ICCJ. Decizia nr. 3531/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3531/2011
Dosar nr.1618/100/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 481 din 9 decembrie 2010 a condamnat inculpatul C.D. (porecla C. sau C.M., CNP (...), posesor al CI (...), fiul lui D. şi S., născut în Vişeu de Sus, cetăţean român, studii 8 clase, muncitor la SC P. SRL Vişeu de Sus, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în Vişeu de Sus, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla) pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a II-a C. pen., pe timp de 2 ani;
- ultraj, prevăzută de art. 321 alin. (1) şi 2 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare:
- distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;
- tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) şi b) C. pen., art. 34 lit. b C. pen., art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani.
A interzis drepturile prevăzute de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) teza a II-a C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive din 26 ianuarie 2010 la zi.
În temeiul art. 113 C. pen., a obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile ocazionate cu internarea părţii civile G.G., după cum urmează:
- către Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei, suma de 2.234,99 RON cu dobânda legală care se va calcula de la rămânerea definitivă a prezentei, până la completa achitare;
- către Spitalul orăşenesc Vişeu de Sus, suma de 364,20 RON, cu dobânda legală care se va calcula de la rămânerea definitivă a prezentei, până la completa achitare.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, după cum urmează:
- 300 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale şi respectiv echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 4.000 euro, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale, în favoarea părţii civile G.G., domiciliat în Vişeu de 3;
- suma de 16.500 RON reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale în favoarea părţii civile P.I., domiciliat în Vişeu de Sus şi echivalentul în RON, la data plăţii, al sumelor de câte 3.000 euro, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea părţilor civile P.I. şi P.M., domiciliaţi în Vişeu de Sus.
A respins restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile G.G., P.I. şi P.M. precum şi cererile acestora având ca obiect obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate în proces.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate statului în proces în sumă de 1.700 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul din 19 martie 2010 din Dosarul nr. 331/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimis în judecată inculpatul C.D., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. (1) şi 2 C. pen.; art. 217 alin. (1) C. pen.; art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În actul de trimitere în judecată s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul C.D., la data de 9 iulie 2009 a încercat să suprime vieţile părţilor vătămate P.I. şi P.M. (aflate în autovehiculul utilitar X înmatriculat sub nr. Y); astfel, pe str. Râului din Vişeu de Sus, a izbit frontal cu utilajul condus (autotractor T.) autoutilitara în care se aflau părţile vătămate, împingând-o astfel cu 40 m până în albia râului Vaser. Aici a izbit cu lama TAF-ului de mai multe ori caroseria utilitarei, deteriorând-o, cauzând o pagubă materială cifrată la suma de 8.192 RON, în acel context a creat scandal public, stânjenind circulaţia rutieră pe str. R. din Vişeu de Sus.
Prin rechizitoriul din 19 martie 2010 din Dosarul nr. 36/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus de asemenea trimiterea în judecată a inculpatului C.D., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului, că la data de 26 decembrie 2009 a aplicat mai multe lovituri de mare intensitate asupra feţei şi capului părţii vătămate G.G., cauzându-i acestuia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile îngrijiri medicale.
Instanţa a fost sesizată cu cele două rechizitorii separat, iar prin Încheierea penală nr. 194 din 20 aprilie 2010, cele două cauze au fost conexate, dispunându-se judecarea acestora sub Dosarul 1618/100/2010, reţinându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 34 lit. a C. proc. pen.
Coroborând probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, respectiv plângerea şi declaraţia părţii vătămate G.G., Raportul de constatare medico-legală nr. X/2010, Raportul de expertiză medico-legală din 9 februarie 2010, depoziţiile martorilor G.S., A.M., A.G., procesul-verbal de cercetare la faţa locului, plângerile penale şi declaraţiile părţilor vătămate P.I. şi P.M. şi declaraţiile martorilor G.F., O.N., C.G., G.C., G.V., G.A.D., M.I.R., Z.M., S.I., M.G.D., Z.S., T.M., cu cea administrată în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut următoarele:
În fapt, în data de 9 iulie 2009, după ce a consumat în prealabil băuturi alcoolice şi cunoscând faptul că părţile vătămate P.I. şi P.M. urmează să se deplaseze spre centrul oraşului, inculpatul C.D., care conducea un TAF, în care se afla şi martorul A.G., a blocat drumul părţilor vătămate, a izbit frontal maşina acestora şi a împins astfel cu lama utilajului maşina în care se aflau părţile vătămate, pe o distanţă de 40 metri pe str. R. din Vişeu de Sus, până în albia râului Vaser. Inculpatul a izbit cu lama TAF-ului caroseria Daciei în mai multe rânduri, deteriorând-o, dar părţile vătămate au reuşit în cele din urmă să părăsească maşina şi au fugit din albia râului pe malul opus, pentru a-şi asigura scăparea.
