ICCJ. Decizia nr. 3028/2012. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3028 /2012
Dosar nr. 5906/114/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 165 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. D.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
2. I.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi un an interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. C. pen.
3. M.M. la pedeapsa de la 3 ani închisoare şi un an interzicere a drepturilor prev. de art. 64. lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
4. G.M. la două pedepse a câte 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit art. 33 - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi un an interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
în baza art. 71 C. pen., s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru fiecare dintre inculpaţi ca pedeapsă accesorie.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor D.L. şi I.L., deducându-se pentru fiecare dintre aceştia reţinerea şi arestul preventiv, cu începere de la 18 august 2011, la zi, iar pentru inculpatul M.M., perioada 18 august 2011 - 7 octombrie 2011.
În baza art. 861 art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaţilor M.M. şi G.M., pe perioada termenelor de încercare de 5 ani, respectiv 4 ani, urmând să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. pen. constând în:
a) să se prezinte, la termenele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În latură civilă, inculpaţii D.L., M.M. şi I.L. au fost obligaţi în solidar la plata sumelor de câte 25.000 RON, iar inculpatul G.M. la plata sumelor de câte 2.000 RON pentru fiecare dintre părţile civile D.N.D. şi D.O.A., ambele prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Buzău, cu titlu de daune morale.
În fine, aceştia au fost obligaţi şi la plata sumei de câte 1.500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 375 RON onorariu apărător oficiu, inclusiv pentru apărătorul părţilor vătămate.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esenţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii D.L. şi M.M. sunt concubini şi locuiesc în satul CC, judeţul Buzău.
Părţile vătămate minore D.O.A. şi D.D.N., minore în vârstă de 15 ani, respectiv 14 ani sunt surori şi provin dintr-o familie dezorganizată, locuind o perioadă de timp cu tatăl lor în comuna L, judeţul Buzău. După abandonarea cursurilor şcolare, în aceste condiţii şi cu ocazia unei vizite efectuate de inculpaţii D.L. (mătuşa acestora) şi M.M., cele două minore au convenit să petreacă parte din vacanţă la domiciliul acestora. în primele zile minorele au participat la munca câmpului, ulterior, având informaţii de la mama acestora că începuseră deja viaţa sexuală, inculpata D.L. a propus celor două minore să accepte întreţinerea de acte sexuale cu diverşi bărbaţi, contra cost, situaţie cu care acestea au fost de acord.
Ca urmare, iniţial însoţite fiind de mătuşa lor coinculpată, victimele D.O.A. şi D.D.N. au participat la discoteca din localitatea CC, împrejurare în care au făcut cunoştinţă cu diverşi bărbaţi dornici de favoruri sexuale.
S-a stabilit de asemenea, că atât negocierea preţului serviciilor sexuale comandate cât şi alegerea partenerului de sex pentru cele două minore au constituit atributul inculpatei D.L., sumele percepute variind între 50 RON şi 70 RON, funcţie de posibilităţile financiare ale clientului şi de natura actelor sexuale prestate.
Partidele de sex erau întreţinute fie la domiciliul clienţilor, fie la acela al inculpatei D.L., de regulă folosindu-se o pătură poziţionată în curtea imobilului dar şi în maşinile acestora din urmă sau diverse alte locaţii (hoteluri.stână).
Practicarea prostituţiei în aceste împrejurări de fapt a avut caracter de notorietate în localitatea respectivă, sens în care doritorii de favoruri sexuale luau legătura cu inculpata D.L., folosind un număr de telefon care circula de la un client la altul, negociau cu aceasta preţul partidelor de sex, obligându-se în acelaşi timp să returneze victimele minore la domiciliul din satul CC.
Cât îl priveşte pe inculpatul I.L., s-a reţinut ca dovedit faptul că, fiind tocmit de inculpaţii D.L. şi M.M., pentru efectuarea unui gard la proprietatea acestora şi aflând cu ce se ocupă cele două minore, în înţelegere cu prima, la rândul său a contactat circa cinci clienţi, care au consumat acte sexuale remunerate.
Pe lângă actele specifice de racolare, în plus, acelaşi inculpat – I.L. a asigurat şi protecţia victimelor, însoţindu-le în unele locaţii în care întreţineau partidele de sex iar în cazul în care clienţii nu respectau înţelegerea stabilită cu inculpata D.L., el s-a ocupat de recuperarea minorelor, servicii asupra cărora erau atenţionaţi odată cu preluarea lor.
