ICCJ. Decizia nr. 1301/2012. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1301/2012

Dosar nr. 4537.11 /30/2009*

Şedinţa publică din 25 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 296/PI din 07 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4537.1/30/2009, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului H.J. din infracţiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi trafic de persoane în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (reţinută a fi săvârşită în cursul anului 2008 şi în 09 aprilie 2009), în două infracţiuni de trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (reţinute a fi săvârşite la data de 18 decembrie 2008 şi respectiv 07 februarie 2009), trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (actele materiale din 2008) şi proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapta din 09 aprilie 2009).

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul H.J., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (fapta din 18 decembrie 2008).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 07 februarie 2009).

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (fapta din cursul anului 2008).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (fapta din 09 - 10 aprilie 2009).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., pe o durata de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi a arestului preventiv din 10 aprilie 2009 la zi.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului H.S.Ş. din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (reţinută a fi săvârşită în cursul anului 2008 şi în 09 aprilie 2009), în infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (actele materiale din 2008) şi proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapta din 09 aprilie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H.S.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapta din cursul anului 2008).

În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.S.Ş. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (fapta din 09 - 10 aprilie 2009).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 6 ani, termen stabilit in condiţiile art. 86² C. pen. în temeiul art. 86³ alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor masuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de aceasta instituţie; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum si întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş schimbarea locului de muncă; să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a revocat măsura obligării inculpatului H.S.Ş. de a nu părăsi ţara dispusă prin încheierea din 07 mai 2010, definitivă la data de 13 mai 2010

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 aprilie 2009 la 13 mai 2010.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş.E.G., sens în care a fost obligat inculpatul H.J. la plata către partea civilă Ş.E.G., a sumei de 500 Euro daune morale, respingându-se în rest pretenţiile pentru suma de 1.500 euro ca neîntemeiate.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.B., sens în care obligă inculpatul H.J. la plata către partea civilă N.B., domiciliat în localitatea Roşeţ, judeţul Călăraşi, a sumei de 500 Euro daune morale, respingându-se în rest pretenţiile pentru suma de 400 euro ca neîntemeiate.

S-a luat act că părţile civile G.D.V. şi G.P. au renunţat la pretenţiile civile.

S-a luat act că părţile vătămate G.P., M.G. nu s-au constituit părţi civile.

A fost respinsă cererea inculpatului H.S.Ş. de restituire a documentelor de identitate.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 8,7 grame rezină de cannabis, rămase după efectuarea analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliu tip MI, şi predată organului de cercetare penală.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de 8,7 grame de cannabis cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul H.J. a sumei de 800 lei.

În baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul Parchetului - D.I.I.C.O.T. privind confiscarea de la inculpatul H.J. a microbuzului, proprietatea inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fot obligat inculpatul H.J. la plata sumei de 2.000 lei şi inculpatul H.S. la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, parte din cheltuielile judiciare rămânând în statului.

II. Prin decizia penală nr. 139/A din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în dosarul nr. 4537.11/30/2009, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii H.J. şi H.S.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 296/PI din 07 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4537.1/30/2009.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timiş împotriva sentinţei penale sus-menţionată.

S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 296/PI din 07 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4537.1/30/2009 şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului H.J. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; şi din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., menţinând încadrarea juridică a faptelor dată prin rechizitoriu.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului H.J. la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (faptele din cursul anului 2008 şi aprilie 2009).

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului H.J. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului H.J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în pedeapsa cea mai grea, urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, cu executare în regim de deţinere conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului H.J.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului H.J. durata arestului preventiv de la data de 07 iunie 2010 la zi.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului H.S.Ş. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (faptele din anul 2008 şi aprilie 2009), cu executare în regim de deţinere conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 300 lei, cheltuieli judiciare parţiale către stat.

