ICCJ. Decizia nr. 1157/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1157/2012

Dosar nr.5592/85/2010

Şedinţa publică din 13 aprilie 2012

Deliberând asupra recursului penal de faţă.

Constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 109 din 26 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 5592/85/2010 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului P.A. din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

1. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului P.A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului P.A. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 6 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. s-a stabilit că pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere şi va respecta următoarele obligaţii:

a). să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu ;

b). să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e). să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice.

S-a încredinţat supravegherea respectării acestor obligaţii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite de instanţă duc la revocarea suspendării în condiţiile art. 86⁴ C. pen. şi executarea în întregime a pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-au suspendat şi pedepsele accesorii.

2) În baza art. 322 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.I., la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.R.I. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

3) În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.B.M., la o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.B.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului G.B.M. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

4) În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.S., la o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului G.S. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Spitalul Orăşenesc Agnita şi în consecinţă a fost obligat inculpatul P.A. să plătească:

- Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu suma de 459 lei sumă la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data stingerii datoriei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale inculpatului - parte vătămată C.R.I.;

Spitalului Orăşenesc Agnita suma de 100 lei reprezentând costul îngrijirilor medicale acordate numiţilor G.B. şi F.M.

S-a luat act că Serviciul de Ambulanţă Sibiu şi inculpatul - parte vătămată C.R.I. nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.A. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează:

- inculpatul P.A. 2000 de lei

- inculpatul C.R.I. 700 lei

- inculpaţii G.S. şi G.B.M. câte 500 lei fiecare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarea stare de fapt:

În seara zilei de 24 octombrie 2010 inculpaţii P.A. şi C.R.I. se aflau la barul din localitatea Stejărişu, jud. Sibiu, unde consumau băuturi alcoolice.

Cei doi inculpaţi se aflau deja sub influenţa băuturilor alcoolice, întrucât, anterior, în cursul aceleiaşi zile mai consumaseră alcool la locuinţa inculpatului C.R.I.

La un moment dat, inculpatul G.B.M. (aflat şi el în interiorul localului), fără un motiv întemeiat i-a aplicat un pumn inculpatului P.A., cei doi continuând să se lovească în interiorul barului.

La intervenţia barmanului, care a solicitat celor doi agresori să părăsească barul, conflictul nu a încetat, ci a continuat în stradă în faţa localului.

Aici, fraţii G.B.M. şi G.S. pe de o parte şi respectiv P.A. şi prietenul său C.R.I., pe de altă parte, s-au încăierat, cei patru inculpaţi constituiţi în două grupuri lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele şi adresându-şi trivialităţi.

Actele de agresiune s-au desfăşurat în prezenţa majorităţii clienţilor aflaţi în local, care au ieşit între timp în stradă pentru a vedea ce se întâmplă.

Pe parcursul altercaţiei, inculpatul P.A. a căzut şi aflat la pământ, acesta a scos din buzunarul hainei un obiect tăietor-înţepător tip cuter, obiect cu care a lovit la întâmplare, aplicând lovituri atât coinculpaţilor G.B.M., G.S. şi C.R.I., cât şi martorilor F.M., martor care încerca să-i despartă pe inculpaţi.

Actele de violenţă exercitate de inculpatul P.A. asupra coinculpatului C.R.I. s-au soldat cu plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept şi gambei stângi, în urma cărora coinculpatul C.R.I. a fost spitalizat, acordându-i-se îngrijiri medicale pentru salvarea vieţii.

Constatarea medico-legală efectuată asupra coinculpatului C.R.I. a concluzionat că acesta a suferit în noaptea de 24/25 octombrie 2010 leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător una dintre plăgile înjunghiate fiind penetrantă în hemitorace, leziunile necesitând 16-l8 zile de îngrijiri medicale, fără punerea vieţii victimei în primejdie.

Actele de agresiune reciproce exercitate de cei 4 inculpaţi, aşa cum au fost descrise, au tulburat în mod vădit liniştea publică, manifestările la care aceştia s-au dedat aducând atingere bunelor moravuri.

S-a arătat că cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de încăierare, este neîntemeiată, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultând cu certitudine că inculpatul P.A. este cel care l-a lovit cu corpul contondent pe care-l purta fără drept asupra sa pe coinculpatul C.R.I.

Astfel, s-a reţinut că faptele coinculpatului P.A., aşa cum au fost descrise constituie infracţiunile de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, fapte aflate în concurs real de infracţiuni.

Cu privire la infracţiunea de omor calificat în forma tentativei reţinută în sarcina acestuia inculpat s-a precizat că elementele constitutive ale acestei fapte sunt întrunite în cauză, contrar susţinerilor apărătorului inculpatului , întrucât din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, lovirea repetată la întâmplare cu obiectul tăietor înţepător, fiind o acţiune aptă de a produce moartea victimei.

