ICCJ. Decizia nr. 1577/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1577/2012
Dosar nr. 462/44/2012
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 462/44/2012, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii. M.C. şi M.S.L..
Au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 50 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpaţii M.S.L. şi M.C., arestaţi preventiv prin încheierea de şedinţă din data de 17 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 330/44/2012, au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că vinovăţia lor la săvârşirea infracţiunilor reţinute este mai redusă şi că amândoi, fiind căsătoriţi, au un copil cu probleme de sănătate.
S-a constatat că inculpatul M.S.L. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., iar inculpata M.C. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., complicitate la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
S-a reţinut că inculpatul M.S.L. este cercetat pentru faptul că, în luna septembrie 2007, ar fi aderat la grupul infracţional organizat constituit din inculpaţii B.M., P.E., T.P. şi L.A. în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ceea ce a condus la dobândirea, în mod fraudulos, a proprietăţii unui imobil situat în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată şi oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătoreşti ori, prin obţinerea de hotărâri arbitrale ori judecătoreşti neconforme cu realitatea faptică şi juridică, creând un prejudiciu de peste 160.000 RON. Astfel, ar fi utilizat la data de 10 septembrie2007 sentinţa judecătorească falsificată cu nr. 29/CC/ din 09 aprilie 2007, pretins emisă de Judecătoria Galaţi, la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, în vederea radierii sechestrului asigurător legal aplicat asupra imobilului, ar fi determinat, cu intenţie, lucrătorul de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – J.K.R. să radieze în mod nelegal din cartea funciară, fără vinovăţie, la data de 11 septembrie2007, sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi asupra imobilului şi ar fi indus în eroare asupra calităţii de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizarea de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obţinută în baza unei hotărâri judecătoreşti false - a părţilor vătămate S.I. şi S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 septembrie2007 autentificat sub nr. 9124 la BNP „C. şi A.".
Tot astfel, s-a reţinut că inculpata M.C. este cercetată pentru faptul că, în luna septembrie 2007, ar fi aderat la un grup infracţional organizat constituit din inculpaţii B.M., P.E., T.P. şi L.A. în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ceea ce a condus la dobândirea, în mod fraudulos, prin determinarea unui martor să facă declaraţii neconforme cu realitatea cu privire la un imobil, ajutându-l pe inculpatul L.Ş. în a schimba şi transfera, în mod repetat, proprietatea unui imobil şi a dus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv a unei hotărâri judecătoreşti false, pe părţile vătămate, cumpărătoare de bună credinţă, S.I. şi S.M., cu privire la proprietatea a două imobile situate în municipiul Galaţi.
Analizând cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţi, sub aspectul admiterii acestora în principiu, din perspectiva art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că acestea sunt admisibile în principiu.
S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia inculpaţii M.S.L. şi M.C. ar fi avut o participaţie mai redusă la producerea infracţiunilor de săvârşirea cărora sunt cercetate mai multe persoane, nu conduce la convingerea instanţei că aceştia ar trebui cercetaţi în stare de libertate şi nici faptul că ar avea probleme în familie, toate aceste împrejurări urmând a fi avute în vedere la eventuala judecată pe fond a cauzei.
Reţinându-se că în cauză sunt cercetate mai multe persoane pentru săvârşirea unui mare număr de infracţiuni, precum şi faptul că cercetarea acestora se află într-un stadiu incipient, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar conduce la o îngreunare a efectuării unor acte de urmărire penală, precum şi la o eventuală alterare a probelor.
S-a reţinut, de asemenea, că urmărirea penală se află în plină desfăşurare, aflându-se într-un stadiu incipient, astfel că pot fi descoperite noi fapte sau noi probe ce conturează actualele infracţiuni depistate, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea influenţa actele de urmărire efectuate.
Împotriva Încheierii din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 462/44/2012, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.C. şi M.S.L., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În alin. (2) al articolului anterior menţionat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind acelaşi, şi anume buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiţie pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
Dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie (legea foloseşte sintagma „se poate acorda"), inculpatul având doar o vocaţie la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facilităţi legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocaţie, instanţa nefiind obligată să se pronunţe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situaţie.
Dimpotrivă, instanţei i se cere prin alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În opinia instanţei, expresia „date" conţinută în textul de lege anterior menţionat nu se referă la existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracţiunea pretins a fi comisă, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Prin urmare, instanţei i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracţională.
Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia înaltei Curţi, instanţa trebuie să se raporteze la gravitatea faptelor, la circumstanţele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum şi la datele care caracterizează inculpatul.
Instanţa poate refuza liberarea dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel, s-a apreciat că este esenţial că, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din CEDO, Înalta Curte aprecieză - astfel cum a dispus şi instanţa de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpaţilor M.C. şi M.S.L., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive.
Se reţine, de asemenea, că circumstanţele personale ale recurenţilor inculpaţi au fost avute în vedere de către instanţa de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.
Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi M.S.L..
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi M.S.L. împotriva încheierii din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 462/44/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpaţilor, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1579/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1450/2012. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
