ICCJ. Decizia nr. 4300/2011. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4300/2011
Dosar nr. 1807/312/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2011
Prin Sentinţa penală nr. 151 din 18 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Slobozia, s-a dispus:
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul Z.V. (fiul lui A. şi N., născut la în Slobozia, judeţul Ialomiţa, domiciliat în Slobozia, cetăţenie romană, studii 12 clase, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.
În baza art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul Z.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza 81 - 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art. 64 lit. b) C. pen., dreptul de ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţilor de stat.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 64 lit. c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai avea calitatea de administrator al societăţii comerciale pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpata V.Z. (fiica lui G. şi T., născută în Slobozia, judeţul Ialomiţa, domiciliată în Slobozia, cetăţenie română, studii - 12 clase, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 81 - 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art. 64 lit. b) C. pen., dreptul de ocupa o funcţie implicând exerciţiu autorităţilor de stat.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 64 lit. c) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai avea calitatea de administrator al societăţii comerciale pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore din ziua de 29 iunie 2006, orele 9,30.
Admite în parte acţiunea civilă în pretenţii formulată de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa, cu sediul în Slobozia, str. Matei Basarab, nr. 14, judeţul Ialomiţa.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - 999 şi următoarele C. civ. obligă, în solidar, pe inculpaţii Z.V. şi V.Z. la plata către A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa a sumei de 53.953 ROL reprezentând: 2.265 ROL impozit pe profit; 51.688 ROL reprezentând valoare totală accize la care se adaugă dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere calculate de la data întocmirii actului de control şi până la achitarea integrală a debitului.
Respinge cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor.
În baza art. 348 C. proc. pen. dispune anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a facturilor fiscale seria X, nr. A din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. B din 10 noiembrie 2005, seria X, nr. C din 10 noiembrie 2005, seria X, nr. D din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. E din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. A din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. G din 20 octombrie 2005, seria X, nr. H din 16 octombrie 2005, seria X, nr. I din 15 octombrie 2005, seria X, nr. J din 04 octombrie 2005, seria X, nr. K din 30 septembrie 2005, seria X, nr. L din 30 septembrie 2005, seria X, nr. M din 30 septembrie 2005, seria X, nr. N din 29 septembrie 2005, seria X, nr. O din 29 septembrie 2005, seria X, nr. P din 26 septembrie 2005, seria X, nr. Q din 23 septembrie 2005, seria X, nr. R din 19 septembrie 2005, seria X, nr. S din 16 septembrie 2005, seria X, nr. T din 16 august 2005, seria X, nr. U din 13 septembrie 2005, seria X, nr. Q din 23 septembrie 2005, seria X, nr. A din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. P din 26 septembrie 2005, seria X, nr. V din 19 octombrie 2005, seria X, nr. W din 27 septembrie 2005, seria X, nr. Ţ din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. D din 03 noiembrie 2005, seria X, nr. E din 03 noiembrie 2005 emise de S.C. A. S.R.L. Slobozia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut:
Prin Rechizitoriul nr. 2208/P/2006 din data de 23 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Z.V., administrator SC A. SRL Slobozia, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005; art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi V.Z., administrator SC A. SRL Slobozia, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005.
Ministerul Finanţelor prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 220.714 ROL ce reprezintă contravaloarea impozitului pe profit (65.542 ROL) plus dobânda, majorări şi penalităţi; TVA (65.103 ROL) plus majorări de întârziere; taxă asupra activităţii dăunătoare sănătăţii (1.423 ROL) plus dobânda majorată şi penalităţi; accize (56.032 ROL) plus dobânzi, majorări şi penalităţi.
Inculpatul Z.V. a recunoscut că a falsificat un număr de 20 de facturi fiscale indicate de actul de inculpare întrucât acestea nu fuseseră întocmite la timp de către angajaţii societăţii respectiv agenţii de vânzări.
