ICCJ. Decizia nr. 1579/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1579/2012
Dosar nr. 640/109/2012
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 03 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în Dosarul nr. 640/109/2012, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului E.V., aflat în Penitenciarul Colibaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul E.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul E.V., la intervale diferite de timp, împreună cu fratele său A.R., a recrutat, transportat, transferat, cazat sau primit prin ameninţare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înşelăciune, pe victimele majore P.Ş., P.Ş.C., S.L., C.M.E. şi I.A. (martor cu identitate protejată), în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Deşi inculpatul, iniţial, a înţeles să nu dea declaraţie în faţa instanţei, astfel începându-se administrarea probelor, ulterior, acesta a dorit să i se ia declaraţie, prin care a recunoscut în totalitate faptele şi, totodată, a solicitat să i se aplice dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 4/MF din 8 martie 2012, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 3201 C. proc. pen., Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare, în condiţiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare, cu executare, în condiţiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi urm. C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul E.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti şi de inculpat.
Procedând conform art. 3002 C. proc. pen., potrivit cu care, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, curtea de apel a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Din analiza probelor administrate în cauză, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea de libertate.
Astfel, s-a reţinut că sunt în continuare incidente dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ca atare, s-a constatat că temeiurile iniţiale ale arestării vizând pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, mai ales prin prisma reacţiei comunităţii - care nu s-a diminuat - că organele îndreptăţite de lege nu ar acţiona suficient de ferm împotriva acelor persoane care atentează grav la valorile supreme, fundamentale apărate de lege, cum este viaţa persoanei, dacă inculpatul ar fi pus în libertate.
Împotriva încheierii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E.V., solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fî judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât şi la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate.
Examinarea gradului de pericol social al faptelor şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunţându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franţa şi Hendriks vs. Olanda).
Natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii, frecvenţa pe care o înregistrează aceste tipuri de infracţiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva încheierii din 03 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în Dosarul nr. 640/109/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 158/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1577/2012. Penal → |
|---|
