ICCJ. Decizia nr. 707/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiereanr. 707/2011
Dosar nr. 1966/1/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra conflictului de competenţă de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 19 Ap din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi în consecinţă, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 27 C. proc. pen. declină competenţa de soluţionare a apelului declarat de inculpatul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Braşov, în favoarea Tribunalului Braşov.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 16182/197/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului L.A. în baza art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anterior anulat, încălcând prin această conduită, o dispoziţie prohibitivă a legii penale, creând stare de nesiguranţă pentru valorile ocrotite.
În urma depistării inculpatului organele de poliţie au întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat că acesta conducea autoturismul către centru, atât din primele verificări, cât şi din adresa emisă ulterior de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Braşov cu nr. 66497 din 18 iulie 2007, reieşind că permisul de conducere obţinut în 1982 era anulat.
În cursul urmăririi penale inculpatul a susţinut că intenţiona să meargă cu maşina la un electrician, sens în care a condus iniţial pe Str. Viitorului, Al. Episcop Popeea şi a fost oprit pe Str. Unirii.
Martorul M.A. a declarat şi el în faţa organelor de poliţie că i-a cerut inculpatului să îi ducă maşina la un service pe Str. Mocanilor, dar pe Str. Unirii au fost opriţi.
În instanţă ambii şi-au modificat depoziţiile, susţinând că mergeau la spital cu soţia lui M.A. şi că inculpatul doar a traversat Bulevardul George Moroianu, în rest deplasându-se pe câmp.
Ultimele declaraţii ale inculpatului şi ale martorului M.A. au fost înlăturate ca nesincere întrucât sunt în vădită contradicţie cu susţinerile anterioare, inclusiv cu procesul verbal de depistare, pe care amândoi l-au semnat fără obiecţiuni, consemnându-se că inculpatul circula pe Bdul. George Moroianu, dinspre Electroprecizia către Centru şi că, potrivit afirmaţiilor sale, intenţiona să meargă spre Str. Unirii la un mecanic. Versiunea expusă în instanţă este totodată total neverosimilă deoarece Bdul. George Moroianu reprezintă principala arteră rutieră ce traversează localitatea Săcele, iar intersecţia cu Str. Unirii, unde a fost oprit inculpatul, nu este nicidecum limitrofă vreunui câmp.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului L.A., care în ziua de 10 iulie 2007 a condus pe drumurile publice autovehiculul înmatriculat sub nr., având permisul de conducere anulat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată şi modificată. Astfel, cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, prin sentinţa penală nr. 689/2005 pronunţată de Judecătoria Braşov acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 78 alin. (2) din OUG nr. 195/2002. În executarea pedepsei inculpatul a fost arestat la 30.03.2005 şi liberat condiţionat la 21 mai 2006, cu rest de 302 zile. Raportat la această condamnare sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă la individualizarea căreia a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, prin raportare la împrejurările concrete de comitere, scopul urmărit, urmările produse (inculpatul a condus pe o stradă şi la o oră când traficul este destul de aglomerat, intenţiona să meargă la un mecanic să-i repare semnalizarea, având aşadar inclusiv grave defecţiuni la autoturism, nu a fost totuşi implicat în nici un accident), precum şi de persoana infractorului, care posedă nu mai puţin de cinci condamnări anterioare pentru infracţiuni de acelaşi gen, manifestând aşadar un total dispreţ faţă de normele legale, poziţia sa procesuală a fost oscilantă şi în final nesinceră.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată şi modificată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul sa plătească statului^ suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, apel care a fost înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Braşov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 16182/197/2010 cu prim termen de judecată la data de 03 februarie 2011.
Verificând legala sesizare a instanţei, s-a constatat că dosarul nr. 16182/197/2010 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 14 iunie 2010, deci anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010 (respectiv 25 noiembrie 2010), iar sentinţa penală nr. 2298/2010 atacată, a fost pronunţată la data 26 noiembrie 2010, deci ulterior intrării in vigoare a Legii 202/2010.
Conform art. XXIV alin. (2) din Legea 202/2010,,, procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele aduse prin Legea 202/2010, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi"
Or, în aceste condiţii, s-a apreciat că prezenta cauză era, la data schimbării competenţei materiale a tribunalelor şi curţilor de apel, în curs de judecată, astfel încât ea rămâne supusă normelor de procedură existente anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010, inclusiv a normelor care reglementează competenţa după materie şi funcţională a instanţelor de control judiciar.
Referitor la aceste cauze s-a apreciat că curţile de apel nu au competenţa materială şi funcţională de a judeca recursurile, întrucât nu reprezintă cauze „cu care instanţa să fi fost sesizată după intrarea în vigoare a legii" aşa cum prevede partea finală a alin. (2) al art. XXIV; nici tribunalele nu pot, pentru aceleaşi motive să judece aceste cauze în recurs.
Pe altă parte, recunoscând părţilor din aceste cauze dreptul la o singură cale de atac, după ce acesta a început sub imperiul altor norme procesuale, mai favorabile părţilor întrucât recunoşteau dreptul părţii la exercitarea a două căi de atac, reprezintă o încălcare a principiului predictibilităţii legii, garantat atât de legislaţia internă cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România.
Faţă de aceste considerente, curtea de apel a procedat la recalificarea căii de atac promovată de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 2298/2010 a Judecătoriei Braşov, ca fiind apel şi nu recurs cum s-a inserat în dispozitiv (împrejurare care le este de altfel mai favorabilă).
Văzând că, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 202/2010, tribunalului îi revenea competenţa să judece apelurile promovate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, Curtea de Apel Braşov, a apreciat că este nelegal sesizată şi pe cale de consecinţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov de a judeca apelul declarat de inculpatul L.A. împotriva sentinţei penale pronunţată în dosarul penal nr. 16182/197/2010 şi, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Braşov.