Pentru a decide astfel, a reţinut, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.S.Ş. că probele administrate în cauză duc la concluzia că acesta a condus microbuzul cu care au fost transportate părţile vătămate Ş.G. şi G.P. alături de alte cinci femei, că îl însoţea uneori pe inculpatul H.J. atunci când îşi racola victimele şi le expunea condiţiile avantajoase de muncă, era remunerat, cunoscând condiţiile reale de muncă. în ceea ce priveşte fapta din 09 aprilie 2009 - racolarea celor două investigatoare sub acoperire - acesta s-a implicat în activitatea de convingere a femeilor că vor fi bine tratate, că se va ocupa ca să stea amândouă în cameră; toate acestea în prezenţa inculpatului H.J. şi a investigatorului sub acoperire A.C., ceea ce denotă că între cei doi inculpaţi era o relaţie mult mai strânsă decât cea dintre şofer şi angajator, una de colaborare, reacţia inculpatului fiind aceea a unei persoane animată de un interes propriu. De altfel, chiar şi investigatorul sub acoperire A.C. a sesizat că relaţia dintre cei doi inculpaţi părea să fie cea dintre doi parteneri de afaceri. În declaraţia dată în cursul urmăririi penale părţile vătămate Ş.E.G. şi G.P. au recunoscut pe inculpatul H.S.Ş. ca fiind şoferul microbuzului cu care au fost transportate în Germania, alături de Ş.O.P. şi alte cinci femei, dar şi şoferul microbuzului cu care au fost aduse înapoi în România. Totodată, în declaraţia dată de inculpatul H.J. în cursul urmăririi penale se arată că „l-am luat pe S. care era şoferul meu şi pe el l-am folosit de mai multe ori să conducă maşina cu persoanele care plecau la muncă deoarece eu nu am permis de conducere". Inculpatul H.S.Ş. nu recunoaşte săvârşirea infracţiunilor, ci doar că a fost şoferul lui H.J. de circa 11 ori.

Împrejurarea că H.S.Ş. s-ar fi plâns părţilor vătămate Ş.E.G. şi G.P. că nu ar fi fost plătit de H.J. nu este suficientă pentru a conduce la concluzia că nu ar fi avut nici o implicare în comiterea infracţiunii câtă vreme ori de câte ori se efectua un transport cu persoanele traficate acesta era cel care conducea microbuzul, toate acestea coroborat şi cu activitatea sa din aprilie 2009.

S-a mai reţinut că şi în cazul inculpatului H.S.Ş. există unitate infracţională între faptele reţinute în sarcina sa, rezultată din aceea că inculpatul a luat rezoluţia de a participa la activităţile de traficare a persoanelor iniţiate de H.J., cu luarea în considerare a aspectelor expuse cu ocazia analizării activităţii celuilalt inculpat.

III. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H.S.Ş., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în parte a sentinţei instanţei de fond, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10, 14, 17¹ şi 17² C. proc. pen.

Astfel, invocând dispoziţiile art. 385^y pct. 9 C. proc. pen., a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, învederând că instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, astfel că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, hotărârea instanţei de apel fiind lovită de nulitate.

În temeiul art. 385^y pct. 10 C. proc. pen., a susţinut că instanţa nu a admis o probă esenţială solicitată de inculpat, pentru a demonstra că la căpătui de linie în oraşul respectiv era un local decent, întrucât astfel s-ar fi lămurit împrejurarea dacă destinaţia victimelor era pentru exploatare sexuală.

În baza art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că inculpatului i s-au aplicat pedepse greşit individualizate raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), învederând că în prima fază a procesului inculpatul a apelat la beneficiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi s-a apreciat că acest aspect este o împrejurare de agravare a pedepsei, ulterior inculpatul recunoscând săvârşirea faptelor.

Referitor la incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17¹ şi 17² C. proc. pen., s-a susţinut că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii, dându-se o greşită încadrare juridică a faptelor, încadrarea corectă fiind cea prevăzută de art. 26 raportat la art. 329 C. pen., respectiv complicitate morală la infracţiunea de proxenetism, arătând că inculpatul era un simplu şofer angajat al inculpatului H.J.

Făcând referire la declaraţiile aflate la filele 113, 114 şi 117, a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat declaraţiile martorilor, întrucât nu există nicio probă cu privire la săvârşirea faptelor de către inculpat, părţile vătămate şi martorii referindu-se la numitul K.S., pe care îl cunoşteau sub numele de S., inculpatul fiind un simplu şofer angajat al inculpatului H.J.

S-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru motivele de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., într-un prim subsidiar schimbarea încadrării juridice şi achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar într-un ultim subsidiar reindividualizarea pedepsei, fie în sensul reducerii cuantumului la 1 an şi o lună, cât a executat inculpatul, fie reducerea cuantumului spre minimul special şi aplicarea art. 81 C. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de inculpatul H.S.Ş., dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., înalta Curte a constatat că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., aspect care face inutilă analizarea motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14, 17¹ şi 17² C. proc. pen. invocate de inculpat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege. Raportat la dispoziţiile legale menţionate, este cu valoare de principiu faptul că nu se acceptă pronunţarea unei hotărâri discreţionare, care să nu fie întemeiată pe o motivare raţională, de natură să convingă despre legalitatea şi justeţea soluţiei adoptate. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 256 şi art. 383 C. proc. pen., care prevăd atât pentru sentinţa cât şi pentru decizia instanţei de apel necesitatea arătării temeiurilor de fapt sau de drept ale soluţiei ce s-a pronunţat cu privire la latura penală şi la latura civilă a cauzei.