Zona corpului în care a fost lovit coinculpatul C.R.I. (hemitorace), instrumentul folosit (corp tăietor-înţepător) şi intensitatea cu care a aplicat aceste lovituri sunt elemente care demonstrează că se putea produce rezultatul letal, aspect relevat de constatarea medico legală efectuată în cursul urmăririi penale.

Sub aspect intelectiv, deci, inculpatul a comis infracţiunea asupra coinculpatului C.R.I. cu intenţie indirectă, deoarece chiar dacă nu a urmărit producerea leziunilor descrise în actul medico-legal coinculpatului C.R.I., a acceptat şi prevăzut că prin lovire repetată cu un corp tăietor (chiar la întâmplare) se poate produce rezultatul socialmente periculos (moartea victimei).

Instanţa a reţinut însă în favoarea inculpatului P.A. circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi art. 73 lit. b) C. pen., constatând că acesta nu are antecedente penale şi a fost ca angajat apreciat la ultimul loc de muncă (Corpul Gardienilor Publici), conform înscrisului depus în cursul judecăţii.

De asemenea, s-a arătat că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite în stare de provocare, conflictul declanşându-se în momentul în care coinculpatul G.B.M. l-a lovit cu pumnul în interiorul barului pe P.A., faptă ce a produs o puternică tulburare inculpatului P., care a reacţionat la rândul său violent.

În privinţa inculpatului C.R.I., instanţa a apreciat de asemenea că vinovăţia acestuia a fost dovedită în cauză prin probele administrate.

Acest inculpat a susţinut că nu este vinovat, în sensul că nu a participat la încăierare, el intervenind doar pentru a-l ajuta pe inculpatul P., care era agresat de ceilalţi inculpaţi, însă declaraţiile martorilor F.M., F.I., F.P.C. (din cursul urmăririi penale), dar şi declaraţiile coinculpaţilor G.B.M. şi G.S. dovedesc faptul că acesta a participat activ, intenţionat, la încăierare, lovind şi el pe ceilalţi inculpaţi.

Este adevărat că acest inculpat a intervenit în sprijinul lui P.A., dar nu s-a limitat doar la a-l apăra pe P.A. sau a respinge acţiunile îndreptate împotriva acestuia, prin acţiunile descrise, inculpatul săvârşind infracţiunile de încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fapte aflate în concurs real.

Inculpaţii G.B.M. şi G.S., şi-au recunoscut vinovăţia, instanţa constatând că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient în constatarea vinovăţiei acestora.

Pentru aceste motive, şi ţinând seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a dispus condamnarea inculpaţilor P.A., C.R.I., G.B.M. şi G.S. la pedeapsa închisorii, apreciind ca scopul pedepsei poate fi realizat fără privare efectivă de libertate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpaţii P.A. şi C.I.R.

Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au invocat aspecte de nelegalitate a hotărârii, arătându-se că:

- instanţa a omis a se pronunţa asupra cererii privind judecarea conform art. 320¹ C. proc. pen. a inculpaţilor G.B.M. şi G.S., deşi prin încheierea din 16 februarie 2011 a luat act de declaraţiile acestora în acest sens

- s-a reţinut în mod greşit circumstanţa atenuantă sub forma stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 321 C. pen. şi de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991, practica judiciară fiind constantă în a exclude starea de provocare în cazul acestor infracţiuni, deoarece riposta nu poate fi îndreptată decât împotriva autorului actului provocator, iar inculpatul nu a lezat valori care privesc persoana provocatorului, ci o sferă de valori sociale mult mai largă,

- nu s-a reţinut art. 320¹ C. proc. pen. inculpaţilor G.B.M. şi G.S. pentru infracţiunea prev. de art. 321 C. pen., aplicând o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege,

- nu s-au redus proporţional cheltuielile de spitalizare acordate Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, deşi s-a reţinut scuza provocării,

- în mod greşit s-au acordat cheltuieli pentru îngrijiri medicale faţă de F.M. care avea doar calitatea de martor în cauză,

- s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.A. de la data rămânerii definitive a sentinţei, contrar dispoziţiilor Legii nr. 76/2008 care prevăd că această prelevare se realizează la eliberarea din penitenciar.

La termenul din 20 septembrie 2011 reprezentanta Ministerului Public a precizat că mai susţine ultimul motiv de apel, întrucât se procedează la prelevarea de probe biologice în cazul aplicării unei pedepse în regim de detenţie chiar dacă aceasta a fost suspendată condiţionat.