În sarcina inculpatului G.M., la acea dată îndeplinind funcţia de jandarm, s-a reţinut că, în aceeaşi perioadă, a cunoscut pe minorele D.O.A. şi D.D.N., în timp ce frecventau discoteca din localitate, ocazie în care a aflat că se ocupau cu prostituţia. Ca urmare, acesta a luat legătura cu inculpata D.L. şi, în mai multe rânduri, contra cost a consumat acte sexuale cu ambele minore, cunoscându-le vârsta reală, sens în care obişnuia să le ia din locuinţa acesteia, în două cazuri partidele fiind întreţinute cu victima D.O.A. în vârstă de 15 ani iar în mai multe situaţii cu victima D.D.N. în vârstă de 14 ani, un act sexual consumându-se şi în localitatea Tăbărăşti. Plata partidelor de sex s-a realizat de inculpatul G.M. fie prin darea unor sume de bani direct către cele două victime ori către inculpata D.L., fie prin oferirea altor foIoase materiale (sucuri, ţigări, distracţii în târgul D din municipiul Buzău).
Raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 678/2001, s-a apreciat că, faţă de vârsta celor două minore, acordul acestora pentru practicarea prostituţiei nu are relevanţă deoarece consimţământul dat nu este valabil, lipsindu-l capacitatea de exerciţiu.
În drept, faptele inculpaţilor D.L. şi M.M., constând în aceea că, în perioada iulie - august 2011, au găzduit în imobilul lor pe minorele D.O.A. şi D.D.N., au racolat clienţii dornici de favoruri sexuale şi le-au exploatat în scopul obţinerii de foIoase materiale prin obligarea la practicarea prostituţiei, au fost încadrate în infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta inculpatului I.L., care, în înţelegere cu inculpata D.L., a racolat clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale cu cele două minore şi în scopul obţinerii unor foIoase materiale a fost calificată în drept ca infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului G.M., constând în întreţinerea repetată de relaţii sexuale cu cele două minore, cunoscând că au vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, plătind direct sau coinculpatei D.L. diferite sume de bani ori oferind alte foIoase materiale, a fost încadrată în drept ca întrunind elementele constitutive a două infracţiuni de act sexual cu un minor prevăzute şi pedepsite de art. 198 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise de cei trei inculpaţi, determinat de concepţia parazitară despre viaţă, consecinţele grave produse asupra dezvoltării fizice şi psihice a părţilor vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi persoana acestora, respectiv conduita parţial sinceră a coinculpaţilor D.L., M.M. şi G.M., care nu au nici antecedente penale şi au avut o bună comportare anterior încălcării legii penale.
Cererea coinculpaţilor I.L. şi M.M. pentru reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 3201 C. proc. pen. s-a apreciat ca nejustificată raportat la declaraţiile privind situaţii de fapt circumstanţiate şi neconforme cu actul de sesizare a instanţei.
În latură civilă, s-a considerat că cererile privind acordarea de daune morale, formulate de victimele D.O.A. şi D.D.N., ambele prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, sunt întemeiate, în parte.
Astfel, avându-se în vedere şi culpa minorelor în desfăşurarea întregii activităţi infracţionale, comportamentul adoptat datorită lipsei de educaţie şi supraveghere parentală ori abandonului şcolar cât şi participaţia la practicarea prostituţiei, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor D.L., M.M. şi I.L., la plata sumelor de câte 25.000 RON iar a inculpatului G.M. la plata sumelor de câte 2.000 RON cu acest titlu, în folosul fiecăreia dintre părţile vătămate.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal inculpaţii D.L., I.L. şi G.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică atât în latura penală cât şi în latura civilă.
Căile de atac exercitate de inculpaţii D.L. şi I.L., sub aspectul soluţionării acţiunii penale au vizat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora sub limita minimă specială admisă de lege şi rezultată prin recunoaşterea incidenţei dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., susţinându-se că, în esenţă, faptele au fost recunoscute prin declaraţiile date mai înaintea începerii cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
Pe de altă parte, s-a solicitat a se avea în vedere gradul de participare la activitatea infracţională, consimţământul victimelor, lipsa dovezilor privind exercitarea de acte de constrângere sau ameninţare în vederea practicării prostituţiei, toate dublate de faptul că inculpata D.L. nu are antecedente penale, este afectată de boli cronice grave iar mobilul încălcării legii penale l-a constituit starea materială situată sub limita de subzistentă.
