ICCJ. Decizia nr. 1159/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1159/2012
Dosar nr. 14445/63/2010
Şedinţa publică din 13 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 501 din 21 decembrie 2010 Tribunalul Dolj a respins cererea de schimbare încadrare juridică din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani stabilit de instanţă, în total 3 ani şi 6 luni.
În baza art. 863 C. pen., inculpatul a fost obligat pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere;
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj la datele stabilite conform programului de supraveghere;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 C. pen.
S-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. pe care o va suspenda conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (3) lit. b) C. pr. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 28 septembrie 2010, la zi şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă acesta nu este arestat sau reţinut în alte cauze.
S-au anulat adeverinţele falsificate de către inculpate.
A fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 22 septembrie 2010, denunţătorul T.G. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu faptul că, în calitatea sa de secretar al Primăriei A. judeţul Dolj, inculpatul B.I. a eliberat la mai mulţi cetăţeni din comună adeverinţe doveditoare a perioadei lucrate în cadru fostului C.A.P., adeverinţe falsificate prin înscrierea în cuprinsul acestora a unor date nereale. În schimbul acestor adeverinţe, beneficiarii remiteau inculpatului diverse sume de bani, iar ulterior foloseau adeverinţele la Casa Judeţeană de Pensii Dolj, pentru obţinerea dreptului de pensie.
La data de 27 septembrie 2010, în declaraţia data la parchet, a menţinut aspectele formulate în denunţ şi a precizat că i-a solicitat inculpatului eliberarea unor adeverinţe referitoare la activitatea desfăşurată de el, de soţia sa T.C., de socrul său G.M. şi de cumnatul său G.C., în cadrul fostei C.A.P. adeverinţele fiindu-le necesare pentru Casa Judeţeană de Pensii Dolj.
A mai arătat că în discuţiile avute cu inculpatul, acesta nu a avansat nici o sumă de bani ce ar trebui să o primească de la denunţător, însă acesta din urmă i-a spus că are cunoştinţă de faptul că o astfel de adeverinţă, se plăteşte cu 200-300 euro.
Denunţătorul a mai susţinut că, în dimineaţa acelei zile i-a înmânat inculpatului carnetul său de muncă, precum şi o copie a carnetului de muncă al soţiei sale, în vederea eliberării adeverinţelor şi că i-a cerut ca pe acele adeverinţe să consemneze cum că cei doi ar fi lucrat la fostul C.A.P. minim 5 ani, spunându-i că în momentul în care va veni să ia adeverinţele îi va da şi banii cuveniţi.
În baza depoziţiei denunţătorului, prin Ordonanţa din 27 septembrie 2010, a fost autorizată în temeiul art. 91 alin. (2) din C. proc. pen. - interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunţător şi inculpat pentru o perioadă de 48 ore, de la data de 27 septembrie 2010, orele 14.00, până la data de 29 septembrie 2010, orele 14.00.
În data de 28 septembrie 2010 în jurul orelor 08.30, denunţătorul s-a prezentat la sediul Primăriei com. A., l-a întâlnit pe inculpat în biroul său şi l-a întrebat dacă i-a întocmit adeverinţele solicitate. Inculpatul i-a spus că nu a întocmit încă adeverinţele, însă va face acest lucru până în jurul orelor 13.00, cerându-i denunţătorului să revină la acea oră.
În cursul aceleiaşi convorbiri, inculpatul a discutat cu denunţătorul aspecte referitoare la vechimea în activitatea de lucrător C.A.P. ce urmează să fie înscrise în adeverinţele eliberate în favoarea denunţătorului, soţiei sale şi a socrului său nici nu i-a spus inculpatului că până la momentul eliberării adeverinţelor va face rost şi de bani, urmând a se deplasa la Craiova pentru a scoate de la bancă banii trimişi de soţia sa din străinătate, inculpatul răspunzându-i că: „lasă bă că vedem atunci"
Inculpatul i-a cerut denunţătorului să aducă cartea de identitate a socrului său G.M. pentru a putea întocmi adeverinţa şi pentru acesta.
În jurul orelor 13.00, denunţătorul a revenit la sediul Primăriei comunei A., l-a aşteptat pe inculpat care era în şedinţa de consiliu local, iar în jurul orelor 14.40, când inculpatul a ieşit din clădire, a fost acostat de către denunţător care l-a întrebat despre adeverinţe. Inculpatul i-a spus că adeverinţele au fost întocmite, însă nu sunt semnate şi ştampilate de către primar. I-a comunicat denunţătorului că va merge din nou în clădirea unde se desfăşurase şedinţa de consiliu şi îi va cere viceprimarului să vină să semneze şi să ştampileze cele trei adeverinţe.
În scurt timp, inculpatul a revenit în sediul clădirii primăriei împreună cu viceprimarul P.l. iar acesta din urmă a semnat şi ştampilat cele trei adeverinţe întocmite de inculpat pe numele T.G., T.C. şi G.M., adeverinţe falsificate prin înscrierea în conţinutul acestora a unor aspecte necorespunzătoare realităţii.
