ICCJ. Decizia nr. 1475/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1475/2012
Dosar nr.6736/118/2011
Şedinţa publică din 9 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 460 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 6736/118/2011, a pronunţat următoarea hotărâre:
„În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, condamnă pe inculpatul P.Ş. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului P.Ş. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul P.Ş.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.Ş. perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 26 martie 2011 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., admite, în parte, pretenţiile civile formulate de partea civilă E.V.
Obligă inculpatul P.Ş. la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă E.V.
Obligă inculpatul P.Ş. la plata sumei de 43.422,15 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 900 RON reprezentând onorariul avocat din oficiu, în favoarea avocaţilor D.R. (300 RON), C.C.T. (200 RON) şi M.E. (400 RON), se avansează din fondurile M.J.L.C. către Baroul Constanţa.
În baza art. 191 C. proc. pen., obligă inculpatul P.Ş. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.”
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu nr. 522/P/2011 din 21 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.
Prin actul de inculpare, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 16 martie 2011, orele 13.00, organele de poliţie au fost sesizate de reprezentanţii mass-media cu privire la faptul că în incinta fermei P.U., situată pe raza com. Târguşor, jud. Constanţa, aparţinând numitului C.M., a avut loc o agresiune între doi ciobani.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că, în seara zilei de 15 martie 2011, orele 21.00, între partea vătămată E.V. şi inculpatul P.Ş. a avut loc o altercaţie, împrejurare în care partea vătămată l-a lovit cu o sticlă de bere în zona feţei în partea stângă, provocându-i leziuni şi hemoragie. În această situaţie, inculpatul P.Ş. a lovit cu pumnul în zona feţei pe partea vătămată, aceasta în cădere lovindu-se de patul din fier aflat în camera în care locuiau. Se reţine că inculpatul şi-a continuat agresiunea asupra părţii vătămate, lovind-o cu picioarele în zona capului.
Martorul M.I., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că a fost de faţă când a avut loc incidentul dintre partea vătămată şi inculpat, observând cum acesta din urmă a lovit cu pumnul în zona capului pe partea vătămată, motiv pentru care a mers să-l anunţe pe proprietarul fermei, respectiv pe numitul C.M.
Se mai arată că declaraţia acestui martor se coroborează cu declaraţia martorului U.N., prezent şi el când a avut loc incidentul.
Cu ocazia deplasării la Spitalul Judeţean Constanţa - Secţia neurochirurgie la data de 16 martie 2011, organele de poliţie au consemnat declaraţia părţii vătămate E.V., acesta arătând că a avut o altercaţie cu colegul său de cameră, motiv pentru care l-a lovit pe acesta cu sticlă în zona feţei. La rândul său, a fost lovit de inculpat cu pumnii şi picioarele în zona capului.
Ulterior, fiind audiată şi de către procuror, partea vătămată a relatat aceeaşi stare de fapt, în sensul că în timp ce se afla la masă cu inculpatul şi cu ceilalţi doi martori, între el şi inculpat s-a creat o stare conflictuală şi, simţindu-se jignit de cuvintele indecente adresate de inculpat, l-a lovit pe acesta cu sticla de bere în zona feţei. Urmare a acestui fapt inculpatul i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona feţei, în urma căreia partea vătămată a arătat că a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de marginea metalică a unuia dintre paturile din cameră, moment în care a susţinut că inculpatul s-a năpustit asupra sa, adresându-i injurii, ameninţări cu moartea, aplicându-i în acelaşi timp mai multe lovituri cu piciorul la nivelul capului, prin mişcări de sus în jos.
Cu ocazia cercetării la faţa locului în interiorul camerei au fost găsite mai multe cioburi de sticlă şi pantalonii inculpatului ce prezentau urme brun-roşcate, iar în afara acesteia, la o distanţă de circa 5 metri, a fost identificat un ciob de sticlă cu pete brun-roşcate pe el.
Cu ocazia examinării preliminare s-a constatat că partea vătămată prezenta leziuni de violenţă ce fuseseră produse prin lovire cu sau de corp dur, leziuni care puteau data din data de 16 martie 2011, necesitând pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a mai concluzionat că leziunile i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică, partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică prin lipsă de substanţă osoasă.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta, declarând că a lovit pe partea vătămată E.V. în zona feţei, în cădere aceasta lovindu-se de patul din fier din cameră. Văzându-I jos, inculpatul a început să-l lovească cu picioarele în zona capului. Inculpatul a mai relatat că, ulterior incidentului, după ce s-a îmbrăcat cu blugii şi puloverul colegului său, a părăsit ferma plecând la Constanţa, unde şi-a găsit un loc de muncă la un centru de fier vechi.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul P.Ş. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., arătând că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei.
