ICCJ. Decizia nr. 640/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 640/2011
Dosar nr. 28743/3/2005
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra cauzei penale de faţă:
Prin rechizitoriul nr. 74/P/2002 din 17 decembrie 2003 al Ministerului Public, Parchetul Naţional Anticorupţie au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1.) M.I.A. - pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
2) T.I.E. - pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen. şi complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
3) C.S. - pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.
4) J.D. - pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului J.D. - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 alin. (1) şi învinuitul G.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 întrucât nu erau îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru inculpaţii J.D. (pct. 4 din rechizitoriu) şi I.A.M. (pct. 3 rechizitoriu) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., întrucât faptele nu există.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul I.A.M. şi învinuitul G.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen. (aspectele prezentate la pct. 2 din rechizitoriu), deoarece fapta nu există.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii V.R. şi I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. (aspectele prezentate la pct. 2 din rechizitoriu), întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
S-a dispus disjungerea cercetărilor faţă de făptuitorul Z.V. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.
În esenţă, Parchetul a reţinut în sarcina inculpaţilor următoarele fapte:
1) La 15 decembrie 1992, între Guvernul României - reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Statele Unite ale Americii, reprezentată de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a fost încheiat Acordul de Credit nerambursabil pentru importul de mărfuri în baza căruia Guvernul american a acordat o donaţie de produse (suplimente proteice de soia) Guvernului Român, urmând ca sumele rezultate din vânzarea prin licitaţie a acestor produse să fie depuse de beneficiar într-un cont purtător de dobândă şi să fie utilizată în scopul dezvoltării cadastrale din România.
În conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. nr. 45/1993, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Finanţelor urmau să ia măsurile pentru punerea în practică a acordului.
La 8 februarie 1994 s-a deschis la Banca Agricolă un cont în care s-au depus sumele obţinute în urma licitaţiei - 6.083.189.000 lei.
La 30 septembrie 1999, Fondul în contrapartidă, însumând 26.830.943.134 lei a fost transferat din contul de la B.A. SA în contul Ministerului Finanţelor.
Prin H.G. nr. 818/1999, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei trebuia să utilizeze acest Fond în contrapartidă pentru modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice a României (7,56 miliarde lei) precum şi ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului (19,24 miliarde lei).
Pentru că modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice nu a fost finalizată până la termenul fixat, 31 decembrie 1998, H.G. nr. 818/1999 a fost modificată prin H.G. nr. 949/1999 care a însărcinat Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei să folosească Fondul de contrapartidă în totalitate, ca suport financiar pentru condiţionarea şi depozitarea grâului.
Deşi a semnat scrisoare de implementare nr. 1/1999 prin care accepta termenele şi condiţiile de utilizare a Fondului în contrapartidă, la 20, 22 şi 23 decembrie 1999, inculpatul M.I.A., în calitate de ministru al agriculturii şi alimentaţiei a solicitat Ministerului Finanţelor transferul Fondului de contrapartidă în contul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Inculpatul a obţinut transferul Fondului de contrapartidă, iar prin Ordinul nr. 155 din 23 decembrie 1999 1-a desemnat responsabil cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor sale pe învinuitul T.E.I., căruia i-a atribuit calitatea de secretar general adjunct.
Au fost deschise la ING Bank două conturi în care au fost transportate sumele din Fondul în contrapartidă, specimen de semnătură având T.E.I. şi C.S.
La conturile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a avut acces în acea perioadă şi numitul Z.V., fără a avea specimen de semnătură în bancă.
Fondul în contrapartidă a fost utilizat în perioada 13 ianuarie 2000 - 27 iulie 2000, contrar prevederilor H.G. nr. 949/1999, pentru un contract de consultanţă încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi C.T. LTD Cipru privind tehnologii de uscare şi depozitare a grâului, contract în valoare de 27 miliarde lei, pentru plata unor colaboratori şi cheltuieli diverse (2.965.212.000 lei); pentru plata făcută unor societăţi comerciale sau unei fundaţii pentru diverse lucrări şi servicii.
Prin deturnarea destinaţiei Fondului în contrapartidă şi cheltuirea sumelor în lei aferente împrumutului extern acordat de US - AID a fost creat un prejudiciu în dauna Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în sumă de 29.507.688.963,99 lei, iar faptele inculpaţilor M.I.A. , T.E.I. şi C.S., în opinia Parchetului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.
2) La 19 mai 1999 a fost întocmit de ministrul agriculturii şi alimentaţiei, inculpatul M.I.A. un raport prin care se solicita Administraţiei Naţionale a Rezervelor Statului împrumutarea cantităţii de 5.000 tone ulei brut pentru SC S.O. SRL Râmnicul de Jos, judeţul Constanţa pentru un termen de 180 zile, urmând ca împrumutul să fie garantat cu scrisoare de garanţie bancară.
Acest împrumut a fost acordat de Administraţia Naţională a Rezervelor Statului.
Ministrul Agriculturii a semnat ulterior un raport prin care era de acord ca termenul de restituire a împrumutului de ulei să fie prelungit până la 30 mai 2000.
La 24 aprilie 2000 inculpatul a semnat un al treilea raport prin care era de acord cu prelungirea termenului de restituire cu încă 180 de zile.
Acest raport a primit avizul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, condiţionat de reconstituirea garanţiei prin scrisoare de garanţie bancară.
Cu acest prilej Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat a constatat inexistenţa gajurilor aşa cum au fost ele constituite prin cele 3 contracte de gaj fără deposedare pentru cantitatea de ulei împrumutată de SC S.O. SRL.
S-a mai constatat că în realitate această societate nu depusese nici un raport la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi nici nu solicitase un împrumut de la rezervele de stat, împrumut pe care, de altfel, nu îl putea restitui din cauza situaţiei sale economice. împrumutul a fost acordat în fapt societăţii comerciale U.I. SA, care solicitase 4.000 tone ulei brut de floarea soarelui în martie 1999, cererea fiindu-i soluţionată nefavorabil.
S-a constatat că cele două rapoarte de prelungire a termenului de restituire a împrumutului au fost întocmite din oficiu de către inculpatul M.I.A.
Parchetul a reţinut că fapta inculpatului de a întocmi cele două rapoarte realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Fapta inculpatului de a înlesni scoaterea de la rezervele de stat şi acordarea cu titlu de împrumut a 5.000 tone ulei brut către SC S.O. SRL Râmnicul de Jos, judeţul Constanţa, producând un prejudiciu de 130 miliarde lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
3. a) în anul 1998 denunţătorul N.V. a înfiinţat societatea comercială G.M.T. România având ca obiect de activitate comerţul cu ridicata a cerealelor, seminţelor şi furajelor, precum şi comerţul cu amănuntul.
La 15 iunie 2000, N.V. a fost revocat din funcţia de administrator, fiind numit un nou administrator, V.T.
În aprilie 2000 a fost înfiinţată societatea comercială G.M.T. A.I. SRL al cărei administrator unic era N.V.
În derularea activităţii, în ambele societăţi comerciale N.V. a intrat în contact cu inculpaţii T.E.I. şi J.D., ambii funcţionari la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi prin intermediul lor a reuşit obţinerea unor prime pentru exporturile de grâu şi porumb.
T.E.I. a pretins şi primit suma de 50 de lei/kg din prima de 350 lei/kg grâu exportat, iar din prima de 400 lei/kg porumb exportat a pretins suma de 75 lei/kg.
Sumele de bani au fost primite atât de învinuitul T.E.I. cât şi de inculpatul J.D., cel din urmă fiind cel care dispunea efectuarea plăţilor.
b) În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 165/1998 s-a constituit la nivelul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei un fond pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole destinat creditării producătorilor agricoli.
Numitul N.V., aflând de derularea programului de la inculpatul J.D., 1-a pus pe acesta în contact cu conducerea băncii W.B. SA, pentru ca aceste fonduri să fie derulate prin această bancă. Inculpatul J.D. a condiţionat acordarea creditelor către minister de primirea unui procent de 10% din cuantumul creditelor. Procentul era luat de la N.V., care îl recupera de la producătorii agricoli, cu ocazia achiziţionării produselor agricole.
Conform actului de trimitere în judecată, în perioada mai-noiembrie 2000, denunţătorul N.V. a oferit inculpatului J.D. 13 miliarde lei, în cinci tranşe, bani pe care nu a reuşit ulterior să-i recupereze de la producătorii agricoli.
Fapta inculpatului J.D. care în calitate de director general în Ministerul Agriculturii a pretins personal sau prin intermediul inculpatului T.E.I. 6 miliarde lei în vederea acordării unor prime de export la grâu şi porumb denunţătorului N.V. constituie, conform rechizitoriului, infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta săvârşită de T.I.E. reprezintă complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta inculpatului J.D. care a pretins 13 miliarde lei de la denunţătorul N.V. în vederea facilitării unor credite pentru achiziţionarea de produse unor producători agricoli constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La data de 22 noiembrie 2003 a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu Rechizitoriul nr. 74/P/2002, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 5788/2003.
La termenul din 2 februarie 2004 inculpatul J.D. a solicitat disjungerea cauzei în ceea ce-1 priveşte şi restituirea cauzei la parchet pentru a face o urmărire penală cu respectarea art. 6 C. proc. pen.
Cererea i-a fost respinsă prin încheierea din 29 martie 2004 constatându-se că există cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. d) C. proc. pen., cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen., astfel încât disjungerea nu se justifică. Curtea a constatat de asemenea regularitatea actului de sesizare, respingând cererea de restituire a cauzei la parchet.
La acelaşi termen a fost admisă cererea formulată de A.N.R.S. şi au fost introduse în cauză în calitate de părţi civile cele trei unităţi teritoriale care au încheiat contract cu SC S.O. SRL: Unitatea Teritorială 310, Unitatea Teritorială 325, Unitatea Teritorială 345.
La termenul din 21 iunie 2004 s-a respins cererea formulată de partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat de scoatere din cauză şi s-a amânat cauza pentru a da posibilitatea părţii civile Ministerul Agriculturii să-şi precizeze prejudiciul.
La 6 septembrie 2004, A.N.R.S. Unitatea Teritorială 345, A.N.R.S. Unitatea Teritorială 325 şi A.N.R.S. Unitatea Teritorială 310 şi-au precizat pretenţiile. La aceeaşi dată, a fost depusă la dosar o adresă din partea Ministerului Agriculturii prin care acesta îşi preciza pretenţiile.
La 6 septembrie 2004 cauza a fost amânată pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului M.I.A. . Au fost depuse precizări referitoare la prejudiciu de către A.N.R.S. Unitatea Teritorială 325 la 30 septembrie 2004.
În şedinţa publică din 15 noiembrie 2004 a fost audiat inculpatul M.I.A.
Audierea acestuia a continuat în şedinţa publică din 13 ianuarie 2005, dată la care au fost audiaţi şi martorii din acte T.D., C.S.B., L.L.M., G.A. (filele 453-462).
În şedinţa publică din 16 februarie 2005 au fost audiaţi martorii M.M.D., N.C., R.C., T.D.D., M.S., U.S. (filele 519-554).
La termenul din 14 martie 2005, constatându-se lipsa martorilor citaţi, s-a dispus citarea acestora cu mandat de aducere.
La 11 aprilie 2005 au fost audiaţi martorii C.(D.)R.C., G.A.V., (filele 592-599) şi s-a dispus citarea cu mandat de aducere a martorului N.V.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost publicată Legea nr. 90 din 13 aprilie 2005, prin care a fost adoptată O.U.G. nr. 3 din 27 ianuarie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială ce conţinea, printre altele, norme privind competenţa de urmărire penală şi judecată a foştilor membri ai Guvernului.
Examinând incidenţa în cauză a noilor dispoziţii legale de modificare a legii speciale, Înalta Curte a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 şi art. 24 din Legea nr. 115/1999, modificată prin Legea nr. 90/2005 în competenţa sa intră doar faptele săvârşite de membrii Guvernului, în funcţie la data sesizării instanţei, iar judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun, adică în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, ce reprezintă dreptul comun în materie, în raport cu derogările expres prevăzute de noile dispoziţii modificatoare.
Or, inculpatul I.A.M., ca fost membru al Guvernului, este trimis în judecată pentru infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei de ministru, funcţie pe care nu o mai deţinea însă la data sesizării instanţei.
Ca atare, Înalta Curte a constatat că nu mai este competentă să continue judecarea cauzei, această competenţă revenind Tribunalului Bucureşti, în raport de infracţiunea prevăzută de art. 254 şi respectiv art. 26 raportat la art. 254 C. pen. reţinute în sarcina unora dintre inculpaţi, infracţiuni aflate în situaţiile de conexitate şi indivizibilitate prevăzute de art. 34 lit. d) şi art. 33 lit. a) C. proc. pen. cu alte infracţiuni.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 354 din 6 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5788/2003 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
După declinare, dosarul cauzei a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la 7 iulie 2005, sub nr. 4226/2005.
La dosarul cauzei a fost depusă la 30 august 2005 o adresă din partea Guvernului României, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat - Unitatea teritorială 325 Orbeni/ Bacău prin care a arătat că-şi menţine pretenţiile civile în cuantum de 15.750.491,844 lei reprezentând: 9.792.510,151 penalităţi calculate conform art. 7 din contractul nr. 117/1999 şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 şi 5.997.981,693 - dobânda legală conform H.G. nr. 580/1997. S-a mai precizat că prejudiciul efectiv cauzat, în sumă de 43.890.000.000 lei, a fost recuperat.
La 29 august 2005 a fost depusă la dosarul cauzei de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Unitatea Teritorială 345 o adresă prin care îşi menţineau constituirea de parte civilă pentru suma de 11.662.998.862 ROL cu titlu de penalităţi de întârziere şi pentru suma de 5.627.859.766 ROL dobândă la vedere, în total 17.290.858.628 lei. S-a mai arătat că o parte din prejudiciul cu care s-au constituit iniţial părţi civile în cauză a fost recuperat - 35.565.666 lei, ca urmare a încasării acestei sume în dosarul de faliment SC S.O. SRL.