Lipsa de motivare a soluţiei face ca hotărârea judecătorească să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra conformităţii sale cu probatoriul administrat în cauză.

Conform dispoziţiilor art. 383 alin. (1) teza I C. proc. pen., decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă menţiunile prevăzute în art. 355 C. proc. pen., iar în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului precum şi la temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen. Partea a doua a hotărârii (denumită expunere considerente sau parte demonstrativă) trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept cu referire expresă la probatoriul pe care se sprijină soluţia adoptată de instanţă şi la textul de lege în care se circumscrie situaţia de fapt reţinută de aceasta.

Obligaţia motivării hotărârii este impusă sub sancţiunea nulităţii relative, însă cum recursul este o cale de atac de retractare şi nu de reformare, nerespectarea acestei obligaţii constituie motiv de casare.

Nemotivarea hotărârii sau motivarea în termeni generali, vagi reprezint motiv de casare.

Obligaţia impusă de lege instanţelor de a-şi motiva hotărârile lor permite instanţelor de control judiciar de a le verifica. De aceea, in cazul lipsei, insuficienţei sau obscurităţii motivelor, instanţa de recurs casează hotărârea, fiindcă în aceste condiţii obligaţia de a controla hotărârea primei instanţe sau de apel devine imposibil de realizat.

Nemotivarea, ca o omisiune esenţială apare, astfel, ca un viciu de procedură, întrucât se materializează în însăşi decizia atacată, apărând ca rezultat al unei redactări greşite din partea judecătorilor.

Tot astfel, atunci când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385¹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În acest caz, cererile trebuie să fie formulate cu respectarea condiţiilor legale, iar instanţa să omită să se pronunţe asupra lor sau să le respingă fără a arăta motivele.

Pentru a opera acest caz de casare, legea mai pretinde ca cererile esenţiale ale părţilor, de natură să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influenţeze soluţia procesului, adică să se poată aprecia că, dacă acestea s-ar fi admis, ar fi schimbat soluţia cauzei.

În cauză, prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, s-a constatat că hotărârea instanţei de apel, în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat H.S.Ş., nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, întrucât se preiau descrierile din expozitivul rechizitoriului întocmit, precum şi din considerentele hotărârii primei instanţe, motivarea deciziei recurate fiind astfel lacunară.

Decizia recurată, deşi aparent, amplu motivată, în considerente (fila 79), în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.S.Ş., instanţa se limitează la a reţine că „probele administrate în cauză duc la concluzia că acesta a condus microbuzul cu care au fost transportate părţile vătămate Ş.G. şi G.P. alături de alte cinci femei „.. în ce priveşte fapta din 9 aprilie 2009 - racolarea celor două instigatoare sub acoperire, acesta s-a implicat în activitatea de convingere a femeilor că vor fi bine tratate, că se va ocupa să stea amândouă în cameră; toate acesta în prezenţa inculpatului H.J. şi a investigatorului sub acoperire A.C., ceea ce denotă că între cei doi inculpaţi era o relaţie mul mai strânsă decât cea dintre şofer şi angajator, una de colaborare, reacţia inculpatului fiind aceea a unei persoane animată de un interes propriu fără a face trimitere expresă la materialul probator care susţine împrejurările reţinute.

La fila 75 dosar apel este consemnat faptul că inculpatul H.S.Ş. nu a motivat în scris apelul declarat, susţinerile acestuia şi ale apărătorului ales fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Din practicaua deciziei atacate (fila 57 verso - fila 58 decizie) rezultă că apelantul inculpat H.S.Ş. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. Astfel, acesta a învederat că s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism, deşi nu s-a putut dovedi prin nici o probă materială existenţa acestei infracţiuni, constrângerea fizică sau psihică şi nici faptul că ar fi obţinut vreun folos, singurele probe fiind declaraţiile pretinselor părţi vătămate care şi-ar fi dat acordul să practice prostituţia. A mai învederat apelantul inculpat că nu se conturează latura obiectivă a infracţiunii de proxenetism pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, făcând referire la unele împrejurări ce urmau a fi analizate de instanţa de prim control judiciar.

