectua transferul bancar inculpatul efectuând această operaţiune la orele 22,40. Câteva minute mai târziu, contul S.C. G.C. S.RL. a fost alimentat cu suma de 174 milioane lei prin depunere de numerar la casieria sucursalei. În jurul orei 22,00, inculpatul P.F., prin folosirea aceluiaşi cod personal de operator, a debitat contul aceleiaşi societăţi comerciale cu suma de 400 milioane lei, conform ordinului de plată.
Martora B.L. a declarat că au existat cazuri când, din dispoziţia directorilor P. şi F. au rămas la serviciu după orele de program pentru a încasa numerar de la reprezentanţii „grupului de firme H.".
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că beneficiarul sumei de 400 milioane lei a fost S.C. E.I.I. S.R.L., în aceeaşi zi - 12 martie 1999 contul acestei din urmă societăţi comerciale fiind alimentat cu 200 milioane lei şi de S.C. A.I. S.R.L. (o altă firmă a grupului H."), întreaga sumă de 600 milioane lei fiind plătită, în aceeaşi zi, S.C. A.L.I. S.R.L.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat un bilet la ordin în valoare de 70 milioane lei, emis la 10 martie 1999 de către S.C. A.N.I.E. S.R.L. către S.C. G.C. S.R.L., însă negirat în favoarea băncii pentru a constitui garanţie a „creditului acordat".
Cu privire la emitentul biletului la ordin, din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că S.C. A.N.I.E. S.R.L. nu a funcţionat niciodată la sediul declarat. Cât priveşte asociatul unic şi administratorul firmei, Y.H.Y., acesta nu figurează în evidenţele Direcţiei pentru străini şi probleme de migrări cu intrări/ieşiri în/din România, în perioada 1 ianuarie 1997 - 5 septembrie 2001. De altfel, s-a reţinut şi că proprietarul apartamentului declarat ca sediu al S.C. G.C. S.R.L., a încheiat un contract de închiriere pentru persoana fizică A.A.K. Cu privire la administratorul societăţii comerciale, K.R.H. Direcţia pentru străini şi probleme de migrări a comunicat că acesta nu figurează în evidenţe.
La 17 martie 1999, inculpatul P.F. a dat în lucru ordinul de plată din 17 martie 1999, prin care S.C. G.C. S.R.L. plătea aceleiaşi S.C. E. S.R.L., suma de 495 milioane lei.
Expertiza grafică a constatat că semnătura depusă pe ordinul de plată la rubrica rezervată plătitorului a fost executată de A.A.K.
Din extrasele de cont ale S.C. G.C. S.R.L. s-a reţinut că soldul final al zilei precedente era zero.
Conform înţelegerii prealabile, inculpatul P.F. a alimentat contul emitentului cu suma totală de 463 milioane lei din fondurile de creditare ale băncii, acesta folosindu-şi din nou codul de operator personal la 17 martie 1999, în jurul orei 09,00. Deoarece ordinul de plată a fost vizat şi executat în baza de date în jurul orei 09,00, acesta a fost însoţit la compensare de avizul O.I.S., aviz care, aşa cum am arătat, se editează în mod automat concomitent cu debitarea contului.
În aceeaşi dimineaţă inculpatul P.F. a alimentat contul S.C. G.C. S.R.L. şi cu suma de aproximativ 462 milioane lei şi, ulterior, a creditat contul S.C. D.C.I. S.R.L. Beneficiarul Ordinului de plată din 17 martie 1999, S.C. E.I.I. S.R.L. a încasat suma de 495 milioane lei şi, în aceeaşi zi, a virat-o în trei tranşe, către S.C. B.T. S.R.L., împuternicitul acestei societăţi comerciale, în aceeaşi zi, retrăgând întreaga sumă în numerar.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat biletul la ordin în valoare de 1,5 milioane lei, emis de S.C. A.N.I.E. S.R.L. către S.C. G.C. S.R.L., însă negirat în favoarea băncii, pentru a fi considerat „garanţie".
Expertiza fmanciar-contabilă a concluzionat că S.C. G.C. S.RL. are un debit faţă de B.I.R. în valoare de 999.607.350 lei.
4. S.C. A.I. S.R.L. - înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, cu sediul declarat în Bucureşti, str. P., sector 3, având ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian A.H.K.
Prin intermediul inculpatului M.S. (care nu avea nici o calitate în societatea comercială) a fost solicitată deschiderea unui cont de disponibil în lei la sucursala Sf. Dimitrie a B.I.R., în fişa cu specimene de semnătură figurând asociatul unic. Martora M.A. a declarat că actele societăţii i-au fost puse la dispoziţie de către inculpatul P.F., din extrasele de cont ale societăţii comerciale, rezultând că soldul final al zilei de 15 martie 1999 era zero.
În dimineaţa zilei de 16 martie 1999, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpatul P.F. a executat Ordinul de plată din 16 martie 1999, prin care emitentul S.C. A.I. S.R.L. plătea beneficiarului S.C. J. 2000 S.R.L., suma de 499 milioane lei.
Astfel, deoarece în contul emitentului nu exista disponibil, inculpatul P.F. - prin folosirea codului de operator personal - a alimentat contul societăţii comerciale, cu suma de 502 milioane lei, din fondurile de creditare ale băncii.
În jurul orei 09,00 a aceleiaşi zile, inculpata F. şi-a folosit codul de operator personal şi a debitat contul S.C. A.I. S.R.L. cu suma de 499 milioane lei (plată ordonată prin ordinul de plată, instrumentul de plată fiind trimis la compensare).
Expertiza grafică efectuată în cauză a concluzionat că semnătura depusă pe Ordinul de plată din 16 martie 1999, la rubrica rezervată plătitorului nu a fost executată de A.H.K.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat biletul la ordin în valoare de 790 milioane lei, emis la 15 martie 1999 de S.C. A.N.I.E. S.R.L. către S.C. A.I. S.R.L. însă negirat în favoarea băncii.
Din extrasele de cont ale S.C. J. 2000 S.R.L. s-a reţinut că la 16 martie 1999 contul acestei firme a fost creditat cu suma de 499 milioane lei şi, în aceeaşi zi, debitat cu suma de 700 milioane lei.
În urma verificărilor efectuate la sediul declarat al societăţii comerciale s-a constatat că proprietarul imobilului era o altă persoană decât cea care figura în contul de închiriere depus la O.R.C.B.
Asociatul unic A.H.K. nu figurează în evidenţele Direcţiei pentru străini şi probleme de migrări.
Expertiza financiar-contabilă a concluzionat că S.C. A.I. S.R.L. are un debit faţă de B.I.R. - Sf. Dimitrie în valoare de 498.933.094 lei.
5. S.C. B.C. 2000 S.R.L. - înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, cu sediul declarat în Bucureşti, str. N.O., sector 6, având ca asociaţi până la 20 mai 1999, pe cetăţenii irakieni M.G., M.S. şi M.H.A.I., ulterior, părţile sociale fiind cedate cetăţeanului irakian A.A.H., în prezent societatea aflându-se în procedura de lichidare judiciară, conform Legii nr. 64/1995.