Prin apelul formulat inculpatul P.A. a solicitat următoarele.

- schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

- achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de omor calificat sub formă tentativei şi infracţiunea prev. de art. 1¹ din Legea nr. 61/1991.

În motivarea apelului se arată că din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească rezultă că fapta petrecută în seara de 24 octombrie 2010 este o încăierare, existând caracterul colectiv, respectiv cele 2 tabere, pe de o parte inculpaţii P.A. şi C.R. şi numitul F.M., iar pe de altă parte fraţii G.B.M. şi G.S. şi F.I.

Raportat la declaraţiile martorilor şi la concluziile medicului legist în sensul că viaţa lui C.R.I. nu a fost pusă în pericol, fapta petrecută întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare pentru toţi inculpaţii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat sub forma tentativei, s-a arătat că lipseşte latura subiectivă a acesteia, întrucât inculpatul a fost provocat de către inculpaţii G., care l-au lovit cu pumnul în interiorul barului, aceştia continuând acţiunile violente şi în exteriorul localului unde au continuat să îl lovească inclusiv cu picioarele în timp ce se afla căzut la pământ. în acest context, fiind evidentă starea de provocare ce i-a produs o puternică tulburare, în timp ce se afla căzut la pământ a scos din buzunarul hainei un cutter, obiect cu care a lovit la întâmplare şi cu intensitate redusă, din poziţia întins la pământ doar cu intenţia de a se apăra de agresori şi pentru a-i determina să înceteze.

De asemenea, s-a arătat că obiectul folosit de inculpat, prin forma şi destinaţia sa, nu este unul menit să producă leziuni vitale sau să provoace decesul.

Referitor la raporturile dintre victimă şi agresor, inculpatul P. a precizat că este prieten cu inculpatul-parte vătămată C.R.I., care s-a aflat la locul conflictului tocmai pentru a-l scăpa de violenţele exercitate asupra sa, momente din care, din eroare inculpatul P. l-a atins pe C.R. cu respectivul cutter.

În ceea ce priveşte infracţiunea de port fără drept a cuţitului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, deoarece obiectul deţinut, respectiv cutterul, nu este un obiect apt să pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

Inculpatul C.R.I., prin motivele scrise de apel, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că motivarea instanţei de fond este total greşită şi lacunară, aceasta neţinând cont de declaraţiile tuturor părţilor implicate în acest dosar, precum nici de declaraţiile date de cei 8 martori audiaţi în cursul judecăţii, respectiv F.M., G.M., B.R., F.I., F.A., F.V., F.G.I. şi G.V.

Aceste declaraţii probează lipsa de vinovăţie a inculpatului C.R.I., respectiv faptul că acesta nu a luat parte la incident, nu a lovit pe niciunul dintre ceilalţi coinculpaţi, singura sa intenţie fiind aceea de a-i despărţi pe cei trei implicaţi în încăierare, inculpaţii P.A., G.B.M. şi G.S. Mai mult decât atât, ca urmare a încercării sale de a aplana conflictul, inculpatul C. a fost înjunghiat, suferind leziuni vindecabile în 16-l8 zile de îngrijiri medicale.

Prin Decizia penală nr. 117 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A. din infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen. în infracţiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

S-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 109/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu pe care a desfiinţat-o în parte şi procedând la o nouă judecată:

S-au înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. reţinute în favoarea inculpatului P.A. pentru infracţiunea de port fără drept a unui cuţit prev. de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi pentru infracţiunea de ultraj contra bunurilor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

S-au menţinut pedepsele aplicate pentru aceste infracţiuni aceluiaşi inculpat.

S-au aplicat dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. faţă de inculpaţii: G.B.M. şi G.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi ultraj prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

S-au descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor G.B.M. şi G.S. în pedepsele componente de o lună şi 6 luni închisoare.

S-au majorat pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) de la 6 luni la 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.,s-au contopit pedepsele de o lună închisoare şi 8 luni închisoare stabilite pentru fiecare dintre inculpaţi în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpaţii G.B.M. şi G.S. să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

S-au menţinut dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpaţilor G.B.M. şi G.S. şi majorează termenul de încercare pentru fiecare de la 2 ani şi 6 luni la 2 ani şi 8 luni.

S-au redus cheltuielile de spitalizare la care a fost obligat inculpatul P.A. către Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, de la suma de 459 lei la suma de 367,2 lei corespunzător unui procent de 80% culpă reţinută în sarcina inculpatului P.A.

S-a înlăturat obligarea inculpatului P. de la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Orăşenesc Agnita pentru martorul F.M. în sumă de 50 lei.