Inculpatul a contestat starea de fapt reţinută mai sus, recunoscând doar distrugerea maşinii părţilor vătămate, invocând că doar din întâmplare s-a întâlnit cu acestea în data de 9 iulie 2009 şi datorită relaţiilor tensionate existente între familia sa şi cea a părţilor vătămate, doar le-am împins maşina pe o distanţă de 15 metri, cu intenţia de a le speria.
Susţinerile inculpatului au fost infirmate de depoziţia părţii vătămate P.I., care a menţionat că, prealabil incidentului, a fost văzut de către inculpat, care a trecut cu TAF-ul pe lângă firma administrată de partea vătămată şi că atunci când a plecat de la firmă a văzut TAF-ul condus de inculpat staţionând în faţa unor magazine şi deja întors în direcţia din care se deplasa.
Că inculpatul a lovit maşina părţilor vătămate cu lama TAF-ului de mai multe ori, rezultă şi din depoziţia părţii vătămate P.M., care a menţionat că înainte de a le bloca drumul, inculpatul a lăsat să treacă un microbuz care circula înaintea lor şi numai după aceea a ridicat lama şi a lăsat-o pe capota maşinii lor. Şi această parte vătămată a confirmat că incidentul a fost văzut de mai multe persoane, care strigau la inculpat să-i lase în pace şi că singura sa preocupare a fost să rămână în viaţă.
Susţinerile celor două părţi vătămate sunt confirmate de depoziţia martorului M.G.D., care a văzut incidentul de pe strada R. întrucât era şofer de taxi şi în data respectivă s-a deplasat pentru a lua un client. Acest martor a confirmat că TAF-ul condus de inculpat a împins maşina părţilor vătămate în râul Vaser, în apă, cam pe o distanţă de 40 - 50 de metri şi că la locul incidentului s-au strâns mai multe persoane, care au fost speriate de ceea ce s-a întâmplat.
În parte, aceleaşi aspecte au relatat şi martorii M.I.R., G.A.D., G.F.G., Z.M., T.M., martori audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti. Inculpatul nu a recunoscut decât infracţiunea de distrugere. În raport de starea de fapt rezultată din probele administrate, instanţa a reţinut că inculpatul C.D. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tentativă la infracţiunea de omor, fapte prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., 217 alin. (1) C. pen. şi 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
Cu privire la incidentul din 26 decembrie 2009, instanţa a reţinut că partea vătămată G.G. l-a văzut pe inculpatul C.D. sărind gardul în curtea martorului A.G. Inculpatul a părăsit curtea martorului şi s-a îndreptat spre fabrica din apropiere, unde partea vătămată lucra în calitate de paznic, dar şi de această dată partea vătămată l-a văzut pe inculpat sărind gardul în incinta fabricii. După ce partea vătămată s-a îndreptat spre locul unde l-a văzut pe inculpat, acesta din urmă i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei şi a capului, parte dintre ele fiind parate de către partea vătămată cu braţul. Partea vătămată a prezentat un traumatism cranio-facial, cu fracturi ale oaselor nasului şi un traumatism forte al antebraţului stâng.
Martora A.M. a declarat că în momentul în care a ajuns la locul unde era căzută partea vătămată, l-a văzut pe inculpat fugind, că partea vătămată i-a relatat atât ei cât şi soţului A.G. că a fost lovit de inculpat. Martorul A.G. a mai arătat că i-a spus, că înainte de a fi lovit l-a văzut pe inculpat sărind gardul în curtea martorului şi i-a auzit pe copiii martorului ţipând de frică, pentru că inculpatul a spart becul din faţa casei.
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale precum şi în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată G.G. a menţionat că a fost lovit de inculpat cu o bară metalică în regiunea capului - nas, ureche - după care peste mână, partea vătămată încercând să se apere de loviturile ce i-au fost aplicate.
În declaraţiile date, inculpatul a recunoscut că a lovit-o cu piciorul pe partea vătămată şi nu cu o bară metalică.
A motivat că intenţionând să sară gardul în curtea vecinului A.G., partea vătămată a strigat la el şi după câte îşi aminteşte a venit spre el cu o furcă şi l-a lovit în spate, situaţie în care a ripostat, lovind cu piciorul.