Anterior cesionării părţilor sociale, inculpatul M.S., în calitate de administrator, a solicitat deschiderea unui cont la Sucursala Sf. Dimitrie a B.I.R., la dosarul de cont fiind identificate două fişe cu specimen de semnătură, în care figura inculpatul M.S.
La data de 11 martie 1999, inculpatul P.F. - folosind codul personal de operator (151) - în jurul orei 20,40, a alimentat contul curent al societăţii comerciale de mai sus cu suma de 870 milioane lei din fondurile de creditare ale băncii. Câteva minute mai târziu, prin folosirea aceluiaşi cod de operator a debitat contul S.C. B.C. 2000 S.R.L. cu suma de 490 milioane lei, conform Ordinului de plată din 11 martie 1999 şi cu suma de 490 milioane lei, conform Ordinului de plată din 11 martie 1999.
Din extrasele de cont a rezultat că beneficiarii sumelor plătite din fondurile B.I.R. prin ordinele de plată au fost societăţile comerciale din „grupul H.", respectiv S.C. D.C.I. S.R.L. şi S.C. A.I. S.R.L.
La „dosarul de credit", întocmit ulterior, a fost identificat biletul la ordin în valoare de 1,35 miliarde lei emis de S.C. L.F.C. S.R.L. la 10 martie 1999, către S.C. B.C. 2000 S.R.L., însă negirat în favoarea băncii pentru a constitui garanţie.
În raportul de expertiză financiar-contabilă s-a concluzionat că S.C. B.C. 2000 S.R.L. are un debit faţă de B.I.R. - Sf. Dimitrie în valoare de 860.752.007 lei.
6. S.C. N.M. S.R.L. - înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, cu sediul declarat în Bucureşti, C.G., sector 1, având ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian M.M.M.
Prin intermediul inculpatului M.S. (fără nici o calitate în această societate comercială), S.C. N.M. S.R.L. a solicitat deschiderea unui cont de disponibilităţi în lei la sucursala Sf. Dimitrie a B.I.R., în fişa cu specimene de semnătură figurând asociatul unic M.M.M. Martorul C.N. a declarat că a deschis contul de disponibilităţi din dispoziţia inculpatului P.F. care i-a dat documentele firmei, fără a-l cunoaşte personal pe reprezentantul S.C. N.M. S.R.L. Din extrasele de cont a rezultat că soldul final al zilei de 13 martie 1999 era zero.
În dimineaţa zilei de 15 martie 1999, conform înţelegerii dintre inculpaţi, P.F. a efectuat demersurile necesare în vederea executării Ordinului de plată din 15 martie 1999, prin S.C. N.M. S.R.L. plătind beneficiarului S.C. E. S.R.L. suma de 499 milioane lei.
Deoarece în contul emitentului nu exista disponibil, inculpatul P.F. şi-a folosit codul personal de operator şi a alimentat contul societăţii cu suma de 500 milioane lei, din fondurile băncii, după care operatorul de cont S.E. a vizat şi operat în baza de date ordinul de plată, acesta fiind apoi trimis la compensare.
Expertiza grafică a concluzionat că semnătura pe ordinul de plată la rubrica rezervată plătitorului nu a fost executată de reprezentantul societăţii comerciale şi nici de inculpatul P.F.
Instanţa de fond a reţinut că beneficiarul sumei de 499 milioane lei este S.C. E. S.R.L., societate care în aceeaşi zi a plătit suma de 500 milioane lei în două tranşe către SC A.L.I. S.R.L. Tot la data de 15 martie 1999, SC A.L.I. S.R.L. a efectuat un schimb valutar în sumă totală de 46.000 dolari SUA.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat un bilet la ordin în valoare de 750 milioane lei emis la 14 martie 1999 de S.C. A.N.I.E. S.R.L. către S.C. N.M. S.R.L., însă negirat în favoarea băncii, pentru a constitui garanţia creditului.
S-a mai reţinut de către tribunal, că deşi la sfârşitul zilei de 15 martie 1999, soldul final în contul S.C. N.M. S.R.L. era zero, la data de 16 martie 1999 inculpatul M.S. i-a dat inculpatului P.F. un nou ordin de plată (din 16 martie 1999), prin care S.C. N.M. S.R.L. plătea beneficiarului S.C. C. 2000 S.R.L. suma de 110 milioane lei.
Inculpatul P.F. şi-a folosit codul personal de operator şi a alimentat contul curent al societăţii comerciale cu suma de 111 milioane lei din fondurile de creditare ale B.I.R. şi deoarece S.C. C. 2000 S.R.L. era titulara unui cont deschis la o altă sucursală a B.I.R., ordinul de plată nu a mai fost trimis la compensare la B.N.R.
Expertiza grafică a concluzionat că semnătura depusă pe instrumentul de plată în cauză la rubrica rezervată plătitorului, nu a fost executată de reprezentantul de drept al S.C. N.M. S.R.L.
Instanţa a constatat că asociatul unic al S.C. C. 2000 S.R.L., A.A.S., nu a fost identificat în evidenţele Direcţiei pentru străini şi probleme de migrări, iar sediul declarat la societăţii reprezenta un nume de stradă inexistentă în Bucureşti.
La data de 18 martie 1999 soldul final al zilei era zero, fapt ce a rezultat din extrasele de cont ale S.C. N.M. S.R.L.
În urma înţelegerii dintre inculpaţi, în dimineaţa zilei de 19 martie 1999 inculpatul P.F. a început demersurile pentru executarea ordinului de plată din 19 martie 1999 prin care emitentul S.C. N.M. S.R.L. plătea beneficiarului S.C. J. 2000 S.R.L. suma de 490 milioane lei.
Deoarece în contul emitentului nu exista disponibil, inculpatul P.F. - folosindu-şi codul de operator personal - a alimentat contul S.C. N.M. S.R.L. cu suma de 493 milioane lei, din fondurile de creditare ale B.I.R. După ce a fost vizat şi operat în baza de date (debitarea efectivă a contului emitentului) ordinul de plată a fost trimis la compensare.
Raportul de expertiză grafică a concluzionat că semnătura depusă pe Ordinul de plată din 19 martie 1999 de la rubrica rezervată plătitorului nu a fost executat de asociatul unic al societăţii.
La „dosarul de credit" întocmit ulterior a fost identificat un bilet la ordin în valoare de 800 milioane lei emis la 17 martie 1999 de S.C. A.N.I.E. S.R.L. către S.C. N.M. S.R.L., însă girat în favoarea băncii, beneficiarul sumei de 490 milioane lei fiind S.C. J. 2000 S.R.L. al cărei cont a fost creditat la 19 martie 1999.
Cu privire la administratorul S.C. N.M. S.R.L., instanţa a reţinut potrivit comunicării Direcţiei pentru străini şi probleme de migrări că acesta nu se identifică în evidenţele traficului de frontieră, în perioada 01 ianuarie 1997 - 05 septembrie 2001.
