ICCJ. Decizia nr. 1105/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1105/2012
Dosar nr.71621/3/2011
Şedinţa publică din 10 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3352 din 30 septembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 271/ A din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A casat, în parte Decizia atacată numai în ceea ce priveşte pe inculpatul C.V. sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 7 ani pedeapsa complementară, în pedepsele componente, după cum urmează:
- 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1361 din Legea nr. 295/2004.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
A redus pedeapsa complementară aplicată inculpatului C.V. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. de la 7 ani la 5 ani.
A contopit pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1361 din Legea nr. 295/2004, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.V., durata arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT şi de inculpaţii T.L., P.C., P.E., P.C.D., C.G., P.G.C. şi O.M.V. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul S.I.R.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata prevenţiei acestora, după cum urmează:
- T.L., de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011;
- P.C., de la 11 decembrie 2009 la 30 septembrie 2011;
- P.E., de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011;
- P.C.D., deduce prevenţia de 24 de ore din data de 14 octombrie 2009 şi arestul preventiv de la 22 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011;
- C.G., de la 14 octombrie 2009 la 30 septembrie 2011.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Împotriva acestei decizii, la 10 noiembrie 2011 condamnatul a formulat contestaţie în anulare, contestaţie înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 30 noiembrie 2011 din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale, ocazie cu care contestatorul a precizat că înţelege să conteste Decizia sus-menţionată invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 966/F din 30 noiembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, în baza art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen. a declinat competenţa şi a trimis contestaţia în anulare formulată de contestator, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform art. 391 C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii, fără citarea părţilor în situaţia în care constată că cererea e făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este nul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi că în susţinerea contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia în anulare şi dispune citarea părţilor.
Aşadar, fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare nu poate fi atacată decât în termenul prevăzut de lege, respectiv de art. 388 C. proc. pen., şi împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
În speţă, analizând actele dosarului şi raportând la dispoziţiile art. 388 pct. 1 C. proc. pen. constată că cererea de contestaţie în anulare a fost înregistrată la 3 noiembrie 2011, iar Decizia contestată este pronunţată la 30 septembrie 2011 în condiţiile în care contestatorul inculpat a fost prezent şi asistat de apărător ales.
Totodată, din încheierea de şedinţă din 29 septembrie 2011 rezultă că inculpatul C.V. a fost audiat de către instant, iar declaraţia sa a fost tehnoredactată şi ataşată la dosar.
Cum admisibilitatea în principiu este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor sus-arătate, cerinţe care în cauza de faţă nu sunt întrunite, se constată că cererea având ca obiect contestaţia în anulare apare ca inadmisibilă.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 391 C. proc. pen., constată că contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.V. împotriva deciziei penale nr. 3352 din 30 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2754/3/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1101/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