La 29 august 2005 a fost depusă de către Administraţia Teritorială a Rezervelor de Stat, Unitatea Teritorială 310 prin care au arătat că îşi menţin constituirea de parte civilă împotriva inculpatului I.A.M. pentru suma de 2.080.839,35 lei din care 1.365.080,59 RON penalităţi calculate pentru perioada 31 martie 2000 - 29 aprilie 2000 conform art.10 din contractul nr. 4 din 8 iunie 1999 şi 715.758,76 lei RON , dobânda la vedere pentru perioada 30 aprilie 2000 - 14 ianuarie 2002 conform H.G. nr. 580/1997.
Prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2005 instanţa, în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., a menţinut actele îndeplinite şi măsurile dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a dispus citarea martorilor încuviinţaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prorogând discutarea cererii formulate de inculpatul M.I.A. de reaudiere a unor martori.
S-a dispus, de asemenea, citarea martorilor N.V., G.G., V.T. şi B.F.
În şedinţa publică din 17 februarie 2006 au fost audiaţi martorii N.V., G.G., B.F., V.T.
La cererea inculpatului M.I.A. , la termenul de judecată din 10 mai 2006, s-a luat un supliment de declaraţie acestuia, ataşată la dosarul cauzei (filele 207, 211 vol. I, dosar instanţă).
Prin încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2006, deliberând asupra cererilor de probatorii formulate, instanţa a respins cererea reprezentantului D.N.A. privind încuviinţarea unei adrese prin care Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului să comunice care era personalul auxiliar ce-şi desfăşura activitatea la cabinetul ministerului I.A.M. la data de 19 mai 1999, apreciind-o ca nefiind utilă cauzei.
Instanţa a încuviinţat comunicarea originalului adresei nr. 533/C/A.G. din 19 mai 1999, pe care a apreciat-o ca fiind utilă cauzei.
La acelaşi termen a fost încuviinţată proba solicitată de reprezentantul D.N.A. cu audierea martorilor: V.M., C.M., Z.V., D.F., T.P., B.N., I.F., B.G., B.C.G., B.T., S.M., E.M.
A încuviinţat, de asemenea, proba solicitată de inculpatul T.E.I. de audiere a martorilor V.M., C.I. şi E.F.A., prorogând discutarea probei cu audierea martorului L.J.
Instanţa a admis pentru inculpata C.S. proba cu audierea martorilor Z.V., V.M. şi I.M.C. o stea şi a respins proba cu efectuarea unor adrese către Ministerul Finanţelor Publice, US - AID şi P.W.H.C. A încuviinţat, de asemenea, pentru inculpată şi pentru inculpat A.I.M. întocmirea unei expertize financiar contabile.
Inculpatul M.I.A. a solicitat, iar instanţa a încuviinţat administrarea probei testimoniale, constând în audierea martorilor I.M.C., I.F., B.G., T.P., B.N., B.C.G., prorogând discutarea probei cu audierea martorului M.G.
A decis tribunalul că nu este utilă audierea în instanţă a specialistului care a făcut raportul de constatare, dat fiind că s-a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile.
În şedinţa publică din 25 octombrie 2006 a fost audiată martora D.F., iar în şedinţa din 22 noiembrie 2006 au fost audiaţi martorii C.I., F.L.F.
Pentru expertiza contabilă încuviinţată de instanţă, s-au fixat obiectivele în şedinţa publică din 19 decembrie 2006.
În şedinţa din 16 ianuarie 2007 au fost audiaţi martorii Z.V., B.T., A.I., S.D., S.M., în şedinţa din 14 februarie 2007 martorii T.P., B.N., M.C., M.D.D., la 16 aprilie 2007 martorii I.F., B.P., E.M.E., J.G., B.I., la termenul din 11 iunie martorii B.G., C.M.I., la 3 septembrie 2007 martora B.C.G.
La termenul de judecată din 1 octombrie 2007, reprezentantul parchetului a invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a dispoziţiilor obligatorii din decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999, situaţie în care, şi pentru infracţiunile săvârşite de foştii miniştrii devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 115/1999, extinzându-se regimul derogatoriu stabilit în cazul judecării membrilor Guvernului în exerciţiu pentru infracţiuni săvârşite în această calitate şi asupra foştilor membri ai Guvernului.
Prin sentinţa penală nr. 1438 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 28743/3/2005 a fost admisă excepţia de necompetenţă a Tribunalului Bucureşti şi în baza art. 42 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 311 C. proc. pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Tribunalul şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile deciziei nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999, reţinându-se că exceptarea foştilor membri ai Guvernului de la procedura specială, derogatorie, prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcţie de momentul declanşării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În raport de aceste considerente şi de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a constatat că în prezenta cauză competenţa este atrasă pentru toţi inculpaţii, în condiţiile art. 35 C. proc. pen. de calitatea inculpatului I.A.M., de fost membru al Guvernului, pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea funcţiei de ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, iar această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 4 februarie 2008 sub nr. 28743/3/2005.
Înalta Curte a dispus citarea martorilor P.C. şi E.F.A. şi a făcut demersuri în vederea finalizării şi depunerii raportului de expertiză contabilă încuviinţat.
La 17 octombrie 2008 a fost depusă expertiza contabilă la dosar.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2008 a fost respinsă ca nefondată cererea de restituire a cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, formulată de inculpatul M.I.A. , care a solicitat constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale, deoarece Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era cel competent să instrumenteze cauza şi nu PNA.
Înalta Curte a constatat că în cauză competenţa revenea PNA, structură cu personalitate juridică, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, fiind determinată de calitatea de ministru a inculpatului M.I.A., respectiv calitatea de director a inculpatului J.D. (persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice centrale, în condiţiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002), aceştia fiind cercetaţi şi, în parte, trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000.
Prin aceeaşi încheiere au fost admise obiecţiunile la expertiza contabilă formulate de parchet şi de inculpata C.(B.)S., cu referire la întinderea prejudiciului, calculat doar până la data finalizării expertizei (anul 2007) şi fără a răspunde la pretenţiile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei privitoare la un eventual prejudiciu accesoriu. Au fost respinse celelalte obiecţiuni la expertiză formulate de parchet şi de inculpaţi.
La 16 ianuarie 2009 a fost depus de expert răspunsul la obiecţiunile încuviinţate de Înalta Curte.
La termenul din 12 februarie 2009 inculpatul M.I.A. a pus în discuţie continuitatea completului de judecată, susţinând că după reînregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cauza trebuia reluată în completul iniţial. Dat fiind că se încalcă o garanţie şi un drept fundamental al inculpaţilor, a solicitat readministrarea probelor de către completul iniţial investit cu soluţionarea cauzei.
Instanţa a constatat că susţinerile referitoare la nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată sunt neîntemeiate, întrucât de la momentul sesizării instanţei prin hotărârea de dezinvestire pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi al repartizării aleatorii a dosarului, principiul a fost respectat întocmai. Înalta Curte a apreciat că nu se impune readministrarea probelor întrucât, conform dispoziţiilor art. 42 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declinării de competenţă instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
S-a insistat de către inculpata C.S. în audierea martorilor P.C. şi E.F.A. şi s-a solicitat audierea martorilor L.J. şi M.G., precum şi lămurirea situaţiei inculpatului Z.V.
Înalta Curte a reţinut că instanţa a făcut toate demersurile necesare pentru ca martorii P.C. şi E.F.A. să fie audiaţi, martorul P. fiind sancţionat cu amendă prin încheierea din 26 septembrie 2008.
A apreciat că nu se impune însă audierea numiţilor L.J. şi M.G., declaraţiile acestora nefiind utile şi concludente. De asemenea, nu se impune reaudierea martorului Z. şi nici lămurirea situaţiei juridice a acestuia, având în vedere limitele judecăţii fixate prin rechizitoriu.
Aceeaşi inculpată a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 949/1999, arătând că sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. pen.
Înalta Curte, constatând că este evidentă legătura între actul normativ a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie şi soluţionarea litigiului pe fond, a admis cererea formulată de inculpată şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 949/1999, suspendând judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată.
Încheierea a fost atacată cu recurs de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dar prin decizia nr. 143 din 23 februarie 2009 a completului de 9 judecători, acesta a fost respins ca inadmisibil.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la 20 martie 2009 sub nr. 28743/3/2005.
Prin sentinţa penală nr. 2562 din 16 iunie 2009 această instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 949/1999.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpaţii J.D., M.I. şi C.S.
Prin decizia penală nr. 4771 din 3 noiembrie 2009 au fost respinse ca nefondate recursurile formulate, cu motivarea că în ceea ce priveşte posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acţiunii, trebuie să accepte caracterul definitiv al respectivului act, aşa cum e cazul în speţă, unde nu a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru atacarea actului administrativ.
La 1 februarie 2010, pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată revizuirea formulată de inculpata S.C. împotriva deciziei nr. 4771 din 3 noiembrie 2009 a aceleiaşi secţii şi prin decizia 3870 din 24 septembrie 2010 a fost respinsă revizuirea formulată, ca inadmisibilă.
La 17 noiembrie 2010 cauza a fost repusă pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fixându-se termen de judecată la 31 ianuarie 2011.
La acest termen, constatându-se că inculpatul J.D. este în imposibilitate de a se prezenta, instanţa a dispus citarea acestuia la adresa indicată în dosarul penal, precum şi citarea martorilor P.C. şi E.F.A. cu mandat de aducere cu însoţitor. S-a dispus efectuarea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul M.A.I.
La 23 februarie 2011 a fost depusă prin fax o adeverinţă medicală a martorului P.C. care a arătat că este în imposibilitate de a se prezenta deoarece este bolnav.
Mandatul de aducere pentru martorul E.F.A. nu a putut fi îndeplinit, deoarece acesta nu mai locuia la adresa indicată.
La termenul din 25 februarie 2011, inculpatul M.A.I. a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător sau pentru a lua legătura cu avocatul său, S.I.
Înalta Curte a acordat termen în continuare la data de 1 martie 2011, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător.
La 1 martie 2011 s-a primit prin fax o comunicare de la inculpatul M. prin care făcea cunoscut instanţei că termenul acordat a fost prea scurt pentru a-şi asigura un apărător şi că în data de 27 februarie 2011 s-a accidentat la piciorul drept în urma unei căzături pe pârtia de schi de la Şuior, având piciorul imobilizat pentru 14 zile. A transmis şi acte medicale în acest sens şi a solicitat instanţei să acorde un nou termen.
Înalta Curte, constatând că inculpatul M.A. este în imposibilitate de prezentare din motive medicale şi pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze un apărător, a acordat un ultim termen la 28 martie 2011, menţinând dispoziţia de citare a martorilor P.C. şi E.F.A.
La 25 martie 2011, inculpatul M.I.A. a trimis prin fax o comunicare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care solicita acordarea unui nou termen, întrucât urmează un tratament de refacere a mobilităţii piciorului accidentat constând în şedinţe de fizioterapie şi kinetoterapie şi este în imposibilitate de a se prezenta, dar doreşte să fie prezent în instanţă şi să fie asistat de un avocat ales.
Instanţa a constatat imposibilitatea de aducere a martorilor P.C. şi E.F. şi întrucât Parchetul nu a mai insistat în audierea lor s-a revenit asupra acestei probe.
În ceea ce priveşte cererea inculpatului M.I., s-a constatat că au fost acordate mai multe termene pentru a-i da acestuia posibilitatea să se prezinte şi să-şi angajeze un apărător. Conform dispoziţiilor procesual penale prezenţa acestuia nu este obligatorie la soluţionarea cauzei şi cum la dosar nu exista delegaţia vreunui apărător ales, instanţa a apreciat că nu se impune acordarea unui nou termen, dreptul la apărare fiind respectat prin posibilitatea acordată apărătorului din oficiu (desemnat la un termen anterior), de a pune concluzii, trecându-se astfel la dezbaterea în fond a cauzei.
Din actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:
1. La 15 decembrie 1992 între Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Statele Unite ale Americii, reprezentate de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională (AID) - a fost încheiat Acordul de credit nerambursabil pentru importul de mărfuri în baza căruia Guvernul American a acordat o donaţie în produse (suplimente proteice de soia) Guvernului român, urmând ca sumele rezultate din vânzarea prin licitaţie a acestor produse crescătorilor particulari de animale să fie utilizate în scopul dezvoltării sistemului cadastral din România.
Acordul a fost aprobat prin H.G. nr. 45 din 2 februarie 1993.
Conform acestui acord, sumele de bani obţinute în urma licitaţiei trebuiau utilizate în domeniul „accelerării cadastrului agricol necesar încheierii procesului de redistribuire a pământului, precum şi pentru modernizarea şi consolidarea reţelei româneşti de control şi supraveghere a terenurilor şi racordarea acesteia la Sistemul European de Referinţă (EUREF).
În conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. nr. 45/1993, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Finanţelor erau cele îndrituite să pună în practică acest acord.
În urma vânzării la licitaţie a suplimentelor de soia s-a obţinut suma de 6.083.189.000 lei, sumă ce a fost depusă în contul deschis la Banca Agricolă la 8 februarie 1994, când s-a încheiat programul de licitaţie.
La 5 aprilie 1993 Ministerul Finanţelor a delegat implementarea Acordului de credit nerambursabil (CIGA) Ministerului Agriculturii, urmând ca acesta din urmă să transmită documentaţia şi rapoartele către US- AID, inclusiv cele privind utilizarea fondurilor create în urma acestui acord conform celor stabilite de părţi.
Eliberarea sumelor din contul special se făcea după ce exista confirmarea din partea US-AID că obligaţiile asumate au fost îndeplinite şi cu aprobarea Ministerului Finanţelor.