Fiind audiată în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată E.V. a susţinut că a fost lovită cu sticla de bere în cap, de către inculpatul P.Ş., iar după ce a căzut la sol a fost lovită de acesta cu pumnii şi picioarele. De asemenea, partea vătămată a mai susţinut că nu l-a lovit pe inculpat în acea împrejurare.
Martorul M.I. a declarat că, în seara respectivă, între partea vătămată E.V. şi inculpatul P.Ş. a avut loc o discuţie, necunoscând însă motivul acesteia, văzând cum partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe inculpat strigând că i-a fost scos ochiul. De asemenea, a văzut cum inculpatul ulterior, i-a aplicat o palmă părţii vătămate, aceasta căzând la sol şi lovindu-se la cap. Tot în acea împrejurare a văzut cum inculpatul lovea partea vătămată cu picioarele în cap şi în coaste, încetând însă la solicitarea sa. A apreciat martorul că loviturile aplicate părţii vătămate cu piciorul nu erau puternice, fiind în număr de 3-4 lovituri.
Martorul C.M. a declarat că l-a văzut în seara respectivă pe inculpatul P.Ş. care era murdar de sânge pe faţă, observând ulterior că era lovit la arcadă, iar când a ajuns la fermă a găsit pe partea vătămată E.V. căzută la sol, plină de sânge şi gemând, luând hotărârea de a o duce la spital, datorită stării grave în care se afla. Martorul a mai relatat că, ulterior, a aflat că incidentul ar fi pornit de la o sticlă de bere, că partea vătămată E.V. a fost cea care l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere, după care şi inculpatul i-a aplicat o lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la sol, lovindu-se cu capul de o bordură din piatră din cameră.
Deşi s-au făcut numeroase demersuri de către instanţă, nu s-a putut proceda la audierea nemijlocită a martorului U.N.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că rezultă cu certitudine că între inculpat şi partea vătămată a avut loc un conflict soldat cu vătămarea gravă a părţii vătămate E.V., care, aşa după cum rezultă din raportul de constatare medico-legală din 19 aprilie 2011, întocmit de S.M.L. Constanţa, a suferit leziuni grave, care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală postraumatică, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, prin lipsă de substanţă osoasă.
Totodată, deşi partea vătămată a negat, din declaraţiile inculpatului care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă cu certitudine că cel care provocat conflictul a fost partea vătămată E.V., care i-a aplicat inculpatului o lovitură cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, cauzându-i leziuni. Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorilor M.I. care a arătat: „partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe inculpat strigând că i-a fost scos ochiul”, C.M. care a declarat: „am văzut că P.Ş. era murdar de sânge pe faţă; am văzut că este lovit la arcadă”; U.N. care a arătat: „E.V. a luat o sticlă de o jumătate litru de bere şi, apucând-o de gât, a lovit cu ea de la dreapta spre stânga, lovindu-l la nivelul arcadei stângi pe P.Ş.”
Aceeaşi situaţie a prezentat-o şi inculpatul P.Ş. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în sensul că cel care a lovit primul a fost partea vătămată, respectiv acesta l-a lovit cu sticla de bere în zona arcadei stângi.
În raport de cele expuse mai sus, prima instanţă a înlăturat ca nesinceră declaraţia pe care partea vătămată a dat-o în faţa instanţei, respectiv susţinerea că ea a fost cea lovită cu sticla de bere.
Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, prima instanţă a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei comise de către inculpat este cea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., cu motivarea că ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. de infracţiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., este intenţia cu care a acţionat inculpatul, respectiv latura subiectivă.
Pentru stabilirea intenţiei cu care acţionează inculpatul, este necesară o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăţie.
Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu praeterintenţie.
În vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală gravă, de tentativa de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele situaţiei de fapt, începând cu obiectul folosit la agresarea victimei, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona corpului uman spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce; timpul de spitalizare şi intervenţia medicilor, nu pot modifica poziţia subiectivă a inculpatului.
A mai reţinut prima instanţă că din împrejurările comiterii faptei, nu rezultă elemente care să probeze intenţia inculpatului de a ucide victima. În caracterizarea intenţiei cu care a acţionat inculpatul se au în vedere şi cele două elemente care determină hotărârea delictuoasă - mobilul şi scopul - şi care definesc clar forma de vinovăţie. În prezenta cauză, mobilul hotărârii delictuoase a inculpatului l-a constituit faptul că partea vătămată i-a aplicat o lovitură cu sticla de bere în zona arcadei stângi şi l-a înjurat de mamă, iar scopul a fost acela de a aplica părţii vătămate o corecţie corporală, de intensitate, cu finalitatea punerii în primejdie a vieţii.
În cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, intenţia de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcţie de zona anatomică vizată şi intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.
În cauza de faţă, astfel după cum rezultă din probele administrate, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul, în urma căreia acesta a căzut la sol, în cădere lovindu-se la cap de partea metalică a patului, dar şi de o bordură din piatră. Este real că se mai reţine că inculpatul i-a mai aplicat lovituri părţii vătămate căzute la sol şi cu picioarele, însă după cum a declarat martorul M.I. în faţa instanţei, acestea au fost doar în număr de 3-4 şi nu foarte puternice.
Deşi în cursul urmăririi penale martorii au declarat că părţii vătămate i-au fost aplicate loviturile în zona capului, prin apăsare de sus în jos, instanţa de fond nu a reţinut acest lucru, întrucât martorii nu au fost constanţi în susţinerile lor, dar şi pentru faptul că din raportul medico-legal nu rezultă existenţa de leziuni specifice unor astfel de lovituri.
Ca atare, prima instanţă a reţinut că, în drept, fapta inculpatului P.Ş. care, la data de 15 martie 2011, în urma unui conflict spontan, i-a aplicat părţii vătămate E.V. o lovitură cu pumnul, în urma căreia a căzut la sol, în cădere lovindu-se la cap de un pat metalic şi de o bordură de piatră, ulterior inculpatul aplicându-i lovituri şi cu picioarele, condiţii în care partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică şi rămânând cu infirmitate permanentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Totodată, prima instanţă a constatat că, în favoarea inculpatului, poate fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării, reglementată de dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Această circumstanţă atenuantă există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Astfel, din situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută şi expusă mai sus, rezultă că primul care a avut o atitudine violentă a fost partea vătămată E.V. care, în timpul discuţiilor, i-a aplicat inculpatului o lovitură cu sticla de bere, în zona arcadei stângi, provocându-i acestuia leziuni, observate şi de martorii din lucrări, care au arătat: C.M. - inculpatul P.Ş. era murdar de sânge pe faţă, observând ulterior că era lovit la arcadă; M.I. - a văzut cum partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu sticla de bere în cap, în zona arcadei, auzindu-l totodată pe acesta strigând că i-a fost scos ochiul.
Prin urmare, inculpatul, la rândul său, i-a aplicat lovituri părţii vătămate sub imperiul unei puternice tulburări, stare determinată acţiunea provocatoare a părţii vătămate.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere, pe lângă circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţii concrete de comitere, a urmărilor produse, constând în leziunile suferite de partea vătămată, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatică şi rămânând cu infirmitate permanentă, a datelor ce caracterizează persoana inculpatului: în vârstă, de 44 ani, studii 4 clase, este crescător de animale, nu este căsătorit, nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior condamnări pentru fapte penale.
În raport de cele expuse mai sus, ţinând cont de dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., dar şi de concluziile referatului de evaluare, în care se arată că inculpatul prezintă perspective reduse de reintegrare în societate, s-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii, într-un cuantum care să răspundă cerinţelor prev. de art. 52 C. pen., privind scopul preventiv educativ, pedeapsă care se va executa în regim privativ de libertate.
În cursul procesului penal, partea vătămată E.V. s-a constituit partea civilă cu suma de 5.000 RON despăgubiri materiale şi 15.000 RON reprezentând daune morale.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, partea vătămată a arătat că acestea reprezintă cheltuieli de spitalizare şi salariul de care a fost lipsit pe întreaga perioadă de spitalizare, susţinând că primea 700 RON lunar.
Cu privire la pretenţiile civile, prima instanţă a apreciat că despăgubirile materiale în cuantum de 5.000 RON solicitate de partea civilă sunt neîntemeiate, acesta nefăcând dovada că pe perioada spitalizării a efectuat cheltuieli, iar referitor la salariul pe care nu l-ar fi primit, instanţa a avut în vedere declaraţia martorului C.M., care a declarat că partea vătămată locuia la ferma sa, însă datorită vârstei nu muncea, astfel că nu-i plătea salariu.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, prima instanţă a avut în vedere că partea vătămată, în vârstă de 66 ani, a suferit leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie, a rămas cu infirmitate permanentă, a fost spitalizată o perioadă îndelungată de timp, toate aceste aspecte ducând la concluzia că, într-adevăr, acesta a suferit un prejudiciu moral, pentru acoperirea căruia instanţa a apreciat că se impune acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale, care să răspundă necesităţii de a se asigura o justă despăgubire a acestuia.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu respectarea dispoziţiilor art. 362 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 363 alin. (1) C. proc. pen., art. 366 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 367 alin. (1) C. proc. pen.