S-a respins apelul formulat de inculpatul C.R.I. S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul P.A. sunt în parte fondate, iar apelul declarat de către inculpatul C.I.R. este nefondat pentru următoarele motive:

Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor P.A., C.R.I., G.B.M. şi G.S., procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 24 octombrie 2010 şi planşele fotografice conţinând aspectele fixate cu această ocazie, declaraţiile martorilor F.P.C., U.M., F.M., F.M., G.M., B.R., F.I., G.M., F.L.S. şi raportul de constatare medico-legală nr. 531/II/a/87 întocmit la 28 octombrie 2010 de către Serviciul de Medicină Legală Sibiu, rezultă următoarea stare de fapt.

În data de 24 octombrie 2010 inculpaţii P.A. şi C.I.R. au consumat băuturi alcoolice la locuinţa acestuia din urmă, după care s-au deplasat împreună la barul din satul Stejărişu, bar în care se aflau, printre alte persoane şi inculpaţii G.B.M. şi G.S.

La un moment dat, în jurul orelor 22,00, în incinta barului a avut loc un incident între inculpaţii P.A. şi numitul F.I., cei doi împingându-se reciproc şi adresându-şi cuvinte triviale, moment în care a intervenit inculpatul G.B.S. şi l-a lovit pe inculpatul P.A., care, la rândul său l-a lovit pe acesta.

La intervenţia numitului F.P.C., care le-a cerut să părăsească barul, inculpaţii şi alte persoane au ieşit afară în stradă unde conflictul nu s-a aplanat, inculpatul P.A. continuând cearta cu inculpaţii G.B. şi G.S., cearta urmată de lovituri pe care şi le-au aplicat reciproc cei trei, după care au intervenit şi inculpatul C.R.I. şi numitul F.L., toţi îmbrâncindu-se şi lovindu-se.

Astfel, timp de mai multe minute, în prezenţa mai multor persoane, inculpaţii, constituiţi în două grupuri, şi-au adresat cuvinte jignitoare, s-au îmbrâncit şi s-au lovit reciproc cu pumnii şi cu picioarele.

În aceste împrejurări, inculpatul P.A. a tăiat cu un cuţit pe numitul F.M., care a încercat să intervină şi să-i despartă, şi apoi pe inculpatul C.R.I.

Acesta din urmă a fost tăiat de mai multe ori, suferind leziuni traumatice în zone vitale, respectiv la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept, precum şi la nivelul gambei stângi.

Prin toate aceste acţiuni ale inculpaţilor, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, constând atât în proferarea de injurii, cât şi în comportamentul violent manifestat în stradă, în prezenţa unui număr mare de persoane, s-a adus atingere bunelor moravuri şi s-a tulburat liniştea publică, prin crearea unei stări de nesiguranţă, dar şi de nemulţumire faţă de persoanele prezente la acest incident.

Inculpaţii G.B.M. şi G.S. au recunoscut săvârşirea faptelor încă din cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei au solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Inculpaţii P.A. şi C.I.R. neagă săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de către prima instanţă, primul susţinând că în speţă a fost vorba de o simplă încăierare la care a participat în urma provocării sale de către fraţii G., iar al doilea că a intervenit în conflictul iscat doar ca să-i despartă pe ceilalţi.

Apărarea celor doi inculpaţi s-a întemeiat în principal pe faptul că în cursul cercetării judecătoreşti unii dintre martori au adus completări faţă de declaraţiile date procurorului, precizând fie că inculpatul C. nu a participat la încăierare, respectiv că nu l-au văzut să lovească pe cineva (martorii F.M., G.M., B.R., F.I., F.A.), fie că nu l-au văzut să intervină în conflictul dintre P.A. şi fraţii G. (martor F.V.) deşi toţi declară că l-au auzit pe acesta strigând că este tăiat în zona plămânilor sau l-au văzut tăiat. De asemenea, prin declaraţia dată la termenul din 13 aprilie 2011 martorul F.G.I. afirmă că doar fraţii G. au agresat pe inculpatul P., că nu a văzut pe acesta să lovească pe cei doi, nu a văzut pe inculpatul C. să intervină în conflict şi nu l-a auzit să spună că este tăiat, martorul susţinând astfel că a văzut doar agresiunile exercitate de inculpaţii G. În acelaşi sens a declarat şi martora G.M. la termenul din 18 mai 2011 care susţine că inculpatul C. nu a intervenit în conflict, dar a văzut că acesta era tăiat, fără să precizeze în ce împrejurări s-a întâmplat acest lucru.

Toate aceste declaraţii date în faţa instanţei de judecată au atestat în mare parte ceea ce nu au văzut martorii, respectiv nu au văzut că inculpatul C. a participat la încăierare, conflict sau a lovit pe cineva, unii nu au văzut nici pe inculpatul P. să lovească pe cineva şi nici să poarte un cuţit cu care să fi tăiat pe cineva.