Urmare a deciziei menţionate, pe rolul Tribunalului Braşov s-a înregistrat dosarul nr. 16182/197/2010.
Prin Decizia penlă nr. 86 A din 28 februarie 2011, Tribunalul Braşov, secţia penală, în baza art. 42 C. proc. pen. cu aplicarea art. 28 pct. 3 C. proc. pen. - modificat prin Legea 202/2010 - a declinat competenta in favoarea Curţii de Apel Braşov, instanţa competenta sa soluţioneze recursul formulat de către inculpatul L.A. împotriva S.P 2298 din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Braşov
În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen. constatând ivit conflictul negativ de competenta a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict de competenta.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Braşov, a reţinut următoarele:
Relativ la calificarea căii de atac formulate de către inculpatul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, s-a apreciat, similar cu instanţa de fond, că singura cale de atac este recursul iar competenţa aparţine - potrivit art. 28 pct. 3 C. proc. pen. astfel modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea 202/2010 - Curţii de Apel Braşov şi nu Tribunalului Braşov. Curtea de Apel Braşov a considerat greşit că trebuie avută în vedere data sesizării Judecătoriei Braşov prin rechizitoriu - data anterioară intrării în vigoare a Legii 202/2010 - însă Tribunalul Braşov a apreciat că nu poate ignora vechiul principiu „tempus regit actum " principiu cu mult anterior exprimării ambigue a legiuitorului român prin Legea nr. 202/2010.
Aşa cum se relevă constant în practica şi literatura juridică penală - cu mult anterioară Legii nr. 202/2010 - în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârşirii infracţiunii pentru care se formulează acuzaţia penală şi de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare).
Aşadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, neavând aplicabilitate principiul mitior lex. 0 distincţie, precum cea făcută de Curtea de Apel Braşov - în funcţie de momentul sesizării instanţei - ar conduce la posibilitatea ca, în aceeaşi zi, o instanţă să pronunţe doua hotărâri ce pot fi supuse unor căi de atac diferite, ceea ce evident excede voinţei legiuitorului român materializată prin Legea 202/2010. Pe de altă parte - dincolo de vechiul principiu al aplicării imediate al normelor de procedură - la aceeaşi concluzie conduce si interpretarea „per a contrario" a disp. art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 care arată că „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul". Or, per a contrario , este evident că hotărârile pronunţate ulterior acestui moment - intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - sunt supuse căilor de atac vizate de noua legislaţie procesual penală.
Curtea de Apel Braşov face greşit referire la „ competenţa funcţională" a acesteia ce ar fi fost avută în vedere de art. XXIV din Legea 202/2010 , ori în opinia tribunalului art. XXIV alin. (2) din Legea 202/2010 - la care face referire Curtea de Apel - are în vedere ca „instanţele legal investite la data schimbării competenţei" să rămână competente a judeca anumite cauze şi să nu îşi decline competenţa în funcţie de noile modificări procesuale.
Tot relativ la considerentele exprimate de Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov a mai observat următoarele:
Este evident că, ulterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, prima activitate desfăşurată de instanţa sesizată cu o cale de atac exercitată împotriva respectivei hotărâri este, aşa cum a procedat şi Curtea de Apel Braşov, calificarea acestei căi de atac în funcţie de normele procesuale în vigoare la momentul pronunţării hotărârii atacate potrivit principiului „ tempus regit actum". Astfel doar ulterior se poate proceda la o analiză a competenţei - eventual „ funcţionale" cum a apreciat Curtea de Apel Braşov - tot raportat la normele procesuale în vigoare la momentul pronunţării hotărârii criticate.
Or, relativ la cauza de faţă - faţă de incidenţa Legii 202/2010 în vigoare la momentul pronunţării sentinţei penale 2298/2010 a Judecătoriei Braşov - calea de atac ce se poate exercita este cea a recursului, în lipsa unor dispoziţii exprese contrare fiind incident, aşa cum s-a mai subliniat, vechiul principiu al aplicării imediate a noii legi de procedură.
S-a mai menţionat că opinia exprimată prin prezenta hotărâre de către Tribunalul Braşov pare a fi fost îmbrăţişată si de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie care, exemplificativ, în materia plângerilor vizate de art. 278 ind. l C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii 202/2010, a pronunţat în primă instanţă hotărâri definitive.
Un conflict similar de competenta a fost soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - în dosarul nr. 612/1/2011 al instanţei supreme - stabilindu-se că, ulterior intrării in vigoare a Legii 202/2010, conform art. 28 pct. 3 C. proc. pen. calea de atac exercitata este recursul si nu apelul.
Relativ la toate cele expuse Tribunalul Braşov - văzând vechiul principiu al aplicării imediate al normelor de procedură, dar şi interpretând „per a contrario" art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 - a calificat calea de atac exercitată de către inculpatul L.A. împotriva sentinţei penale 2298/2010 a Judecătoriei Braşov ca fiind recurs şi a declinat competenta in favoarea Curţii de Apel Braşov, instanţă competentă - conform art. 28 pct. 3 C. proc. pen. - să soluţioneze această cale de atac.
Deliberând asupra conflictului negativ de competent Înalta Curte îşi însuşeşte în totalitate argumentele de drept expuse în Decizia Tribunalului Braşov, care sunt în acelaşi sens cu jurisprudenţa Înaltei Curte în materia aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale Legii nr. 202/2011, şi apreciază că nu se impune reluarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
D I S P U N E
Stabileşte că, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 16182/197/2010 al Tribunalului Braşov privind pe inculpatul L.A., competenţa de soluţionare revine Curţii de apel Braşov, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 702/2011. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 723/2011. Penal → |
|---|