Din expertiza financiar-contabilă efectuată în cauză s-a reţinut că S.C. N.M. S.R.L., are un debit faţă de B.I.R. în valoare de 705 milioane lei, creditul nefiind restituit.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa de fond a avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile inculpaţilor coroborate, în parte, cu documentele societăţilor comerciale implicate şi ale B.I.R., declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit în instanţă, rapoartele de expertize contabilă şi grafoscopică efectuate atât anterior cât şi ulterior casării Deciziei penale nr. 361 din 18 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, de către Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 828 din 27 octombrie 2005. Instanţa de fond a reţinut că inculpatul P. a avut o poziţie de nerecunoaştere a infracţiunilor comise, iar inculpata F. nu a putut fi audiată întrucât la data de 1 august 2000 a părăsit teritoriul României pentru a se stabili în Canada iar din răspunsul Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei a rezultat că acest serviciu nu deţine date privind domiciliul din Canada al inculpatei.
În drept, Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului P.F. de a vira sume de bani din conturile de creditare ale B.I.R. în conturile societăţilor grupului de firme „H." şi apoi în conturile altor societăţi comerciale în favoarea cărora firmele emiseseră ordine de plată fără a exista disponibil în cont, însuşindu-şi astfel pentru altul bani provenind din fondurile de creditare ale B.I.R. pe care le administra în calitate de director general al sucursalei Sf. Dimitrie, provocând un prejudiciu în cuantum de 490.876, 33 lei şi dobânzi de 718.328,79 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. (1), (2) C. pen., infracţiunea fiind comisă printr-o acţiune de „creditare aparentă" a societăţilor respective, cu nerespectarea normelor legale de creditare, inculpatul folosindu-şi codul de operator pentru a efectua transferurile între conturi, elementul material al infracţiunii constituindu-l însuşirea sumelor de către inculpatul P.F. pentru coinculpatul M.S. Fapta inculpatei F.M., care în urma unei prealabile înţelegeri cu inc. P.F. şi M.S., a trimis la compensare ordinele de plată privind pe S.C. H.C. S.R.L., S.C. D.C.I. S.R.L., S.C. G.C. S.R.L., dând astfel un ajutor inculpatului P. să-şi însuşească pentru altul bani provenind din fondurile de creditare ale B.I.R. pe care le administra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1), (2) C. pen.
Apreciind că din probatoriul administrat a rezultat că între cei trei inculpaţi a existat o prealabilă înţelegere, Tribunalul a reţinut în speţă incidenţa circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. S-a apreciat totodată că actele de executare efectuate de inculpaţi, deşi acte de executare distincte, pentru fiecare societate, acestea au avut la bază o rezoluţie infracţională unică, reţinându-se astfel forma continuată a infracţiunii, făcându-se aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite determinat de modul de producere, importanţa valorilor sociale încălcate, împrejurările în care s-au produs faptele şi urmarea socialmente periculoasă, precum şi persoana fiecărui inculpat în parte care deşi necunoscuţi cu antecedente penale au promovat o atitudine total nesinceră pe parcursul procesului penal, astfel că le-a aplicat acestora pedepse cu închisoarea într-un cuantum apreciat apt să satisfacă exigenţele art. 52 C. pen. Privitor la modalitatea de executare a pedepselor de către fiecare inculpat în parte, s-a apreciat că scopul educativ şi coercitiv al acestor pedepse poate fi atins numai prin executare în regim de detenţie.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a reţinut ca partea vătămată B.I.R. s-a constituit parte civilă, reprezentată fiind de lichidator judiciar R.I.S. S.P.R.L. cu suma de 1.213.431,57 lei, reprezentând credite nerecuperate cu dobânzile şi penalităţile aferente.
Expertiza contabilă efectuată în cauză pe parcursul urmăririi penale a concluzionat că prejudiciul cauzat prin nerestituirea creditelor este de 4.708.763.135 lei, la care se adaugă 7.223.287.891 lei dobânzi curente şi penalizatoare până la data declarării falimentului debitorului, respectiv societăţile comerciale de la care nu s-au putut recupera creditele restante. Aceleaşi concluzii au fost stabilite şi prin expertiza contabilă efectuată după casarea cu trimitere spre rejudecare, care a stabilit că valoarea datoriei la zi pentru cele 6 societăţi este de 1.213.431,57 lei din care credite 490.876,33 lei şi 718.328,79 lei dobânzi.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, inculpaţii săvârşind fapte penale cu vinovăţia cerută de lege prin care s-a produs un prejudiciu în mod direct părţii civile, între fapta acestora şi rezultatul produs existând legătură de cauzalitate, deoarece creditele au fost acordate în lipsa garanţiilor care ar fi permis recuperarea ulterioară, Tribunalul i-a obligat pe aceştia, în baza art. 14 si 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., în solidar, la plata despăgubirilor către partea civilă în cuantum de 1.213.431, 57 lei. La stabilirea prejudiciului instanţa a avut în vedere situaţiile remiterilor de numerar în ziua şi/sau ziua următoare rambursării de credite şi încasării de dobânzi arătate de experţi în cele două rapoarte de expertiză contabilă efectuate atât la urmărirea penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti. Aceste sume care nu au fost contestate, însă inculpaţii au afirmat că acestea nu sunt prejudicii deoarece B.I.R. şi-a recuperat aceste sume în urma procedurii de faliment, prin pronunţarea unei sentinţe definitive, care însă în opinia instanţei de fond nu le era opozabilă inculpaţilor.
II. Împotriva Sentinţei penale nr. 1336 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 42377/3/2005, apreciată ca nelegală şi netemeinică, au declarant în termen apeluri numai inculpaţii P.F. şi F.M.
Inculpatul P.F. a susţinut că numitul M.S. era un client important al B.I.R. care avea bonitate, rulaje şi conturi alimentate în mod constant de alte societăţi, motiv pentru care se bucura uneori de un tratament preferenţial. În momentul în care Banca a intrat în lichidare, s-a constatat însă că garanţiile lăsate băncii de M.S. nu au fost verificate minuţios. Inculpatul a arătat că şi-a desfăşurat activitatea fără a intenţiona să prejudicieze banca, iar activitatea desfăşurată nu poate îndeplini elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare. De aceea, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpata F.M., prin apărător, a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa fondului întrucât lipsesc elementele laturii obiective şi a celei subiective a infracţiunii de delapidare.
În ceea ce priveşte latura civilă s-a arătat că aceasta a fost greşit soluţionată şi a solicitat trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea refacerii expertizei contabile.
++++Curtea prealabil verificării sentinţei atacate. În raport cu motivele de apel formulate de inculpaţi, a dispus completarea cercetării judecătoreşti cu privire la situaţia de fapt prin administrarea probei cu martorii care nu au fost audiaţi în faţa instanţei de fond, respectiv C.N., N.M., B.I.C., N.M. şi S.E. Deşi s-au acordat mai multe termene în vederea identificării domiciliului actual al martorei M.D. în vederea audierii acesteia, aşa cum a solicitat avocatul inculpatei F.M., nu s-au putut stabili datele de identificare ale acesteia şi domiciliul, motiv pentru care, deşi proba a fost acceptată de Curte nu a putut fi administrată. La 28 octombrie 2009 a fost audiată martora N.M. care a arătat că a avut calitatea de contabil la B.I.R., sucursala unde director era inculpatul P.F. Martora a arătat că în realitate, în perioada de 5 luni de zile cât a fost angajată s-a ocupat de înregistrarea unor documente contabile şi nu de contabilitate şi că nu poate da nicio referinţă despre faptele pentru care sunt judecaţi cei doi inculpaţi. În şedinţa publică din 2 decembrie 2009 a fost audiat martorul B.I.C. care a fost angajat aproximativ 1 an de zile ca inspector de credite la B.I.R. şi în această calitate a colaborat cu cei doi inculpaţi, P.F. şi F.M. Martorul a arătat că întrucât de la momentul săvârşirii faptelor reţinute în rechizitoriu a trecut o perioadă mare de timp nu îşi aminteşte dacă a realizat vreo operaţiune de creditare pentru grupul H., însă menţine toate declaraţiile date în fază de urmărire penală.