Cu toate acestea, în cursul urmăririi penale, atât martorii F.M., G.M., B.R., F.I., cât şi martora F.M. au relatat în mod detaliat incidentul, susţinând printre altele că au văzut pe inculpatul C. când a intrat şi el şi s-a îmbrâncit cu cei care se băteau - martorul F.M., au văzut pe toţi ( inclusiv pe inculpatul C.) că se împingeau, se loveau-martorul G.M., au văzut 6-7 tineri care se certau se îmbrânceau şi se loveau, printre aceştia fiind şi inculpaţii C. şi P.- martorul B.R. şi au văzut că, inculpatul C. a sărit şi el asupra lui G.B. - martorul F.I.

Totodată, martora G.M. a precizat prin declaraţia olografă dată în cursul urmăririi penale că s-a creat învălmăşeală şi nu a mai văzut cine pe cine a lovit, dar poate preciza că nici inculpatul P., nici inculpatul C. nici fraţii F. nu au lovit pe nimeni dar că l-a văzut pe inculpatul C. intervenind în scandal.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza dispoziţiei legale mai sus menţionate evidenţiază următoarele aspecte deosebit de importante în cauză, şi anume:

- faptul că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti;

- faptul că probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti;

- faptul că scopul probelor, astfel cum este evidenţiat de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal - respectiv aflarea adevărului.

În cauză, prima instanţă, chiar dacă nu a analizat în concret toate aceste declaraţii date de martorii menţionaţi şi nu le-a înlăturat pe cele contradictorii, a considerat, în mod corect că declaraţiile date în cursul urmăririi penale de martorii F.M., F.I. şi F.P.C. şi cele ale inculpaţilor G.B.M. şi G.S. dovedesc participarea inculpatului C.I.R. la încăierare.

Totodată, Curtea de Apel a considerat că în mod justificat tribunalul a reţinut existenţa infracţiunilor pentru săvârşirea cărora s-a dispus trimiterea în judecată a celor 4 inculpaţi, înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală, cum se cere în apărarea inculpaţilor, pentru considerentul că în faza de cercetare judecătorească martorii nu au mai menţinut ce au relatat iniţial, fiind neîntemeiată.

Este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanţei de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În cauza de faţă, declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală, într-un moment foarte apropiat de producerea faptelor şi în care s-a relatat de către aceştia, cu lux de amănunte, evenimentul la care au asistat, se coroborează atât cu cele ale coinculpaţilor G., cât şi cu cele ale martorilor F.M. şi F.P.C. şi cu raportul de constatare medico-legală, or cele date după scurgerea unui interval de timp de 6 luni şi în care aceştia nu mai ştiu să fi văzut mai văzut aspectele relatate fidel în primele declaraţii, apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaţilor, în contextul în care aceşti martori nu au oferit nicio justificare credibilă cu privire la contradicţiile existente între afirmaţiile lor.

Faţă de toate aspectele evidenţiate mai sus, întrucât în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, instanţa de apel a constatat că declaraţiile martorilor făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză, urmând a le înlătura în parte pe cele date în cursul judecăţii.

Referitor la invocarea de către inculpatul apelant P.A. a lipsei elementelor constitutive ale infracţiunilor de omor calificat sub forma tentativei şi port fără drept a unui cuţit, precum şi referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., Curtea de apel reţine că aceste apărări nu sunt întemeiate, ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză reliefând existenţa infracţiunilor reţinute de către prima instanţă şi săvârşirea acestora cu vinovăţie de către inculpat.

Astfel, sub aspectul laturii subiective, în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. infractorul acţionează cu intenţia de ucidere şi prin urmare, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a participa la un conflict între două grupuri soldat şi cu vătămarea unuia dintre participanţi.

Fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor, fiind relevată intenţia de ucidere, chiar dacă a fost săvârşită în contextul unui conflict între agresor şi o altă persoană decât victima, întrucât inculpatul era înarmat cu un obiect apt de a produce moartea (cuţit), cu care a aplicat mai multe lovituri ce au vizat o zone anatomice vitale (respectiv la nivelul hemitoracelui drept, hipocondrului drept), lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut consecinţe grave (plagă penetrantă în zona hemitoracelui drept). Faptul că inculpatul P. şi victima C. erau prieteni nu are relevanţă în prezenta speţă, deoarece, chiar dacă inculpatul P. nu a avut intenţia de a îndrepta acţiunea sa de lovire cu cuţitul împotriva acestuia, în doctrina şi practica judiciară s-a stabilit că infracţiunea de omor sub forma tentativei este incriminată şi se pedepseşte şi în cazul formei deviate (aberratio ictus), întrucât legea penală apără în mod nedeterminat valorile sociale, în speţă, viaţa oricărei persoane.