Inculpata V.Z. a declarat că nu societatea comercială SC A. SRL era obligată să achite acciza chiar dacă a înregistrat în contabilitate marfa, ci producătorul ţigărilor, respectiv SC D.P.C.SRL. Marfa a fost înregistrată doar pe baza avizului de transport şi a NIR-ului întrucât SC D.P.C. SRL nu a remis şi facturile fiscale odată cu marfa.
Analizând actele şi lucrările dosarului administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata V.Z. a fost asociat unic şi administrator la SC A. SRL Slobozia, societate care a fost înfiinţată în anul 2004 având ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun", societate comercială înregistrată la ONRC la data de 29 decembrie 2004 având atribut fiscal ............, nr. de ordine în registrul comerţului ............ decembrie 2004.
Prin Decizia nr. 1 din 1 ianuarie 2005 inculpata V.Z., în calitate de administrator al SC A. SRL Slobozia l-a împuternicit pe soţul său, numitul Z.V., cu atribuţii complete de gestiune, în ceea ce priveşte achiziţia mărfurilor prin documente fiscale cât şi în legătură cu completarea documentelor fiscale de achiziţie a mărfii în numele societăţii.
În fapt, aşa cum a rezultat din probele administrate, ambii inculpaţi desfăşurau activitate de conducere şi administrare a SC A. SRL Slobozia.
La data de 16 noiembrie 2005 organele de poliţie din cadrul I.P.J. Ialomiţa şi comisari ai Gărzii Financiare Ialomiţa s-au deplasat la punctul de lucru al SC A. SRL Slobozia situat pe şos. Amara nr. 19 - Slobozia pentru efectuarea de verificări.
Aici au găsit pe V.Z. administratorul SC A. SRL Slobozia. Tot cu această ocazie la punctul de lucru a fost găsit şi ridicat un caiet studenţesc numerotat în care erau evidenţiate însemnări efectuate de administrator cât şi de contabilul firmei D.J., cu privire la marfa ridicată şi vândută de agenţii de vânzări ai societăţii N.A., B.C. şi S.T. pe perioada 12 iulie - 16 noiembrie 2005.
În data de 21 noiembrie 2005 s-a procedat la inventarierea mărfurilor existente în depozitul societăţii, ocazie cu care s-a constatat că exista un stoc faptic de 186.193,50 ROL inclusiv TVA şi că în perioada 01.11 - 21 noiembrie 2005 societatea s-a aprovizionat cu marfă pe bază de facturi fiscale pentru care s-au întocmit NIR în valoare totală de 155.399 ROL cu TVA. Conform balanţei sintetice din 31 octombrie 2005 societatea avea un stoc de marfă de 159.572 ROL iar valoarea totală a mărfurilor vândute de agenţii de vânzări ai SC A. SRL, pentru care s-au întocmit facturi, era de 54.187,82 constatându-se în final o diferenţă în minus faţă de stocul scriptic în sumă de 41.446,06 ROL.