Martorul a declarat că în perioada în care a fost angajat al B.I.R. a făcut parte şi dintr-un comitet de risc şi credite unde avea calitatea de membru. în acest comitet se punea in discuţie acordarea creditelor, insă nu a putut să indice, cu exactitate, cine erau membrii acestui comitet arătând doar că din el făceau parte, cu siguranţă, directorul sucursalei, inspectorul de credit şi juristul. în şedinţa publică din 06 ianuarie 2010a fost audiată martora S.E. care a arătat că la data la care se presupune că s-ar fi săvârşit infracţiunile reţinute in rechizitoriu era şef de serviciu la Departamentul Decontări. La acel moment avea o relaţie profesională bună cu conducerea sucursalei şi anume cu inculpatul P.F. şi inculpata F.M. Martora a menţionat că la momentul respectiv inculpata F.M. şi inculpatul P.F. au informat-o că trebuie să acorde un tratament preferenţial grupului de firme H. care reprezenta un client important al Băncii.
Chiar dacă la momentul in care semna şi ştampila ordinele de plată emise pentru firmele aparţinând grupului H., ştia că nu există disponibil in cont, realiza operaţiunea întrucât cunoştea că B.I.R. creditează conturile acestor firme cu sumele necesare. Până când era procesat in totalitate ordinul de plată, care trecea prin mai multe compartimente, contul firmei era alimentat. Martora a precizat că era o operaţiune atipică în comparaţie cu operaţiunile desfăşurate pentru alţi clienţi, tocmai prin prisma faptului că ordinul era ştampilat şi semnat în cadrul Departamentului
Decontări înainte ca disponibilul bănesc să existe în contul firmelor, tocmai pentru faptul că acest client era considerat ca fiind foarte important pentru B.I.R. şi pentru sucursala in care lucra. Martora a mai indicat faptul că nu-şi aminteşte dacă sistemul de la acel moment al B.I.R. permitea constatarea datoriilor pe care le avea un anumit client prin simpla vizualizare a contului curent. în momentul in care conducerea Băncii dispunea iniţierea ordinului de plată se presupunea că cei doi directori aveau acces la toate informaţiile din toate departamentele Băncii şi, ca atare, la Departamentul Decontări nu se mai făcea o verificare cu privire la contul acestui client în sensul de a se verifica dacă există sau nu sume în cont. La 27 ianuarie 2010, a fost audiat martorul Chiriac Nicoliţă care a arătat că a lucrat în cadrul B.I.R. la Serviciul Decontări unde era operator de cont şi se ocupa cu decontarea şi deschiderea de conturi. în perioada reţinută in rechizitoriu îşi aminteşte că Banca avea u7n client important şi anume grupul de firme H. care îşi alimenta conturile cu sume mari de bani. Aceşti bani erau depuşi cash şi de multe ori colegele sale de la casierie rămâneau peste program pentru a ordona şi număra sumele de bani care veneau in baxuri. Martorul a precizat că şi atunci când nu existau bani in contul firmelor H., cei din cadrul Serviciului Decontări lăsau ordinele de plată semnate şi ştampilate pentru ca apoi celelalte servicii să opereze aceste ordine de plată. Martorul a declarat că deşi in mod normal avea atribuţia de a verifica dacă respectivul cont avea disponibil, la rugămintea şefei de serviciu S.E. completau ordinele de plată in sensul ştampilării şi semnării şi le lăsau pentru a fi depuse la alte servicii pentru a nu rămâne peste program, ştiind că banii vor intra în cont. în situaţia in care sumele de bani nu ar fi fost depuse in cont, aceste ordine de plată ar fi trebuit distruse. Martorul a mai arătat că nu-şi aminteşte ca o astfel de procedură să fi fost utilizată şi in cazul altor clienţi şi că nu-şi explică cum au ajuns anumite ordine de plată să fie compensate la Banca Naţională fără a exista acoperire în cont, din moment ce acestea ar fi trebuit să treacă prin compartimentul contabilitate şi să primească aviz OIS, aviz ce presupunea verificări in conturile firmei precum şi verificarea ordinului de plată respectiv. Martorul a mai declarat că nu i s-au dat niciodată explicaţii de către şefa de serviciu S.E. de ce anume trebuia să procedeze astfel in cazul ordinelor emise pentru grupul H. şi a subînţeles că cei care nu respectă aceste dispoziţii vor fi daţi afară. în aceeaşi şedinţă publică a fost audiat şi martorul Mihaescu Romi, care a arătat că a fost angajat al B.I.R. la Serviciul Contabilitate Departamentul OIS - Operaţiuni intre sedii. în calitatea sa de angajat al acestui serviciu, verifica dacă ordinele de plată erau operate în sistemul Băncii şi elibera acel aviz OIS. Verificarea operării ordinului de plată o făcea in sistem informatic întrucât nu intra in atribuţiile sale de serviciu să verifice sumele de bani efective intrate în conturile clienţilor pentru care emitea ordine de plată. Dacă un client avea la dispoziţie un credit, ordinele de plată erau verificate in cadrul Serviciului Credite şi acest serviciu genera ordinul de plată care primea apoi avizul OIS. Martorul a arătat că din câte ştie, un ordin de plată nu putea fi generat dacă nu exista disponibil în cont şi nu îşi aminteşte să fi existat vreo situaţie in care ordinul de plată sub forma înscrisului pe care îl primea să nu corespundă menţiunilor făcute in sistemul informatic. A mai arătat martorul că nu-şi poate explica cum a fost posibil ca la Banca Naţională să ajungă ordine de plată care aveau avizul OIS fără să existe în cont disponibilul din care trebuia făcută plata, deoarece din punct de vedere tehnic era imposibilă generarea unor ordine de plată fără existenţa disponibilului în cont. Ar fi fost posibilă o asemenea situaţie, în opinia martorului, numai in situaţia in care cineva din centrala băncii ar fi făcut modificări in soft-ul programului.
Curtea, verificând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., pe baza materialului probator administrat pe parcursul întregului proces penal a constatat următoarele:
A.Inculpatul P.F. a criticat hotărârea ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
1)Nelegala sesizare a instanţei prin rechizitoriul din 10 mai 2002 întrucât acesta nu este confirmat de procurorul şef al secţiei astfel cum prevede art. 264, în condiţiile în care urmărirea penală a fost efectuată în mod nemijlocit de procuror, iar acest motiv de ne/egalitate reprezintă o nulitate absolută.
