ICCJ. Decizia nr. 2020/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2020 /2012

Dosar nr. 2801/107/200.

Şedinţa publică din 11 iunie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin sentinţa penală nr. 394 din 10 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală în Dosarul nr. 2801/107/2007, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice şi s-a dispus condamnarea inculpaţilor: 1. R.S.B., fără antecedente penale şi 2. R.S.A.M., fără antecedente penale,la pedepsele de.

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe care o vor executa în final cei doi inculpaţi.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. au fost interzise inculpaţilor R.S.B. şi R.S.A.M. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată celor doi inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă între 01 martie 2007 şi 29 aprilie 2007.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 140 alin. (1) lit. a) şi art. 145 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată faţă de inculpaţii R.S.B. şi R.S.A.M. prin ordonanţa procurorului din data de 28 mai 2007 pe o perioadă de 30 de zile şi neprelungită ulterior în cursul urmăririi penale.

3. R.M., fără antecedente penale la pedeapsa de: -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. Prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

-10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe care o va executa în final inculpata R.M..

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

4. M.I.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cea mai grea de 2 ani închisoare şi în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului M.I.A. asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (1), (2) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

5. C.M.R., fără antecedente penale la pedeapsa de.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cea mai grea de 2 ani închisoare şi în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului C.O.R. asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare.

S-a interzis inculpatului C.O.R. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (1), (2) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

6. M.S., fără antecedente penale, la pedeapsa de.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cea mai grea de 2 ani închisoare şi în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe o perioadă de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului M.S. asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare.

S-a interzis inculpatului M.S. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

7. S.M., fără antecedente penale,

8. S.F.S., fără antecedente penale şi

9. A.R.V., fără antecedente penale, la pedepsele de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpaţilor S.M., Ş.F.S. şi A.R.V. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare.

S-a interzis inculpaţilor S.M., Ş.F.S. şi A.R.V. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.

S-a constatat că părţile vătămate P.P.I., T.A.T., S.D.D. şi A.C.M. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii R.S.B., R.S.A.M., M.I.A., M.S., C.O.R., Ş.F.S. şi S.M. la plata a câte 385 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (inclusiv cele de la urmărire penală), iar inculpaţii R.M. şi A.R.V. la câte 535 RON fiecare cu acelaşi titlu, aceştia din urmă având de suportat şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300 RON, ce va fi virat în contul B.C.A.J. Alba.

În baza art. 189, 191 alin. (1) C. proc. pen., suma de 600 RON reprezentând onorariile celor doi avocaţi care au asigurat asistenţa gratuită părţilor vătămate, a fost lăsată în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele.

Prin rechizitoriul nr. 12/D din 20 iulie 2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Alba au fost trimişi în judecată inculpaţii R.S.B. şi R.S.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1)-(3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1)-(3) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpata R.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1)-(3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpaţii M.I.A., C.O.R., M.S., S.M., Ş.F.S. şi A.R.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1), (3) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în fapt, că în perioada ianuarie - februarie 2007, inculpaţii R.S.B. şi R.S.A.M., soţ şi soţie, au exploatat sexual şi au înlesnit practicarea prostituţiei de către părţile vătămate P.P.I., T.A.T., S.D.D., A.C.M. şi numita E.I..

În desfăşurarea activităţii infracţionale, s-a reţinut că inculpaţii susmenţionaţi au constituit grupuri infracţionale cu inculpaţii R.M. (mama inculpatei R.S.A.M.), C.O.R., M.S., M.I.A. -taximetrişti, S.M., Ş.F.S. - barmani şi A.R.V..

Dintre aceşti inculpaţi, R.M. le-a găzduit pe părţile vătămate T. şi P., iar ceilalţi fie le-au solicitat acestora servicii sexuale, negociind cu inculpaţii R.S.B. şi A.M., fie îi contactau pe aceştia când vreun client era interesat să întreţină raporturi sexuale cu fetele, primind apoi o parte din sumele plătite de către clienţi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că inculpaţii R.S.B. şi R.S.A.M. sunt soţ şi soţie şi ginerele, respectiv fiica inculpatei R.M.. Prin intermediul numitei E.I., care practica prostituţia de mai mult timp, inculpaţii susmenţionaţi le-au cunoscut la începutul anului 2007 pe P.P.I. şi T.A.T., ambele minore, cu situaţii familiale şi materiale precare, astfel că iniţial s-au oferit să le găzduiască pe acestea în locuinţa inculpatei R.M. din Alba Iulia, pentru ca, ulterior, să le exploateze sexual în perioada ianuarie -februarie 2007.

În aceeaşi perioadă, inculpaţii R.S.B. şi A.M. le-au cunoscut pe părţile vătămate A.C.M. şi S.D. (minoră) cărora le-au înlesnit practicarea prostituţiei deoarece, fiind cunoscuţi ca proxeneţi în diferite cercuri din Alba Iulia, cei doi inculpaţi erau contactaţi în mod direct de diverşi bărbaţi interesaţi de serviciile sexuale contra cost.