După ce a primit adeverinţele de la viceprimar, denunţătorul s-a deplasat în biroul inculpatului şi i-a înmânat acestuia suma de 1000 euro potrivit înţelegerii anterioare.
Inculpatul constatând că suma dată de denunţător este prea mare a intenţionat să-i restituie acestuia o parte din ea (300 euro), însă a fost refuzat de către denunţător (în acest sens, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental).
Inculpatul recunoaşte falsificarea celor trei adeverinţe, însă susţine că nu a stabilit cu denunţătorul ca în schimbul acestora să primească vreo sumă de bani. A mai declarat că nu a pretins vreo sumă de bani de la denunţător, iar în privinţa sumei de bani găsită în buzunarul său, a precizat că aceasta i-a fost băgată în buzunar de către denunţător care, după acest gest, a părăsit în grabă biroul său.
Înregistrarea audio-video efectuată în baza autorizaţiei, infirmă apărarea inculpatului în sensul că acesta a intenţionat să-i restituie denunţătorului nu întreaga sumă de bani, ci o parte din aceasta, apreciind că suma primită este prea mare pentru adeverinţele eliberate, iar pe de altă parte aspect negat de denunţător) şi că ulterior acesta ar fi părăsit imediat în fugă biroul - este infirmată de înregistrarea audio-video din care rezultă că după terminarea discuţiei referitoare la bani, cei doi au mai purtat discuţii atât în biroul inculpatului cât şi pe holul primăriei iar inculpatul nu a mai făcut nici un gest prin a încerca să restituie vreo sumă de bani denunţătorului.
Prin adresa cu nr. 5222 din 14 octombrie 2010, Primăria comunei A. a comunicat faptul că numitul G.M. a efectuat norme de muncă la fostul C.A.P. timp de 5 ani (şi nu 10 aşa cum a înscris inculpatul în adresa cu nr. 4994 din 28 septembrie 2010) iar numiţii T.G. şi T.C. nu figurează în registrele de evidenţa cu norme de munca la fostul C.A.P.
În apărarea inculpatului s-a invocat aspectul provocării sale de către denunţător, în sensul că denunţătorul a insistat ca inculpatul să primească banii în momentul primirii adeverinţelor falsificate, iar inculpatul a refuzat să primească aceşti bani.
Din înregistrarea audio-video a rezultat faptul că inculpatul nu a refuzat ferm banii oferiţi de către denunţător ci doar a insistat pe lângă acesta să ia înapoi o parte din suma oferită (300 euro), apreciind că suma primită este prea mare pentru cele 3 adeverinţe falsificate.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei şi avută în vedere şi de tribunal a fost dovedită cu denunţul formulat de T.G., proces-verbal de surprindere în flagrant, planşe foto, înregistrări audio-video, transcrierea convorbirilor purtate în mediul ambiental, adeverinţele întocmite în fals, declaraţiile denunţătorului, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat inculpatul B.I. a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa solicitând ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Constatând vinovăţia inculpatului sub aspectul faptelor reţinute în sarcina sa, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ca modalitate de executare a pedepsei, instanţa de fond a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apreciind că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi extins şi fără executarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul B.I.
În apelul Parchetului a fost criticată sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate motivându-se că faptele inculpatului constând în eliberarea a 3 adeverinţe doveditoare a perioadei lucrate în cadrul fostului C.A.P., acte falsificate prin înscrierea în cuprinsul acestora a unor date nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind necesară şi raportarea la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 78/2000, astfel că se impunea schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Totodată, au fost invocate de parchet critici de netemeinicie privind individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, solicitându-se majorarea pedepselor şi înlăturarea dispoziţiilor art. 861, 863, 864 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, motivându-se că modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenţie este singura în măsură să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., raportat la gravitatea faptelor comise.
În apelul declarat de inculpat au fost invocate critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 254 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 256 C. pen., înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 182 din 13 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva sentinţei penale nr. 501 din 21 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 14445/63/2010.
A respins apelul inculpatului B.I.
A desfiinţat sentinţa penală în parte pe latură penală.
În baza art. 334 C. proc. penală a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea 78/2000, în infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea 78/2000 coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000 a condamnat pe inculpatul B.I., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen., 35 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani stabilit de instanţă, în total 4 ani.
A menţinut dispoziţiile din sentinţa penală, privind aplicarea dispoziţiilor art. 863 C. pen. 864 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală.
A obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că referitor la încadrarea juridică a faptelor doar criticile formulate de parchet sunt întemeiate în sensul că se impunea reţinerea formei continuare a infracţiunii de fals intelectual cât timp inculpatul în calitate de secretar al primăriei, în mod repetat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice a întocmit trei adeverinţe privind perioada lucrată în cadrul fostului C.A.P., acte falsificate ce cuprindeau date nereale.
De asemenea, reţine instanţa de apel că se impunea şi reţinerea disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care reglementează regimul sancţionator al infracţiunilor de corupţie.
