ICCJ. Decizia nr. 1317/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1317/2012
Dosar nr. 1580/122/2011
Şedinţa publică din 26 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 390 din 21 septembrie 2011, Tribunalul Giurgiu - Secţia Penală, a dispus condamnarea inculpatului C.I.C. la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare (25 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. h) şi art. 176 lit. d) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.) cu executare în regim de detenţie şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, deducând prevenţia de la 21 ianuarie 2011 la zi şi menţinând starea de arest a acestuia.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi la art. 998 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă fiind obligat inculpatul să plătească părţii civile M.A.C. 9.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 3.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţat această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 21 ianuarie 2011, după ora 01:15, poliţia a depistat-o pe victima M.F., într-o baltă de sânge, decedată şi prezentând numeroase urme de violenţă, într-una din camerele situate în faţa locuinţei soţilor M., ocazie cu care au consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului că aceasta avea pantalonii daţi jos, iar în camera din stânga, obiectele de îmbrăcăminte erau răvăşite, fiind scoase din sacii şi dulapul în care erau depozitate.
Din probele administrate, respectiv declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, declaraţiile martorilor N.G.A., P.M., S.A.L., B.N.P., L.M., L.P., L.P.l., M.R.M. şi B.M.M., a rezultat că inculpatul C.I.C. îndreptându-se spre casă după ce a consumat băuturi alcoolice la barul din satul Hulubeşti şi observând că uşa de la intrarea în veranda imobilului victimei era deschisă, a escaladat gardul şi a pătruns în casă căutând bani şi bunuri, timp în care a apărut victima care a început să ţipe, moment în care a îmbrâncit-o puternic şi acesta căzând pe jos a lovit-o cu pumnii şi picioarele şi a strâns-o de gât.
Ulterior, a trântit-o în pat, i-a dat jos pantaloni şi a întreţinut cu acesta un raport sexual timp de 3-5 minute, Iară a ejacula, aspect recunoscut de inculpat în cursul urmăriri penale, ocazie cu care a precizat că victima „sforăia".
În momentul în care a observat că acesta îşi revine, inculpatul trântit-o jos şi a lovit-o de câteva ori, cu picioarele, pe faţă şi pe corp, şi întrucât aceasta încă răsufla, „aşa cum sforăie omul", a stins lumina şi a abandonat-o încăpere, deplasându-se la locuinţa martorilor L.M., L.P. şi L.P.l., distanţă care putea fi parcursă în 30 de minute aşa cum au declarat martorii N.G.A., P.M. şi S.A.L., unde i-a fost refuzat accesul în casă întrucât aceştia au bănuit că inculpatul este în stare de ebrietate.
Observând lumină într-o cameră din locuinţa familiei B., vecini ai familiei L., inculpatul a intrat în curtea acestora fiind întâmpinat la uşa casei de martorul B.N.P. care a arătat că acesta „era în şosete şi ţinând în mână o pereche de pantofi sport de culoare albă", care erau murdari de noroi şi aveau pete de sânge, ce se găseau şi pe pantalonii blue-jeans, de culoarea albastru deschis, în partea de jos, în dreptul tibiei, precum şi pe mânecile hanoracului negru pe care îl purta.
Inculpatul i-a solicitat martorului ajutorul pentru a incendia obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte murdare de sânge, însă fiind refuzat, a reuşit să bage în sobă fesul pe care îl purta şi să îi dea foc, iar celelalte obiecte să le spele împreună cu de martora B.M.M., explicându-le celor doi soţi şi martorului L.M. că a fost implicat într-un conflict în satul Uzunu, comuna Călugăreni, urmele de sânge provenind de la persoanele cu care s-a bătut.
Obiectele de îmbrăcăminte au fost ridicate de la inculpat constatându-se că prezintă urme biologice de sânge, iar expertize bio - criminalistică de natură genetică a concluzionat că pe hanorac se găsesc urme de sânge uman, iar genotiparul ADN extras din aceste urme a pus în evidenţă markeri genetici ai unui profil genetic corespunzător cu cel al probei biologice de referinţă recoltate de la victimă, profilul genetic fiind unic în grupul populaţional, precum şi că inculpatul nu a finalizat cu ejaculare actul sexual întreţinut cu victima.
