ICCJ. Decizia nr. 2493/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2493/2012

Dosar nr. 7076/101/2011

Şedinţa publică din 1 august 2012

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 246 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 7076/101/2011, în baza art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41-42 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.T.A., la 3 ani închisoare.

În baza art. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41-42 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. art. 5 alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41-42 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul H.T.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.T.A. reţinerea şi arestarea preventivă de la 28 iulie 2011, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul D.I.C.,la 3 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la 10 ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul D.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.I.C., arestul preventiv din data de 06 septembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 13,52 g. rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator şi aflată la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost confiscată de la inculpatul H.T.A., în folosul statului, suma de 1.800 RON obţinută din vânzarea drogurilor.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.000 RON cheltuieli judiciare în folosul statului, din care 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu R.B., desemnat pentru inculpatul D.I.C.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii H.T.A. şi D.I.C., au fost plecaţi anterior lunii iulie 2011 în Italia, unde au lucrat în agricultură, iar în data de 22 iulie 2011 au revenit în România, prin punctul de trecere a frontierei Turnu, judeţul Arad, circulând cu un autocar şi profitând de faptul că nu a fost efectuat un control al bagajelor la intrarea în ţară, inculpatul D.I.C. a introdus ilegal în România, ascunse într-un rucsac, cantitatea de aproximativ 5 kg haşiş.

Inculpaţii s-au deplasat în localitatea Strehaia, la domiciliul inculpatului H.T.A., unde au rămas în noaptea de 22/23 iulie 2011 şi de unde au plecat a doua zi spre Bucureşti în scopul de a valorifica drogurile şi arma.

În seara de 22 iulie 2011 s-au întâlnit cu martorul M.A.C., au mers în oraş, au cumpărat bere, suc şi ţigări, pe care le-au consumat în parc, apoi au mers acasă la H.T.A. Inculpatul D.I.C. i-a arătat martorului cantitatea droguri şi o armă spunându-i că urmează să le vândă în Bucureşti lui G. A fost ameninţat cu pistolul de către de inculpatul D.I.C. dacă o să spună ce a văzut. Inculpatul D.I.C. a rupt o bucăţică de haşiş, a confecţionat o ţigară din care au fumat toţi trei. Din discuţii a înţeles martorul că drogurile au fost introduse în ţară, nefiind controlaţi la vamă.

Au plecat iar în oraş, au mai cumpărat bere şi au revenit în locuinţa inculpatului H.T.A. unde au mai fumat o ţigară de haşiş.

Inculpatul D.I.C. i-a dat o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume, dar să mai păstreze pentru a le demonstra că nu a mers la poliţie.

A doua zi, inculpaţii au plecat spre Bucureşti pentru a comercializa drogurile, în prealabil inculpatul H.T.A. primind pentru sine aproximativ 25-30 g. din cantitatea de droguri.

Inculpatul H.T.A. a trebuit ca a doua zi să se întoarcă în Strehaia, întrucât verişorul său D.I.C. a dispărut şi nu i-a mai răspuns la telefon.

Ajungând la domiciliul său din Strehaia, inculpatul H.T.A., în perioada 25 iulie 2011-27 iulie 2011, a invitat la locuinţa sa mai mulţi tineri din oraş, cărora le-a preparat ţigări de haşiş şi le-a oferit spre consum, ştiind că unii dintre aceştia erau minori. Astfel, s-a arătat că la domiciliul inculpatului H.T.A. au consumat droguri martorii B.I.T., M.V.E., martorii minori M.A.C., G.D.F. şi D.R.

Martorul M.A.C. s-a întâlnit din nou cu inculpatul H.T.A. şi, împreună cu martorul G.D.F., au mers în domiciliul inculpatului H.T.A. Acesta l-a întrebat dacă mai are din droguri şi i-a cerut să aducă o bucăţică. A procedat în acest sens şi la întoarcea la domiciliul inculpatului H.T.A. i-a găsit şi pe martorii B.I.T., D.R. şi M.V.E. Toţi au consumat două ţigări preparate cu droguri. În această împrejurare a aflat de la inculpatul H.T.A. că inculpatul D.I.C. a fugit cu drogurile.

De asemenea, împreună cu martorii minori B.A. şi D.R. au consumat droguri şi acasă la minora B.A.