S-a constatat că facturile: X U din 13 septembrie 2005 către SC C. Bucu în valoare de 9.689,50 ROL, X Q din 23 septembrie 2005 în valoare de 4.270 ROL şi X X1 din 30 septembrie 2005 în valoare 2.281,82 ROL ambele către C. Andrăşeşti, X A din 05 noiembrie 2005 către SC M. Traian în valoare de 3.248,70 ROL nu sunt înregistrate în evidenţele contabile, X nr. P din 26 septembrie 2005 către AF L.P. în valoare de 3.148,70 ROL, X V din 19 octombrie 2005 şi X W din 19 septembrie 2005 ambele către SC B. SRL Tandrei în valoare de 2.754,25 ROL respectiv de 3248.70 ROL, X Ţ din 03 noiembrie 2005 către SC V. SRL în valoare de 1.730,72 ROL, X D din 03 noiembrie 2005 către SC U. SRL Ulmu Brăila în valoare de 2.491,02 ROL, X E din 03 noiembrie 2005 către SC C. SRL Ciocile Brăila în valoare de 2.788.77 ROL, X B din 10 noiembrie 2005 către SC S. SRL în valoare de 9.481,68 ROL, X G din 20 octombrie 2005 - către SC S. SRL în valoare de 9.270,22 ROL, X I din 15 octombrie 2005 către SC S. SRL în valoare de 1.869,49 ROL, X J din 04 octombrie 2005 către SC S. SRL în valoare de 8.966,88 ROL, X N din 29 septembrie 2005 către SC S. SRL în valoare de 10.259,52 ROL, X R din 19 septembrie 2005 către SC S. SRL în valoare de 9.344,48 ROL, X S din 16 septembrie 2005 către SC S. SRL în valoare de 10.686,08 ROL, X T din 16 august 2005 către SC S. SRL în valoare de 14.427,2 ROL nu figurează în evidenţele contabile ale societăţilor beneficiare întrucât acestea nu au primit marfa în special ţigări administratorii nerecunoscând aceste facturi şi care nu purtau ştampila beneficiarului şi semnătura acestuia.
Totodată, organele de control fiscal au stabilit în sarcina SC A. SRL Slobozia, TVA cu plată în cuantum de 65.103 ROL şi accize de plată în cuantum total de 56.032 ROL.
În cursul urmăririi penale s-a efectuat şi o expertiză contabilă judiciară care a stabilit ca sume de plată următoarele: 2.265 ROL impozit pe profit declarat la 31 decembrie 2005; 15.064 ROL TVA şi 51.688 ROL accize pentru ţigările aprovizionate până la 31 martie 2006.
În concluzie, din analiza întregului material probator administrat în cauză instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu corespunde adevărului şi anume că inculpata V.Z., în calitate de administrator la SC A. SRL Slobozia, beneficiind de sprijinul material şi moral al inculpatului Z.V., administrator de fapt la această societate, în cursul anului 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au omis în parte evidenţierea în actele contabile ale societăţii a tuturor operaţiunilor comerciale efectuate sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 2.265 ROL reprezentând impozit pe profit şi a sumei de 51.688 ROL reprezentând valoarea totală a accizelor corespunzătoare aprovizionării cu ţigări.
De asemenea, că inculpatul Z.V., în calitate de administrator de fapt la SC A. SRL Slobozia, în cursul anului 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit în fals un număr de 20 de facturi fiscale în care a consemnat operaţiuni fictive de vânzare a mărfurilor către diferite societăţi comerciale şi a contrafăcut semnăturile administratorilor acestor societăţi comerciale în vederea descărcării din gestiune a mărfurilor aprovizionate.
În drept, faptele inculpatei V.Z. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv, complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005.
În drept, fapta inculpatului Z.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, de gradul de pericol social concret al faptei dat de actualitatea comiterii în mod frecvent de inculpaţi a unei astfel de infracţiuni de atingerea însemnată adusă valorilor sociale, de circumstanţele personale ale inculpaţilor care nu au recunoscut în totalitate faptele săvârşite, de faptul că inculpatul Z.V. este cunoscut cu antecedente penale, pe când inculpata V.Z. nu are antecedente penale, de circumstanţele care atenuează sau agravează pedeapsa conform art. 74 - 76 C. pen.
Sub aspectul modalităţii de executare având în vedere circumstanţele reale şi personale ale cauzei, cuantumul pedepsei aplicate instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, prin suspendarea condiţionată a executării sale pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă perioada de 2 ani.
Faţă de evidenţa facturilor fiscale falsificate, instanţa a făcut aplicarea art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal instanţa a constatat că Statul Român prin A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomiţa s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 220.714 ROL.