Prin H.G. nr. 834 din 2 decembrie 1997 s-a stabilit ca Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei să utilizeze fondul de contrapartidă pentru modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice a României şi racordarea la Sistemul European de Referinţă (Euref) şi pentru formarea şi echiparea a cinci echipe speciale în domeniul măsurătorilor de tip GPS şi ca suport financiar pentru achiziţionarea de echipamente, consumabile, mobilier, pentru 270 de echipe specializate în măsurători tip Staţie Completă, în vederea utilizării cu eficienţă a echipamentelor cu care au fost dotate prin programele Phare.
Instalarea în funcţie a echipamentelor trebuia să se finalizeze până la 31 martie 1998, iar organizarea şi modernizarea programului de cadastru din agricultură trebuia finalizat până la 31 decembrie 1998.
Întrucât aceste termene nu au fost respectate, prin H.G. nr. 818 din 7 octombrie 1999 a fost stabilită o nouă destinaţie a Fondului de contrapartidă constituit în baza Acordului de credit nerambursabil, şi anume: 7,56 miliarde lei urmau să fie folosite pentru modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice şi racordarea la Sistemul European de Referinţă, iar 19,24 miliarde lei ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului unor producători agricoli stabiliţi în baza criteriilor aprobate prin ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
La 30 septembrie 1999, Fondul de contrapartidă, de 26.830.943.134,04 lei a fost transferat din contul de la Banca Agricolă SA în contul Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală Trezorerie şi contabilitate Publică a B.N.R.
Întrucât partea română nu respectase termenele de modernizare şi consolidare a reţelei geodezice, US-AID nu a fost de acord cu utilizarea Fondului de contrapartidă şi în acest scop, aşa cum se stabilise prin H.G. nr. 818/1999 şi a solicitat modificarea acestui act normativ.
De aceea, prin H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999 a fost modificat art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 818/1999 în sensul utilizării în întregime a Fondului de contrapartidă ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului.
Este de menţionat că inculpatul M.I.A. adresase US-AID la 8 iulie 1999, înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 818/1999 o scrisoare prin care a propus utilizarea Fondului de contrapartidă pentru dezvoltarea a patru ferme model privatizate, însă US -AID nu a fost de acord cu această propunere.
În zilele de 20, 22 şi 23 decembrie 1999 (după emiterea H.G. nr. 949/1999, inculpatul M.I.A. - în calitate de ministru al agriculturii şi alimentaţiei - a adresat trei scrisori Ministerului Finanţelor, prin care a solicitat transferul fondului de contrapartidă în contul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
În aceste scrisori se arăta că fondul va fi utilizat ca „suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliţi în baza unor criterii emise prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, aşa cum se prevedea şi în H.G. nr. 818/1999, respectiv, în H.G. nr. 949/1999.
La scrisoarea din 23 decembrie 1999 s-a anexat şi un „Ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei"; (fără a fi indicat numărul) privind „criteriile de acordare a suportului financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi de depozitare a grâului ale unor producători agricoli.";
S-a constatat ulterior că era vorba de ordinul nr. 155/1999 emis în aceeaşi zi, 23 decembrie 1999, prin care inculpatul a dispus ca sumele din Acordul de credit nerambursat să fie utilizate „pentru realizarea de proiecte care să îndeplinească anumite criterii generale de performanţă";.
Prin acest ordin inculpatul l-a desemnat pe T.E.I. ca responsabil cu aducerea la îndeplinire a proiectului, indicându-1 pe acesta ca având calitatea de secretar general adjunct, deşi la data emiterii ordinului nu mai îndeplinea această funcţie, fiind detaşat din 24 septembrie 1999 ca director general la SC Insula Mare a Brăilei.
La 8 octombrie 1999 a fost depusă la ING Bank o cerere din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, semnată de inculpatul T.E.I. în calitate de „secretar general adjunct"; prin care solicita deschiderea a două conturi.
Conturile au fost deschise însă cu o zi înainte, la 7 octombrie 1999 (contul 0164728910 şi 0164724017) pe numele CCE Programme Management Unit, care avea deja deschis un cont la aceeaşi bancă (0164720715)
La 6 octombrie 1999 a fost depus la ING Bank Ordinul 20997 din 6 octombrie 1999 privind înfiinţarea Unităţii de Management a Proiectului pentru accelerarea privatizării societăţilor comerciale de stat din domeniul agricol, emis de inculpatul M.I.A. şi un contract de colaborare, având ca obiect acordarea de sprijin financiar de către ACDI/VOCA Unităţii de Management din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei pentru implementarea proiectului de privatizare a fermelor de stat, contract semnat din partea ministerului de inculpatul T.E.I.
Din evidenţele existente la Ministerul Agriculturii rezultă însă că Unitatea de Management a Proiectului pentru accelerarea privatizării societăţilor comerciale de stat din domeniul agricol nu a funcţionat în cadrul acestui minister (adresele nr. 44100 din 27 octombrie 2003 şi 55315 din 7 octombrie 2003 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului).
Pentru conturile 0164728910 şi 0164724017 au avut specimen de semnătură în bancă inculpaţii T.E.I. şi C.S.
La aceste conturi a avut acces şi martorul Z.V. - fost director la S.N.C.R. SA Bucureşti - fără a avea specimen de semnătură în bancă. Prin adresa nr. 21023 din 26 octombrie 1999 semnată de inculpata C.S. şi care poartă antetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, Cabinet secretar general adjunct - Unitatea de Management Proiect s-a comunicat că Z.V. era împuternicit să efectueze diferite acte printre care şi completarea, semnarea şi prezentarea de CEC-uri, ridicarea de numerar în dolari SUA sau ROL de la casieria băncii, completarea şi semnarea ordinelor de plată în numele şi pentru Unitatea de Management Proiect din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
La 12 ianuarie 2000 a fost deschis contul 0164724023 (dolari SUA) pentru derularea proiectului „Studiu pentru depozitarea cerealelor";, contul fiind gestionat de T.E. şi C.S.
Prin acest cont nu s-a efectuat însă nicio tranzacţie.
La 11 ianuarie 2000 contul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 0164728910 de la ING Bank România a fost alimentat cu suma de 28.166.113.888 lei prin transfer din contul Ministerului Finanţelor - Direcţia Generală Trezorerie şi contabilitate Publică nr. 361180000302 deschis la BNR. Tranzacţia a fost efectuată cu titlul de „Transfer sold Cont SUA -AID cf. Notei 346226"; (comisionul perceput beneficiarului a fost de 150.000 lei).
La 24 aprilie 2000, contul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 0164728910 a mai fost alimentat cu suma de 760.103.782,09 lei, cu titlu de „dobândă la disponibil credit US - AID pentru perioada 1 octombrie 1999 - 9 ianuarie 2000, tot prin transfer din contul Ministerului Finanţelor (comisionul perceput beneficiarului a fost de 150.000 lei).
Ca atare, în contul Ministerului Finanţelor a fost transferată suma totală de 28.926.217.670,60 lei, reprezentând disponibil din Fondul de contrapartidă.
În perioada 13 ianuarie 2000 - 29 iunie 2000 din acest disponibil au fost constituite la ING Bank România mai multe depozite, dobânzile totalizând 581.471.292,72 lei şi fiind vărsate la Fondul de contrapartidă. Contractele de constituire a depozitelor au fost semnate de martorul Z.V., mai puţin cel din 24 ianuarie 2000, semnat de C.S.
Fondul de contrapartidă în sumă totală de 29.507.788.963,32 lei (din care 28.926.217.670,60 lei - disponibilul transferat din contul Ministerului Finanţelor şi 581.471.292,73 lei dobânda aferentă depozitelor constituite) a fost utilizat în perioada 13 ianuarie 2000 - 27 iulie 2000, astfel:
1) la 24 ianuarie 2000, în baza unui ordin de cumpărare valută semnat de inculpata C.S., a fost schimbată suma de 22.938.860.000 lei în 1.246.000 dolari SUA care au fost transferaţi în contul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 0164724017 deschis la ING Bank.
La aceeaşi dată, din acest cont au fost transferaţi în contul unui offshore, C.T. LTD din Limassol - Cipru, cu titlu de „servicii consultanţă"; 1.240.588,81 dolari SUA, comisionul perceput de bancă fiind de 1.341,90 dolari SUA.
Restul de 4.102,29 dolari SUA proveniţi din schimbul valutar au fost păstraţi în contul 0164724017 până la 27 iulie 2000 când au fost schimbaţi în lei, iar suma a fost transferată în contul 0164728910.
Pentru justificarea acestui transfer, au fost depuse la bancă contractul de consultanţă MACAL/991202 din 18 ianuarie 2000, încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi C.T. LTD din Cipru, precum şi factura externă COOH8 din 20 ianuarie 2000 emisă de offshore.
2) în perioada 13 ianuarie 2000 - 287 iulie 2000 din disponibilul Fondului de Contrapartidă a fost retrasă sub formă de numerar suma totală de 2.965.212.000 lei cu titlu de „plată colaboratori şi cheltuieli diverse";, fără a se prezenta la casieria băncii documente justificative.
Banii au fost ridicaţi de la ING Bank de martorul Z.V., care a şi semnat în numele Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei toate cererile de retragere numerar.
3) - în perioada 19 ianuarie 2000 - 3 mai 2000, din contul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 0164728910 a fost transferată suma totală de 1.456.114.329 lei în conturile unor societăţi comerciale şi fundaţii după cum urmează:
a) în zilele de 19 şi 20 ianuarie 2000 a fost transferată suma totală de 1.000.264.655 lei în contul ICOTA (fost IGFCOT) cu titlu de contravaloare a unor lucrări de modernizare şi consolidare a reţelei geodezice a României, în baza unor ordine de plată semnate de martorul Z.V.;
b) în zilele de 24 ianuarie 2000 şi 3 mai 2000 a fost transferată suma totală de 38.301.487 lei în contul SC A.D. SRL, în baza unor ordine de plată semnate de inculpata C.S.;
c) la data de 9 martie 2000 a fost transferată în contul SC M.B.G. SRL suma de 118.977.390 lei, în baza unui ordin de plată semnat de martorul Z.V..
d) în zilele de 9 martie 2000 şi 21 martie 2000 a fost transferată suma de 159.570.797 lei în contul SC T.I.E. SRL, în baza unor ordine de plată semnate de inculpata C.S.;
e) în zilele de 28 ianuarie 2000, 3 martie 2000 şi 31 martie 2000 a fost transferată în contul Fundaţiei C. suma totală de 39.000.000 lei, în baza unor ordine de plată semnate de inculpata C.S.
4) în perioada 24 ianuarie 2000 - 27 iulie 2000 a fost transferată suma totală de 2.217.047.556 lei în contul Trezoreriei Sectorului 3 şi Inspectoratului de Stat Teritorial pentru handicapaţi (ISTPH), cu titlu de impozit pe venit, CASS şi contribuţie pentru handicapaţi, în baza unor ordine de plată semnate de inculpaţii C.S. şi T.E.I.
5) Restul banilor, până la concurenţa sumei de 29.507.688.963,32 lei au fost folosiţi pentru plata comisioanelor percepute de ING Bank România pentru tranzacţiile menţionate.
Din actele şi probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul M.I.A. , în calitate de ministru al Agriculturii şi Alimentaţie a schimbat destinaţia şi a folosit Fondul de contrapartidă constituit din contravaloarea în lei a ajutorului nerambursabil primit din partea Statelor Unite ale Americii, şi din dobânda bonificată şi capitalizată, contrar destinaţiei stabilite prin H.G. nr. 949/1999, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare de fonduri.
Conform art. 3021 C. pen. „schimbarea fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145, se pedepseşte";.
În declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei la 10 mai 2006, inculpatul M.I.A. a arătat că rolul său ca ministru al agriculturii în acea perioadă era să privatizeze producţia din agricultură. Cum suma de 1,5 milioane dolari SUA era insuficientă pentru alocarea de subvenţii la producător, a propus subvenţionarea depozitării cerealelor în silozuri. întrucât stocarea de cereale nu mai era subvenţionată de la buget ca în anii precedenţi, (Banca Naţională se opunea unei astfel de finanţări) şi trebuia rezolvată această problemă, cei de la US-AID i-au propus să finanţeze schimbarea politicii de acordare a suportului financiar pentru depozitarea cerealelor din România după modelul american, şi astfel a apărut scrisoarea de implementare nr. 1 din 3 august 1999 care purta trei semnături, cea a reprezentantului Ministerului de Finanţe I.C., a directorului US-AID România – J.R. şi a sa.
Ca urmare a vizitelor pe care le-a făcut în Statele Unite a înţeles de la partea americană că nu va sprijini financiar nicio politică de subvenţionare directă a agriculturii româneşti şi că suportul vine doar pentru privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat şi pentru constituirea unui cadru legal şi instituţional legat de o agricultură privată. De aceea, a emis Ordonanţa nr.56 din 30 ianuarie 2000 pentru reglementarea depozitelor de cereale, iar la sfârşitul lunii decembrie a solicitat prin trei adrese Ministerului de Finanţe să pună la dispoziţia Ministerului Agriculturii banii stabiliţi în H.G. nr. 949/1999 pentru a avea suportul financiar în vederea realizării O.G. nr. 56 modificată prin O.G. nr. 109/2000. Reprezentantul US-AID L.J. a colaborat în acea perioadă cu Ministerul Agriculturii şi şi-a dat acordul pentru măsurile luate. De altfel, într-un raport din aprilie 2001 al US-AID, la pag. 10 şi 11, se face trimitere la legislaţia privind certificatele de depozit şi la gradarea cerealelor precum şi la o asociaţie de tip profesional A.M. care a lucrat la elaborarea legislaţiei şi care are legătură cu fondul de contrapartidă, întrucât cei ce au lucrat au primit bani din acest fond.
Inculpatul a mai învederat instanţei că în urmă cu două luni, când se afla la Târgu Mureş i-a fost spartă maşina şi i s-a sustras geanta în care avea documentele pe care înţelegea să le folosească pentru apărarea în această cauză, în special corespondenţa pe care a purtat-o cu domnul J. În una din aceste scrisori a relatat ambasadei SUA că modul în care a fost folosit restul de bani, potrivit acordului încheiat în 1992, este cel mai bun cu putinţă şi a colaborat cu Ministerul Agriculturii foarte bine.