Inculpatul H.T.A. a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 15 g. haşiş inculpatului A.I.G., în schimbul sumei de 1.800 RON, pe care acesta din urmă a cumpărat-o şi a consumat din drogurile primite, dar a şi oferit spre consum din acestea şi învinuitului M.V.E. De asemenea, în data de 27 iulie 2011, organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Mehedinţi au descoperit, cu prilejul percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului A.I.G., trei bucăţi de substanţă solidă de culoare maronie, care s-au dovedit, în urma expertizei efectuate, că sunt rezină de cannabis în greutate de 8,21 g., despre această bucată inculpatul afirmând că o primise de la H.T.A.

La constatarea stării de fapt, prima instanţa a avut în vedere următoarele probe: procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de poliţie, declaraţiile martorilor D.R., B.I.T., M.V.E., B.A., G.D.F., M.A.C., atât din faza de urmărire penală, cât şi din faza cercetării judecătoreşti declaraţiile inculpaţilor H.T.A. şi A.I.G., precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a I.G.P.R. - D.C.C.O., Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor.

Declaraţia inculpatului H.T.A. dată în faza de urmărire penală, a confirmat în totalitate starea de fapt reţinută în instanţă. În declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu mai recunoaşte că inculpatul D.I.C. ar fi introdus în ţară drogurile, motivând că la urmărirea penală a dorit să se răzbune, din motive personale, pe acest inculpat.

Inculpatul D.I.C. nu a recunoscut că ar fi introdus în ţară droguri, împreună cu celălalt inculpat şi-a construit o apărare nesusţinută însă de nicio probă administrată în cauză. Dimpotrivă, martorul M.A.C. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă că inculpatul D.I.C. i-a fost prezentat de către inculpatul H.T.A., iar când au mers în locuinţa acestuia din urmă, i-au fost arătate de către inculpatul D.I.C. drogurile şi un pistol de culoare argintie cu încărcător, în care avea 4 gloanţe. De asemenea, a arătat că a fost ameninţat de inculpatul D.I.C. cu pistolul în situaţia în care o să spună ce a văzut. A mai precizat martorul că drogurile şi pistolul au fost introduse în ţară prin vamă, inculpaţii nefiind controlaţi la intrarea în ţară, iar martorii D.R., M.V.E., B.A. şi G.D.F., audiaţi în faţa instanţei, au confirmat pe deplin starea de fapt reţinută prin actul de sesizare în ceea ce priveşte pe inculpatul H.T.A., aceştia precizând că pe inculpatul D.I.C. nu îl cunosc sau că îl cunosc doar din vedere, martorul G.D.F. declarând că ştie de la inculpatul H.T.A. că drogurile au fost aduse în ţară de inculpatul D.I.C., iar martorul M.V.E. declarând că ştie tot de la inculpatul H.T.A. că verişorul său, respectiv inculpatul D.I.C. a plecat cu drogurile.

Cu privire la forma de vinovăţie, s-a constatat de către instanţa de fond că probele administrate susţin, pentru fiecare din infracţiunile descrise, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. - faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, ca autori, în sensul art. 24 din C. pen. - urmând a se dispune condamnarea inculpaţilor H.T.A. şi D.I.C.

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri defineşte în art. 1 lit. d) drogurile de risc: drogurile înscrise în Tabelul nr. III, la poziţia 13 figurând: Cannabis, rezină de cannabis şi ulei de cannabis.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Potrivit art. 5 alin. alin. (1), punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prima instanţă a apreciat că faptele comise de inculpatul H.T.A., constând în aceea că a deţinut droguri pentru consum propriu în domiciliul său din Strehaia, iar în perioada 25 iulie 2011-27 iulie 2011, a invitat la locuinţa sa mai mulţi tineri din oraş, cărora le-a preparat ţigări de haşiş şi le-a oferit spre consum, ştiind că unii dintre aceştia erau minori, şi a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 15 g. haşiş inculpatului A.I.G., în schimbul sumei de 1.800 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi punerea la dispoziţiei cu ştiinţă a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Întrucât acţiunile inculpatului H.T.A., în cazul fiecăreia din infracţiuni, au fost săvârşite la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii, s-a făcut aplicarea art. 41-42 C. pen. pentru fiecare dintre acestea.