Cei doi apelanţi inculpaţi au susţinut şi faptul că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, prin suspendarea executării astfel cum s-a procedat în cazul celorlalţi doi inculpaţi.
În fine, sub aspectul rezolvării acţiunii civile s-a considerat că sumele stabilite cu titlu de daune morale sunt exagerate, impunându-se reducerea lor raportat la acordul dat de victime pentru practicarea prostituţiei şi beneficiile efectiv realizate.
Apelul exercitat de inculpatul G.M. a vizat în principal, greşita reţinere a situaţiei de fapt, susţinându-se că în mod netemeinic a fost condamnat pentru cele două infracţiuni de act sexual cu o minoră, întrucât prin probele administrate s-a dovedit fără dubiu că nu a întreţinut vreo relaţie sexuală cu victima D.D.N. în vârstă de 14 ani, iar consumarea acestora cu victima D.O.A. este consecinţa inducerii în eroare asupra stării de minoritate, datorită constituţiei fizice şi afirmaţiilor notorii că ar fi împlinit vârsta de 18 ani.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei primei instanţe iar pe fond pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor încriminate în art. 198 alin. (3) C. pen., lipsind latura subiectivă ce întregeşte conţinutul legal cu consecinţa respingerii cererilor de daune morale formulate de cele două părţi vătămate.
În subsidiar, inculpatul G.M. a criticat individualizarea pedepsei atât ca întindere cât şi modalitate de executare, susţinând că fată de modalitatea concretă de comitere a activităţii infracţionale reţinută în sarcina sa şi datele personale, funcţiile preventivă şi retributivă pot fi realizate prin reducerea cuantumului, suspendarea condiţionată a executării acesteia conform art. 81 C. pen. dar şi prin exonerarea de la plata daunelor morale stabilite la primul grad de jurisdicţie.
Prin Decizia penală nr. 62 din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie au fost respinse,ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.L., I.L., şi G.M., împotriva Sentinţei penale nr. 165 din data de 24 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor-apelanţi D.L. şi I.L. şi a fost dedusă din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 18 august 2011, la zi.
Inculpaţii apelanţii D.L. şi I.L. au fost obligaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul apelant G.M. a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu acelaşi titlu.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a apreciat că Sentinţa apelată este legală şi temenică.
S-a reţinut că susţinerile apelantului G.M. în sensul că actele sexuale consumate s-au limitat la acelea întreţinute cu minora D.O.A., în vârstă de 15 ani,şi care,prin Constituţia fizică şi propria declaraţie, l-ar fi indus în eroare privind starea de minoritate, s-a înlăturat întemeiat la judecata cauzei în primă instanţă. Astfel audiate fiind, ambele minore D.O.A. şi D.D.N. -au relatat cu lux de amănunte condiţiile în care au fost preluate de inculpat în vederea acordării favorurilor sexuale normale sau orale, modalitatea în care li s-a captat consimţământul, fiind conduse iniţial în afara localităţii şi oferindu-li-se diverse distracţii în municipiul Buzău, dar şi faptul că, pe parcursul întreţinerii actelor repetate, i-au adus la cunoştinţă vârsta reală, acesta chiar insistând repetat să accepte un eventual transfer într-o altă ţară în vederea practicării prostituţiei.
Explicaţiile date se regăsesc constant în toate declaraţiile date de acestea pe parcursul procesului, inclusiv în cuprinsul proceselor verbale întocmite de procuror, la confruntarea cu inculpatul G.M. din data de 08 septembrie 2011, ocazie în care, în prezenţa avocatului desemnat să asigure asistenţa juridică, el a recunoscut întreţinerea actelor sexuale cu ambele minore dar şi faptul că, în cadrul ultimei întâlniri.minora D.D.N. i-a comunicat vârsta reală de 14 ani.
Aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile făcute în aceeaşi fază procesuală de inculpata D.L. dar şi de inculpatul I.L. care în aceleaşi condiţii a recunoscut, că în contextul recuperării aceleiaşi minore, telefonic a atenţionat clientul care întârziase returnarea, asupra faptului că îi oprise actul de identitate şi urmează să sesizeze poliţie întrucât aceasta are vârsta de 14 ani.
Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a reţinut că prin cuantumul de doi ani închisoare stabilit prin Sentinţa apelată, aceasta se situează sub limita minimă prevăzută în art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., actul sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foIoase de către făptuitor,direct sau indirect, victimei, fiind pedepsit cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi civile.
În lipsa exercitării căii ordinare de atac de către parchet, nelegalitatea menţionată nu a putut fi însă îndreptată la al doilea grad de jurisdicţie, deoarece s-ar încălca dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen., creându-se o situaţie mai grea pentru apelantul G.M., în propria cale de atac.
Cu privire la apelurile inculpaţilor D.L. şi I.L. s-a reţinut că din examinarea declaraţiilor făcute de cei doi inculpaţi în şedinţa publică din 22 septembrie 2011, după citirea rechizitoriului prin care s-a dispus sesizarea primei instanţe, cât şi acelea date cu ocazia audierii la judecata apelului, a rezultat cu certitudine că deşi apelantul I.L. a menţionat în mod expres că doreşte să fie judecat conform procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., în realitate aceştia nu au recunoscut faptele imputate, astfel cum au fost descrise de parchet.
Prin împrejurările relatate,ambii inculpaţi au încercat să atenueze răspunderea penală fie prin reducerea participaţiei efective fie contestând că ar fi cunoscut vârsta reală a celor două victime (I.L.), fie să limiteze actele materiale la acceptarea sau sprijinirea demersurilor efectuate de acestea pentru realizarea unor venituri din practicarea prostituţiei, fără obţinerea vreunor beneficii materiale importante ori exercitarea de constrângeri în acest sens.
Astfel, s-a constatat că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi au fost just individualizate, apreciindu-se că satisfac întocmai criteriile de înscrise sub art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât timp aceştia deşi au capacitatea de a munci, nu realizează venituri dintr-o ocupaţie licită, au înţeles să-şi asigure existenţa o perioadă îndelungată şi prin acte materiale notorii, din încălcarea legii penale ce apăra libertatea de viaţă sexuală, sfidând cele mai elementare norme privind convieţuirea într-o comunitate sătească, inculpata D.L. organizând şi coordonând întreaga activitate infracţională.
La rândul său, până la vârsta de 34 de ani inculpatul I.L. a suferit alte şapte condamnări privative de libertate, aplicate atât pentru furturi calificate cât şi pentru faptele de violenţă şi port de armă albă în loc public, reluând încălcarea legii penale în cursul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 377/2006 a Judecătoriei Pogoanele, având statut de recidivist postcondamnatoriu, conform art. 37 lit. a) C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reţinut că a fost corect rezolvată, respectându-se întocmai criteriile privind determinarea răspunderii civile delictuale înscrise sub art. 14 alin. ultim C. proc. pen. raportat la art. 998 şi art. 1003 C. civ., în vigoare la momentul consumării activităţii infracţionale (iunie - august 2011).
Cuantumul acordat fiecăreia dintre acestea, în sumă de câte 25.000 RON, în sarcina de plată în solidar a inculpaţilor D.L., I.L. şi M.M. precum şi de câte 2.000 RON stabilite în sarcina inculpatului G.M. reprezintă o justă compensaţie a prejudiciului personal nepatrimonial suferit.
La stabilirea acestora nu trebuie neglijat faptul că circa trei luni de zile, primii trei şi-au asigurat veniturile necesare întreţinerii zilnice iar ultimul a obţinut favoruri sexuale normale şi anormale, prin captarea consimţământului a două minore în vârstă de 14 şi 15 ani pentru consumarea de acte sexuale comandate, profitându-se de modificările de personalitate specifice acestei perioade dar şi de vulnerabilităţile existente în exercitarea supravegherii parentale, inclusiv abandonarea domiciliului şi frecventării unităţilor şcolare.