Declaraţia dată de inculpat nu are însă suport în probatoriul administrat în cauză.
La data de 15 decembrie 1992 s-a încheiat „Acordul de credit nerambursabil pentru importul de mărfuri"; între Guvernul României reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Statele Unite ale Americii, reprezentate de AID.
Obiectivele acestui program erau sprijinirea Guvernului României în Procesul de Privatizare şi de restructurare a sectorului zootehnic şi creşterea viabilităţii acestuia pe termen lung, în condiţii competitive de piaţă.
În acest scop partea americană oferea 21.500 tone metrice de supliment proteic de soia Guvernului Român pentru a fi vândute unor întreprinderi din România, iar sumele obţinute în moneda naţională urmau a fi utilizate pentru accelerarea cadastrului agricol, necesar încheierii procesului de redistribuire a pământului. în baza art.5.5 din Acord, beneficiarul (partea română) trebuia să deschidă un cont separat, distinct, unic purtător de dobândă, unde urmau a fi depuse toate sumele în monedă naţională încasate în urma licitaţiilor organizate pentru vânzarea suplimentului proteic de soia.
În secţiunea 7.6 a Acordului s-a stabilit că acesta poate fi amendat, modificat sau denunţat printr-un acord scris formulat de reprezentanţii autorizaţi ai părţilor.
Prin H.G. nr. 45 din 2 februarie 1993 Guvernul României a aprobat Acordul şi a stabilit ca Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor să ia măsurile ce se impun pentru punerea în practică a prevederilor acordului.
În perioada 1997-1999 Guvernul României a emis patru hotărâri de guvern privind modul de utilizare a sumelor de bani prevăzute prin Acord, inclusiv privind schimbarea destinaţiei creditului ne rambursabil.
Potrivit H.G. nr. 834 din 2 decembrie 1997 Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei trebuia să utilizeze aceste fonduri pentru modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice a României.
Conform art. 818 din 7 octombrie 1999, Ministerul Agriculturii, cu acordul Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a SUA, trebuia să utilizeze aceste fonduri pentru modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice a României precum şi pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliţi în baza unor criterii emise prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei. Sumele rămase neutilizate trebuiau restituite Ministerului Finanţelor în contul din care au fost alocate. În art. 2 alin. (2) se prevedea că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va întocmi anual contul de execuţie pentru utilizarea sumei, care se anexează la bilanţul contabil asupra execuţiei bugetare proprii şi raportul justificativ al acesteia.
Potrivit H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999, suma prevăzută de H.G. nr. 818/1999 trebuia utilizată în totalitate de Ministerul Alimentaţiei ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliţi în baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
Acest act normativ are un articol unic care dispune: „Alin. (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
Art. 2 (1) Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va utiliza suma prev. de art. 1 ca suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi de depozitare a grâului ale unor producători agricoli stabiliţi în baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei. 2. Anexa se abrogă.
Alin. (1) al art. 2 din H.G. nr. 818/1999 prevedea: „Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu acordul Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite ale Americii, va utiliza suma prevăzută la art. 1 potrivit destinaţiei stabilite în anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre";.
După apariţia H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999, inculpatul I.A.M., în calitate de ministru al agriculturii şi alimentaţiei a emis Ordinul nr. 155 din 23 decembrie 1999 prin care, în contra dispoziţiilor hotărârii de guvern a dispus ca „sumele prevăzute pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului se utilizează pentru realizarea de proiecte care îndeplinesc următoarele criterii generale de performanţă.
a) reducerea costurilor de urcare şi manipulare în sectorul de depozitare prin introducerea de noi tehnologii, echipamente de procesare şi management.
b) creşterea eficienţei uscării prin scăderea consumurilor de energie şi folosirea de noi tehnologii.
c) dezvoltarea de planuri strategice de depozitare şi a unor planuri de amplasare a depozitelor, precum şi a tipurilor de tehnologii utilizate.
d) creşterea nivelului de acces al producătorilor la facilităţile de stocare precum şi la alte servicii.
e) îmbunătăţirea sistemului de depozitare şi uscare din cadrul rezervelor strategice, inclusiv elaborarea de studii de fezabilitate şi analize ale situaţiei actuale şi pentru eventuale alternative.
f) subvenţii pentru a putea realiza accesul la facilităţile de depozitare şi uscare a unui număr cât mai mare de producători.
g) activităţi de cercetare şi analiză pentru o mai bună aplicare a tehnologiilor de stocare distribuită în unităţi de capacitate mai mică.
h) analize de fezabilitate pentru îmbunătăţirea tehnologiilor de aerare, uscare şi a altor faze din procesul de condiţionare şi stocare.
i) activităţi de analiză şi implementare a proceselor de uscare şi depozitare care să permită detecţia şi menţinerea în unităţi separate a produselor modificate genetic şi a celor organice";.
Deşi baza legală invocată în Ordinul nr. 155 din 23 decembrie 1999 a fost art. 2 din H.G. nr. 949/1999, prevederile CIGA şi amendamentele ulterioare încheiate cu US-AID, el contravenea H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999, deoarece nu stabilea criterii de acordare a suportului financiar pentru acoperirea cheltuielilor de condiţionare şi depozitare a grâului ale unor producători agricoli, ci stabilea că aceste sume vor fi utilizate pentru realizarea unor proiecte.
Ca atare, ordinul permitea ca suma stabilită prin H.G. nr. 818/1999 să nu fie utilizată pentru subvenţionarea unor producători agricoli ci pentru realizarea unor studii privind depozitarea cerealelor .
Ordinul (fila 119, vol. 4 u.p) a fost redactat prin utilizarea unei terminologii vagi, care să poată „justifica"; utilizarea în orice mod a sumelor din Fondul de contrapartidă.
Aşa-zisele „proiecte"; ce urmau a fi finanţate din aceste sume nu aveau un obiect precis, ci trebuiau să îndeplinească doar anumite criterii generale de performanţă, care în realitate erau nişte obiective (reducerea costului de uscare, creşterea eficienţei uscării, etc).
Astfel, mare parte din suma ce constituia Fondul de contrapartidă a fost utilizată pentru plata unor „servicii de consultanţă"; către un offshore cu sediul în Limasol (Cipru) - C.T. LTD.
Inculpatul M., ca şi ceilalţi doi inculpaţi, C.S. şi T.E.I., au invocat faptul că H.G. nr. 949 din 15 noiembrie 1999 încălca Acordul de credit nerambursabil, invocând în acest sens şi nelegalitatea acestui act normativ, şi drept urmare nu li se poate imputa schimbarea destinaţiei fixată prin H.G. nr. 949/1999 sumelor din Fondul de contrapartidă.
Prin H.G. nr. 45/1993 Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei i-a fost delegată autoritatea şi responsabilitatea în implementarea Acordului CIGA, dar acesta nu a pus în practică prevederile legale privind utilizarea Fondului de contrapartidă, motiv pentru care US-AID, prin directorul misiunii a întocmit în luna august 1999 o scrisoare de implementare. Această scrisoare a fost semnată pentru partea română de I.M.C., secretar general în Ministerul Finanţelor şi I.A.M., ministrul agriculturii şi alimentaţiei. Prin această scrisoare de implementare, nr. 1/1999, US-AID a fost de acord ca Ministerul Finanţelor să transfere suma totală aflată în contul în lei al Programului US-AID de Import al Mărfurilor, Contract de finanţare, CIGA nr. 180-0048 către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pentru a compensa lipsa din buget, cauzată de cheltuielile pe care trebuia să le achite Ministerul în vederea uscării şi stocării grâului";.
Prin adresa trimisă PNA la data de 13 noiembrie 2003 (vol. 2 u.p., pag.62) R.G., director al misiunii US-AID în România a precizat că această scrisoare, nr. 1 din 1999, conţine singurul acord oficial între US-AID şi Ministerul Agriculturii cu privire la utilizarea bunurilor Acordului de Finanţare privind importul de mărfuri 180-0048.
Conţinutul acestei scrisori de implementare a fost reflectat ulterior în H.G. nr. 949/1999.
Cum această scrisoare de implementare a fost semnată de chiar ministrul I.A.M., nu se poate invoca de către acesta că nu a cunoscut care era voinţa US-AID referitor la Fondul de contrapartidă.
Invocarea nelegalităţii H.G. nr. 949/1999 de către inculpatul M.A.I. apare ca un non sens atâta vreme cât făcea parte din Guvernul care a adoptat acest act normativ, şi ca atare a fost de acord cu conţinutul lui.
Cele invocate de inculpat cu ocazia audierii în faţa instanţei, şi anume că în cadrul vizitelor făcute în Statele Unite, partea americană 1-a lăsat să înţeleagă că banii din Fondul în contrapartidă nu pot fi folosiţi pentru o subvenţionare directă a agriculturii româneşti, ci doar pentru constituirea unui cadru legal pentru o agricultură privată sunt simple speculaţii, apărări ale inculpatului fără nici un fundament probator.
Intenţia directă a inculpatului de a deturna banii din Fondul în contrapartidă rezultă din corespondenţa avută cu US-AID, ataşată la dosarul cauzei.
La 7 iulie 1999 (înainte de adoptarea H.G. nr. 818/1999 şi H.G. nr. 949/1999) inculpatul, în calitatea sa de ministru, a adresat domnului L.J. o scrisoare (înregistrată la minister sub nr. 138.123 din 8 iulie 1999, fila 377, vol. IV, d.u.p.) prin care a propus utilizarea Fondului de contrapartidă pentru dezvoltarea a patru ferme model privatizate.
Prin scrisoarea din 3 august 1999 D.R. (director de program US-AID în România) confirmă primirea scrisorii ministrului agriculturii din 7 iulie 1999 şi îşi exprimă interesul pentru dezvoltarea fermelor private însă consideră că „activităţile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în asigurarea siguranţei depozitării şi a condiţionării grâului constituie o utilizare mai potrivită a fondurilor în moneda locală";.
Mai mult, la 21 septembrie 2009 ministrul agriculturii îi trimite reprezentantului US-AID, L.J. o scrisoare (16.586 din 21 septembrie 1999, fila 317 vol. 4, d.u.p.), prin care îl anunţă că a continuat şi finalizat lucrarea „Modernizarea şi consolidarea reţelei geodezice a României şi racordarea la Sistemul European de Referinţă (EUREF), motiv pentru care îi solicită să fie de acord cu modificarea Hotărârii de Guvern privind utilizarea sumei de 26.800.000 lei.
La 18 octombrie 1999, Reprezentantul US-AID îi adresează o scrisoare Secretarului General Adjunct al Ministerului Finanţelor, I.M.C. (fila 398, vol. IV, dos. u.p.) prin care îşi exprima dezamăgirea că Guvernul României a promulgat un act intern care autoriza folosirea anumitor fonduri furnizate de US-AID pentru proiecte de supraveghere cadastrală, arătând că o astfel de utilizare este în contradicţie directă cu recentul acord încheiat, cu atât mai mult cu cât partea americană şi-a exprimat explicit dezacordul pentru cheltuirea în continuare de fonduri pentru reţeaua geodezică.
De aceea s-a cerut părţii române revizuirea actului intern şi evitarea pe viitor a oricărei încălcări a acordului.
La 16 decembrie 1999, reprezentantul US-AID îi trimite o scrisoare ministrului agriculturii (fila 398, vol. IV, dos. u.p.) prin care îşi exprimă acordul privind transferul fondurilor la buget pentru a compensa activităţile de depozitare şi condiţionare a grânelor, însă învederează că autorizează transferul atâta timp cât el corespunde acordului scris semnat între Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi US-AID. Actul guvernamental care dispune ca o parte a acestor fonduri să fie utilizate pentru supravegherea cadastrală contravine acordului scris. De aceea, până la schimbarea actului guvernamental fondurile vor rămâne în cont, fără a putea fi utilizate.
Toată această corespondenţă indică, fără dubiu, care era voinţa părţii americane privind utilizarea Fondului în contrapartidă, precum şi faptul că inculpatul Mure şan ştia că această voinţă a fost transpusă în H.G. nr. 949/1999 şi că ministerului pe care îl conducea îi era interzis să dea o altă destinaţie sumelor de bani ce alcătuiau acest fond.
Intenţia inculpatului de a da o altă destinaţie acestor sume decât cea stabilită prin acord cu partea americană şi prin H.G. nr. 949/1999 rezultă şi din modul în care a fost făcut transferul sumei din contul Ministerului Finanţelor în contul Ministerului Agriculturii.
La sfârşitul lunii decembrie 1999, inculpatul M. a solicitat Ministerului Finanţelor să transfere de urgenţă suma de 26.800.000.000 lei şi dobânzile aferente într-un cont al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei pretins a fi deschis la ING Bank România. În adresa nr. 3647 din 23 decembrie 1999, inculpatul a menţionat drept cont al Ministerului Agriculturii deschis la ING Bank România, contul 0164727023.
În conformitate cu prevederile secţiunii 5.5. din acordul CIGA sumele rezultate în urma licitaţiilor de supliment proteic trebuiau depuse într-un cont separat, distinct, unic.
Contul în care au fost depuşi aceşti bani avea nr. 0164728910 şi nu îndeplinea condiţia impusă în secţiunea 5.5. din Acord, deoarece între data de 7 octombrie 1999 şi 11 ianuarie 2000 prin acest cont au fost realizate operaţiuni de încasări şi plăţi ordonate de Ministerul Agriculturii.
Acest cont a fost deschis la 7 octombrie 1999 pentru Programme Management Unit.
La 6 octombrie 1999 s-a semnat între ACDI/VOCA şi Ministerul Agriculturii un contract de colaborare pentru privatizarea fermelor de stat (fila 94, vol. IV, dos. u.p.) ACDI/VOCA a hotărât să sponsorizeze Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei din România pentru a implementa proiecte de privatizare. Programul propus urma a fi implementat şi administrat de către Programul Special al Unităţii de Management (PSUM).
Abordarea ACDI/VOCA s-a făcut prin intermediul US-AID România, iar în temeiul contractului ACDI/VOCA punea la dispoziţie PSUM 250.000 dolari SUA.