În cauză aşa cum s-a reţinut mai sus s-a efectuat o expertiză de specialitate care nu a fost contestată de inculpaţi (mai mult, ei şi-au însuşit sumele stabilite de expert) şi care a fost însuşită şi de organul de urmărire penală care a reţinut ca prejudiciu în actul de inculpare, doar sumele stabilite de expert, care au fost analizate în raport cu cererea părţii civile şi cu actul de control, instanţa apreciind cererea părţii civile ca fiind întemeiată doar în parte.
Ca urmare, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - 999 şi următoarele C. civ. a obligat, în solidar, pe inculpaţii Z.V. şi V.Z. la plata către A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa a sumei de 53.953 ROL reprezentând: 2.265 ROL impozit pe profit; 51.688 ROL reprezentând valoare totală accize la care s-au adăugat dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere calculate de la data întocmirii actului de control şi până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva sentinţei penale a formulat recurs partea civilă Statul român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa, care a invocat în drept temeiul pe ce se întemeiază recursul, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 171 şi 172 C. proc. pen. şi în fapt împrejurarea că instanţa nu a acordat despăgubirile solicitate integral, deşi trebuia să acorde inclusiv sumele reprezentând TVA şi de asemenea, s-a mai arătat că în mod nejustificat a fost respinsă cererea de instituire de măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente motivele pe larg fiind menţionate în cererea scrisă de recurs.
În ceea ce priveşte calea de atac declarată, Curtea de Apel a constatat că deşi a fost calificată ca fiind recurs, faţă de pronunţarea asupra fondului cauzei de către judecătorie, Curtea apreciază că faţă de obiectul cauzei, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală, calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârii instanţei de fond este apelul, infracţiunea de evaziune fiscală beneficiind: atât sub imperiul dispoziţiilor legii anterioare cât şi în prezent atât de calea de atac a apelului cât şi de calea de atac a recursului, fiind inadmisibilă privarea părţilor de o cale de atac prin schimbarea competenţei materiale a instanţei competente în prezent să judece în fond cauzele de evaziune fiscală. Curtea apreciază că prin schimbarea competenţei materiale sub aspectul arătat nu s-a produs nicio modificare în sensul de a se putea exercita apel şi recurs împotriva hotărârilor cu privire la această infracţiune, iar în ceea ce priveşte instanţa competentă material să judece în prezent apelul declarat împotriva unei sentinţe a judecătoriei, prin care aceasta s-a pronunţat legal la momentul pronunţării sale, cu privire le fondul infracţiunii de evaziune fiscală, Curtea apreciază că este instanţa competentă să judece apelul împotriva unei astfel de sentinţe, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare în prezent, apelul împotriva unei sentinţe de fond privind infracţiunea de evaziune fiscală fiind de competenţa Curţii de Apel.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat.
În mod corect a reţinut instanţa că aceste fapte întrunesc, în ceea ce o priveşte pe inculpata V.Z., atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005 iar în ceea ce îl priveşte pe inculpat infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faţă de corecta reţinere a încadrării juridice şi faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor, Curtea apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor aplicate fiecărui inculpat atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi în ceea ce priveşte modul concret de individualizare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., dispunând în mod justificat suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în mod special prin raportare la circumstanţele personale ale celor 2 inculpaţi.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de partea civilă, Curtea constată că în mod corect instanţa a dispus obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor de bani reprezentând prejudiciul astfel cum acesta a fost stabilit pe baza expertizei contabile efectuate în cauză, necontestate de partea civilă şi de inculpaţi, fără a dispune şi instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestora, Curtea apreciind că nu se impun în această fază procesuală astfel de măsuri.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, Curtea apreciază că apelului declarat de A.N.A.F. Ialomiţa este nefondat, sumele datorate de societatea administrată de cei 2 inculpaţi fiind cele la care aceştia au fost obligaţi prin hotărârea instanţei de fond, respectiv impozitul pe profit şi valoarea totală a accizelor, la care s-au adăugat dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere calculate de la data întocmirii actului de control şi până la achitarea integrală a debitului.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea a constatat că recursul exercitat de partea civilă statul român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa este nefondat şi l-a respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., obligând recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În final, pe calea Deciziei penale nr. 175/A din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, se dispune:
„În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente D.G.F.P. Ialomiţa împotriva Sentinţei penale nr. 151 din 18 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 1807/312/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile".