Având în vedere declaraţiile martorilor, plângerea părţii vătămate şi raportul de constatare medico-legală din care rezultă că leziunile prezentate de G.G. la antebraţul stâng (fractură) şi cap sunt leziuni de apărare produse prin lovire cu un corp de formă alungită, tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului, că a lovit cu piciorul şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. M.M., din care a rezultat că inculpatul C.D. are discernământ diminuat, recomandându-se măsuri conform art. 113 C. pen., instanţa a dispus aplicarea acestor dispoziţii legale, obligându-l pe inculpat la tratament medical până la însănătoşire.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul C.D. solicitând desfiinţarea acesteia şi judecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. (parte civilă G.G.) şi achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., iar ca urmare, condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzută de art. 181 C. pen., art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În motivarea apelului a arătat, în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în dauna părţii vătămate G.G., că instanţa de fond a dat o interpretare greşită probelor administrate în cauză, neluând în considerare declaraţiile inculpatului din faza de cercetare judecătorească şi declaraţia martorului G.C. care prezintă o altă stare de fapt decât cea înfăţişată de partea civilă G.G. şi martora G.S. S-a mai arătat că inculpatul nu a intrat în locuinţa martorei A.M., a fost observat de partea civilă G.G. care a intenţionat să lovească cu o furcă, că au fugit cu intenţia de a scăpa de acesta, dar după ce a fost lovită inculpatul i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona umărului stâng, după care partea civilă a continuat să alerge şi a căzut, probabil din cauza consumului de alcool.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., în motivele de apel s-a arătat că nu există probe certe din care să rezulte că inculpatul a avut intenţia de a ucide atunci când a lovit autoutilitara în care se aflau părţile vătămate, iar acţiunea de distrugere s-a realizat prin împingere şi nicidecum prin lovirea cu lama TAF-ului, pentru că dacă s-ar fi realizat această ultimă variantă, autoturismul ar fi fost complet distrus, ori avariile au existat doar în zona capotei faţă şi a pavilionului.
Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere că părţile civile nu au suferit vătămări corporale.
Prin Decizia penală nr. 21/A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa rezultantă, de 9 ani închisoare, timpul arestului preventiv începând cu 26 ianuarie 2010 până la pronunţare.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a atacat-o cu recurs.
Prin motivele de recurs scrise a criticat Decizia ca nelegală şi netemeinică şi a cerut casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea completării probatoriului. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de tentativă la omor săvârşită împotriva părţii vătămate G.G. a susţinut că deşi a criticat sentinţa pentru că existau contradicţii în depoziţiile părţii vătămate şi a martorelor G.S. şi A.M. şi că în lipsa oricărei surse de lumină era imposibil a se reţine că incidentul s-a produs în condiţiile descrise de martore, curtea de apel nu a analizat aceste aspecte şi a preluat motivarea din sentinţă.
Niciuna din instanţe nu s-a aplecat asupra susţinerilor sale că a fost provocat de partea vătămată care a încercat să-l lovească, astfel că nu a lovit cu intenţia de a ucide ci ca răspuns la agresiunea la care a fost supus.
Toate acestea trebuiau avute în vedere şi să conducă la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
Cu privire la infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. b C. pen., a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de a se efectua o constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la modul de producere a evenimentului rutier din 9 iulie 2009 cu toate că aceasta era necesară mai ales că procurorul a dispus efectuarea expertizei dar a renunţat datorită faptului că la I.P.J. - Maramureş nu există persoane abilitate a efectua o astfel de constatare.
Nu au fost avute în vedere contradicţiile dintre declaraţiile părţilor civile şi cele ale martorilor M.G., M.I.R., A.G., C.G.
Părţile vătămate nu au suferit nicio vătămare ceea ce demonstrează că nu a acţionat cu intenţia de a le ucide.
În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a cerut reducerea pedepsei având în vedere că are discernământul diminuat. Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei se constată că ambele instanţe au reţinut o situaţie de fapt corectă, rezultată din probe, au dat faptelor încadrarea juridică legală iar individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la critica referitoare la greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor din seara de 26 decembrie 2009 victima G.G., Înalta Curte constată că situaţia de fapt a fost reţinută pe baza declaraţiilor părţii vătămate, a martorei G.S. - soţia părţii vătămate şi martorilor A.G. şi A.M. şi că aceste declaraţii nu conţin contradicţii.
Aspectele relatate, de partea vătămată martorului A.G., referitoare la pătrunderea de către inculpat în curtea martorului şi spargerea barului i-au fost confirmate de copiii săi care i-au povestit că inculpatul a pătruns în casă a spart barul iar ei au fugit de frică.
Sunt contradictorii, însă, declaraţiile inculpatului şi a martorului G.C., martor propus în apărare de inculpat, în cursul cercetării judecătoreşti şi audiat de instanţă.
Astfel, în declaraţiile sale, inculpatul a susţinut că l-a lovit pe G.G. cu piciorul şi că acesta a căzut şi s-a lovit cu capul de o şină de cale ferată.