În contract se prevedea că PSUM trebuia să aibă un cont bancar propriu, astfel încât fondurile primite pentru acest proiect să poată fi separate de alte fonduri oferite ministerului şi pentru a fi administrate mai uşor.
La 6 octombrie 1999 a fost emis şi un Ordin (20997) privind înfiinţarea Unităţii de Management de Proiect pentru accelerarea privatizării societăţilor comerciale de stat din domeniul agricol (fila 119, vol. IV, dos.u.p.).
Aşa cum rezultă din conţinutul acestui contract şi din corespondenţa purtată de ministru cu US-AID privind folosirea Fondului de contrapartidă în scopul privatizării unor ferme, precum şi din faptul că pentru ambele programe a fost deschis acelaşi cont la care aveau acces un număr mic de persoane (T.E., C.S. şi Z.V.) se pare că intenţia inculpatului M era aceea ca într-un unic cont să fie transferate sume de bani din două programe care aveau acelaşi obiectiv, iar cheltuielile făcute să fie justificate atât faţă de US-AID cât şi faţă de ACDI/VOCA, ceea ce ar fi permis extragerea din cont a unei sume duble decât cea care trebuia justificată.
Este adevărat că acest posibil obiectiv al inculpatului nu apare în actul de trimitere în judecată pentru că un asemenea plan nu a putut fi dus la îndeplinire din cauza refuzului US-AID ca Fondul de contrapartidă să fie utilizat pentru crearea a patru ferme model. Chiar şi în aceste condiţii, depunerea sumelor provenind din Fondul în contrapartidă în conturile deschise pentru PSUM a fost utilizată de către inculpat pentru crearea unei confuzii între cele două programe, deşi Ministerul Agriculturii a comunicat parchetului, în timpul cercetărilor (fila 171 , vol. V., dup), că Unitatea de Management Proiect nu a funcţionat niciodată în cadrul ministerului.
Existenţa sau nu a unei astfel de intenţii a inculpatului cu privire la cele două programe derulate de Ministerul Agriculturii nu are însă nicio relevanţă asupra existenţei infracţiunii de deturnare de fonduri.
Această infracţiune este una de rezultat, şi pentru existenţa ei, urmarea imediată trebuie să constea în perturbarea activităţii economico-financiare sau producerea unei pagube unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. O asemenea pagubă s-a produs, ea fiind egală cu suma cheltuită în alte scopuri decât cele prevăzute de US-AID.
Inculpaţii au invocat faptul că doar fondurile bugetare pot face obiectul acestei infracţiuni şi că acest Fond în contrapartidă nu era un fond de la buget şi de aceea infracţiunea de deturnare de fonduri nu subzistă, nefiind îndeplinite condiţiile privind urmarea imediată, întrucât nu s-a produs vreun prejudiciu unui organ ori instituţii de stat sau altei unităţi de genul celor prevăzute în art. 145 C. pen.
Conform Legii finanţelor publice nr. 72/1996 „instituţiile publice pot beneficia de alocaţii bugetare nerambursabile, granturi obţinute în sistem competitiv, pe care le cuprinde în buget, în scopul realizării unor obiective sau programe în condiţiile legii"; (art. 70).
Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în raza cărora îşi au sediul şi unde au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi.
„Este interzis instituţiilor publice de a efectua operaţiunile de mai sus prin băncile comerciale."; (art. 82).
Prin O.G. nr. 119/1999 privind creditul intern şi controlul financiar preventiv sunt definite ca fiind fonduri publice sumele alocate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului.
Conform acestei prevederi legale, Fondul în contrapartidă, odată transferat la Ministerul Agriculturii reprezenta un fond public ce trebuia prins în bugetul ministerului.
Conform art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 818 din 14 octombrie 1999 -„Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va întocmi anual contul de execuţie pentru utilizarea sumei, care se anexează la bilanţul contabil asupra execuţiei bugetare proprii, şi raportul justificativ al acesteia";.
Transferul Fondului de contrapartidă într-un alt cont decât cel pentru care s-a făcut solicitarea către Ministerul Finanţelor (nr. 0164727023 care în fapt era inexistent) a condus la accesarea acestuia de către persoane cu drept de semnătură autorizate anterior de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - Unitatea de Management de Proiect, T.E. şi C.S.
Faptul că prin împuternicirea nr. 21.023 din 26 octombrie 1999 semnată de C.S., numitul Z.V. avea drept de dispoziţie asupra conturilor Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei reprezintă o delegare abuzivă a unor atribuţii conferite numai reprezentanţilor legali ai persoanei juridice, adică ministrului.
Operaţiunile privind utilizarea sumelor din contul 0164728910 nu au fost înregistrate în contabilitatea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, iar în arhiva ministerului nu există documente justificative privind utilizarea banilor din Fondul de contrapartidă.
În bilanţul încheiat la 31 decembrie 2000 nu se evidenţiază modul de folosire al Fondului de contrapartidă.
Fondul de contrapartidă reprezenta un fond public, accesarea şi utilizarea sa trebuia evidenţiată prin întocmirea anuală a contului de execuţie, însă această obligaţie nu a fost respectată de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Mai mult, Ministerul Agriculturii nu a solicitat, aşa cum s-a stipulat în CIGA, avizul pentru utilizarea Fondului de contrapartidă (adresa nr. 251374 din 3 octombrie 2003 a Ministerului Finanţelor Publice către P.N.A.)
De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu a respectat dispoziţiile pct. 2.2. din convenţia încheiată de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Finanţelor la 5 martie 1993 prin care Ministerul Agriculturii trebuia să transmită confirmarea că fondurile valutare şi în lei create prin CIGA au fost folosite conform acordului, însoţite de rapoarte justificative şi de documente financiar-contabile.
Faptul că utilizarea sumelor din Fondul de contrapartidă nu a fost înregistrată în contabilitatea M.A.A. nu înseamnă că aceasta nu reprezintă un fond public şi că folosirea ei contrar destinaţiei şi fără acordul Ministerului Finanţelor nu reprezintă infracţiune, deoarece nu s-a produs o pagubă bugetului de stat.
Prin deturnarea destinaţiei Fondului de contrapartidă (prin folosirea banilor în alte scopuri decât cele stabilite prin H.G. nr. 949/1999) şi cheltuirea sumelor în lei aferente împrumutului extern cu încălcarea prevederilor din Convenţia încheiată la 5 aprilie 1993 a fost creat un prejudiciu în dauna beneficiarului acordului CIGA - Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. Persoanele care au acţionat în numele ministerului (inculpaţii M., T., C.) au pricinuit o pagubă bugetului de stat în sumă de 29.507.688.963,99 lei.
Aşa cum s-a precizat şi în expertiza financiar-contabilă încuviinţată în faza de judecată: „Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, instituţie bugetară, a beneficiat de un credit nerambursabil pe care avea obligaţia să-1 utilizeze în scopul realizării programului, în condiţiile H.G. nr. 949/1999, caz în care fondul a devenit parte integrantă a patrimoniului M.A.A. (fila 30 din expertiză).
Fapta inculpatului T.E.I. de a contribui la utilizarea fondului în contrapartidă contrar scopului prevăzut de lege reprezintă infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.
Faptul că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie, având o înţelegere cu inculpatul M. şi inculpata C. în acest sens, este dovedit de actele depuse la dosar din care reiese că a semnat în numele Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei la 8 octombrie 1999 formularul de cerere de deschidere de cont, semnând în calitate de secretar general adjunct, deşi la acea dată nu mai îndeplinea o astfel de funcţie, fiind detaşat de la 24 septembrie 1999 la SC „Insula Mare a Brăilei"; SA.
De asemenea, inculpatul a semnat, în calitate de secretar general adjunct ordinul de plată privind transferul unor sume de bani din Fondul de contrapartidă, în numele Unităţii de Management Proiect, deşi ştia că o asemenea unitate nu există dar, fuseseră deschise conturi în numele acestei unităţi, (chiar inculpatul e cel care a semnat cererea pentru deschiderea celui de la doilea cont în valută la ING Bank România) tocmai pentru a crea o confuzie între programe, iar circuitul banilor din Fondul de contrapartidă să fie mai greu de urmărit
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată din 15 noiembrie 2004 (vol. I I.C.C.J., fila 406) inculpatul T.E. a învederat că la dosar nu există nicio reclamaţie din partea US-AID cu privire la modul cum au fost cheltuite sumele din Fondul în contrapartidă, şi deşi au trimis o adresă la Parchet prin care au comunicat că nu au aprobat modul de cheltuire a sumelor din fond, nu rezultă că l-ar fi dezaprobat.
Este firesc ca USAID să nu fi făcut nicio plângere, din moment ce nu a cunoscut că sumele din Fond au fost cheltuite, fără să i se ceară acordul, deşi exista o asemenea obligaţie pentru Ministerul Agriculturii.
A mai arătat inculpatul că în timpul în care era detaşat la SC „Insula Mare a Brăilei"; SA nu a semnat în calitate de secretar general adjunct, ci de coordonator al Programului, fiind desemnat de partea americană ca interlocutor al ministerului cu USAID. Menţionarea sa în ordinul ministrului agriculturii nr. 155 din 23 decembrie 1999 ca având funcţia de secretar general adjunct este o simplă eroare.
A mai arătat inculpatul că în evidenţele Ministerului Agriculturii nu s-au găsit acte doveditoare privind operaţiunile făcute, deoarece acestea au fost predate părţii americane.
A învederat, de asemenea, că nu a participat la negocierea contractului cu firma din Cipru, aceasta fiind aleasă de partea americană care a negociat şi contractul.
Apărările inculpatului sunt lipsite de orice fundament, întrucât partea americană a comunicat că nu a ştiut nimic despre cheltuirea sumelor din fond, deci este exclus să fi primit documentaţia. De asemenea a comunicat că nu a auzit niciodată de firma de consultanţă din Cipru (Adresa US-AID din 10 noiembrie 2003)
Raportat la faptul că la urmărirea penală a afirmat că nu i-a dat dispoziţie inculpatei S.C. pentru semnarea documentelor de plată, iar în faţa instanţei recunoaşte că a dat asemenea dispoziţii, inculpatul a explicat că iniţial a negat, întrucât nu i-a dat dispoziţii în calitate de secretar adjunct, aşa cum a fost întrebat de procuror, ci în calitate de coordonator al programului.
Inculpatul a arătat că a admis să se facă acele plăţi întrucât toate aveau legătură cu programul privind depozitarea cerealelor. Fapta inculpatei C.S. de a contribui la utilizarea fondului în contrapartidă, contrar scopului prevăzut de lege, reprezintă infracţiunea de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (2) C. pen.
Inculpata, în calitate de director general al Direcţiei Generale Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională, a semnat mai multe ordine de plată prin care s-au dispus plăţi de 2.492.298.424 lei din Fondul de Contrapartidă.
A semnat, de asemenea, ordinul de plată externă în sumă de 1.241.897,71 dolari SUA, cu titlu de servicii de consultanţă către C.T. LTD din Cipru, precum şi contractul de consultanţă.
Cu privire la plăţile făcute către SC A.D. SRL, SC T.I.E. SRL şi Fundaţia C., pentru care ordinele de plată au fost semnate de inculpata C.S., aceasta a declarat în faza de urmărire penală că s-au făcut cu ştiinţa US-AID.
Într-o primă declaraţie inculpata a precizat că plăţile s-au făcut conform înţelegerii prealabile dintre T.E.I. şi reprezentantul US-AID, L.J., pentru ca ulterior, în declaraţia din 18 noiembrie 2003 să arate că un alt reprezentant US-AID, V.M., a indicat societăţile comerciale şi fundaţia în favoarea căreia s-au efectuat plăţile.
Aşa cum am indicat, prin adresa din 13 noiembrie 2003 US-AID a precizat că nu a fost informat cu privire la modul cum a fost utilizat Fondul în contrapartidă şi nu cunoaşte nimic despre societăţile sau fundaţia către care s-au făcut plăţile.
În declaraţia dată în fata instanţei la 15 noiembrie 2004, inculpata a arătat că nu avea atribuţii privitoare la alocarea fondurilor şi coordonarea activităţilor proiectelor PHARE. A fost însă membru în Unitatea de Management de Proiect, unitate care a fost legal constituită şi pentru care a avut specimen de semnătură.
Tot ce a semnat în cadrul operaţiunilor bancare din cadrul acestui program a fost urmarea dispoziţiilor date de şeful său ierarhic, inculpatul T.E., care deşi nu era la minister îi dădea ordine prin telefon.
Referitor la firma de consultanţă din Cipru, inculpata a arătat că aceasta a fost aleasă de L.J., care 1-a informat şi pe inculpatul T.E. despre alegere.
A mai arătat inculpata că partea americană a primit toate rapoartele şi documentele în legătură cu plăţile care se făceau, predarea acestora făcându-se către V.M.
În legătură cu contractul de consultanţă încheiat cu SC C.T. inculpata a învederat instanţei că nu a participat la negocieri şi la întocmirea contractului, dar a semnat acest contract din ordinul lui T.E.
Inculpata a mai arătat că experţii folosiţi în cadrul Unităţii Management de Proiect nu au fost plătiţi din Fondul de Contrapartidă, ci din alte fonduri atrase, dar aceste persoane au elaborat şi acte normative privind certificatele de depozit şi în acest caz au fost plătite din Fondul în Contrapartidă.
Apărările formulate de inculpată prin intermediul declaraţiei sunt nefondate, întrucât sunt contrazise de actele aflate la dosar.
Având în vedere funcţia pe care inculpata o deţine în cadrul Ministerului Agriculturii este imposibil să nu fi cunoscut că Unitatea Management de Proiect nu a avut o existenţă reală şi că toate sumele pentru care a dispus plata s-au făcut din Fondul în contrapartidă.
Mai mult, chiar inculpata a încasat sume ca expert, în Unitatea Management de Proiect, dar nu a motivat în vreun fel ce serviciu a prestat pentru această unitate pentru a fi plătită timp de 7-8 luni.