Raportul de autopsie a stabilit că moartea victimei M.F. a fost violentă şi s-a produs prin insuficienţă respiratorie acută datorită asfixiei prin comprimarea căilor respiratorii superioare (sugrumare), leziunile existente având un caracter vital şi producându-se prin lovirea craniului victimei cu un corp dur prin presarea regiunii cervicale (cu mâinile) şi prin presarea toracelui între două planuri (corpuri) dure, iar excoriaţia cu echimozare vulvară stângă putând fi urmarea unui raport sexual.
Pe latură civilă a fost audiată martora N.A. care a susţinut că victima era singurul îngrijitor al soţului său care este nevăzător şi se deplasează cu foarte mare greutate ca urmare a multiplelor intervenţii chirurgicale la care a fost supus, precum şi că cheltuielile cu înmormântarea şi pomenile au fost în cuantum de 9.000 lei.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului de a pătrunde fără drept în locuinţa victimei, de a o ucide în scopul ascunderii unei infracţiunii de tâlhărie şi de a întreţine un actul sexual profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 192 C. pen., de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi de art. 197 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de cooperare cu organele de urmărire penală, dar şi gravitatea faptelor.
Pe latură civilă făcându-se dovada cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 9.000 lei şi a prejudiciului psihic echivalat la 3.000 lei, inculpatul a fost obligat la plata acestor sume.
În ceea ce priveşte cheltuielile lunare pretinse pentru îngrijirea soţului supravieţuitor al victimei, prima instanţă constatând că titularul al dreptului la despăgubire este acesta şi nu fiica sa care s-a constituit parte civilă a respins ca nefondate pretenţiile solicitate.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul C.I.C. criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei întrucât nu a fost avută în vedere atitudinea constant sinceră manifestată încă de la începutul procesului penal.
Prin decizia penală nr. 374/A din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia la zi.
Instanţa de apel a reţinut în baza probelor administrate că în noaptea de 20/21 ianuarie 2011, orele 23:00, inculpatul C.I.C. a pătruns, fără drept, în imobilul victimei M.F. din satul Hulubeşti, comuna Călugăreni, judeţ Giurgiu cu intenţia de a sustrage bani sau bunuri, fiind surprins de victimă când căuta prin casă, a îmbrâncit-o şi în cădere acesta s-a izbit cu capul de o masă, a prins-o cu ambele mâini de gât, a sugrumat-o şi a aruncat-o în pat, apoi a întreţinut raporturi sexuale cu ea în timp ce era în stare de inconştienţă iară însă a ejacula, după care observând că victima dă semne de revenire, a tras-o din pat şi a lovit-o cu picioarele în mod repetat în zona feţei şi corpului.
Vinovăţia inculpatului C.I.C. s-a constatat în baza procesului verbal de cercetare la faţa locului, raportului de autopsie, raportului de expertiză biocriminalistică de natură genetică, procesului verbal de ridicare şi examinare a obiectelor de îmbrăcăminte ale inculpatului şi planşa foto, declaraţilor părţii civile M.A.C., declaraţiilor martorilor M.A.B.N.P., B.M.M., L.M., L.P., L.P.l., N.G.A., P.M., S.A.l., M.R.M. care se coroborează cu susţinerile inculpatului de recunoaştere a infracţiunilor.
S-a mai apreciat că încadrarea juridică dată faptelor de instanţa de fond este corectă, iar pedepsele au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în condiţiile în care faptele comise prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, dedus din împrejurările şi modalitatea în care a acţionat inculpatul, precum şi din urmările socialmente periculoase.
S-a reţinut că inculpatul a suprimat viaţa unei femeie in vârstă de 76 ani, cu extremă violenţă, aşa cum dovedesc leziunile traumatice constatate, cu ocazia efectuării autopsie, ulterior pătrunderii fără drept, pe timp de noapte, în locuinţa victimei, fiind surprins de aceasta în timp ce sustrăgea bunuri şi aducând-o în stare de inconştienţă a şi violat-o.
S-a considerat că nu este lipsit de relevanţă faptul că inculpat a încercat să înlăture urmele infracţiunii, pentru a fi exonerat de răspundere penală, sens în care a întreprins şi a ars şi spălat obiectele de îmbrăcăminte pentru a înlătura petele de sânge.