Prima instanţa a apreciat că faptele comise de inculpatul D.I.C., constând în aceea că în data de 22 iulie 2011 a deţinut ilegal droguri de risc pe care le-a introdus, fără drept, în ţară, le-a deţinut ilegal pentru consum propriu şi oferit minorului M.A.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. (1), cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Întrucât acţiunile inculpatului D.I.C., în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, au fost săvârşite la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii, s-a făcut aplicarea art. 41-42 C. pen. pentru fiecare dintre acestea.

De asemenea, pentru fiecare dintre infracţiuni s-a făcut aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constatându-se că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie la data săvârşirii infracţiunilor, în raport de menţiunile din fişa de cazier judiciar a inculpatului.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor, pentru inculpatul H.T.A. instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., reţinând următoarele: împrejurările concrete în care a săvârşit faptele, gradul de pericol social al acestora, frecvenţa acestui gen de infracţiuni, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi atitudinea oscilantă a acestuia în sensul că în faţa instanţei nu şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale cu privire la inculpatul D.I.C., limitele pedepselor prevăzute de lege.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru inculpatul D.I.C., prima instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., reţinând următoarele: atitudinea nesinceră a inculpatului care a negat comiterea faptelor, antecedentele penale ale inculpatului, acesta fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, frecvenţa acestui gen de infracţiuni, limitele pedepselor prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii H.T.A. şi D.I.C.

În motivarea apelului declarat, inculpatul H.T.A. a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului, în sensul micşorării acesteia şi sub aspectul modalităţii de executare în sensul suspendării condiţionate sau sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a arătat că inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând fapta, că nu are antecedente penale, îşi câştigă mijloacele de existenţă prin muncă şi are în întreţinere un copil minor.

Inculpatul D.I.C. a arătat în motivarea apelului că nu a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa de către prima instanţă.

S-a arătat faptul că, în faţa instanţei de fond, inculpatul H.T.A. a arătat că nu menţine declaraţia dată la urmărirea penală în cuprinsul căreia îl încrimina şi pe inculpatul D.I.C., precizând că declaraţia iniţială a fost dată din răzbunare.

S-a mai arătat faptul că martorii audiaţi în faţa instanţei de fond au arătat că îl cunosc doar pe inculpatul H.T.A. nu şi pe inculpatul D.I.C., astfel încât nu există nicio probă care să conducă, fără dubiu, la constatarea vinovăţiei acestuia din urmă.

S-a mai invocat faptul că pedepsele aplicate au fost greşit individualizate, motiv pentru care se impune reindividualizarea acestora în sensul coborârii lor, urmare a acordării unei eficienţe sporite circumstanţelor personale ale inculpatului care este singurul întreţinător al familiei sale.

Prin decizia penală nr. 177 din 21 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii H.T.A. şi D.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 246 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 7076/101/2011.

S-a menţinut starea de arest şi a fost dedus arestul preventiv, în continuare, de la 14 decembrie 2011 la zi, pentru ambii inculpaţi.

Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi la câte 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 300 RON reprezentând onorariu pentru avocaţii din oficiu, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea de Apel Craiova a constatat că aceasta a fost corect reţinută de către instanţa de fond în baza analizei probatoriului administrat, respectiv: procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de poliţie, declaraţiile martorilor D.R., B.I.T., M.V.E., B.A., G.D.F., M.A.C., atât din faza de urmărire penală, cât şi din faza cercetării judecătoreşti declaraţiile inculpaţilor H.T.A. şi A.I.G., precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a I.G.P.R. - D.C.C.O., Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor.

Făcând propria apreciere a probelor, Curtea de Apel Craiova a constatat că la data de 22 iulie 2011, inculpaţii H.T.A. şi D.I.C. au revenit în România din Italia, prin punctul de trecere a frontierei Turnu, judeţul Arad, circulând cu un autocar. Profitând de faptul că nu a fost efectuat un control al bagajelor la intrarea în ţară, inculpatul D.I.C. a introdus ilegal în România, ascunsă într-un rucsac, cantitatea de aproximativ 5 kg haşiş. Inculpaţii s-au deplasat în localitatea Strehaia, la domiciliul inculpatului H.T.A., unde au rămas în noaptea de 22/23 iulie 2011 şi de unde au plecat a doua zi spre Bucureşti în scopul de a valorifica drogurile şi arma.

