ICCJ. Decizia nr. 193/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 193/2012
Dosar nr.6648/1/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110 din 21 mai 2010, Curtea de Apel Craiova în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată celor două fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 248 C. pen., în art. 249 alin. (1) C. pen.
În baza art. 249 alin. (1) C. pen. (două fapte), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.F. la pedeapsa de 300 RON amendă, pentru fiecare faptă.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 300 RON amendă.
A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 631 C. pen.
A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă A.V.A.S. - Bucureşti.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 1014/P/2008 din 6 iulie 2009 a fost trimis în judecată inculpatul R.V., care îndeplinea funcţia de executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti Craiova, iar cu ocazia îndeplinirii actelor de executare silită în Dosarul nr. 171/E/2005, a încălcat dispoziţiile legale aplicabile în materie, valorificând prin licitaţie publică mai multe imobile, fără a verifica sarcinile existente asupra acestora, deşi imobilele respective fuseseră ipotecate în favoarea unor unităţi bancare, iar creanţele au fost preluate de A.V.A.S., care a fost prejudiciată cu suma de 3.250.634.291 RON.
Prin Decizia penală nr. 948 din 10 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi partea civilă A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 110 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A casat în totalitate sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:
În baza art. 248 C. pen. - două fapte - a condamnat pe inculpatul R.V. la două pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.V.A.S. Bucureşti şi a obligat inculpatul la plata sumei de 325.063 RON, cu titlu de despăgubiri.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii la data de 16 august 2011 contestatorul R.V. a formulat contestaţie în anulare şi a invocat dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia specială, întrucât fapta a fost săvârşită la data de 2 aprilie 2002, Decizia a fost pronunţată la data de 10 martie 2011, fiind depăşit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat admisibilitatea cererii de contestaţie, fără citarea părţilor.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanţa de recurs care poate greşi, fie prin nerespectarea unor dispoziţii legale după care se desfăşoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanţă cu materialele aflate la dosar. Contestaţia în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării cererii.
În conformitate cu prevederile art. 388 C. proc. pen.: „Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Astfel, Înalta Curte constată că termenul de introducere al contestaţiei în anulare formulată de contestator în temeiul art. 386 lit. c) C. proc. pen., era cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.
Din actele dosarului ataşat rezultă că, hotărârea a fost pronunţată la data de 10 martie 2011, adresele emise de Curtea de Apel Craiova pentru punerea în executare a hotărârii au fost formulate la data de 14 martie 2011, iar contestatorul a formulat prezenta contestaţie în anulare la data de 16 august 2011, astfel că, termenul prevăzut de lege, respectiv dispoziţiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen., pentru introducerea contestaţiei în anulare, este cu mult depăşit.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare prealabilă a îndeplinirii condiţiilor de formă a contestaţiei în anulare, instanţa admite în principiu contestaţia în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege - respectiv dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţie este din cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun sau se invocă dovezi care sunt depuse la dosar.
În consecinţă, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare nu a fost introdusă în termenul prevăzut de disp. art. 391 alin. (2) C. proc. pen., ca atare, contestaţia în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.V. împotriva deciziei penale nr. 948 din 10 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2068/54/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2021/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1928/2012. Penal → |
|---|