Faţă de cele consemnate în practicaua deciziei atacate şi de cererile formulate de inculpat, s-a constatat că instanţa de apel nu a analizat în concret motivele de apel formulate de inculpatul H.S.Ş. şi nu a înlăturat motivat susţinerile acestuia.

Mai mult, instanţa de prim control judiciar nu a făcut referire Ia criticile inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice, aşa cum a fost dispusă de instanţa de fond şi nici la cele vizând solicitarea de achitare a acestuia pentru infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen.

În concret, instanţa de apel nu a motivat împrejurările pentru care nu se impunea achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., temei de drept invocat de acesta.

Redarea în considerentele deciziei a unor împrejurări de fapt, circumscrise unor concluzii reţinute de instanţa de apel „ pe baza probelor administrate în cauză" nu echivalează cu o motivare corespunzătoare, convingătoare, ci reprezintă o lipsă a unei argumentări pertinente cu referire directă, expresă la probele reţinute sau înlăturate de instanţă. Instanţa de apel nu s-a pronunţat şi nu a motivat critica inculpatului vizând faptul că înregistrarea ambientală a convorbirilor telefonice nu a fost pusă la dispoziţia apărării.

Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpatul H.S.Ş. împotriva deciziei penale nr. 139/A din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a casa decizia atacată şi a trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul recurent, ocazie cu care vor fi examinate motivele de apel şi cererile formulate în cauză cu respectarea principiilor care guvernează procesul penal, precum şi cu respectarea dispoziţiilor art. 383 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de inculpatul H.S.Ş.

Aşa fiind, prin decizia nr. 1182 din 24 martie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală s-a admis recursul declarat de inculpatul H.S.Ş. împotriva deciziei penale nr. 139/A din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.

A fost casată decizia penală atacată numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.S.Ş. şi a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului acestuia la Curtea de Apel Timişoara.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

IV. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 31 mai 2011 sub nr. 4537.11/30/2009*.

Prin urmare, faţă de soluţia pronunţată de către instanţa supremă Curtea de Apel urmează a se pronunţa exclusiv în privinţa căii de atac formulată de către inculpatul H.S.Ş.

Inculpatul H.S.Ş. a fost trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T Serviciul Teritorial Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în sarcina sa că împreună cu coinculpatul H.J. a racolat şi transportat părţile vătămate C.C. şi T.A. în Germania unde le plasa patronilor de abatoare în vederea exploatării prin muncă. S-a mai reţinut în sarcina inculpatului că în calitate de şofer al inculpatului H.J. a procedat la transportul în străinătate a părţilor vătămate G.P., G.D.V., N.B., G.P., M.G., B.G.F. şi S.E.G., faptele anterior menţionate fiind reţinute în cursul anului 2008, respectiv aprilie 2009.

Starea de fapt reţinută de către prima instanţă este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză şi din care rezultă că inculpatul H.S. în cursul lunii octombrie 2008 le-a transportat pe părţile vătămate Ş.E. şi G.P. în străinătate la solicitarea inculpatului H.J. Aşa cum rezultă din declaraţia părţilor vătămate acestea au fost racolate de inculpatul H.J. din localitatea Grabaţ promiţându-le le asigurarea unor locuri de muncă în domeniul agricol la cules de fructe şi legume în Germania. În sprijinul afirmaţiilor sale, referitoare la obţinerea locurilor de muncă a părţilor vătămate inculpatul H.J. le-a pus pe acestea să semneze nişte acte despre care a afirmat că sunt contracte de muncă pe o perioadă de 4 luni, deşi în cuprinsul actelor era menţionată perioada de lucru de 2 luni. Sarcina inculpatului H.S. a fost aceea de a proceda la transportarea părţilor vătămate în străinătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire,fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Din modalităţile de realizare a elementului material al laturii obiective s-a reţinut de către instanţa de fond în mod corect activitatea realizată de inculpatul apelant H.S. în ceea ce priveşte transportul părţilor vătămate, fără însă ca acesta să săvârşească infracţiunea prin modalităţile alternative cerute de textul incriminator.