Aşa cum s-a menţionat şi în rechizitoriu, pentru optimizarea activităţii lor infracţionale, soţii R. S. au constituit grupuri infracţionale împreună cu ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată în prezenta cauză, dintre care unii erau taximetrişti, alţii barmani. Aceştia, pe lângă faptul că au beneficiat de serviciile sexuale prestate de părţile vătămate, făceau legătura între coordonatorii grupului - soţii R. S. şi diferiţi clienţi doritori de servicii sexuale. în acest sens, prin telefon stabileau fie unde trebuiau aduse fetele, fie unde trebuiau duşi clienţii, beneficiind apoi de o parte din sumele plătite de clienţi.

Din înregistrările convorbirilor telefonice a rezultat că pentru a le determina pe părţile vătămate să presteze serviciile sexuale către diverşi clienţi, inculpaţii R.S.B. şi A.M. recurgeau la ameninţări cu bătaia, acceptând totodată şi situaţiile în care şi clienţii erau violenţi cu fetele.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.R.V., acesta era prieten cu soţii R.S.B. şi A.M. şi un colaborator de încredere în plasarea fetelor către clienţii interesaţi de servicii sexuale contra cost, activitatea infracţională desfăşurată de acest inculpat constând în contactarea coordonatorilor grupului şi stabilirea întâlnirilor între fetele pe care le hotărau aceştia şi bărbaţii despre care inculpatul A. cunoştea că doreau servicii sexuale.

Instanţa de fond a reţinut că această stare de fapt rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv din procesele verbale de sesizare din oficiu, declaraţiile părţilor vătămate P.P.I. şi T.A.T., S.D.D. şi A.C.M., procesul verbal de conducere în teren, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice ale inculpaţilor interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Alba, procesele verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare în cazul inculpaţilor R.S.B., R. S. A.M. şi R. Maria, declaraţiile martorilor M.C., G.I., C.E.D., B.O. şi C.P.C., declaraţiile de învinuiţi ale numiţilor L.I., M.A.C., M.I., S.I. şi E.I. care au fost cercetaţi în cauză alături de inculpaţi şi, ulterior, prin rechizitoriu, au fost scoşi de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., declaraţiile inculpaţilor care parţial se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

Raportând starea de fapt reţinută pe baza probelor la prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., ale art. 13 alin. (1) - (3) din Legea nr. 678/2001 şi ale art. 329 alin. (1) - (3) C. pen., Tribunalul a constatat că în ceea ce priveşte pe inculpaţii R.S.B. şi R.S.A.M., faptele săvârşite se circumscriu prevederilor legale susmenţionate şi constituie infracţiunea de constituire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism prev. şi ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de trafic de persoane prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) – (3) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei cu privire la aceşti doi inculpaţi, în drept, s-a reţinut această încadrare juridică, dar ulterior, la termenul de judecată din 15 februarie 2010, s-a depus o cerere scrisă susţinută şi oral de procurorul de şedinţă privind schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism din art. 329 alin. (1) – (3) C. pen. în două infracţiuni de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi o infracţiune de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., iar în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Faţă de împrejurarea că în cazul infracţiunii de proxenetism există atâtea infracţiuni câte părţi vătămate sunt, Tribunalul a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de D.I.I.C.O.T şi a reţinut în sarcina inculpaţilor R.S.B. şi R.S.A.M. trei infracţiuni de proxenetism în formă continuată, dintre care două cu agravanta dată de alin. (3) (părţi vătămate S. şi A.) şi una în forma simplă prev. de alin. (1) (partea vătămată majoră E.).

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a grupului infracţional, de asemenea, s-a înlăturat art. 41 alin. (2) din încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu întrucât este vorba despre o infracţiune unică.

În consecinţă, reţinând vinovăţia inculpaţilor R.S.B. şi R.S.A.M., Tribunalul, în raport de criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), i-a condamnat pe fiecare la câte o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

Cu privire la inculpata R.M., s-a constatat că faptele acesteia reţinute în expunerea stării de fapt, de a constitui împreună cu fiica sa şi ginerele său - inculpaţii R.S.A.M. şi R.S.B. un grup infracţional în vederea comiterii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism şi de a le găzdui în ianuarie - februarie 2008 în locuinţa sa pe partea vătămată P.P. şi T.A. în scopul exploatării lor sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. şi ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, aceasta din urmă cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce priveşte prima infracţiune, procurorul de şedinţă a cerut schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinut în rechizitoriu la încadrarea juridică a faptei, iar instanţa a apreciat cererea ca fiind întemeiată, dat fiind faptul că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional nu a fost săvârşită în condiţiile art. 41 alin. (2), ci într-o formă unică, o singură asociere care a avut ca scop exploatarea sexuală a mai multor părţi vătămate.