Este adevărat că inculpatul P. a participat la încăierarea produsă, însă în acest context, cu intenţie a folosit acel cuţit pe care l-a îndreptat împotriva mai multor persoane, tăindu-l astfel şi pe coinculpatul C. şi, ca atare, este justificată reţinerea de către prima instanţă a faptului că inculpatul P. a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, deoarece a acceptat şi prevăzut că prin lovire repetată cu un corp tăietor, chiar la întâmplare, se poate produce rezultatul socialmente periculos, moartea unei persoane.

Pe cale de consecinţă, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A. din infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

Curtea de apel a constatat însă că în mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului P.A. dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. în ceea ce priveşte această infracţiune, întrucât acţiunea inculpatului G.B.S. constituie o activitate de provocare care a determinat o stare puternică de emoţie inculpatului P., sub stăpânirea căreia a săvârşit tentativa la infracţiunea de omor, chiar dacă actul de violenţă s-a îndreptat împotriva altei persoane decât cea care a declanşat provocarea, având în vedere şi cele reţinute mai sus cu privire la infracţiunea deviată.

Pe de altă parte, circumstanţa atenuantă legală a provocării nu a putut fi reţinută în cazul celorlalte două infracţiuni, prev. de art. 321 C. pen. şi de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991, întrucât provocarea presupune reacţia la o acţiune de violenţă, de atingere gravă a demnităţii persoanei sau altă acţiune ilicită gravă săvârşită de persoana vătămată, reacţie care este îndreptată împotriva provocatorului sau, eventual împotriva altei persoane şi nu împotriva altor valori sociale precum liniştea publică şi climatul de convieţuire paşnică, de securitate şi încredere reciprocă.

Prin urmare, a fost înlăturată această circumstanţă, iar, procedând la propria individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, raportat la dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, la împrejurările de comitere a faptelor, dar şi la persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea pedepselor aplicate inculpatului, urmând a fi menţinute cele stabilite de prima instanţă.

În ceea ce priveşte existenţa infracţiunii prev.de art. 1¹ pct. 1, s-a constatat că susţinerile inculpatului P. în sensul că nu a avut asupra sa decât un „cutter" pe care îl avea din întâmplare în ziua respectivă în buzunarul hanoracului dar cu care însă nu ştie ce s-a întâmplat, sunt infirmate de declaraţiile date de martorii oculari la incident şi de leziunile descrise în raportul de constatare medico-legală şi de concluziile medicului legist în sensul că aceste leziuni au fost provocate de lovirea repetată cu un corp tăietor-înţepător.

Referitor la apărările formulate de inculpatul apelant C.R.I., Curtea de apel a constatat de asemenea că acestea sunt neîntemeiate întrucât, starea de fapt expusă anterior şi probele reţinute ca fiind pertinente şi concludente în cauză confirmă că şi acest inculpat s-a îmbrâncit şi s-a lovit cu celelalte persoane implicate, participând efectiv la încăierare.

Instanţa de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 322 alin. (4) C. pen., întrucât participarea la încăierare există şi în cazul în care o persoană este antrenată în acea încăierare şi a săvârşit acte de violenţă în aglomerarea de persoane angajate în conflict, precum şi în cazul în care participantul, după ce s-a lăsat antrenat în încăierare,acţionează cu intenţia de a participa la încăierare şi se integrează în schimbul de violenţe care are loc.

Or, din probele administrate în cauză a rezultat participarea inculpatului C.R.I. la încăierare, martorii oculari şi ceilalţi inculpaţi susţinând că şi acesta a exercitat acte de violenţă, chiar dacă în aceste împrejurări a fost victima unei tentative de omor.

Art. 322 C. pen. incriminează sub denumirea de încăierare participarea la o încăierare între mai multe persoane şi prin urmare această infracţiune presupune un complex de acte de violenţă,de îmbrânceli şi loviri reciproce aplicate la întâmplare,implicând o aglomerare de persoane, care sub imperiul surescitării săvârşesc acte de violenţă unele împotriva altora.

De asemenea, conflictul dintre cele două grupuri a izbucnit spontan, grupul inculpatului G.B. fiind cel care a iniţiat incidentul, prin faptul că l-a lovit pe inculpatul P.A., ceilalţi participanţi intervenind şi ei apoi în conflict.

Faptul că în cauză s-a produs o încăierare în cadrul căreia toate părţile s-au lovit reciproc rezultă şi din aceea că şi părţile din ambele grupuri au suferit leziuni corporale.