Curtea a constatat că această critică este nefondată. Neverificarea (respectiv neconfirmarea rechizitoriului, conform legislaţiei de la momentul la care a fost întocmit) nu atrage după sine o nulitate absolută a acestui act, ci o nulitate relativă, neregularitatea actului de sesizare putând fi înlăturată fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop (recurs în interesul legii - Decizia IX/2007 a I.C.C.J, S.U.). Conform art. 197 alin. (4) C.p.p. încălcarea oricărei dispoziţii care atrage nulitatea relativă poate fi invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. De aceea această excepţie trebuia ridicată în faţa primei instanţe, în şedinţa publică din 10 decembrie 2004, când, conform dispoziţiilor art. 322 C.p.p. s-a dat citire actului de trimitere în judecată, şi nu în faţa instanţei de apel.
2)A doua critică formulată de inculpat priveşte greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. S-a criticat atât încadrarea juridică, în sensul că inculpatul nu îndeplineşte condiţii/e prevăzute de lege pentru a fi subiect activ al acestei infracţiuni cât şi temeinicia condamnării.
- în ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor de către inculpat pentru a fi subiect activ al infracţiunii de delapidare, Curtea a reţinut că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev.de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., în varianta traficării. Inculpatul are calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni deoarece, conform doctrinei şi practicii judiciare băncile sunt instituţii de genul celor reglementate la art. 145 C. pen., fiind persoane juridice de interes public. întrucât inculpatul era la momentul săvârşirii faptelor o persoană care exercita permanent o însărcinare retribuită în serviciul BIR, avea calitatea de funcţionar public conform reglementărilor C. pen. (art. 147 alin. (1)). Cum inculpatul avea această calitate de funcţionar public, rezultă că în mod implicit avea calitatea de funcţionar, conform disp.art. 147 alin. (2) C. pen. care prevede că prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1) (adică funcţionar public) precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane decât cele prevăzute în acel aliniat. Este de menţionat că art. 2151 C. pen. impune pentru subiectul activ o dublă condiţie: pe de o parte ca acesta să fie funcţionar, iar pe de altă parte să gestioneze sau să administreze, în interesul unităţii pentru care lucrează, anumite bunuri. In calitatea sa de director al Sucursalei Sf. Dimitrie a B.I.R. inculpatul avea calitatea de administrator, motiv pentru care, sub aspectul condiţiilor referitoare la subiectul activ, sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de textul de lege în art. 2151 C. pen. Deşi este de notorietate că directorii societăţilor comerciale sunt administratori ai patrimoniului unităţii pe care o conduc, această calitate rezultă indubitabil şi din probele efectuate în cauză deoarece în fişa postului inculpatului, depusă la fila 75 din dos.u.p.vol.IV se prevede la capitolul Responsabilităţi: „răspunde din punct de vedere administrativ, civil sau penal, după caz, în calitatea sa de administrator al fondurilor băncii pentru toate plasamentele pe care le face şi pentru prejudiciile cauzate cu intenţie sau culpa";
-în ceea ce priveşte motivele de apel formulate de P.F., care a solicitat achitarea în baza art. ll pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, rezultă că M.S. a înfiinţat în anul 1997 împreună cu alţi doi cetăţeni sirieni, grupul de firme H. care a devenit client al B.I.R. Sucursala Sf. Dimitrie unde avea deschise conturile în lei şi valută. Acest grup de firme avea un statut special la Sucursala Sf. Dimitrie a BIR, fiind considerat un client foarte important. în baza acestui statut, inculpatul P.F. a dat dispoziţii angajaţilor acestei sucursale ca ordinele de plată emise de către firmele grupului H. să fie semnate şi ştampilate, de urgenţă, chiar şi în situaţia în care nu exista disponibil în cont, deşi conform normelor B.I.R. semnarea şi ştampilarea unui ordin de plată certifica debitarea efectivă a contului curent al emitentului cu suma înscrisă pe ordinul de plată. în situaţiile în care contul curent al emitentului nu era alimentat cu depuneri în numerar, inculpatul P.F. acoperea lipsa disponibilului cu sume provenite din fondul de credite al Sucursalei, creând aparenţa că Banca a acordat firmei respective din grupul H. un credit. După creditarea aparentă, inculpatul opera în baza de date ordinele de plată emise, pentru care se realizase compensarea la BNR, iar valoarea aşa-ziselor credite acoperea atât suma plătită beneficiarului cât şi comisionul bancar. Trimiterea la compensare a ordinelor de plată fără avizul OIS era dispusă de către inculpata F.M. în calitate de director economic. Ulterior acordării acestor „credite" inculpatul P.F. dădea dispoziţie martorei C.V. să completeze cereri de credite şi contracte de împrumut pentru fiecare sumă de bani plătită societăţilor comerciale din grupul H., punând la dispoziţie acestei martore mai multe documente aparţinând societăţilor respective. Aceste „credite" au fost acordate deşi garanţiile constituite de firmele grupului H. nu corespundeau normelor BIR. Astfel, inculpaţii P.F. şi F.M. au încălcat, în repetate rânduri, normele Băncii la care lucrau, favorizând firmele aparţinând grupului H. Din coroborarea declaraţiilor date de martorul S.F., C.V., M.A., C.N., N.M., B.I.C., Mihaescu Romi, S.E., Ştefănoaie Brânduşa, Mancaş Cristian, P. Ion şi Lăzărescu Ionel, Răceală Adrian, Rogojanu Marcel, Batog Liliana, Grecea Marcela Claudia precum şi din expertizele grafoscopică şi cea financiar contabilă rezultă că inculpatul P.F. i-a obligat pe angajaţii sucursalei B.I.R. unde avea funcţia de director să întocmească acte nelegale, furnizându-i inculpatului M.S. sume de bani din conturile B.I.R. fără a exista garanţiile necesare. Deşi inculpatul P.F. arată că s-a comportat ca un bun manager, încercând să acorde atenţie unui client important al Băncii, metodele folosite de acesta care contraveneau flagrant legislaţiei în vigoare şi normelor B.I.R. atestă că a realizat efectul acordării unor credite fără garanţiile necesare şi fără depunerea documentaţiei cerută de lege, chiar în condiţiile în care nu cunoştea intenţia numitului M.S. de a frauda banca.
3) Inculpatul prin apărător a invocat faptul că Tribunalul nu a ţinut cont de probatoriul administrat în faţa instanţei şi că la pronunţarea soluţiei a evaluat doar probele administrate în faza de urmărire penală. Deşi instanţa a admis efectuarea unei noi expertize contabile nu a avut în vedere concluziile acesteia în soluţionarea laturii civile.