Împotriva acestei decizii, în termen legal, s-au exercitat recursuri de către procuror şi partea civilă.
Parchetul invocă aspectul că, cu toate că Curtea de Apel a apreciat calea de atac ca fiind apel, nu a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Ialomiţa.
Conform reglementării anterioare Legii nr. 202/2010, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, competentă să judece cauza în primă instanţă era judecătoria, sentinţa putând fi atacată cu apel le tribunal iar Decizia cu recurs la curtea de apel.
Prin modificările aduse de Legea nr. 202/2010 s-au modificat dispoziţiile art. 281 pct. 3, în sensul că hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, pot fi atacate cu recurs la curţile de apel.
La o primă vedere, o hotărâre pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 ar urma să fie supusă doar căii de atac a recursului. Însă, infracţiunile de evaziune fiscală prin aceeaşi lege de modificare au fost date în competenţă tribunalului ca instanţă de fond, fiind pe cale de consecinţă supuse atât apelului cât şi recursului.
Întrucât ar fi inechitabil ca părţilor să le fie luată o cale de atac doar în ceea ce priveşte situaţiile tranzitorii, Curtea de Apel a calificat calea de atac ca fiind apel.
Cu toate acestea nu putea să soluţioneze apelul întrucât art. 281 C. proc. pen., în ambele reglementări, prevede că doar sentinţele pronunţate de tribunale pot fi atacate cu apel la curţile de apel.
În atare situaţie, singura modalitate în care s-ar fi respectat drepturile părţilor fără a fi private de o cale de atac era de a declina cauza la tribunal în vederea judecării apelului.
În alt plan, D.G.F.P. Ialomiţa, prin recursul promovat a invocat probleme de fond, respectiv solicitarea acordării prejudiciului total cu care s-a constituit parte civilă.
Instanţa de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având a se pronunţa strict asupra problemei juridice vizând calea de atac incidenţă pentru Sentinţa penală nr. 151 din 18 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Slobozia, constată o stare de profundă ambiguitate din partea Curţii de Apel Bucureşti nu doar în motivarea inserată în cadrul Deciziei penale nr. 175/A/2011 (repetitiv se alternează în expunere termenii de apel/recurs), ci confuzie şi în „interpretarea" sub aceste aspecte a Legii nr. 202/2010.
Concret, prin Rechizitoriul nr. 2208/P/2006 din data de 23 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Z.V., administrator SC A. SRL Slobozia, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005; art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi V.Z., administrator SC A. SRL Slobozia, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) din Legea nr. 241/2005.
În consecinţă Judecătoria Slobozia, legal învestită la data de 25 martie 2009, a procedat la judecarea pricinii, intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 materializându-se spre finalul dezbaterii cauzei penale respective.
Judecătoria Slobozia s-a conformat întocmai dispoziţiilor tranzitorii regăsite în cuprinsul art. XXIV alin. (2) din legea privind „mica reformă în justiţie" care stipulează că - „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi".
În consecinţă, prin Sentinţa penală nr. 151 din 18 februarie 2011 Judecătoria Slobozia s-a pronunţat.
După cum se observă, hotărârea judecătorească fiind emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar o situaţie tranzitorie vizând căile de atac ce să le urmeze un astfel de circuit procesual atipic nefiind acoperită de art. XXIV, vor avea incidenţă, cu evidenţă, principiile generale de aplicare a legii procesual penale în timp - tempus regit actum. Aşadar se vor aplica direct prevederile modificate ale Codului de procedură penală.