De altfel, părţile vătămate audiate au arătat că inculpatul H.S. s-a ocupat exclusiv de transportul lor, fără ca acesta să aibă cunoştinţă despre înţelegerile dintre părţile vătămate şi inculpat cu privire la felul muncii ce urma a fi prestată, condiţiile de muncă, remunerarea, mai mult inculpatul H.S. atrăgându-le atenţia părţilor vătămate despre neseriozitatea inculpatului H. în ceea ce priveşte plata muncii prestate.

Cu ocazia audierii părţilor vătămate S.E. şi G.P. în cursul urmăririi penale, acestea au făcut precizări cu privire la persoana inculpatului H.S. ca fiind şoferul microbuzului cu care au fost transportate în Germania şi cu care părţile vătămate s-au întors în ţară, fără însă ca părţile vătămate să i menţionat că au suferit vreo ameninţare, constrângere sau alte modalităţi alternative prevăzute în textul incriminator. Pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane incriminată în art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 este necesar ca modalităţile normative prevăzute de lege să fie realizate în mod necesar printr-o multitudine de mijloace cu caracter alternativ în lipsa cărora nu se poate reţine legătura de cauzalitate între fapta comisă şi urmarea socialmente periculoasă, respectiv starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei, în special a libertăţii individuale si a relaţiilor sociale a căror normală desfăşurare este condiţionată de ocrotirea acestei valori sociale şi care se produce independent de atingerea scopului exploatării victimei.

În speţă inculpatul H.S. raportat la faptele reţinute în sarcina sa ca fiind cornişe in cursul lunii octombrie 2008, nu a avut reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora nu s-a făcut dovada implicării în mod conştient.

Prin urmare în mod corect s-a dispus de către instanţa de fond achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce priveşte fapta comisă în cursul anului 2008.

Cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului H.S. ca fiind comisă în data de 9 - 10 aprilie 2009, şi pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (2) din legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2), instanţa de apel apreciază că instanţa de fond raportat la starea de fapt reţinută în actul de acuzare a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile.

Pentru realizarea elementului obiectiv a infracţiunii de trafic de persoane în modalitatea alternativă sancţionată de textul incriminator şi care consta in practicarea prostituţiei, se impune,în mod necesar ca această activitate să fie impusă de către făptuitor în mod necesar şi fără ca victimele acesteia să aibă posibilitatea rezonabilă de a se opune sau o altă variantă alternativă. Analizând ansamblul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul H.J. atras de aspectul fizic al celor două investigatoare le-a prezentat acestora posibilitatea câştigării existenţei în această modalitate, cu referire la sumele de bani pe care le-ar obţine.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că după prezentarea posibilităţii de a practica prostituţia cu referire la sumele de bani deosebit de atrăgătoare pe care părţile vătămate le-ar putea câştiga, opţiunea aparţinea exclusiv părţilor vătămate - investigatoare în cauză, în ceea ce priveşte alegerea muncii pe care intenţionau să o presteze.

Din probele administrate nu rezultă că inculpatul H.J. alături de inculpatul H.S. ar fi desfăşurat activităţi care s-ar circumscrie obligativităţii practicării prostituţiei, astfel încât în mod corect, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism.

Raportat la valorile sociale lezate prin cele două texte de incriminare şi raportat la probele administrate in cauză, în mod corect s-a reţinut că activitatea inculpatului H. de a le propune alături de coinculpatul H. celor două investigatoare practicarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 329 C. pen. La aprecierea acestei stări de fapt s-au avut în vedere discuţiile din cursul lunii aprilie 2009, dintre inculpaţi, investigatorul acoperit A.C. si cele două investigatoare , discuţie care a avut loc la restaurantul Prezident din Timişoara in jurul orei 20,00. În cuprinsul acestor discuţii coinculpatul H.J. i-a solicitat investigatorului A.C. în prezenta celor două investigatoare, că fetele vor lucra într-un club de noapte din Germania şi vor primi 1000 euro de persoană pe lună, iar pentru a convinge interlocutorii despre seriozitatea locului de muncă inculpatul H. a apelat-o în Germania pe patroana clubului căreia i-a confirmat găsirea unor tinere pentru angajare. Tot pentru a întări seriozitatea propunerilor inculpatul H. a permis investigatoarei acoperite T. să poarte discuţii telefonice cu patroana clubului discuţii purtate şi în prezenţa inculpatului H., care a confirmat seriozitatea propunerilor efectuate.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că deşi nu s-a dovedit că inculpatul H. S. avea cunoştinţă despre viitoarele locuri de muncă ale investigatoarelor acoperite de la barul din Germania, acesta în activitatea sa de a întări afirmaţiile inculpatului H. referitor la modul corect în care vor fi tratate şi la seriozitatea propunerii a contribuit la luarea de către investigatoare a hotărârii de a accepta locul de muncă propus.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Transpunând aceste reguli la speţa de faţă, instanţa de apel apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este corect individualizată raportat la probele administrate şi circumstanţele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.