Curtea a constatat că în al doilea ciclu procesual, ca urmare a desfiinţării cu trimitere spre rejudecare, tribunalul a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, iar concluziile acesteia au fost utilizate la soluţionarea laturii civile, inculpaţii fiind obligaţi prin hotărârea pronunţată la acoperirea acestui prejudiciu şi nu a celui constatat de expertiza întocmită în faza de urmărire penală. De altfel prejudiciile constatate prin cele două expertize sunt apropiate ca valoare (11.153.358.854 ROL în expertiza întocmită în faza de urmărire penală şi 12.134.315.700 ROL, în expertiza întocmită în faza de judecată), iar tribunalul a avut în vedere cea de a doua expertiză deoarece aceasta cuprindea dobânzile la zi. De asemenea, la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei, tribunalul a avut în vedere şi probele administrate în faţa instanţei, chiar dacă, poate nu a accentuat acest aspect în motivare. Trebuie avut în vedere că probatoriul administrat în faza de judecată nu intră în contradicţie cu cel administrat în faza de urmărire penală (a se vedea în acest sens declaraţiile martorilor), de aceea critica formulată de inculpat că tribunalul a avut în vedere doar probele administrate în faza de urmărire penală este nejustificată. Aspectul că instanţa a făcut referire la declaraţiile date în faza de urmărire penală, întrucât, fiind mai apropiate în timp de momentul comiterii faptei erau mai sugestive pentru situaţia de fapt, în sensul că ele conţineau mai multe amănunte, nu înseamnă că probele administrate nemijlocit în faţa instanţei nu au avut relevanţă la pronunţarea soluţiei.
4) Inculpatul mai critică faptul că prima instanţă a ignorat concluziile expertizei criminalistice întocmită în faza de judecată, la 16 iunie 2008.
Curtea a constatat că în realitate concluziile acestei expertize nu sunt relevante pentru faptele de care este acuzat inculpatul. în expertiză se concluzionează că semnăturile de la rubrica primire-acceptare de pe mai multe ordine de plată nu aparţin inculpatului, ci unor angajaţi ai băncii. Inculpatul nu a fost însă trimis în judecată pentru infracţiunea de fals, ci pentru cea de delapidare şi nu s-a reţinut în situaţia de fapt că întocmea documente pe care aplica o semnătură asemănătoare celor executate de alţi angajaţi, ci s-a reţinut că făcea presiuni asupra altor angajaţi să întocmească anumite documente, cu încălcarea normelor interne ale băncii (a se vedea declaraţia martorei Anca Mereşescu ameninţată cu desfiinţarea contractului de muncă de către inculpat).
5) Susţinerile inculpatului că şi-a desfăşurat în mod legal activitatea, singurul lucru care i se poate repoşa fiind acela că a acordat o atenţie sporită operaţiunilor bancare ce îl priveau pe numitul H., întrucât acesta era un client important al firmei nu pot fi primite, deoarece probele administrate atestă faptul că acesta a încălcat normele interne ale B.I.R. şi dispoziţiile legale în perioada în care a îndeplinit funcţia de director al sucursalei Sf. Dimitrie. Aceste încălcări au fost constatate nu doar de organele de urmărire penală, ci şi de conducerea de la acea vreme a băncii. Relevantă în acest sens este declaraţia martorului P. Ion, preşedinte al BIR, dată la 8 nov. 2001 (fila 213 dos u.p.vol.I bis): „ în anul 1998, la propunerea unor subalterni de- ai mei l-am numit pe P.F., nepotul meu, în funcţia de director al sucursalei Sf. Dimitrie, prin Decizia comitetului de direcţie al băncii. în timpul în care a ocupat funcţia de inspector de credite la SMB, P.F. a dat dovadă de seriozitate şi profesionalism, fapt confirmat de şefii lui din acea perioadă. Ca director de sucursală a lăsat impresia că manifestă aceeaşi seriozitate profesională până la mijlocul anului 1999, când am aflat că la sucursala Sf. Dimitrie s-ar fi comis nişte nereguli în domeniul creditării, motiv pentru care am dispus personal efectuarea unui control de către salariaţi ai Corpului de control ai Preşedintelui. S-a constatat că au fost încălcate normele de creditare prin aceea că au fost acordate credite mai multor societăţi comerciale, credite în valoare totală de aproximativ 4-5 miliarde. După ce am luat cunoştinţă de cele întâmplate la sucursala Sf. Dimitre, personal le-am reproşat directorului P.F. şi directorului economic F.M. faptul că au încălcat în mod grav reglementările bancare. Mai mult, nepotului meu i-am adresat admonestări şi i-am adus la cunoştinţă că va fi destituit şi se vor lua măsuri legale împotriva lui, fapt care s-a şi întâmplat." La 26.X. 1999 s-a întocmit un proces-verbal de către Corpul de control al Preşedintelui Băncii privind verificarea modului de acordare a creditelor pe termen scurt la societăţile Hamad Comexim Srl, Danymex Corn Internaţional SRL, Betarom COM 2000 SRL, Gihan COM SRL, NEVADA Magic SRL, Almathana Intertrade SRL, de către Sucusala B.I.R. Sf. Dimitrie în care s-a constatat: eliberarea de împrumuturi fără fără a avea la bază aprobarea Comitetului de Risc şi Credite, neînregistrarea contractelor de împrumut în Registrul de înregistrare, de unde rezultă că numerele erau fictive, depunerea drept garanţie pentru aceste credite a unor bilete la ordin, care nu puteau însă să fie considerate garanţii întrucât nu purtau menţiunea „girat in favoarea BIR, Sucursala Sf. Dimitrie", intervenţia personală a directorului P.F. în transferul creditului acordat, sarcină ce apartţinea inspectorului de credite, semnarea contractelor de creditare de către alte persoane decât cele care erau reprezentantele firmelor ce primeau împrumutul, nesemnarea unor contracte de cei doi directori deşi se efectuase transferul în contul de credit, modificarea gosolană a datelor înscrise în unele documente, încheierea contractelor de împrumut în aceeaşi zi în care se depuneau cererile de împrumuturi de cele mai multe ori informe, eliberarea unui credit în baza unor documente în alb, a unor formulare necompletate cu datele indicate, etc. (fila 39 dos.u.p.vol. I) De altfel, în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, la 6 februarie 2001(fila 101 vol.I bis), inculpatul a recunoscut ca a favorizat cele 6 firme reprezentate de H., Cărora Ie-a oferit credite fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi de normele BIR: „este adevărat că cererile pentru acordarea tuturor creditelor mai sus menţionate au fost primite de mine în alb, biletele la ordin au fost primite de mine drept garanţii dar fără a fi girate pe verso în favoarea BIR. Precizez de asemenea că în mai multe rânduri, folosind parola mea personală de acces la sistemul de informatic am efectuat transferuri de sume care reprezentau credite acordate firmelor mai sus menţionate în conturile lor curente. . Precizez că în procesul verbal întocmit de inspectorii din cadrul Direcţiei de Creditare ai B.I.R. este înscris modul real în care s-au derulat operaţiunile de creditare efectuate de mine în favoarea firmelor dirijate de M.S. .Recunosc că am desfăşurat o serie de atribuţiuni de serviciu care nu erau în fişa postului meu de director privind toate aceste şase firme, îndeplinind atribuţii de inspector de credite şi operator de cont şi ca urmare a acestor fapte şi a modului defectuos în care au fost respectate Normele de creditare ale băncii s-a ajuns la situaţia în care cele şase firme să refuze rambursarea sumelor obţinute drept credit.De asemenea modul defectuos în care am întocmit formalităţile de creditare (documentele primite în alb, transferuri neautorizate de sume în contul acestor firme), îngreunează posibilitatea executării acestor clienţi." In declaraţia dat la 27 februarie 2001 (fila 81 dos.pen.) inculpatul a arătat: „Datorită faptului că împrumuturile erau acordate aproape zilnic şi tot aproape zilnic se rambursau o parte din ele am considerat că pentru eficientizarea şi creşterea rapidă a a veniturilor băncii nu este necesară întrunirea şi discutarea creditelor solicitate, ci numai înştiinţarea celor din Comitetul de Conducere şi cel de Credite şi Risc. Cererile de credit nu erau totdeauna completate şi o parte au fost completate ulterior lunii martie 1999 de către salariaţii băncii, precum şi contractele de împrumut." Declaraţiile tuturor martorilor,angajaţi ai băncii date în faza de urmărire penală confirmă că cei doi directori P.F. şi Marioara F. exercitau presiuni asupra lor pentru a desfăşura activităţi neconforme Normelor B.I.R. pentru a sprijini creditarea celor şase firme pe care le reprezenta numitul H. Audiaţi in faţa instanţei de judecată(in cele două cicluri procesuale, fie că era vorba de prima instanţă sau de cea de apel) unii martori nu au mai oferit declaraţii atât de complete şi exacte ca cele date în faza de urmărire penală, lucru explicabil prin aceea ce în unele cazuri trecuseră 10 ani sau chiar mai mult de la data comiterii faptelor. Este de precizat însă că nu se poate vorbi despre o contrarietate a probelor deoarece toţi martorii au subliniat că menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală, când au spus adevărul.