S-a constatat de asemenea că în cauză este dovedită vinovăţia inculpaţilor P.A., C.I.R., G.B. şi G.S. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Astfel, potrivit acestui text de lege, constituie infracţiune fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, ori se tulbură în alt mod liniştea publică.

Textul mai sus amintit prevede trei cerinţe esenţiale alternative şi anume aceea ca fapta constând în acte, gesturi, cuvinte, expresii să aducă atingere bunelor moravuri, a doua ca prin această faptă să se producă scandal public(indignare,revoltă provocată de o asemenea faptă) şi, în fine, actele, gesturile,cuvintele, expresiile să tulbure în alt mod liniştea publică.

În cauza de faţă instanţa a constatat că este dovedită existenţa ultimei cerinţe sine qua non, acestea desprinzându-se din ansamblul declaraţiilor date de martorii oculari, indiferent de modul de exprimare al acestora. Astfel, martorii au relatat fie că i-a deranjat atitudinea inculpatului, fie că şi alte persoane au plecat din bar, speriaţi de ceea ce s-a întâmplat, fie că manifestările celor implicaţi au stârnit temere şi nelinişte, fie că au plecat din bar pentru că i-a deranjat scandalul.

Pentru toate aceste considerente Curtea de apel a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., prin aceea că adresarea de injurii şi aplicarea de lovituri reciproce, mai întâi în incinta barului şi apoi afară în stradă, în prezenţa mai multor persoane, precum şi gălăgia provocată de inculpaţi au provocat scandal şi, au tulburat liniştea publică,respectiv acel climat necesar desfăşurării normale a vieţii sociale,în care relaţiile dintre oameni se desfăşoară paşnic, climat care a fost tulburat,deranjat prin atitudinea avută de inculpaţi pe terasa respectivă, inclusiv prin lovirea cu intenţie a mai multor persoane cu cuţitul şi deci săvârşirea unor alte infracţiuni.

De asemenea, actele inculpaţilor au fost săvârşită în public,încadrându-se în dispoziţiile art. 152 C. pen.

Fiind dovedită existenţa faptelor şi săvârşirea acestora cu vinovăţie de către inculpaţi, Curtea de Apel a constatat că în mod corect tribunalul a dispus condamnarea inculpaţilor din prezenta cauză conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor G.S. şi G.B.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., Curtea constată că acestea sunt nelegale, atât raportat la omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 320¹alin. (7) şi în cazul acestor infracţiuni cât şi raportat la minimul special prevăzut de lege, în urma reducerii acestuia cu o treime - respectiv închisoarea de 8 luni - în contextul în care nu au fost reţinute în sarcina acestora alte cauze de atenuare.

Curtea nu a împărtăşit însă critica Parchetului în sensul nelegalităţii încheierii din 16 februarie 2011 prin care Tribunalul a omis să se pronunţe cu privire la admiterea cererii inculpaţilor privind judecarea acestora conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., întrucât în încheierea amintită s-a luat act de declaraţiile inculpaţilor care doresc ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, reţinându-se că nu este oportună disjungerea cauzei, urmând ca la finalizarea judecării să pronunţe o hotărâre, în situaţia în care se va dovedi vinovăţia celor doi inculpaţi, aceştia să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Ca atare, faptul că în încheiere nu s-a menţionat expres că se respinge cererea acestora, nu echivalează cu omisiunea pronunţării asupra acestui aspect.

Pe de altă parte, prin această omisiune nu s-a produs nicio vătămare inculpaţilor G., vătămare care ar fi necesitat refacerea încheierii menţionate.

De asemenea, exceptând aspectele de nelegalitate mai sus amintite, Curtea a constatat că în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor din prezenta cauză, prima instanţă a dat eficienţă deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite gradului de pericol social ridicat al acestora, precum şi persoanei inculpaţilor.

Curtea de apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, a considerat că în contextul cauzei nu se justifică nici diminuarea pedepselor şi nici reţinerea de circumstanţe atenuante, raportat şi la atitudine nesinceră a inculpaţilor P. şi C. şi astfel aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus nu ar fi de natură a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prev. de art. 52 C. pen., pedepsele stabilite de prima instanţă fiind apte să asigure reeducarea inculpaţilor, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Curtea de Apel a mai constatat că este întemeiat motivul de apel privind omisiunea reducerii cheltuielilor de spitalizare, având în vedere faptul că, în rezolvarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, instanţa care reţine existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., în aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. şi ale art. 998 - 999 C. civ., trebuie să stabilească proporţia culpelor autorului şi a victimei şi să dispună obligarea autorului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, în raport cu întinderea culpei autorului.