Criticile formulate de inculpat referitoare la încadrarea juridică a infracţiunii de luare de mită, acesta susţinând că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, au fost apreciate de instanţa de prim control judiciar ca nefondate cât timp din probele dosarului a rezultat că inculpatul nu a respins nici un moment oferta denunţătorului privind plata unei sume de bani în schimbul întocmirii adeverinţelor.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, apreciază instanţa de prim control judiciar că aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege urmare reţinerii disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, este aptă să contribuie la reeducarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 3853 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul B.I.
În recursul Parchetului au fost formulate critici de nelegalitate, constând în aceea că instanţa de apel a omis să aplice în minuta şi dispozitivul hotărârii prevederile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. situaţie ce conduce la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului este în alte limite decât cele legale.
De asemenea este criticată Decizia penală atacată şi pentru netemeinicie în privinţa modalităţii de executare apreciindu-se că se impune a se aplica inculpatului o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, numai în acest mod fiind posibilă realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.
Solicită Parchetul ca recursul său să fie analizat în raport de cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpatul B.I., deşi în motivele depuse în scris la dosar sunt formulate mai multe critici de nelegalitate, apărătorul acestuia a învederat Înaltei Curţi că nu susţine motivele scrise de recurs şi formulează doar critici de netemeinicie în raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. sens în care solicită reţinerea disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 şi art. 76 C. pen. şi ca modalitate de executare din art. 81 sau art. 861 C. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai în raport de motivele de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., precum şi din perspectiva disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Reţine Înalta Curte că instanţa de fond a realizat o analiză atentă şi obiectivă a întregului ansamblu probator stabilind corect situaţia de fapt, încadrarea juridică dată faptelor corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută, în mod just stabilind instanţele inferioare că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că la data de 28 septembrie 2010, inculpatul B.I. a primit de la denunţătorul T.G. suma de 1.000 euro pentru a-i elibera trei adeverinţe privind vechimea în muncă în calitate de lucrător al fostului C.A.P., întocmind în fals adeverinţele cu nr. 4994, 5001 şi 5004 din data de 28 septembrie 2010.
Criticile formulate de parchet din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. referitor la greşita încadrare juridică a faptei, nu sunt întemeiate.
Aşa cum lesne se poate observa, judecata cauzei, în faţa primei instanţe a avut loc în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul B.I. declarând pe parcursul cercetării judecătoreşti, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, că este de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În raport de poziţia manifestată de inculpat prima instanţă a procedat în consecinţă, limitele de pedeapsă fiind stabilite conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Procedând la o nouă judecată în fond, instanţa de prim control judiciar, a admis apelul declarat de parchet şi a înlăturat aspectele de nelegalitate vizând încadrarea juridică a faptelor respectiv omisiunea instanţei de fond de a reţine forma continuată a infracţiunii de fals intelectual reglementată de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cât şi raportarea infracţiunii de fals intelectual la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Nici un moment instanţa de prim control judiciar nu a menţionat că revine asupra procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., din considerentele deciziei rezultând cu certitudine că limitele de pedeapsă sunt cele stabilite conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Faptul că în dispozitiv nu au fost menţionate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu poate conduce la reformarea deciziei recurate fiind vorba de a evidentă eroare materială ce poate fi îndreptată conform dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. reprezintă o modalitate de desfăşurare a judecăţii în cazul recunoaşterii faptelor ori, omisiunea instanţei de a face menţiunea disp. art. 3201 C. proc. pen. alături de fiecare infracţiune în parte nu poate atrage incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Ca atare, apreciază Înalta Curte că aceste critici formulate de parchet nu sunt întemeiate cât timp nici un moment instanţa de apel nu a lăsat să se înţeleagă că revine asupra procedurii de judecată, din considerente rezultând neîndoielnic că judecata a avut loc în această procedură simplificată.
Referitor la criticile de netemeinicie formulate deopotrivă atât de Parchet cât şi de inculpat, reţine Înalta Curte că nu sunt întemeiate.
Pedeapsa aplicată inculpatului B.I. a fost bine dozată, instanţa de prim control judiciar având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) realizând o proporţie între gradul de pericol social concret al infracţiunii şi pedeapsa aplicată.
Natura infracţiunii, modalitatea de comitere a faptei, circumstanţele personale ale inculpatului, poziţia manifestată de inculpat atât înainte de comiterea faptei, cât şi ulterior, sunt împrejurări cărora instanţa de prim control judiciar le-a dat eficienţa cuvenită stabilind un regim sancţionator apt să conducă la reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept.
În mod corect instanţa de prim control judiciar a stabilit ca modalitate de executare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere faţă de circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, măsurile de supraveghere cărora va trebui să se supună pe perioada termenului de încercare, fiind o garanţie că nu va încerca pe viitor să comită alte fapte penale.
Apreciază Înalta Curte că Decizia pronunţată de instanţa de prim control judiciar nu comportă critici de netemeinicie astfel încât, sub acest aspect, nici criticile formulate de parchet şi nici cele formulate de inculpat nu sunt întemeiate.
Faţă de toate argumentele prezentate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de parchet şi inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 182 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 116/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 114/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