Periculozitatea mult sporită a inculpatului a fost dedusă din numărul infracţiunilor comise, natura diferita a acestora si urmările produse, acesta manifestând concomitent lipsa de respect fata de dreptul la viaţă, dreptul de proprietate, dreptul de libertate şi inviolabilitate sexuală a persoanei dreptul la viaţă privată care include şi inviolabilitatea domiciliului.
Circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale şi poziţia sinceră, s-a stabilit că nu sunt în măsură să atenueze caracterul extrem de grav al faptelor ce relevă un potenţial criminogen deosebit de ridicat al acestuia şi în raport de vârsta tânără şi să impună reducerea cuantumului pedepselor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul C.I.C. care a criticat-o sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei de omor prin reţinerea concomitentă a agravantelor prevăzute de art. 175 lit. h) C. pen. şi art. 176 lit. d) C. pen., dar şi a omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în raport de poziţia sa de recunoaştere, ca urmare a faptului că nu i-a fost adus la cunoştinţă că poate beneficia de aceste prevederi, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepselor în raport de circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de C.I.C., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Împrejurarea care atribuie faptei de omor caracter deosebit de grav este scopul urmărit de făptuitor, constând în săvârşirea sau ascunderea comiterii unei tâlhării, legiuitorul cerând pentru existenţa infracţiunii ca acest scop să fie urmărit, iar nu şi realizat.
Dacă scopul urmărit de făptuitor a fost realizat efectiv, faptele se încadrează atât în infracţiunea de omor deosebit de grav, cât şi în cea de tâlhărie, aflate în concurs real.
Ca atare, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele inferioare, în mod corect şi fără a da o greşită interpretare probelor administrate, a reţinut vinovăţia inculpatului ca autor al infracţiunii de omor deosebit de grav, în condiţiile în care fiind surprins de victima M.F. în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o încăpere, a îmbrâncit-o puternic, lovind-o cu pumnii şi picioarele şi strângând-o de gât, după ce aceasta căzuse pe jos, în scopul de a-şi asigura scăparea.
Într-adevăr, în cazul în care activitatea desfăşurată de inculpat s-ar fi limitat la utilizarea violenţelor doar pentru ca să-şi asigure scăparea, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv acţiunile acestuia ar fi realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor comisă cu scopul de a ascunde comiterea unei tâlhării, fiind exclusă incidenţa dispoziţiilor art. 175 lit. h) C. pen.
În speţă, însă, o dată adusă victima în imposibilitate de a se apăra, aceasta răsuflând, „aşa cum sforăie omul", inculpatul a întreţinut un raport sexual timp de 3-5 minute, iar când a observat că îşi revine a lovit-o de câteva ori, cu picioarele, pe faţă şi pe corp, abandonând-o cât încă respira foarte greu.
De altfel, raportul de autopsie a stabilit că moartea s-a produs prin insuficienţă respiratorie acută datorită asfixiei prin comprimarea căilor respiratorii superioare (sugrumare), leziunile existente având un caracter vital şi producându-se prin lovirea craniului victimei cu un corp dur prin presarea regiunii cervicale (cu mâinile) şi prin presarea toracelui între două planuri (corpuri) dure, iar excoriaţia cu echimozare vulvară stângă putând fi urmarea unui raport sexual.
În acest context, se justifică şi aplicarea agravantei privind "săvârşirea altei infracţiunii", în raport cu succesiunea actelor de agresiune ale inculpatului, acesta acţionând în baza a unor rezoluţii distincte, impunându-se astfel reţinerea în concurs a infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) şi art. 176 lit. d) C. pen. cu cea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
Aşadar, instanţele inferioare, în mod corect au constatat, că faptele comise de inculpatul C.I.C. se circumscriu conţinutului constitutiv al acestor două infracţiuni, situaţie în care nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.
Hotărârile sunt supuse casării conform art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 131 C. pen., lipsa plângerii prealabile în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de o atare plângere, înlătură răspunderea penală.