Declaraţiile acesteia sunt total neverosimile, iar construcţiile juridice prezentate total hilare.
Astfel, inculpata susţine că T.E., deşi nu mai deţinea o funcţie în cadrul ministerului îi dădea ordine privind Unitatea Management Proiect, în care ea figura în calitate de colaborator extern, dar semna totuşi contracte pe care nu le negociase şi făcea plăţi de milioane de dolari fără să ştie care este obiectul plăţii, presupunând că T.E. ştie ce face.
Nu trebuie uitat că inculpata deţinea o funcţie importantă în aparatul administrativ, fiind director general în cadrul unui minister şi, ca atare, cunoştea importanţa deciziilor şi răspunderea pe care o avea pentru actele sale.
Unica explicaţie posibilă pentru modul în care a fost cheltuit Fondul în Contrapartidă este că inculpaţii M., C. şi T. au avut o înţelegere privind modul în care să scoată aceste sume din cont, creând aparenţa unei confuzii cu Fondul Unităţii Management de Proiect (unitate care nu a existat în fapt şi nu a avut nicio finanţare), utilizându-le în alt scop decât cel căruia fuseseră destinate.
Pentru faptele săvârşite, Înalta Curte îi va condamna pe inculpaţi la pedeapsa închisorii orientată spre minim, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie.
La individualizarea pedepsei va avea în vedere gravitatea concretă a faptei săvârşite, paguba produsă, gradul de participare la săvârşirea infracţiunii.
Va aplica, de asemenea, pentru fiecare din cei trei inculpaţi o pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, constând în interzicerea drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Înalta Curte consideră necesară interzicerea acestor drepturi, având în vedere gravitatea faptelor săvârşite, precum şi calitatea pe care o aveau inculpaţii la momentul comiterii infracţiunii.
De asemenea, va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor şi Mediului şi va obliga în solidar pe cei trei inculpaţi la 2.950.768,89 lei despăgubiri către partea civilă Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.507.688.963 lei şi penalităţi în sumă de 57.311.710.465,55 lei (fila 110 dosar nr. 5788 al Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Conform expertizei contabile întocmită în faza de judecată (fila 193 dosar nr. 28743/3/2005 a I.C.C.J.), suma din Fondul de contrapartidă a fost de 29.577.233.885 ROL din care 22.838.632.462 ROL transferaţi în contul unui offshore, 24.704.379 ROL - comision bancar, 75.523.159 ROL utilizaţi până la 27 iulie 2000.
Suma de 6.713.897.044 ROL, diferenţa dintre 29.577.233.855 şi 22.863.336.841 a fost utilizată până la data de 27 iulie 2000, motiv pentru care de la această dată şi până la 16 septembrie 2007 s-a calculat dobândă.
Suma de 22.863.336.841 ROL (formată din suma de 22.838.632.462 ROL şi 24.704.379 ROL) a fost utilizată la data de 24 ianuarie 2000, motiv pentru care de la această dată şi până la 16 septembrie 2007 s-a calculat dobândă.
Ca metodă de calcul a pagubei a fost avută în vedere dobânda practicată de trezoreria statului, conform Legii finanţelor publice nr. 72/1996.
Având în vedere că Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 29.577.233.885 ROL, instanţa va da eficienţă principiului disponibilităţii, neputând obliga inculpaţii la despăgubiri mai mari (aşa cum rezultă din expertiza contabilă), decât cele solicitate de partea civilă.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile de a obliga inculpaţii şi la plata penalităţilor la suma ce constituie prejudiciul, invocând dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr.61/2002 privind creanţele bugetare, Înalta Curte constată că nu există temeiuri pentru admiterea unei asemenea cereri.
Sumele din Fondul de contrapartidă nu au avut regim bugetar, şi nu erau supuse prevederilor Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice în vigoare la acea dată, ca atare nu erau purtătoare de penalităţi.
Este adevărat că sumele de bani aflate în Fondul de contrapartidă fac parte din patrimoniul Ministerului Agriculturii şi că utilizarea lor neconformă cu destinaţia ar echivala cu un prejudiciu produs în paguba ministerului, dar ele aveau natura juridică a unui credit nerambursabil, şi nu aceea a unor fonduri bugetare.
De aceea, Curtea va admite doar în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi îi va obliga în solidar pe cei trei inculpaţi la plata sumei de 2.950.768,89 lei (RON) către aceasta.
2. Înalta Curte reţine că la data de 19 mai 1999 a fost întocmit şi semnat de către M.I.A., Ministrul Agriculturii, un raport prin care solicita primului ministru acordarea unui împrumut de 5.000 tone ulei brut din rezerva de stat SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, judeţul Constanţa pentru o durată de 180 zile. Se menţiona că garanţia la acordarea împrumutului constă în scrisoarea de garanţie bancară cu valabilitate până la 1 decembrie 1999 sau gaj fără deposedare.
La aceeaşi dată, 19 mai 1999, raportul a fost înregistrat la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi a fost avizat de preşedintele G.A., fiind aprobat apoi de primul-ministru R.V., la aceeaşi dată.
În evidenţele Ministerului Agriculturii acest raport apare înregistrat cu menţiunea „din oficiu";, neexistând vreo cerere adresată în acest sens ministrului.
Ulterior, inculpatul M.I.A. a semnat un raport în cuprinsul căruia se prevedea că SC S.O. SRL Râmnicu de Jos este în imposibilitate de a respecta termenul de restituire a uleiului împrumutat din rezervele de stat din motive de natură tehnică şi socială. De aceea, se solicită ca termenul de restituire a cantităţii de 5.000 tone să fie prelungit până la data de 30 mai 2000.
Raportul, confirmat de ministrul agriculturii a fost avizat favorabil de preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, G.A. şi apoi aprobat de primul ministru R.V.
Ulterior, cu ocazia verificărilor efectuate la Ministerul Agriculturii, acest raport nu a fost identificat şi s-a constatat că nu a fost înregistrat în registrul de corespondenţă.
Termenul de restituire a fost prelungit de preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat până la 30 martie 2000 cu menţinerea garanţiilor legale.
La 24 aprilie 2000, inculpatul M.I.A. a semnat un alt raport în favoarea SC S.O. SRL Râmnicu de Jos prin care se solicita prelungirea termenului de restituire a cantităţii de 5.000 tone ulei brut cu încă 180 zile de la momentul aprobării şi a constituirii garanţiilor pentru depăşirea momentului critic economic şi social.
Acest raport, întocmit sub nr. l082/IAM din 24 februarie 2000 este semnat de ministrul M.I.A., iar în registre apare menţiunea „oficiu";, „cabinet ministru - prelungire restituire ulei brut SC S.O. SRL Râmnicu de Jos";. în documentele de la Ministerul Agriculturii nu a fost identificată vreo cerere făcută de SC S.O. SRL Râmnicu de Jos.
Raportul a fost avizat de G.A. la data de 24 aprilie 2000 şi aprobat de primul-ministru M.I. Raportul a primit avizul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat condiţionat de reconstituirea garanţiei prin scrisoare de garanţie bancară. Această condiţie nu a fost agreată nici de SC S.O. SRL Râmnicu de Jos şi nici de U. Internaţional Slobozia, în calitate de garant.
Cu acest prilej, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat au constatat inexistenţa gajurilor fără deposedare pentru cantitatea de ulei împrumutată de SC S.O. SRL.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că societatea comercială U.I. SA din Slobozia, unul din marii producători de ulei rafinat de floarea soarelui din România a avut relaţii comerciale cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, obţinând fie sub formă de împrumut, fie pentru reîmprospătare, produse din rezerva de stat.
În luna martie 1999 a solicitat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat un împrumut de 4.000 tone brut de floarea-soarelui, dar cererea nu a fost soluţionată favorabil.
Societatea comercială S.O. SRL Râmnicu de Jos avea ca obiect de activitate fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor rafinate, în 1999 fiind debitoare la unităţile bancare unde contractase mai multe credite pentru investiţii.
Art. 5 din Legea nr. 82/1999 prevede că în situaţii de criză atât pe plan intern, cât şi pe plan extern se pot scoate produse din rezervele de stat cu titlu de împrumut pe termen scurt sau cu caracter definitiv.
SC S.O. SRL Râmnicu de Jos nu era o unitate producătoare de uleiuri importantă pentru economia ţării, astfel încât să se justifice acordarea unui împrumut din rezervele de stat pentru a interveni pentru protecţia populaţiei în situaţii de criză, aşa cum permite legea.
În luna mai 1999 SC S.O. SRL Râmnicu de Jos a intenţionat însă să obţină un credit cu dobândă subvenţionată pentru producţia vegetală, credit ce se obţinea la propunerea Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei.
În realitate, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor M.S. şi U.Ş., director general, respectiv director comercial la SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, date în faţa instanţei de judecată (filele 533 - 555 dosar nr. 5788 al Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), această societate nu a formulat o cerere de împrumut de ulei din rezerva de stat.
Aflat la Ministerul Agriculturii pentru aprobarea unui credit pentru sectorul zootehnic, martorul U.S. a fost întrebat dacă nu doreşte să ia un împrumut de la rezervele de stat, constând în ulei.
După consultarea cu directorul general, M.S., martorul U.S. a decis să ia un asemenea împrumut pentru societate şi la indicaţiile unui funcţionar din minister (numit B., conform declaraţiei martorului) a formulat o cerere de împrumut pentru 5.000 de tone ulei, cererea fiind însă înlocuită de acel funcţionar şi doar semnată de martor.
În momentul în care conducerea SC S.O. SRL Râmnicu de Jos a fost contactată de directorul Agenţiei Naţionale a Rezervelor Statului şi a văzut care sunt condiţiile pentru luarea împrumutului (termenul de restituire de doar 6 luni, garanţiile bancare) a dorit să renunţe la împrumut însă i s-a comunicat că nu este posibil, întrucât a fost aprobat de primul-ministru.
În aceste condiţii directorul tehnic A.N.R.A. i-a informat că a găsit o modalitate de rezolvare, în sensul că SC U.I. SA Slobozia va depune şi va lua cele 5.000 tone ulei.
În acest sens, între SC U.I. Slobozia şi SC S.O. SRL Râmnicu de Jos s-a încheiat o convenţie.
Această cantitate de ulei a ajuns direct la SC F.P. SA Constanţa şi a fost exportată în Germania.
Cei doi martori au arătat că nu au mai formulat vreo altă cerere de prelungire a termenului de predare a împrumutului.
În declaraţia dată în faţa instanţei la 13 ianuarie 2005 (fila 445) inculpatul M.I.A. a arătat că el a dat doar un aviz pentru acordarea împrumutului de ulei, nu era cel care decidea acordarea împrumutului şi că a dat astfel de avize pentru mulţi agenţi economici.
Lipsa unei solicitări scrise de acordare a unui asemenea împrumut şi de prelungire a termenelor pentru returnarea împrumutului se explică prin aceea că unii agenţi economici veneau în audienţă , şi documentele întocmite cu acest prilej erau înregistrate cu menţiunea „din oficiu";. Directorii şi consilierii săi erau cei cu care se sfătuia pentru a semna mapa şi a întocmi anumite documente, dar nu îşi aminteşte cine i-a recomandat să avizeze favorabil acest împrumut.
De asemenea, a recunoscut că nu a mai văzut vreun caz în care un aviz să fie dat în aceeaşi zi de la primul-ministru şi de la preşedintele A.N.R.S. şi îşi explică o asemenea posibilitate prin aceea că persoana care a venit să ia avizul pentru SC S.O. SRL era una foarte puternică.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea unui astfel de împrumut, respectiv existenţa unei situaţii de criză privind uleiul, inculpatul a argumentat că în opinia sa, dacă o societate comercială avea probleme se puteau crea disfuncţionalităţi şi probleme locale pe piaţa preţului la acel produs prin absenţa lui de pe piaţă. De aceea s-a gândit că Administraţia Naţională a Rezervelor Statului poate fi folosită ca un regulator pe piaţă, în sensul că prin acordarea unor împrumuturi unor agenţi economici se poate împiedica o creştere a preţului la acel produs.
Relevant pentru stabilirea faptului că inculpatul M.A.I. a aprobat prelungirea termenului de restituire a împrumutului de ulei, sunt actele care poartă avizul său, dar care nu se regăsesc înregistrate în evidenţa ministerului, precum şi declaraţiile date în faza de judecată de angajaţi ai ministerului din acea vreme - T.D.D., secretar general în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în perioada 1999 - 2000 (fila 522 dos. 5788 al Î.C.C.J.), C.R.C., secretară la cabinetul ministrului în perioada 1999 - 2000 (fila 592 dos. 5788/2003 al Î.C.C.J.), G.A.V., consilier la Direcţia de Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii (fila 596, dos. 5788/2003 al Î.C.C.J.). Aprobarea prelungirii termenului de restituire a împrumutului fără să existe vreo cerere din partea SC S.O. SRL, dovedeşte că inculpatul ştia cine este adevăratul beneficiar al împrumutului (SC U. Slobozia)
Din aceste declaraţii rezultă că nu era posibilă iniţierea unor împrumuturi la Agenţia Naţională a Rezervelor Statului fără să existe în prealabil o cerere scrisă a agentului economic şi că forma cererii existente la dosarul de urmărire penală este diferită de celelalte documente de acelaşi tip, întocmite în cadrul ministerului.
Edificatoare în acest sens este declaraţia martorului G.A.V., consilier la Direcţia de Industrie Alimentară, care întocmea rapoartele de iniţiere de către minister a unor împrumuturi de ulei de la rezervele de stat.
Conform declaraţiilor martorului iniţierea împrumutului era condiţionată de depunerea unei cereri scrise din partea agentului economic, depusă la conducerea ministerului (la ministru sau la secretarii de stat).
O asemenea cerere scrisă a agentului economic trebuia înregistrată la registratura ministrului sau secretarului de stat.
După înregistrarea cererii se punea o rezoluţie din partea cabinetului, după care cererea se trimitea la direcţia generală unde martorul era consilier.