în consecinţă Curtea a constatat la rândul său că fapta inculpatului de a eluda normele B.I.R. si de a alimenta conturile firmelor din grupul H. prin crearea aparenţei unei creditări, nefiind îndeplinite condiţiile de creditare întrucât nu erau depuse garanţiile necesare, faptă ce a avut ca urmare producerea unui important prejudiciu, ce permite a se vorbi de consecinţe deosebit de grave, în sensul legii penale, constituie infracţiunea de delapidare în formă agravată săvârşită în modalitatea traficării de bani în interesul altuia, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
B.Inculpata F.M., prin apărător, a solicitat desfiinţarea şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecarea fondului, întrucât nu sunt îndeplinite sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare pentru că nu sunt probe din care să rezulte că cele şase firme au obţinut beneficii ca urmare a activităţii inculpatei. Aceasta nu a avut intenţia de a prejudicia banca şi chiar dacă a încălcat normele de creditare aceasta nu reprezintă o faptă penală. Inculpata a criticat de asemenea modul în care a fost soluţionată latura civilă, având în vedere că există două expertize contradictorii.
în sarcina inculpatei F.M., care îndeplinea ca şi inculpatul P. condiţiile impuse de lege, necesare pentru existenţa subiectului activ al art. 2151 C. pen., în mod corect prima instanţă a reţinut infracţiunea de complicitate la delapidare, întrucât aceasta l-a ajutat pe inculpatul P.F. să întocmească ordine de plată pentru firmele aparţinând grupului H., deşi în conturile acestor firme nu exista disponibil.
Din declaraţiile date de inculpatul P.F. rezultă că şi-a dat acordul ca inculpata F. să folosească într-o sâmbătă când el nu se afla la serviciu parola sa pentru a alimenta unul din conturile firmei lui H.
Deşi inculpata a afirmat în faţa Corpului de control al Băncii (fila 405 voi. I bis dos u.p.) că avea o relaţie tensionată cu directorul băncii, P.F., pentru că nu era de acord cu metodele de lucru ale acestuia şi că nu a informat conducerea băncii pentru că acesta i-a dat de înţeles că toate aceste lucruri sunt cunoscute în centrală, din declaraţiile salariaţilor rezultă că într-adevăr relaţiile dintre cei doi erau tensionate, dar că inculpata avea o relaţie de prietenie cu numitul H. şi că personal Ie-a dat ordine ce contraveneau Normelor BIR, ordine care aveau ca finalitate sprijinirea activităţii de creditare a celor şase firme aparţinând lui H.
Este de reţinut că din actul de inculpare nu rezultă ideea că inculpata a realizat activitatea de creditare nelegală a firmelor aparţinând grupului H., ci că a sprijinit-o, multe din acţiunile întreprinse fiind realizate la ordinele inculpatului P.F. Aceasta nu înseamnă că faptele inculpatei nu intră sub incidenţa legii penale, având în vedere atribuţiile de serviciu ale acesteia şi dispoziţiile pe care Ie-a dat la rândul său celorlalţi salariaţi ai băncii în legătură cu aceste credite. De aceea au şi fost încadrate aceste fapte în complicitate la infracţiunea de delapidare în formă continuată şi nu în coautorat la această infracţiune.
Chiar dacă inculpata nu a urmărit prejudicierea băncii la care lucra, a acceptat o asemenea posibilitate prin încălcarea flagrantă a normelor de creditare, cunoscând că fără existenţa unor garanţii viabile este posibil ca sumele „împrumutate" să nu poată fi niciodată recuperate. Faptele inculpatei intră sub incidenţa legii penale şi nu reprezintă simple încălcări ale Normelor B.I.R. întrucât ele au condus la nerecuperarea sumelor acordate celor şase firme cu titlu de credit, această nerecuperare neînscriindu-se în zona riscului inerent pe care şi-l asumă orice bancă atunci când acordă un credit, ci fiind cauzată de neîndeplinirea condiţiilor de creditare.
Deşi inculpata susţine că firmele din grupul H. nu au obţinut beneficii ca urmare a activităţii sale, este de reţinut că totuşi ca urmare a acestei activităţi s-a oferit acestora posibilitatea de a nu rambursa decât o mică parte din valoarea creditelor contractate. De exemplu, conform expertizei întocmite în faza de judecată (fila 23 din expertiză) S.C.Hamad Comexim SRL nu a recuperat decât 0,04% din valoarea creditelor, iar Firma S.C. Betarom Corn 2000 SRL doar 1,06%.
C.în ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a apreciat că a fost corect soluţionată de prima instanţă. Aşa cum am arătat deja, concluziile expertizei întocmite în faza de judecată se coroborează cu cele ale expertizei întocmite în faza de urmărire penală şi cu celelalte probe administrate în cauză şi sunt concordante cu concluziile Corpului de control al băncii, cu ocazia controlului efectuat, anterior începerii urmăririi penale.
De aceea solicitările celor doi inculpaţi de a fi achitaţi pentru că faptele nu există nu pot fi primite pentru că, aşa cum am arătat, faptele există şi constituie infracţiuni.
Nu pot fi primite nici concluziile de desfiinţare a hotărârii cu trimiterea cauzei la instanţa de fond, întrucât tribunalul a administrat probele necesare soluţionării acestei cauze şi a motivat soluţia pronunţată. Cu atât mai puţin se impune trimiterea cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale aşa cum a solicitat inculpata, care nu a motivat însă de ce ar fi necesară o asemenea soluţie.
D.Deşi, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a stabilit încadrarea juridică a faptelor, în conformitate cu probatoriul administrat, Curtea a apreciat că sancţiunile aplicate celor doi inculpaţi sunt prea severe în raport de circumstanţele personale, chiar dacă faptele săvârşite si consecinţele produse sunt grave.