Martorul G.C. audiat, a declarat că inculpatul l-a rugat să-l însoţească până la locuinţa martorei A.C. şi pe drumul ce trecea pe lângă locuinţa părţii vătămate G.G. le-a ieşit în cale partea vătămată care era înarmată cu o furcă şi a alergat după ei. Ajunşi lângă calea ferată partea vătămată l-a lovit cu furca pe inculpat, iar acesta la rândul său l-a lovit cu piciorul. Partea vătămată a continuat să fugă după ei, iar la un moment dat martorul a sesizat că partea vătămată a căzut între liniile de cale ferată.
Cele două declaraţii conţin contradicţii, după lovirea părţii vătămate cu piciorul aceasta a căzut şi s-a lovit de şină, după ce partea vătămată a fost lovită cu piciorul, a continuat să fugă după inculpat şi martor, nu a căzut din lovitură.
Că lucrurile nu s-au desfăşurat aşa cum se apără inculpatul şi a declarat martorul rezultă din raportul de expertiză medico-legală şi completările la acesta. Leziunile prezentate de partea vătămată sunt leziuni de contra apărare - fractura antebraţului şi leziuni la cap (faţă).
Din completările raportului rezultă că leziunile au fost produse în urma lovirii cu un corp dur alungit şi nu prin cădere.
Referitor la criticile privind greşita condamnare pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 lit. b C. pen. Înalta Curte constată că nu sunt fondate.
Inculpatul audiat în instanţă a încercat să acrediteze ideea că incidentul din ziua de 9 iulie 2009 a fost spontan şi că pe fondul relaţiilor tensionate cu soţii P., întâlnindu-i întâmplător, a intenţionat să-i sperie împingând cu TAF-ul autoturismul în care aceştia se aflau.
Inculpatul a declarat că alături de el în utilajul forestier s-a aflat martorul A.G. care îi spunea „dă pe ei" şi având un topor în mână spunea că dacă P.I. scapă să vină peste ei îl loveşte cu toporul în cap.
Martorii audiaţi S.I. şi Z.S. au relatat că inculpatul văzând că se apropie autoturismul condus de P.I., a pornit utilajul (TAF-ul) s-a îndreptat cu lama spre autoturism a ridicat lama şi a lovit autoturismul apoi l-a împins circa 40 de metri până în albia râului Vaser unde a mai efectuat câteva manevre şi a lovit cu lama din nou strigând că îi omoară.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la 18 martie 2010 inculpatul a arătat că recunoaşte fapta cu precizarea că a fost instigat de către martorul A.G. să lovească autoturismul în care se aflau soţii P., însă nu a avut intenţia de a-i ucide sau răni şi a vrut doar să-i sperie.
Critica privind neadministrarea probei cu constatarea tehnico-ştiinţifică a evenimentului rutier este nefondată.
În cauză nu a avut loc un eveniment rutier. Din probele administrate rezultă cu certitudine că pe fondul unor conflicte legate de sustragerea unor cantităţi de masă lemnoasă de familia inculpatului, acesta a urmărit părţile vătămate şi cu intenţie a blocat drumul apoi a lovit cu lama TAF-ului autoturismul şi l-a împins în spate până în albia râului, continuând să lovească autoturismul.
Nu constituie un eveniment rutier acţiunea inculpatului care văzând că se apropie autoturismul în care se aflau duşmanii săi - părţile vătămate, porneşte utilajul forestier, blochează trecerea, loveşte cu lama autoturismul iar apoi îl împinge pe o distanţă apreciabilă până în albia râului Vaser.
Toate aceste aspecte au fost relatate de martori, inculpatul a admis că a lovit autoturismul şi l-a împins însă nu a intenţionat să ucidă sau să rănească părţile vătămate ci doar să le sperie.
Din planşele fotografice rezultă cu evidenţă că inculpatul nu numai că nu a avut intenţia de a speria părţile vătămate dar folosindu-se de utilajul forestier a distrus în bună parte autoturismul în care se aflau cei doi soţi.
Că inculpatul a fost oprit din acţiunea sa rezultă din declaraţia martorului Z.S. care văzând că inculpatul acţionează lama şi loveşte autoturismul şi mai apoi îl împinge în râu, încercând să-l răstoarne, a fugit după inculpat şi i-a strigat să se oprească pentru că va anunţa poliţia. De altfel, martorul a fost acela care a anunţat la nr. 112, incidentul.
Martorul a mai declarat că pe tot timpul cât inculpatul a împins şi lovit autoturismul în care se aflau părţile vătămate, striga că îi omoară pe cei doi.
La individualizarea pedepselor instanţa de fond a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de condiţiile în care inculpatul a săvârşit infracţiunile, de pericolul concret al faptelor, de poziţia procesuală nesinceră a inculpatului, că acesta este o persoană violentă şi în acelaşi timp că are discernământul atenuat.
Aşa fiind, aplicând pedepse spre minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte constată că nu există motive de reducere a pedepsei.
Constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul să fie respins ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive până la pronunţarea acestei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 26 ianuarie 2010 la 11 octombrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3535/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