În seara de 22 iulie 2011 s-au întâlnit cu martorul M.A.C., au mers în oraş, au cumpărat bere, suc şi ţigări pe care le-au consumat în parc, apoi au mers acasă la H.T.A. Inculpatul D.I.C. i-a arătat martorului cantitatea droguri şi o armă, spunându-i că urmează să le vândă în Bucureşti lui G. Inculpatul D.I.C. a rupt o bucăţică de haşiş, a confecţionat o ţigară din care au fumat toţi trei. Inculpaţii au plecat iar în oraş, au mai cumpărat bere şi au revenit în locuinţa inculpatului H.T.A. unde au mai fumat o ţigară de haşiş.

Inculpatul D.I.C. i-a dat martorului M.A.C. o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume dar să mai păstreze pentru a le demonstra că nu a mers la poliţie. A doua zi inculpaţii au plecat spre Bucureşti pentru a comercializa drogurile, în prealabil inculpatul H.T.A. primind pentru sine aproximativ 25-30 g. din cantitatea de droguri.

În Bucureşti, cei doi inculpaţi s-au cazat la o pensiune din apropierea hotelului I., unde, în timpul nopţii, inculpatul D.I.C. a revenit în oraş însoţit de un tânăr despre care a înţeles că s-ar numi G.C., iar cei doi au luat drogurile şi arma, însă nu au mai revenit la hotel. Inculpatul H.T.A., a trebuit ca a doua zi să se întoarcă în Strehaia, întrucât verişorul său D.I.C. a dispărut şi nu i-a mai răspuns la telefon.

Ajungând la domiciliul său din Strehaia, inculpatul H.T.A., în perioada 25 iulie 2011-27 iulie 2011, a invitat la locuinţa sa mai mulţi tineri din oraş, cărora le-a preparat ţigări de haşiş şi le-a oferit spre consum, ştiind că unii dintre aceştia erau minori. Astfel, la domiciliul inculpatului H.T.A. au consumat droguri martorii B.I.T., M.V.E., martorii minori M.A.C., G.D.F. şi D.R.

A procedat în acest sens şi la întoarcerea la domiciliul inculpatului H.T.A. i-a găsit şi pe martorii B.I.T., D.R. şi M.V.E. Toţi au consumat două ţigări preparate cu droguri. În această împrejurare a aflat de la inculpatul H.T.A. că inculpatul D.I.C. a fugit cu drogurile. De asemenea, împreună cu martorii minori B.A. şi D.R. au consumat droguri şi acasă la minora B.A.

Inculpatul H.T.A. a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 15 g. haşiş inculpatului A.I.G., în schimbul sumei de 1.800 RON, pe care acesta din urmă a cumpărat-o şi a consumat din drogurile primite, dar a şi oferit spre consum din acestea şi învinuitului M.V.E. De asemenea, în data de 27 iulie 2011, organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Mehedinţi au descoperit cu prilejul percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului A.I.G., trei bucăţi de substanţă solidă de culoare maronie, care s-au dovedit, în urma expertizei efectuate, că sunt rezină de cannabis în greutate de 8,21 g., despre această bucată inculpatul afirmând că o primise de la H.T.A.

Apărarea inculpatului D.I.C. în sensul că nu a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa de prima instanţă, a fost înlăturată de Curtea de apel ca fiind nesinceră.

Astfel, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpatul H.T.A. a arătat că, după intrarea pe teritoriul României, vărul său D.I.C. i-a arătat că a ascuns în rucsac o cantitate de 5 kg haşiş pe care urma să o valorifice în Bucureşti pentru suma de 25.000 euro.

Tot din declaraţia inculpatului H.T.A. rezultă că în seara de 22 iulie 2011, s-au întâlnit cu martorul M.A.C., căruia inculpatul D.I.C. i-a arătat cantitatea droguri şi o armă spunându-i că urmează să le vândă în Bucureşti. A mai arătat inculpatul că D.I.C. a rupt o bucăţică de haşiş, a confecţionat o ţigară din care au fumat toţi trei. Inculpatul D.I.C. i-a dat martorului o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume, dar să mai păstreze pentru a le demonstra că nu a mers la poliţie.

Declaraţia dată de inculpatul H.T.A. în faţa primei instanţe, prin care acesta revenea asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală nu a putut fi reţinută de instanţa de apel întrucât nu se corobora cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În plus, Curtea de apel a reţinut că declaraţia dată de inculpatul H.T.A. în faza de urmărire penală se coroborează cu depoziţia dată în aceeaşi fază a procesului penal de M.A.C., care confirmă faptul că inculpatul D.I.C. i-a arătat cantitatea droguri şi o armă spunându-i că urmează să le vândă în Bucureşti. Depoziţia lui M.A.C. confirmă faptul că inculpatul D.I.C. a rupt o bucăţică de haşiş, a confecţionat o ţigară din care au fumat atât el, cât şi cei doi inculpaţi, cât şi faptul că inculpatul D.I.C. i-a dat o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume, dar să mai păstreze pentru a le demonstra că nu a mers la poliţie.