Conform art. 52 C. pen. „ pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni." Prin aplicarea unor pedepse celor doi inculpaţi cu executarea în regim de detenţie se asigură realizarea laturii coercitive a pedepsei şi realizarea prevenţiei generale, deoarece circumstanţele personale ale acestora îndreptăţesc instanţa să considere că reeducarea şi prevenţia specială au fost deja realizate prin desfăşurarea acestui proces şi intervalul mare de timp scurs de la săvârşirea faptei, în care cei doi inculpaţi, obligaţi să se confrunte cu procedurile judiciare, au conştientizat riscul la care se expun în cazul săvârşirii altor fapte penale.
De aceea Curtea a apreciat că şi aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, cu executarea în regim de detenţie, ar fi de natură să asigure îndeplinirea scopurilor pedepsei, atâta timp cât cei doi inculpaţi au avut un comportament corect în societate, atât înainte de săvârşirea acestor fapte cât şi după aceea.
în consecinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. l46/A din 16 iunie 2010 a admis apelurile inculpaţilor, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând în baza art. 2151 alin. (1),2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) si 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.F. la 5 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a Ii-a si lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale/pedeapsa complementară a fost aplicată ca urmare a dispoziţiilor obligatorii ale legii în ceea ce priveşte aplicarea acestui tip de sancţiune, instant de apel apreciind însă că se impune doar interzicerea drepturilor de a de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective şi a celui de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat/pe timpul executării pedepsei principale, Curtea a apreciat însă că se impune, alături de drepturile ce au făcut obiectul pedepsei complementare şi interzicerea dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie/respectiv în baza art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1),2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) si 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata F.M. la 5 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a Ii-a si lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale/s-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a),b C. pen. şi în cazul inculpatei amintite/au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
III. împotriva deciziei penale nr. l46/A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarant în termen recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii P.F. şi F.M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.constând în greşita apreciere a circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpaţilor în raport de criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu solicitarea ca menţinând circumstanţele atenuante judiciare constatate de curte, să se majoreze cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor.
Inculpatul P.F. a invocate cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sens contrar solicitării procurorului respectiv pentru reducerea pedepsei până la limita posibilă a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei astfel stabilite conform art. 861 C. pen.
Inculpata F.M. a invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9,12,21 şi 14 C. proc. pen.în considerarea motivelor formale şi substanţiale de nelegalitate şi netemeinicie constând în neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare şi anume lipsa laturii subiective/nemotivarea de către instant de apel a menţinerii soluţiei de condamnare/necitarea inculpatei în Canada la judecata în primă instant şi apel/pedeapsă greşit individualizată în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens s-a cerut reducerea acesteia şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 C. pen.
Cazurile de casare invocate de procuror şi inculpaţi sunt întemeiate în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.
Este stabilit cu probele administrat în cauză - inclusiv recunoaşterea parţial a acestora - că inculpatul P.F. şi-a însuşit pentru altul banii provenind din fondurile de creditare ale B.I.R. pe care le administra în calitate de director general al Sucursalei Sf.Dimitrie/iar coinculpata F.M. în calitate de director economic al aceleiaşi sucursale l-a ajutat pe inculpatul P.F. să-şi însuşească pentru altul bani provenind din fondurile de creditare ale B.I.R. pe care le administra în calitatea sus-menţionată, prejudiciul penal total la data epuizării activităţii infracţionale 19 martie 1999 fiind în sumă de 11.934.315.567 lei (ROL), corespunzător elementelor constitutive ale infracţiunilor continuate cu consecinţe deosebit de grave, de delapidare şi complicitate la delapidare prevăzute de art. 2151 alin. (1) şi 2 C. pen.cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 75 lit. a) C. pen. şi respective art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1) şi 2 C. pen.cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 75 lit. a) C. pen. pedepsite de legiuitor de la 10 la 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Instanţa de apel, reapreciind criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP){„dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală) a coborât pedepsele principale aplicate inculpaţilor prin reţinerea în favoarea acestora a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. („conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiuni!) de la 12 ani închisoare fiecare cât a fost stabilităî iniţial de primă instant - sub minimele legale special de 10 ani închisoare - până la 5 ani închisoare fiecare.
Efectele astfel cuantificate ale circumstanţei atenuante amintite de către instanţa de apel sunt disproporţionate în raport de celelalte elemente de individualizare din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire la caracterul continuat al infracţiunilor, pericolul concret ridicat al actelor material de delapidare (din probe rezultă că nu a avut loc niciodată o şedinţă a comitetului de credite şi risc sau a comitetului de conducere pentru acordarea acestor credite) prejudicial cauzat în sumă de 1.213.431 lei reprezentând credite nerecuperate plus dobânzi şi penalităţi aferente nefiind acoperit până la momentul judecăţii în recurs, deşi au trecut peste 12 ani de la săvârşirea infracţiunilor de delapidare în speţă.
Ca atare este întemeiată solicitarea procurorului de agravarea răspunderii penale a inculpaţilor în care sens menţinându-se dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. - a căror înlăturare nu a fost cerută de procuror - vor fi majorate pedepsele aplicate acestora la câte 8 ani închisoare (cererile în sens contrar inclusiv aplicarea art. 861 C. pen.formulate de inculpaţi urmând a fi response ca neîntemeiate).
Interzicerea dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie este nejustificată în considerarea infracţiunilor comise de inculpaţi şi a circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea acestora, impunându-se înlăturarea din conţinutul pedepsei amintite a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. pentru ambii inculpaţi.
Procedura de citare cu inculpata F.M. pe parcursul procesului a fost realizată în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (1) şi 4 C. proc. pen., emiterea de citaţii şi la o eventuală locuinţă din Canada nefiind justificată în condiţiile în care inculpata nu a furnizat acte justificative privind un asemenea domiciliu şi nu a formulat nici solicitare în acest sens personal ori prin apărător, la judecata în fond şi apel.
Celelalte critici de nelegalitate privind nemotivarea deciziei ori neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare sunt neîntemeiate în considerarea argumentelor probatorii justificative din decizie, a căror repetare se apreciază a nu mai fi necesară.
în consecinţă în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii P.F. şi F.M. împotriva deciziei penale nr. l46/A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi se va casa în parte, Decizia atacată numai sub aspectul pedepselor principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor după cum urmează: majorează pedepsele principale aplicate inculpaţilor P.F. şi F.M. de la câte 5 ani închisoare la câte 8 ani închisoare/şi înlătură din conţinutul pedepselor accesorii interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. pentru ambii inculpate (fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate).
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei pentru recurentul intimat inculpat P.F., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei pentru recurenta intimată inculpată F.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii P.F. şi F.M. împotriva deciziei penale nr. l46/A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, Decizia atacată numai sub aspectul pedepselor principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor după cum urmează:
Majorează pedepsele principale aplicate inculpaţilor P.F. şi F.M. de la câte 5 ani închisoare la câte 8 ani închisoare.
înlătură din conţinutul pedepselor accesorii interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. pentru ambii inculpaţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei pentru recurentul intimat inculpat P.F., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei pentru recurenta intimată inculpată F.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3271/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 3276/2011. Penal → |
|---|