Directorul general o repartiza la Direcţia de Industrie Alimentară martorului care răspundea de sectorul ulei.
Martorul personal verifica importanţa agentului economic sub aspectul poziţiei lui pe piaţa uleiului, dacă a avut sau nu cereri de împrumut, capacitatea lui de a procesa cantitatea de ulei solicitată şi capacitatea de a restitui la termen uleiul împrumutat.
Nota era prezentată apoi directorului direcţiei, B.T., care la rândul său o prezenta directorului general al Direcţiei generale de producţie vegetală şi industrie alimentară. Acesta o prezenta directorului de resort P.Ş. Pe acea notă fie secretarul de stat, fie directorul general punea una din cele două vize: „De acord, iniţiaţi raportul"; sau „Nu suntem de acord";. în cel de al doilea caz lucrarea se arhiva. în cazul în care rezoluţia era favorabilă se întocmea proiectul raportului de iniţiere a împrumutului, care urma aceeaşi filieră şi era prezentat de secretarul de stat ministrului A.M.
Martorul a mai învederat instanţei că nu a primit niciodată vreo cerere prin care SC S.O. SRL să solicite un împrumut de ulei.
Martorul a mai arătat că SC U. SA Slobozia a beneficiat de împrumuturi de ulei de la rezervele statului, însă la acel moment nu se mai putea aproba un asemenea împrumut, întrucât avea datorii mari la BANCOREX.
În concluziile scrise depuse la dosar inculpatul M.A.I. a arătat că A.N.R.S. era o instituţie subordonată Guvernului, iar primul-ministru era cel care lua decizia privind acordarea unor împrumuturi din rezerva de stat, ministerele de resort având doar rol consultativ.
Ministrul de resort informa printr-un raport pe primul ministru dacă situaţia economică din domeniul respectiv necesită accesarea rezervelor de stat, fără a avea rol decizional.
Înalta Curte constată că prin actul de inculpare i se reproşează tocmai faptul că a avizat un asemenea raport, fără ca societatea care solicita împrumutul să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, şi că atunci când a avizat acest raport a acţionat abuziv, discreţionar, ocolind procedura obişnuită, constând în obţinerea unor avize prealabile de la direcţiile din minister îndrituite să cerceteze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru astfel de împrumuturi.
Este adevărat că responsabilitatea acordării acestui împrumut nu revine în exclusivitate inculpatului, însă pentru alte persoane (reprezentanţii celor două societăţi comerciale) s-au efectuat cercetări într-un alt dosar penal, fiind trimise în judecată prin rechizitoriul nr. 111/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Faptul că răspunderea nu revine în exclusivitate inculpatului M., nu înseamnă însă că faptele nu au caracter infracţional şi nu îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Fără avizul favorabil al ministrului de resort căruia îi revenea sarcina de a analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege privind acordarea împrumutului, primul-ministru nu ar fi aprobat un asemenea împrumut, ştiind că, în lipsa unor argumente foarte solide şi temeinice care să combată aprecierea ministrului de resort, s-ar expune riscului de a fi acuzat de infracţiunea de abuz în serviciu.
De aceea, fapta inculpatului M.I.A. , care la 19 mai 1999, nesocotind dispoziţiile Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, a semnat un raport adresat primului-ministru, solicitând acordarea unui împrumut a 5.000 tone ulei brut de la rezervele de stat SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, în situaţia în care nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru apelarea la astfel de împrumut, iar societatea nu avea posibilitatea să îl restituie, şi în condiţiile în care nu a solicitat efectuarea unor verificări de către structurile abilitate din minister, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. întrucât la datele de 25 noiembrie 1999 şi 24 aprilie 2000 inculpatul a semnat două acte, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin care aviza prelungirea termenului de restituire a împrumutului va fi reţinută forma continuată a infracţiunii.
Deoarece faptele au avut ca efect diminuarea cu 10% a cantităţii de ulei brut din rezervele de stat, precum şi producerea unui prejudiciu evaluat iniţial la 130 miliarde lei, se va reţine forma calificată a infracţiunii prevăzută de art. 2481 C. pen.
În baza art. 248 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Înalta Curte îl va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii orientată spre minim, cu executarea în regim de detenţie.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor comise, valoarea prejudiciului, precum şi persoana inculpatului.
Şi pentru această infracţiune Curtea va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În sarcina inculpatului M.I.A. s-a reţinut legat de această faptă prin actul de inculpare şi săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că, fără a exista vreo cerere din partea SC S.O. SRL Râmnicu de Jos, a semnat în numele reprezentanţilor acestei societăţi un raport privind aprobarea prelungirii termenului de restituire a împrumutului de ulei.
Având în vedere că în cazul infracţiunii de fals intelectual termenul prescripţiei speciale este de 7 ani şi 6 luni, iar faptele au fost comise la 25 noiembrie 1999, respectiv 24 aprilie 2000, în cauză, deşi există indicii ale săvârşirii acestei infracţiuni, a intervenit prescripţia răspunderii penale.
De aceea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea constată că A.N.R.S. s-a constituit parte civilă în cauză prin intermediul Unităţilor Teritoriale cu care au fost încheiate contractele de către SC S.O. SRL.
Prin adresa depusă la 15 martie 2011 (fila 72 dos. 28743/3/2005 a Î.C.C.J., A.N.R.S., Unitatea Teritorială 325 a comunicat instanţei că s-a încasat de la SC S.O. SRL suma de 38.756,80 lei, rămânând de achitat pretenţiile de 1.532.778,64 lei cu titlu de beneficiu nerealizat.
Prejudiciul efectiv cauzat - cantitatea de 2.182,3 tone ulei brut floarea soarelui a fost integral recuperat de la societatea garantă SC U.I. SA.
La 25 martie 2011 Ministerul Administraţiei şi Internelor, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Unitatea Teritorială 310 a comunicat instanţei că valoarea de 2.040.304,10 RON cu titlu de beneficiu nerealizat compusă din 1.324.545,34 RON - penalităţi calculate pentru perioada 31 martie 2000 - 29 aprilie 2000 şi 715.758,76 RON, dobânda la vedere pentru perioada 30 aprilie 2000 - 14 ianuarie 2002.
La 25 martie 2011 Ministerul Administraţiei şi Internelor, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Unitatea Teritorială 345 a comunicat instanţei că SC U.I. SA Slobozia, garantul împrumutului a intrat în faliment, şi în cadrul procesului, Unitatea Teritorială a primit cantitatea de 746.900 kg ulei brut floarea soarelui şi suma de 7.367.501.000 lei cu care a achiziţionat ulei brut de floarea soarelui reîntregind stocul rezervă de stat. De aceea suma cu care Unitatea se constituie parte civilă este de 1.693.129,06 RON compusă din 1.131.909,10 RON penalităţi de întârziere şi 561.219,06 lei dobânda la vedere.
În baza art. 346 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 310, partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 325 şi partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 345, având în vedere că toate aceste unităţi au recuperat în natură prejudiciul creat.
Întrucât bunurile aparţinând acestor unităţi ce au fost date cu împrumut SC S.O. SRL (5000 tone ulei brut) nu sunt supuse circuitului comercial, ele fiind achiziţionate în vederea păstrării, urmând a fi utilizate în situaţii excepţionale, solicitarea obligării inculpatului la sume constând în penalităţi de întârziere şi beneficiu nerealizat este nefondată.
3. Inculpaţii J.D. şi T.E.I. au mai fost trimişi în judecată în prezenta cauză pentru infracţiuni de corupţie.
a) O primă faptă reţinută de Parchet constă în aceea că T.E.I., secretar general adjunct, l-a cunoscut pe N.V., administrator al SC G.M.T. România şi G.M.T. A.I. SRL, pe care l-a prezentat şi inculpatului J.D., director general, iar cei doi înalţi funcţionari din Ministerul Agriculturii i-au sugerat numitului N.V. „că normele metodologice pentru Ordonanţa nr. 31/1999 pentru acordarea unor prime la exportul de cereale vor fi astfel redactate, încât să îi favorizeze pe apropiaţii factorilor de decizie din Minister";.
În derularea activităţii în ambele societăţi comerciale martorul N.V. a intrat în contact nemijlocit cu inculpaţii T.E.I. şi J.D. şi prin intermediul lor, contra unor sume de bani, a reuşit obţinerea unor prime pentru exporturile de grâu şi porumb.
T.E. a pretins ca din suma de 350 lei plătită pentru kilogramul de grâu exportat să-i fie plătită suma de 50 lei, iar din suma de 400 lei pentru kilogramul de porumb exportat a pretins suma de 75 lei, bani care au fost daţi în tranşe, fie inculpatului J.D., fie inculpatului T.E.I.
Inculpatul J.D. era cel care dispunea efectuarea plăţilor, şi calcula suma pe care martorul N. o datora, în urma primelor primite.
Astfel, în septembrie 1999, martorul N.V., în aceeaşi zi în care a fost emis ordinul de plată către societatea G.M.T. A.I. SRL, a ridicat în numerar, prin intermediul casierului firmei sale, martorul G.G., suma de 2 miliarde de lei de la Sucursala Bucureşti a Băncii West Bank Arad. Banii au fost înmânaţi martorului de directorul sucursalei, martorul B.F., într-un sac de culoare verde, aşa cum au fost ridicaţi de la Banca Naţională.
În jurul orelor 19,00, denunţătorul N.V. s-a întâlnit la Restaurantul Spaniol cu inculpaţii T.E., J.D. şi C.I.
Când martorul G.G. a venit cu banii de la bancă, N.V. a dat dispoziţie ca aceştia să fie transferaţi în autoturismul marca Cielo cu care inculpatul T. venise la restaurant.
În perioada octombrie 1999 - martie 2000, denunţătorul N.V. a oferit inculpaţilor T. şi J. suma de 4 miliarde lei.
O întâlnire a avut loc la Restaurantul Spaniol, iar alta la un restaurant din Calea 13 Septembrie şi au participat martorii G.G., C.I. şi J.E. Banii au fost transferaţi în portbagajul autoturismului Cielo cu care T.E.I. a venit la întâlnire.
Ultima tranşă de bani a fost dată de martorul N., inculpatului T.E.I. în biroul acestuia, în două plicuri mari, aşa cum au fost ele pregătite de numitul B.F.
Ministerul Public a reţinut că faptele inculpatului J.D. care, în calitatea sa de director general la Direcţia Generală Economică şi Relaţii Bugetare din Ministerul Agriculturii a pretins, în baza unei rezoluţii delictuoase unice, personal sau prin intermediul inculpatului T.I.E. suma de 6 miliarde de lei, în vederea acordării unor prime de export grâu şi porumb denunţătorului N.V., constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În sarcina inculpatului T.E.I. s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
b) Parchetul a reţinut în sarcina inculpatului J.D. infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că a pretins suma de 13 miliarde lei de la martorul N.V. în perioada mai - octombrie 2000, în vederea facilitării unor credite pentru achiziţionarea de produse unor producători agricoli.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 165/1998 s-a constituit la nivelul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei un fond pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole destinat creditării producătorilor agricoli.
Numitul N.V. 1-a pus pe inculpatul J.D. în contact cu conducerea băncii West Bank SA Arad, pentru ca aceste fonduri să fie derulate prin această bancă. Inculpatul a condiţionat acordarea creditelor de către minister de primirea unui procent de 10% din cuantumul creditelor. Acest procent era recuperat de martorul N.V. de la producătorii agricoli cu ocazia achiziţionării produselor agricole.
În perioada mai - noiembrie 2000, denunţătorul N.V. a oferit inculpatului J.D. 13 miliarde lei, în cinci tranşe, bani pe care nu a reuşit ulterior să-i recupereze de la producătorii agricoli.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările efectuate în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de judecată cu privire la aceste fapte reţinute în sarcina inculpaţilor T.E.I. şi J.D., constată că nu sunt suficiente probe pentru înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie.
La 6 decembrie 2002, numitul N.V., cercetat în mai multe dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, a denunţat săvârşirea unor fapte de corupţie comise de funcţionari superiori din cadrul Ministerului Agriculturii.
În declaraţiile date în faza de urmărire penală la 6 decembrie 2002, 17 decembrie 2002, 28 februarie 2003, 3 martie 2003 (filele 7-21, vol. XX, dos. u.p.) martorul denunţător N.V. a arătat cu lux de amănunte, cum i-a cunoscut pe inculpaţii T.E.I. şi J.D. ce sume au fost pretinse de aceştia, cum le-a înmânat sumele de bani şi cine au fost martorii, aşa cum s-a reţinut în actul de trimitere în judecată.
Martorul B.F., fost director la Sucursala Bucureşti a Băncii West Bank a arătat în declaraţia dată în faza de urmărire penală (fila 26, vol. XX) că N.V. desfăşura activităţi prin intermediul Băncii West Bank din anul 1999, având, prin intermediul societăţilor sale rolul unui intermediar în sensul că prelua produse de la producători interni pe care le valorifica în străinătate.
În cadrul băncii erau cunoscute relaţiile dintre N.V., T.E. şi J.D.. De asemenea, erau cunoscute discuţiile pe care N. le purta cu preşedintele băncii, P.C. şi vicepreşedintele A.M., cărora le aducea la cunoştinţă care sunt condiţiile impuse de cei doi funcţionari din Ministerul Agriculturii pentru ca programele ministerului să se deruleze prin intermediul Băncii West Bank.
Începând cu anul 2000 N.V. a ridicat din contul societăţii sale G.M.T. - mai multe sume de bani, de aproximativ 2 miliarde lei în numerar şi, deşi în documente apare că banii erau destinaţi achiziţionării de produse agricole, ştia că aceşti bani aveau în realitate altă destinaţie, urmau să fie daţi celor doi funcţionari de la Ministerul Agriculturii, T. şi J., deoarece aceştia decideau asupra acordării tranşelor de bani reprezentând prime de export sau facilităţi pentru producătorii agricoli.