Instanţa de apel a considerat că probatoriul administrat în cauză este de natură să conducă la concluzia că, în mod corect a apreciat instanţa de fond, că faptele inculpatul H.T.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi punerea la dispoziţiei cu ştiinţă a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Probatoriul administrat în cauză a permis tragerea concluziei că faptele comise de inculpatul D.I.C., constând în aceea că în data de 22 iulie 2011 a deţinut ilegal droguri de risc pe care le-a introdus, fără drept, în ţară, le-a deţinut ilegal pentru consum propriu şi oferit minorului M.A.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. (1), cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Instanţa de apel a apreciat, astfel, că în mod corect a reţinut instanţa de fond pentru fiecare dintre infracţiuni art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie la data săvârşirii infracţiunilor, în raport de menţiunile din fişa de cazier judiciar a inculpatului.

Curtea de apel a mai apreciat că instanţa de fond a făcut şi o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepselor ţinând seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracţiunile săvârşite, de gradul de pericol social al acestor fapte, de atitudinea lor procesuală, dar şi de persoana inculpaţilor.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor, pentru inculpatul H.T.A. au fost avute în vedere împrejurările concrete în care a săvârşit faptele, gradul de pericol social al acestora, frecvenţa acestui gen de infracţiuni, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi atitudinea oscilantă a acestuia în sensul că în faţa instanţei nu şi-a menţinut declaraţia dată în cursul unnăririi penale cu privire la inculpatul D.I.C., limitele pedepselor prevăzute de lege.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru inculpatul D.I.C., instanţa a avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului care a negat comiterea faptelor, antecedentele penale ale inculpatului, acesta fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, frecvenţa acestui gen de infracţiuni, limitele pedepselor prevăzute de lege.

În raport cu gradul de pericol social al faptelor comise de inculpaţi, instanţa de apel a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, poate fi atins numai cu executarea pedepsei în regim privativ de liberate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, astfel că modalitatea de executare aleasă corespunde scopului educativ şi preventiv al pedepsei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii D.I.C. şi H.T.A.

Inculpatul D.I.C. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 şi 14 şi a solicitat în principal achitarea sa pentru infracţiunile cu privire la care a fost trimis în judecată şi condamnat, întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, nefiind vinovat de săvârşirea acestor infracţiuni, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului prin reţinerea circumstanţelor atenuante.

Inculpatul H.T.A. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 şi a solicitat reindividualizarea pedepselor în ceea ce priveşte modalitatea de executare, în sensul aplicării dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, motivat de faptul că a recunoscut săvârşirea faptei, a avut o atitudine sinceră, a fost arestat o perioadă îndelungată de timp astfel încât scopul pedepsei poate fi atins fără executare.

Înalta Curte, analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, cât şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, apreciază ca fiind fondat parţial doar recursul inculpatului D.I.C. pentru considerentele ce vor fi expuse:

Inculpatul D.I.C. a invocat în principal incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 şi a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile cu privire la care a fost trimis în judecată şi condamnat, întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt nefiind vinovat de săvârşirea acestor infracţiuni.

Analiza probelor administrate în cauză cu referire directă la acest inculpat, relevă că incidenţa cazului de casare invocat de acesta îşi găseşte aplicabilitatea doar în ceea ce priveşte condamnarea sa pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3 7 lit. b) C. pen., în raport de următoarele argumente:

Potrivit art. 52 C. proc. pen., care consacră prezumţia de nevinovăţie, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

În cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoiala cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluţia ce se impune este achitarea inculpatului de către instanţa de judecată. Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: - vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; - la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; - hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare. Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă. Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo). Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite. Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpatul trebuie achitat.

Ori, din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine în mod cert vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc.

Simplul fapt că acesta a fost văzut consumând şi oferind spre consum şi altor persoane droguri de risc nu conduce automat la concluzia că acesta a şi introdus fără drept aceste droguri în ţară.