Apelul a fost motivat, în condiţiile art. 374 C. proc. pen., prin memoriu scris.
Criticile formulate de apelant vizează, în esenţă, greşita încadrare juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului de către prima instanţă, apreciindu-se nelegală schimbarea încadrării juridice a faptei dispuse de către prima instanţă, datorată unei aprecieri eronate a probelor administrate în cauză, în referire, în special, la declaraţiile martorilor M.I., U.N., C.M. şi ale părţii vătămate.
De asemenea, s-a criticat reţinerea dispoziţiilor art. 73 C. pen., apreciindu-se că nu se justifică în raport de probele administrate.
Prin Decizia penală nr. 16/P din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, apreciindu-se criticile parchetului ca neîntemeiate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 460 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6736/118/2011, privind pe inculpatul P.Ş., menţinându-se starea de arest a acestuia.
III. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei şi a greşitei reţineri a stării de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., reiterând criticile din apel.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanţe au reţinut o situaţie de fapt ce rezultă din interpretarea coroborată a materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi cea de cercetare judecătorească, iar încadrarea juridică este în concordanţă cu această stare de fapt.
Astfel, prin prisma propriei examinări a cauzei, Înalta Curte constată că, la data de 15 martie 2011, în jurul orei 21,00, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, partea vătămată şi inculpatul s-au implicat într-un conflict verbal, ce a degenerat în conflict fizic, iar ca urmare a folosirii unor cuvinte jignitoare de către inculpat, partea vătămată i-a aplicat acestuia o lovitură cu o sticlă în zona capului, cu forţă, sticla spărgându-se. Urmare acestei agresiuni, inculpatul a lovit partea vătămată în zona capului, producând căderea acesteia şi lovirea de un pat metalic aflat în încăpere şi apoi de podea, în zona capului, continuând să îl lovească în zona corpului, cu pumnul şi picioarele, de circa 3-4 ori, fără ca loviturile să aibă o intensitate sporită.
Modalitatea reţinută ca fiind cea care a condus la producerea leziunilor traumatice cauzate părţii vătămate - în sensul că urmare aplicării de către inculpat a primei lovituri, partea vătămată a căzut şi s-a lovit de patul metalic aflat în încăpere sau de podeaua dură a încăperii - a fost confirmată de raportul de constatare medico-legală din 19 aprilie 2011 al S.M.L. Constanţa, potrivit căruia leziunea cea mai gravă se putea produce şi prin lovire cu capul de corp dur.
În ceea ce priveşte intenţia cu care a acţionat inculpatul, Curtea reţine că agresarea de către inculpat a părţii vătămate, care a condus la lovirea acesteia din urmă cu capul de patul metalic aflat în încăpere, apoi de podeaua dură a încăperii, s-a realizat pe fondul lovirii anterioare a inculpatului cu o sticlă în faţă, de către partea vătămată, în zona arcadei, lovitura fiind de o intensitate sporită astfel încât a provocat spargerea sticlei. În aceste condiţii, se poate concluziona că inculpatul a acţionat spontan şi pe fondul unei puternice tulburări emoţionale provocate de fapta părţii vătămate, astfel că intenţia sa, ce rezultă din materialitatea actelor, a fost aceea de a lovi partea vătămată, de a riposta la agresiunea acesteia în acelaşi mod, rezultatul mai grav, constând în leziunile traumatice ce au condus la infirmitatea fizică, producându-se din culpă.
Ca atare, inculpatul a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii prev. de art. 182 C. pen., în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., astfel că recursul parchetului este nefondat sub ambele aspecte.
De asemenea, în raport de aceste constatări, Curtea apreciază că individualizarea judiciară făcută de prima instanţă şi menţinută în apel corespunde criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului pedepsei cerut de art. 52 C. pen., ce nu vor mai fi reluate, astfel că nu se impune majorarea acesteia, recursul parchetului urmând a fi respins şi sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de parchet, ca nefondat, constatând că încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar individualizarea judiciară corespunde criteriilor prev. de art. 72 şi 52 C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 16/P din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimatul-inculpat P.Ş.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.Ş., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 martie 2011 la 09 mai 2012.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului-inculpat P.Ş., în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1551/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1461/2012. Penal → |
|---|