Ca atare şi în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, cauzat prin culpa comună a autorului şi a victimei, se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea autorului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, având în vedere şi dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care, stabilind că persoanele răspund „potrivit legii" şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, nu derogă de la principiul enunţat.

În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut că inculpatul P.A. a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor calificat în stare de provocare, reţinându-se pe cale de consecinţă prevederile art. 73 lit. b) C. pen., iar reţinerea circumstanţei legale atenuante a provocării are consecinţe directe asupra rezolvării acţiunii civile alăturate acţiunii penale.

Faţă de acestea s-a reţinut, în raport cu probele cauzei, cu împrejurările de săvârşire a faptei şi cu urmarea produsă de fapta inculpatului , o culpă a acestuia în proporţie de 80% şi astfel cheltuielile de spitalizare vor fi reduse corespunzător, inculpatul urmând a fi obligat la despăgubiri către unitatea sanitară în raport de culpa sa.

În ceea ce priveşte obligarea inculpatului P.A. la plata către spitalul orăşenesc a costului îngrijirilor medicale acordate numitului F.M., Curtea a reţinut că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu este întemeiat, atâta timp cât inculpatul P.A. nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de încăierare şi astfel împotriva acestuia nu se putea exercita o acţiune civilă care nu este alăturată celei penale.

Chiar dacă din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul P. ar fi tăiat cu cuţitul şi pe numitul F.M., care de altfel a fost participant la încăierare, instanţa nu a fost sesizată cu privire la această faptă şi astfel este inadmisibilă acţiunea civilă formulată pentru cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate numitului F.M., neexistând legătură de cauzalitate între infracţiunile prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi vătămările suferite de acesta.

Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 109/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, care a fost desfiinţată în parte în raport de considerentele arătate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.R.I. care a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt întrucât situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi preluată de instanţa de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în cauză,nu rezultă în nici un mod vinovăţia sa şi a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat a art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte analizând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate,apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în cauză şi nu rezultă în nici un mod vinovăţia sa, sau datele reţinute cu privire la fapta sau nu sunt conforme cu realitatea de asemenea Înalta Curte apreciază că nu-şi găsesc aplicabilitatea.

Nu poate fi vorba despre incidenţa acestui caz de casare,întrucât faptele constatate de către instanţa de fond şi confirmate de instanţa de apel nu sunt neconforme cu realitatea sau contrare legii dimpotrivă ele sunt relevate de întreg probatoriul administrat în cauză care infirmă apărările inculpatului,apărări care sunt trunchiate,extrase din context şi folosite în apărare în mod subiectiv. Apărarea inculpatului potrivit căreia intenţia sa a fost nu aceea de a comite infracţiunile cu privire la care a fost condamnat şi că nu este vinovat, în sensul că nu a participat la încăierare, el intervenind doar pentru a-l ajuta pe inculpatul P., care era agresat de ceilalţi inculpaţi este infirmată de probele administrate în cauză care dovedesc fără echivoc vinovăţia acestuia.

Declaraţiile martorilor F.M., F.I., F.P.C. (din cursul urmăririi penale), dar şi declaraţiile coinculpaţilor G.B.M. şi G.S. dovedesc în opinia instanţei, faptul că acesta a participat activ, intenţionat, la încăierare, lovind şi el pe ceilalţi inculpaţi.

Este adevărat că acest inculpat a intervenit în sprijinul lui P.A., dar nu s-a limitat doar la a-l apăra pe P.A. sau să respingă acţiunile îndreptate împotriva acestuia, prin acţiunile descrise de ambele instanţe şi probate neechivoc inculpatul C.R.I. a săvârşit infracţiunile de încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fapte aflate în concurs real cu privire la care corect s-a dispus condamnarea sa.

Actele dosarului relevă şi susţin vinovăţia inculpatului aşa încât nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt ,deoarece acest motiv se sprijină, în esenţă, pe contrarietatea evidentă şi necontroversată între ceea ce spune prin actele lui dosarul şi ceea ce spune prin hotărârea sa instanţa,ori aceste aspecte nu se regăsesc în hotărârea atacată.

Recurentul, prin apărător, nu a arătat aşa cum cere textul de lege invocat de acesta ca şi motiv de recurs care este piesa dosarului ce a determinat eroarea gravă de fapt ori care sunt argumentele care susţin contrariul a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, aşa încât Înalta Curte apreciază ca netemeinice susţinerile acestuia şi făcute în scopul de a înlătura răspunderea penală.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat de inculpat nu-şi găseşte incidenţa, hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.I. împotriva deciziei penale nr. 117 din 20 septembrie 2011a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1034/2012. Penal. Lovirile sau vătămările...		ICCJ. Decizia nr. 1196/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1157/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1157/2012. Penal