Martorul a mai arătat că deşi ştia că N.V. avea obligaţii faţă de funcţionarii de la Minister, şi a luat de câteva ori masa cu aceştia, nu a văzut niciodată când denunţătorul le-a dat sume de bani.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală (fila 29, vol. XX), martorul G.G., a arătat că a lucrat la societatea numitului N.V.
După apariţia legii privind primele la export societatea a trebuit să lucreze mai mult în sensul efectuării unor demersuri pentru realizarea de exporturi pentru a beneficia de primele oferite de minister.
Printre atribuţiile de serviciu ale martorului era şi aceea de a ridica de la bancă diverse sume de bani pentru efectuarea de plăţi.
În iarna anului 2000, de 3 ori a ridicat în numerar de la West Bank sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de lei.
Prima sumă de bani pe care a ridicat-o, a fost pusă într-un sac de pânză bej, şi s-a deplasat conform indicaţiilor numitului N. la un restaurant cu specific spaniol, în jurul orelor 19,00, iar numitul N. a pus sacul cu bani în portbagajul propriei maşini. Altă dată când a ridicat bani i-a pus într-o cutie de carton pentru coli tip xerox. A mers la acelaşi restaurant, de unde a ieşit numitul N., însoţit de un domn elegant, iar cutia de bani a fost pusă în portbagajul unui autoturism Cielo.
A treia oară când a ridicat bani, a fost o sumă mare, de peste 500 milioane, bani pe care i-a aşezat în două cutii de carton, a mers la acelaşi restaurant unde numitul N. i-a spus să-1 caute pe şoferul maşinii Cielo de data trecută şi să îi dea banii.
De asemenea, unele sume de bani le-a predat direct lui N.V., în 3-4 rânduri, după ce le-a aşezat în nişte plicuri mari, tip burduf.
În faza de cercetare judecătorească a fost audiat martorul J.G., care a fost asociat al numitului N.V. (fila 187, dos. 28743/3/2006 al Tribunalului Bucureşti).
Acesta a declarat că nu cunoaşte modul în care a reuşit N. să obţină credite în programul de finanţare. A arătat că numitul N. obişnuia să povestească despre relaţia sa de prietenie cu ministrul agriculturii, dar s-a dovedit că nici nu-1 cunoştea, deoarece se afla într-o seară împreună cu acesta la Restaurantul „Kafe Ole";, iar patroana restaurantului, L.D., s-a oferit să-i facă numitului N. cunoştinţă cu ministrul agriculturii, deşi se presupunea că se cunosc de mult.
Tot de la numitul N., martorul ştia despre întâlnirile acestuia cu T., dar nu a fost niciodată la asemenea întâlniri. De J. nu a auzit până la arestarea acestuia.
Martorul a arătat că nu a fost la întâlnirile de la Restaurantul Spaniol sau de la Restaurantul din 13 Septembrie, de care vorbeşte N. în declaraţiile sale.
În ceea ce priveşte mita pretins dată de N. de aproximativ 300 mii dolari, martorul pretinde că e greu de crezut că societatea lor putea „susţine"; o asemenea mită din moment ce profilul societăţii a fost în acea perioadă de până în 50 mii dolari.
În opinia sa, N. a fost arestat pentru că a delapidat din societate aproximativ 2 milioane de Euro pentru a-şi cumpăra o casă, două apartamente pentru cumnată şi socru şi la acestea adăugându-se şi cheltuielile foarte mari pe care le avea.
Principalul acţionar la SC G.M.T. unde era administrator împreună cu N., era o firmă franceză care i-a făcut acestuia din urmă plângere pentru că a scos foarte mulţi bani din firmă.
Martorul a mai arătat că B.F. şi N. erau în relaţii foarte bune, iar N. a dispus virarea din contul altei societăţi unde erau împreună administratori, a unei sume de bani (60 mii euro) către un cont din Elveţia aparţinând lui B.F.
Martorul a arătat că numitul G.G., deşi era angajat al firmei, nu i-a spus nimic despre banii scoşi de la bancă şi duşi la restaurant.
Ştie că numitul G.G. ţinea un caiet în care ţinea o evidenţă a sumelor scoase, şi verificând acest caiet a constatat că foarte multe sume plecau către soţia lui N. şi familia acesteia. Spre exemplu N. a luat aproximativ 2 miliarde de lei din seiful aflat la societate pentru a susţine albumele discografice ale soţiei care era cântăreaţă şi pentru a cumpăra diverse bunuri. Aceşti bani au fost cheltuiţi în aproximativ 20 zile şi alături de sumă apărea şi destinatarul şi pentru ce anume au fost cheltuiţi.
În declaraţia dată în faţa instanţei la 17 februarie 2006 (fila 184, dosar 28743/3/2005, vol. I al Tribunalului Bucureşti), martorul N. a arătat că îşi menţine declaraţiile de la urmărire penală, că i-a dat de mai multe ori bani lui T. atunci când se întâlneau la restaurant, fiind făcut transferul banilor dintr-un portbagaj în altul, că l-a cunoscut la o întâlnire şi pe inculpatul J., dar că nu are cunoştinţă dacă banii ajungeau şi la acesta. în cele 4 tranşe martorul a apreciat că i-a dat inculpatului T. 10 miliarde de lei.
Martorul N. a arătat că în a 2-a jumătate a anului 2000 a fost contactat de inculpatul J. care cunoştea relaţia sa cu numitul B.F. de la West Bank, şi i-a propus ca această bancă să deruleze programul de finanţare a unor culturi agricole prin această bancă.
A discutat cu P. şi B. necesitata ca şi el să pătrundă în circuit întrucât cele 21 de societăţi de la care cumpăra cereale necesitau credite, dar nu aveau bani, urmând ca el să dea în avans lui J. nişte sume de bani (10% din creditele acordate) pentru ca West Bank să fie aleasă ca bancă ce urma să deruleze aceste contracte.
Martorul a arătat că în 7-8 rânduri i-a predat sume de bani inculpatului J., bani pe care îi aducea într-o valiză diplomat, iar odată a schimbat suma în valută pentru a fi mai puţin voluminoasă.
Martorul G.G. a declarat în faţa instanţei la 17 februarie 2006 (fila 188, vol. I, dos. 28743/3/2005 al Tribunalului Bucureşti) că îşi menţine declaraţiile date la urmărire penală.
Acesta a arătat că ridica bani de la bancă, fiind împuternicit de numitul N.
O dată a fost chemat de N. la Restaurantul Spaniol cu suma de bani ridicată din bancă iar aceşti bani, aflaţi într-o cutie tip xerox i-a pus în portbagajul unei maşini Cielo care se afla în faţa restaurantului, nefiind necesară deplasarea pe alte străduţe.
Altădată a luat bani din bancă şi i-a transportat într-un sac al băncii la firma GMT, nu la un restaurant, şi i-a predat martorului N.
Martorul B.F. a declarat în faţa instanţei (fila 190, vol. I dos. 28743/3/2005 al Tribunalului Bucureşti) că nu ştie ce a declarat la urmărirea penală, fiind în stare de şoc deoarece era arestat.
Martorul a învederat instanţei că îl cunoştea pe N. întrucât acesta era client al băncii.
Ministerul Agriculturii a încheiat un acord semnat de directorul P.C. în 1998 sau 1999 referitor la aplicarea Legii nr. 165. În 2000, întrucât producţia agricolă era slabă, inculpatul J. i-a pus în vedere lui P.C. să ramburseze finanţarea de care beneficiase, însă nu a asistat vreodată la o situaţie în care J. să condiţioneze „finanţarea de comisioane sau şpăgi";.
A mai arătat că numitul N. ridica în mod legal sumele din cont, şi nu a ştiut vreodată că urmau a fi date inculpatului J.
A participat la o întâlnire cu N. şi inculpatul J. în zona clubului Dinamo, fără ca T. să fie prezent, şi au discutat despre restituirea alocaţiei bugetare, fără să se vorbească despre vreo facilitate.
Analizând aceste declaraţii, Înalta Curte constată că deşi aparent există unele indicii privind cooperarea între inculpaţii J. şi T. pe de o parte şi numiţii N.V. şi conducerea băncii West Bank pe de altă parte, cooperare ce putea avea şi conotaţie infracţională (faptul că a fost preferată această bancă pentru derularea unor programe ale Ministerului Agriculturii deşi nu îndeplinea condiţiile impuse de BNR, aspectul că aceste persoane se cunoşteau între ele, că în faza de urmărire penală numitul B.F. a prezentat o variantă a modului în care s-au desfăşurat faptele asemănătoare cu cea a numitului N.V., deşi amândoi se aflau în stare de arest) nu există probe certe care să dovedească acuzaţiile reţinute pentru cei doi inculpaţi, J. şi T. în actul de sesizare al instanţei.
În primul rând, martorii N.V. şi B.F. nu sunt credibili, deoarece la momentul denunţului erau arestaţi, iar declaraţiile date puteau fi făcute pro causa în ceea ce îi priveşte, iar formularea unui denunţ prin care să ajute organele de anchetă în investigarea altor fapte penale, să fie speculată în interes propriu (cei doi au fost ulterior puşi în libertate în cauzele în care erau arestaţi).
În al doilea rând declaraţiile date de martorii N.V., G.G. şi B.F. sunt contradictorii.
Astfel, deşi în faza de urmărire penală numitul Berbec afirmă că ştia că o parte din sumele obţinute cu titlu de primă la export de N. erau date inculpatului T., în faţa instanţei afirmă că nu ştia acest lucru.
În faza de urmărire penală a arătat că pentru sumele scoase din bancă de N. apărea trecută o destinaţie fictivă, iar el ştia că în realitate banii erau destinaţi mituirii funcţionarilor din Ministerul Agriculturii, dar în faţa instanţei a arătat că nu s-a pus niciodată problema ca domnul J. să primească vreo sumă de bani ca urmare a programului în care a fost implicată banca şi nici ca N. să fi dat acestuia sau inculpatului T. vreo sumă de bani.
Martorul G.G. a afirmat în faza de urmărire penală că de trei ori a scos bani din bancă şi a fost sunat de numitul N. pentru a-i duce la restaurantul spaniol. Martorul a şi precizat că la prima întâlnire i-a transportat într-un sac al băncii, iar în dăţile următoare în cutii de carton tip xerox. în faţa instanţei martorul a arătat că o singură dată a fost chemat de numitul N. la restaurantul spaniol, iar suma de bani se afla într-o cutie tip xerox. A doua oară a transportat bani într-un sac al băncii, dar i-a dus la firma G.M.T. şi i-a predat lui N.
Martorul N. a arătat în fata instanţei că atunci când îl chema pe G.G. cu banii la restaurantul spaniol se retrăgeau cu maşina pe nişte străduţe lăturalnice pentru a schimba banii în portbagajul maşinii Cielo, martorul G. a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei că maşina Cielo se afla chiar în faţa restaurantului şi acolo a pus cutia cu bani în portbagajul acesteia.
Martorul N. vorbeşte de tranşe de bani de câte două miliarde de lei date inculpatului T., martorul G. declară că în general scotea din bancă sume de 500 de mii de lei, o singură dată suma fiind de 1 miliard de lei.
Relevant pentru credibilitatea martorilor N.V. şi B.F. este faptul că ambii au declarat în faza de urmărire penală că pentru a evita un volum prea mare, banii destinaţi mitei erau scoşi din bancă în bancnote de câte 500.000 lei. Verificând această susţinere, Curtea constată că emisiunea acestei bancnote a avut loc în octombrie 2000, după finalizarea presupusei activităţi infracţionale, astfel încât acest amănunt care putea fi relevant, având în vedere că a fost relatat de doi martori, pune sub semnul întrebării nu doar veridicitatea celor relatate, ci dă naştere unor întrebări privind buna-credinţă a celor doi şi existenţa unei înţelegeri la momentul efectuării denunţului.
În faza de urmărire penală martorul G. a declarat că 1-ar putea recunoaşte cu certitudine pe domnul elegant care îl însoţea pe N. şi în maşina căruia a fost mutată suma de bani, în faţa instanţei a arătat că nu l-ar putea recunoaşte.
Toate aceste inadvertenţe, coroborate cu declaraţia martorului J.G. care a arătat că N.V. a scos sume mari de bani din conturile firmelor al căror administrator era, bani pe care îi cheltuia în interes personal şi coroborate cu faptul că numitul N. a fost cercetat penal pentru astfel de fapte şi ca atare era în interesul său să afirme că sumele respective au fost cheltuite în interesul societăţilor pe care administra prin implicarea acestora în anumite programe ce le putea aduce profit, nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaţilor din prezenta cauză.
Înalta Curte apreciază în cauză, referitor la aceste ultime două fapte reţinute în Rechizitoriu că este aplicabil principiul in dubio pro reo, motiv pentru care îi va achita pe cei doi inculpaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu s-a dovedit că a existat vreo faptă de luare de mită în cazul inculpatului J., respectiv de complicitate la luare de mită în cazul inculpatului T.E.I.
în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.I.A. , având în vedere că va fi condamnat pentru două infracţiuni , aşa cum s-a arătat în precedent, Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea , la care va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
1. Condamnă pe inculpatul M.I.A. la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri prev. de art. 302/1 alin. (2) C. pen.
Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
Condamnă pe acelaşi inculpat la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 248 rap. la art. 248/1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
2. Condamnă pe inculpatul T.E.I. la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri prev. de art. 302/1 alin. (2) C. pen.
Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 11 pct.2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită sub forma complicităţii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 254 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
3.Condamnă pe inculpata C. (fostă B.)S. la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri prev. de art. 302/ 1 alin. (2) C. pen.
Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul J.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 254 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi obligă în solidar pe inculpaţii M.I.A. , T.E.I. şi C.(fostă B.)S. la 2.950.768,89 RON despăgubiri civile către partea civilă.
În baza art. 346 C. proc. pen. respinge pretenţiile civile formulate de către partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 310, partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 325 şi partea civilă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 345.
În baza art. 191 C. pen. obligă pe inculpaţii T.E.I. şi M.I.A. la câte 10.200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 C. pen. obligă pe inculpata C. (fostă B.)S. la 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul J.D., în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 655/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 629/2011. Penal → |
|---|