Existenţa unei legi determinate este Incompatibilă cu o marjă de interpretare a sa din partea instanţelor, în măsura în care sensul normelor juridice sunt bine înţelese. în activitatea jurisdicţională, legalitatea impune judecătorului obligaţii esenţiale: interpretarea strictă a legii şi interzicerea analogiei, respectiv neaplicarea retroactivă a legii.
Or, judecătorii Curţii de Apel au făcut apel expres la instituţia analogiei - care presupune extinderea aplicării unei norme cu privire la o situaţie nereglementată expres dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă. Se specifică în acest sens că, conform reglementării anterioare Legii nr. 202/2010, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, competentă să judece cauza în primă instanţă era judecătoria, sentinţa putând fi atacată cu apel le tribunal iar Decizia cu recurs la curtea de apel. Însă, în prezent, infracţiunile de evaziune fiscală, prin aceeaşi lege de modificare, au fost date în competenţă tribunalului ca instanţă de fond, fiind pe cale de consecinţă supuse atât apelului cât şi recursului. Întrucât ar fi inadmisibil ca părţilor să le fie luată o cale de atac doar în ceea ce priveşte situaţiile tranzitorii, Curtea de Apel a calificat calea de atac ca fiind apel.
De regulă norma juridică este de strictă interpretare, aşa încât o aplicare prin analogie, indiferent de sensul în care operează, în favoarea sau în defavoarea inculpatului, nu-şi găseşte locul.
Regula de principiu este inadmisibilitatea analogiei în această materie. Până la urmă, noile intervenţii normative sunt determinate de legiuitor ca urmare a unei alegeri făcute de acesta în funcţie de obiectivele concrete ale politicii penale, exprimă voinţa deliberată a acestuia în cadrul unui proces de accelerare a soluţionării cauzelor.
Recunoaşterea posibilităţii de aplicare prin analogie a unei dispoziţii chiar favorabile inculpatului ar implica consecinţe absurde, ca de exemplu în speţa de faţă - o cauză penală judecată în primă instanţă de o judecătorie să fie instrumentată într-o cale de atac ordinară chiar de către instanţa supremă -, în detrimentul unei interpretări riguroase a legii.
În consecinţă, cum prin modificările aduse de Legea nr. 202/2010 s-au modificat dispoziţiile art. 281 pct. 3, în sensul că hotărârile pronunţate de judecătorii, în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, pot fi atacate cu recurs la curţile de apel, iar în cauză avem o hotărâre pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, urmează ca sentinţa să fie supusă doar căii de atac a recursului.
În cauză titular al dreptului de recurs este procurorul. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor (art. 131 alin. (1) din Constituţia României).
Având dreptul şi obligaţia de a veghea la respectarea legalităţii procesului penal, procurorul poate folosi calea de atac ori de câte ori, pe parcursul procesului penal, au fost efectuate activităţi prin încălcarea dispoziţiilor legale, în vederea îndreptării lor.
Chiar în condiţiile în care în recursul de faţă procurorul doar a „pipăit" nelegalitatea, propunând modalitatea de soluţionare prin trimiterea cauzei la tribunal în vederea judecării apelului, Înalta Curte va face cuvenitele şi legalele îndreptări printr-o soluţie de casare şi de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, Curtea de Apel, în vederea instrumentării recursului declarat de partea civilă D.G.F.P. Ialomiţa (în niciun caz parte responsabilă civilmente, după cum se consemnează în dispozitivul deciziei atacate), evident în condiţiile art. 3856 alin. 3 C. proc. pen.
Soluţia de restituire în integralitatea sa a cauzei, grevând situaţia recurentei de faţă D.G.F.P. Ialomiţa, implicit se va admite şi recursul acesteia, cele invocate pe fond de aceasta urmând a fi decelate de către Curtea de Apel Bucureşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă D.G.F.P. Ialomiţa împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare, pentru soluţionarea recursurilor, la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4296/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4313/2011. Penal → |
|---|