Raţionamentul în baza căruia instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia se bazează pe simple deducţii, pe analogii care nu sunt susţinute de nicio probă şi care nu pot să atragă condamnarea unei persoane, afirmaţia instanţei de fond potrivit căreia inculpatul D.I.C., în timp ce se întorcea în ţară din Italia, ar fi introdus în luna iulie a anului 2011 o cantitate de 5 kg de haşiş profitând de faptul că nu a fost efectuat un control al bagajelor la intrarea în ţară, şi care reprezintă practic punctul de plecare a activităţii infracţionale reţinută în sarcina acestuia nu este probată în niciun mod.

Faptul că martorul M.A.C. a declarat că ar fi văzut la inculpatul D.I.C. drogurile şi un pistol de culoare argintie cu încărcător, în care avea 4 gloanţe, şi că a fost ameninţat de inculpatul D.I.C. cu pistolul în situaţia în care o să spună ce a văzut, nu are relevanţă în ceea ce priveşte implicarea acestuia în comiterea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, declaraţia acestuia fiind practic singulară, necoroborându-se cu nicio altă probă.

Toate depoziţiile celorlalţi martorim respectiv D.R., M.V.E., B.A. şi G.D.F., audiaţi în faţa instanţei, cum reţine de altfel şi instanţa de fond în motivarea hotărârii, confirmă pe deplin starea de fapt reţinută prin actul de sesizare doar în ceea ce priveşte pe inculpatul H.T.A., aceştia precizând că pe inculpatul D.I.C. nu îl cunosc sau că îl cunosc doar din vedere, martorul G.D.F. declarând că ştie de la inculpatul H.T.A. că drogurile au fost aduse în ţară de inculpatul D.I.C., iar martorul M.V.E. declarând că ştie tot de la inculpatul H.T.A. că verişorul său, respectiv inculpatul D.I.C., a plecat cu drogurile; declaraţie pe care inculpatul H.T.A. nu numai că nu şi-a mai menţinut-o în faţa instanţei de fond, dar a şi explicat motivul pentru care a dat declaraţia în faţa organelor de urmărire penală prin care l-a acuzat pe inculpatul D.I.C., care este şi vărul său, declaraţie care, în lipsa oricăror alte probe de vinovăţie, este sustenabilă.

De asemenea, în faţa instanţei de judecată acesta a explicat că în momentul în care i-a spus martorului minor M.A.C. că drogurile aparţin inculpatului D.I.C., el însuşi se afla sub influenţa drogurilor şi a vrut să se laude întrucât martorul M.A.C. nu-l cunoştea pe inculpatul D.I.C., aspect care de altfel a şi fost confirmat de martor în ambele sale depoziţii.

Mai mult decât atât, nici organele de urmărire penală şi nici instanţa de fond nu au reuşit să facă dovada existenţei celor 5 kg de haşiş pretins a fi introduse în ţară de inculpatul D.I.C., atât operaţiunile de vânzare de droguri, cât şi cele de consum efectuate de cei doi inculpaţi astfel cum au fost ele dovedite nu însumează această cantitate, astfel încât Înalta Curte apreciază, de asemenea, că variantă potrivit căreia acesta ar fi cumpărat droguri cu banii câştigaţi în Italia, variantă susţinută de altfel de inculpatul H.T.A. şi confirmată de depoziţiile celorlalţi martori, este una verosimilă şi conformă cu realitatea probelor administrate în cauză şi care infirmă ipoteza introducerii de droguri în ţară fără drept de către inculpatul D.I.C.

Toate aceste aspecte relevă, în opinia Înaltei Curţi, că vinovăţia inculpatului cât priveşte această infracţiune nu a fost pe deplin dovedită, că există în raport de considerentele expuse serioase dubii în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc de către inculpatul D.I.C., motiv pentru care va admite recursul inculpatului doar în ceea ce priveşte greşita sa condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport de care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia.

În ceea ce priveşte celelalte două infracţiuni pentru care inculpatul D.I.C. a fost trimis în judecată şi condamnat, Înalta Curte, în consens cu celelalte două instanţe, apreciază că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii, cu consecinţa condamnării legale a inculpatului, atât timp cât probele administrate în mod judicios şi temeinic în cauză relevă, pentru fiecare inculpat în parte, contribuţia acestora la comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, aplicarea dispoziţiilor 345 C. proc. pen. fiind consecinţa aplicării corecte a legii penale. Fiecare critică adusă de către inculpatul D.I.C. a fost judicios analizată şi explicată de instanţa de fond şi de apel aşa încât nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt cu consecinţa achitării integrale a acestuia, faptele prevăzute de art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu privire la care inculpatul a fost trimis în judecată fiind pe deplin dovedite, cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare aleasă fiind conforme cu circumstanţele reale şi personale de natură să caracterizeze fapta şi pe inculpat aşa încât incidenţa pct. 14 al art. 385⁹ sub aspectul solicitării de reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului nu sunt aplicabile în raport de întreaga situaţie de fapt prezentată.