Tragerea la răspundere penală şi pornirea procesului penal se realizează, de regulă, din oficiu, de către organele competente potrivit principiului oficialităţii procesului penal, legiuitorul, stabilind anumite excepţii în cazul anumitor infracţiunii printre care se regăseşte şi cea de viol în formă simplă, a lăsat la latitudinea persoanei vătămate punerea în mişcare a acţiunii penale şi continuarea procesului penal, plângerea prealabilă constituind o condiţie de procedibilitate.
În situaţia în care victima unei infracţiuni la plângere prealabilă a decedat, nemaifiind posibilă exercitarea acestui drept conform principiului disponibilităţii, devine incident principiul oficialităţii procesului penal, întrucât tragerea la răspundere penală a făptuitorului şi restabilirea ordinii de drept nu poate fi împiedicată de o cauză exterioară şi independentă de voinţa persoanei vătămate, respectiv moartea acesteia, statul fiind chemat să reprezinte şi să apere interesele cetăţenilor.
Având în vedere că victima M.F. nu a putut să-şi exprime voinţa în legătură cu continuarea procesului penal ca urmare a încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatului C.I.C. în infracţiunea de viol la plângere prealabilă, instanţele inferioare au constatat, în mod corect, că lipsa plângerii nu atrage înlăturarea răspunderii penale, prin încetarea procesului penal, în condiţiile art. 11 pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei se face conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două condiţii, respectiv inculpatul recunoaşte faptele astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare al instanţei până la începerea cercetării judecătoreşti şi solicită ca soluţionarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Deşi inculpatul C.I.C. a fost trimis în judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu a solicitat la termenul din 06 iulie 2011 aplicarea dispoziţiilor referitoare la procedura recunoaşterii vinovăţie, arătând totodată că nu înţelege să dea declaraţii în cauză.
Deşi instanţa de fond a omis să întrebe inculpatul înainte de începerea cercetării judecătoreşti dacă doreşte ca judecată să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care şi le însuşeşte, această împrejurarea atrage nulitatea relativă în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., şi nu nulitatea absolută a hotărârii, întrucât nu se încadrează în cazurile care potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol cad sub incidenţa sancţiunii nulităţii absolute.
Fiind vorba de o nulitate relativă, care intervine în măsura în care i-a fost produsă inculpatului o vătămare, poate determina anularea sentinţei penale numai dacă a fost invocată la termenul la care instanţa trebuia să îi aducă la cunoştinţă dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., adică la data de 06 iulie 2011.
Cum însă la acest termen de judecată, inculpatul nu a semnalat, în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.,vătămarea ce i-a fost cauzată prin nerespectarea dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. pen., această nulitate a fost acoperită.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., faţă de datele ce rezultă din materialul probator administrat, înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului C.I.C. au fost judicios proporţionalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracţiune cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.
Au fost avute în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, precum şi conduita inculpatului înainte, dar şi după comiterea faptelor.
Instanţele inferioare, în mod corect, au reţinut că infracţiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege şi de importanţa valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv dreptul la viaţă al persoanei, la patrimoniu său, la libertatea sexuală, la inviolabilitatea domiciliului cât şi de forma calificată a infracţiunii de omor, caracterul deosebit de grav al faptei fiind dat de scopul urmărit, adică cel al ascunderii sustragerii de bunuri, dar şi al ascunderii infracţiunii de viol, precum şi de modalitatea de comitere a activităţii infracţional, materializată în lovirea repetată a victimei, cu picioarele în zona capului şi a corpului şi comprimarea gâtului, dar şi întreţinerea de raporturi sexuale în condiţiile în care victima se afla în stare de inconştienţă fiind în imposibilitate de a se apăra, elemente care denotă o periculozitate sporită a inculpatului.
În acest context, deşi inculpatul nu este infractor şi a avut o poziţie de recunoaştere, în mod justificat - nu s-a acordat eficienţă acestor circumstanţelor personale favorabile în operaţiunea de individualizare judiciară a tratamentului sancţionator.
Ca atare, înalta Curte apreciază că stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului C.I.C. şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen, în raport de gravitatea faptelor şi periculozitatea acestuia.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.C., deducând prevenţia la zi.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.I.C. împotriva deciziei penale nr. 374/A din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 21 ianuarie 2011 la 26 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata parte civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1320/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1316/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