Astfel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 296/PI din 07 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Aşa fiind, prin decizia penală nr. 169/A din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 296/PI din 07 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

V. împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul H.S.Ş., criticând-o ca nelegală prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea în conformitate cu disp. art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru inexistenţa faptei şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Sa arătat că inculpatul a primit pedeapsa prezentă pentru o faptă din aprilie 2009 care nu corespunde realităţii, respectiv nu este prevăzută de legea penală. A menţionat că inculpatul a stat la o masă la care patronul său a dus tratative cu nişte fete pentru a le transporta în Germania, arătând că aceasta nu există infracţiune, neexistând latura obiectivă, a arătat că toate acestea au fost produse datorită confuziei de nume, respectiv numele celuilalt inculpat. S-a mai arătat că în cauză au fost folosite două persoane sub acoperire, că inculpatul era şoferul care transporta iar prin probele administrate în cauză se intră într-o denaturare apreciind că s-a produs o gravă eroare de fapt iar susţinerile din rechizitoriu nu s-au dovedit. A mai arătat că este complet eronată susţinerea instanţei de fond, iar orice persoană trebuie judecată potrivit vinovăţiei sale şi nu pot fi puse în seama inculpatului fapte pe care nu le-a săvârşit. A susţinut că inculpatul este şofer necăjit, care este plătit de către patron pentru a efectua curse în Germania, menţionând că totul sa întrerupt la Vama Cenad, expunând pe scurt derularea evenimentelor.

Faţă de aceste susţineri s-a solicitat, în principal, achitarea iar, în subsidiar, aplicarea unei pedepse sub minimul special într-un cuantum de 1 an şi 1 lună, respectiv durata perioadei executată în arest preventiv, iar într-un al doilea subsidiar, reducerea pedepsei sub minimul special şi cu aplicarea dispoziţiilor suspendării condiţionate prev. de art. 81 C. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate de recurentul inculpat H.S.Ş. şi de cazurile de casare sus-indicate, înalta Curte are în vedere cu prioritate, din oficiu în raport de faptul că prin sentinţa penală nr. 296/PI din 07 iunie 2010 a Tribunalului Timiş, inculpatul H.S.Ş. a fost achitat pentru anumite acte materiale, iar prin decizia instanţei de recurs a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1182 din 24 martie 2011 a fost casată doar o parte din decizia instanţei de apel, cea cu nr. 139/A din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara - respectiv, numai în ceea ce îl priveşte pe acelaşi inculpat, recurentul din cauza de faţă H.S.Ş., ar rezulta din decizia sus-menţionată a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată ca instanţă de recurs, că pe cale de consecinţă, apelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timişoara a fost soluţionat definitiv prin prima decizie pronunţată de instanţa de apel a Curţii de Apel Timişoara cu nr. 139/A din 07 octombrie 2010.

Or, în realitate, prin secunda decizie a instanţei de apel nr. 160/A din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi care a fost atacată cu recursul de faţă declarat de inculpatul H.S.Ş. - nu a fost soluţionat apelul originar introdus de DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara, relativ la care instanţa de apel a Curţii de Apel Timişoara fusese învestită şi îl soluţionase prin decizia din primul ciclu procesual.

Aşa fiind, rezultă pe calea unui silogism logico-formal şi juridic că se impune casarea deciziei recurate, datorat nerejudecării şi nepronunţării instanţei de apel asupra apelului DIICOT de către instanţa de apel a Curţii de Apel Timişoara.

Urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să se dispună casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul H.S.Ş. aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Timişoara.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare, inclusiv priorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul H.S.Ş. împotriva deciziei penale nr. 169/A din 29 octombrie 201 1 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul H.S.Ş. aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Timişoara.

Onorariul parţial în suma de 100 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu inculpatului până la prezentarea apărătorului ales şi suma de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu intimatelor părţi civile Ş.E.G. şi G.P., se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului inculpatului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1315/2012. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 1281/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1089/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23), infracţiuni privind comerţul el ICCJ. Decizia nr. 1153/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1227/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1281/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1315/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1316/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1317/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1320/2012. Penal