Faţă de toate aceste aspecte şi pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul D.I.C. împotriva deciziei penale nr. 177 din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 246 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Mehedinţi şi, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul D.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 33-34 C. pen., va contopi pedepsele aplicate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca inculpatul D.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Privitor la recursul inculpaţilor H.T.A. şi D.I.C. care au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 şi au solicitat reindividualizarea pedepselor cu privire la modalitatea de executare, în sensul aplicării dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, motivat de faptul că: în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.T.A., acesta a recunoscut săvârşirea faptei, a avut o atitudine sinceră, a fost arestat o perioadă îndelungată de timp astfel încât scopul pedepsei poate fi atins fără executare, şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.I.C., raportat la pericolul social redus al faptelor comise, Înalta Curte apreciază ca nefondate recursurile pentru considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea şi a altor persoane în săvârşirea de noi infracţiuni şi nu doar a inculpatului.

Ori un astfel de scop - prevenţia generală în săvârşirea de noi infracţiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unor valori pentru care se tinde a fi protejate prin toate măsurile în raport de consecinţele pe care le produce traficul de droguri s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate cum sunt infracţiunile din prezenta cauză sancţiunea aplicată ar fi una modică.

În acord cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se ţine seama de cinci criterii:

- dispoziţiile din partea generală a C. pen.;

- limitele de pedeapsă fixate în partea specială;

- gradul de pericol social al faptei săvârşite;

- persoana infractorului;

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând considerentele hotărârii judecătoreşti sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă că instanţa de apel a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) pedepsele sunt corect individualizate în raport de gradul de pericolul social concret şi toate celelalte circumstanţe de natură să caracterizeze faptele şi pe inculpat.

Modalitatea de executare aleasă şi cuantumul pedepsei aplicată pentru infracţiunile concurente este în acord cu principiul proporţionalităţii având în vedere infracţiunile comise şi urmările produse.

Datorită semnificaţiei deosebite şi a impactului social pe care le are săvârşirea în societate a unor astfel de infracţiuni nu pot fi valorificate în favoarea inculpaţilor ca şi circumstanţe atenuante, circumstanţele personale ale acestora întrucât au lezat profund valorile sociale concrete ocrotite de lege prin comiterea infracţiunilor cu privire la care a fost condamnat.

La individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmând ca celelalte două criterii alăturate şi distincte, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanţa şi-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale, ori gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite a fost apreciat în mod corespunzător de instanţă ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidenţiate în expozitivul sentinţei penale recurate şi, totodată, trebuie luată în considerare rezonanţa socială a faptelor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel.

Din analiza considerentelor hotărârii judecătoreşti se desprinde concluzia potrivit căreia, raportat la cele expuse, instanţa a apreciat în mod corect toate criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea şi aplicarea unei pedepse, iar incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 14 al art. 385⁹C. proc. pen. nu-şi găseşte aplicabilitatea în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi. Faţă de toate aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului H.T.A. în sensul aplicării instituţiei prevăzută de art. 86 C. pen. prin operaţiunea de individualizare în raport de criteriile expuse, hotărârea pronunţată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei şi pedeapsa aplicată, aşa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate, motiv pentru care, faţă de toate motivele de recurs formulate şi analizate în cauză, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul H.T.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul D.I.C. împotriva deciziei penale nr. 177 din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 246 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Mehedinţi şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 33-34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca inculpatul D.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.T.A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 28 iulie 2011 până la data de 01 august 2012 pentru inculpatul H.T.A. şi durata arestării preventive, începând cu data de 06 septembrie 2011 până la data de 01 august 2012, pentru inculpatul D.I.C.

Obligă recurentul-inculpat H.T.A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul pentru apărarea din oficiu asigurată pentru inculpatul D.I.C. în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 august 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2490/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2494/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2493/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2493/2012. Penal