În consecinţă, Tribunalul a condamnat pe inculpata S.M. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii: M.I.A., C.O.R. şi M.S. (taximetrişti) S.M., Ş.F.S. (barmani) şi A.R.V., s-a reţinut că faptele lor de a constitui cu inculpaţii R.S.B. şi R.S.A.M., a căror activitate o cunoşteau, un grup infracţional în vederea înlesnirii practicării prostituţiei de către numitele P., T. şi E. şi apoi de a înlesni efectiv practicarea prostituţiei de către acestea, în perioada ianuarie -februarie 2007, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi ale infracţiunii de proxenetism, fie în formă simplă prev. de art. . 329 alin. (1) C. pen., fie în formă agravată prev. de art. 392 alin. (3) C. pen.

Întrucât aceşti trei inculpaţi sunt la prima confruntare cu legea penală, Tribunalul a reţinut în favoarea lor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) i-a condamnat la pedepse rezultante de câte 2 ani închisoare şi, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării acestora pe o perioadă de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen., apreciindu-se că în cazul acestor inculpaţi, dată fiind vârsta şi lipsa antecedentelor penale, scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termenul legal, inculpaţii R.S.B., R.S.A.M., R.M., Ş.F.S., M.I.A., M.S. şi C.O.R., fără a expune în scris motivele care au determinat promovarea căii de atac.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi inculpatul S.M..

Prin declaraţiile olografe depuse în apel, inculpaţii Ş.F.S., M.I.A. şi C.O.R. şi-au retras apelurile declarate în cauză.

În expunerea orală a motivelor de apel, pentru inculpaţii R.S.B., R.S.A.M. şi R.M. s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate şi reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Pentru inculpatul M.S. s-a solicitat adoptarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi proxenetism, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât în favoarea sa operează prezumţia de nevinovăţie, iar din probele administrate a rezultat doar că inculpatul a efectuat activităţi de taximetrie, nu că ar fi săvârşit acte de aderare sau de constituire a unui grup infracţional organizat sau că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei.

Prin Decizia penală nr. 21/A din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba lulia - secţia pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca ne fondate, apelurile formulate de inculpaţii R.S.B., R.S.A.M., R.M. şi M.S. împotriva sentinţei penale nr. 394 din 10 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală.

A fost admisă excepţia tardivităţii declarării apelului formulat de inculpatul S.M. şi a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

S-a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii M.I.A., C.O.R. şi Ş.F.S. împotriva sentinţei penale nr. 394 din 10 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală în dosarul nr. 2801/107/2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 2 lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul pentru asistenţa juridică acordată părţilor vătămate, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile inculpaţilor R.S.B., R.S.A.M. şi R.M. sunt nefondate.

S-a apreciat că, raportat la criteriile generale enunţate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunile imputate inculpaţilor, la modalitatea concretă de comitere a faptelor, inclusiv prin ameninţarea părţilor vătămate cu acte de violenţă şi acceptarea situaţiilor în care clienţii erau agresivi cu fetele, la activitatea infracţională intensă desfăşurată într-o scurtă perioadă de timp şi stopată ca urmare a intervenţiei organelor abilitate, nu se justifică reducerea pedepselor aplicate. Reţinerea în sarcina inculpaţilor a unor fapte privind traficul de minori, în formă continuată, atitudinea în general nesinceră avută pe parcursul procedurilor, încercarea de a influenţa mersul anchetei, gravitatea deosebită a faptelor, au fost apreciate ca fiind suficiente motive pentru a nu se aplica circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale şi conduita corespunzătoare avută înainte de comiterea faptelor fiind împrejurări care au determinat aplicarea unor sancţiuni în cuantumul minim prevăzut de lege.

Astfel fiind, s-a constatat că prima instanţă a individualizat corespunzător pedepsele aplicate inculpaţilor, nefiind posibilă nici aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. din perspectiva neîndeplinirii condiţiei prevăzute de alin. (2) al textului menţionat, pedeapsa rezultantă fiind mai mare de 2 ani închisoare.

Referitor la apelul declarat de inculpatul M.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, Curtea de Apel a constatat, de asemenea, că este nefondat, reţinându-se că susţinerile acestuia, în sensul că probele existente la dosar nu confirmă vinovăţia sa în comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, nu pot fi primite.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii R.S.B., R. S.A.M. şi R.M., solicitând admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepselor aplicate, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, concretizate în aceea că în perioada ianuarie -februarie 2007, au constituit un grup infracţional nestructurat, exploatându-le sexual şi înlesnind practicarea prostituţiei de către părţile vătămate P.P.I., T.A.T., S.D.D., A.C. şi E.I..

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenţii inculpaţi nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii ceRON mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele de câte 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., aplicate inculpaţilor, au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale recurenţilor inculpaţi.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea recurenţilor inculpaţi, cu consecinţa reducerii pedepselor, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate apar ca fiind temeinice şi legale, circumstanţele personale ale inculpaţilor fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpaţilor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepselor, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurenţii inculpaţi apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca ne fondate, recursurile declarate de inculpaţii R.S.B., R.S.A.M. şi R.M.

Împotriva deciziei penale nr. 21/A din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2020/2012. Penal