Prin probele administrate în cauză s-a dovedit că cele două victime au fost grav prejudiciate moral, pe de o parte,prin lezarea sentimentelor de intimitate şi libertate asupra vieţii sexuale iar pe de altă parte, prin traumatismele rezultate din consumarea unor acte sexuale normale ori nefireşti cu persoane anume racolate şi determinate de coinculpaţii D.L., M.M. şi I.L., în diferite locaţii, uneori transportate şi supuse unui astfel de tratament contrar voinţei lor ori în prezenţa altor persoane.
O atare diminuare a prestigiului în cadrul comunităţii frecventate evident că se materializează şi în împiedicarea acestora ca o perioadă îndelungată de timp să ducă o viaţă normală, specifică vârstei, sexului şi mediului social din care provin.
Separat de aceasta, din considerentele hotărârii atacate rezultă că întinderea daunelor morale a fost determinată în funcţie de participaţia fiecărui inculpat la activitatea infracţională, beneficiile obţinute precum şi comportamentul celor două victime în contextul vulnerabilităţilor ce au favorizat acceptarea găzduirii lor în domiciliul inculpatei D.L. şi practicarea prostituţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpaţii G.M. şi D.L..
Inculpat G.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen. a solicitat, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare:
- în principal achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prev de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., în privinţa minorei D.D.N., întrucât nu a întreţinut raporturi sexuale şi cu aceasta, şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prev de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., în privinţa minorei D.O.A., întrucât infracţiunii îi lipseşte un element constitutiv, şi anume latura subiectivă deoarece, inculpatul nu a cunoscut vârsta reală a acesteia.
- în subsidiar, o reindividualizare în sensul micşorării acesteia, şi schimbarea modalităţii de executare în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei a apreciat că se impune exonerarea de la plata despăgubirilor la care a fost obligat întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi produs un prejudiciu afectiv părţilor civile.
Inculpata D.L., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare:
- cu privire la latura penală a cauzei, o reindividualizare a pedepsei, apreciată ca fiind prea mare în raport cu circumstanţele în care s-au petrecut faptele şi cu persoana inculpatei, care a recunoscut şi a regretat cele întâmplate şi nu are antecedente penale; astfel s-a apreciat că poate fi aplicată o pedeapsă a cărei executare să poată fi suspendată în condiţiile art. 861 C. pen.;
- referitor la latura civilă a cauzei, s-a apreciat că se impune reducerea daunelor morale la care inculpata a fost obligată, raportat şi la culpa victimelor, care se prostituau de bună voie.
Analizând recursurile declarate, potrivit susţinerilor orale ale apărătorilor recurenţilor inculpaţi, ca şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele se se vor arăta în continuare:
Cererea inculpatului G.M. de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., (în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - parte vătămată D.D.N. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - parte vătămată D.O.A. ) nu poate fi primită.
Astfel D.D.N. a declarat la 18 august 2011 că: "dintre clienţii cu care am întreţinut raporturi sexuale menţionez şi pe M.J. Referitor la M.J., declar că atât mie cât şi surorii mele ne-a propus să plecăm în străinătate pentru a practica prostituţia, promiţându-ne obţinerea unor sume importante de bani din această activitate. Ne-a spus că are în Italia şi alte fete care practică prostituţia";
D.O.A. în declaraţia dată la 18 august 2011 a confirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu M. Jandarmul, care i-a propus ei şi surorii sale să plece în Italia. De asemenea declaraţiile sunt coroborate cu procesele verbale întocmite cu ocazia confruntării acestora cu inculpatul G.M. la urmărirea penală, cele conţinând redarea în scris a convorbirilor telefonice înregistrate conform art. 911 şi urm. C. proc. pen., declaraţiile de recunoaştere date de inculpata D.L. în aceeaşi fază procesuală, circumstanţiate în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi cele date de cel puţin opt martori, clienţi bărbaţi care au beneficiat de actele sexuale comandate şi remunerate.
Susţinerile apelantului G.M. în sensul că actele sexuale consumate s-au limitat la acelea întreţinute cu minora D.O.A., în vârstă de 15 ani şi care prin constituţia fizică şi propria declaraţie l-ar fi indus în eroare privind starea de minoritate s-a înlăturat întemeiat la judecata cauzei în primă instanţă.
Astfel.audiate fiind, ambele minore D.O.A. şi D.D.N. au relatat cu lux de amănunte condiţiile în care au fost preluate de inculpat în vederea acordării favorurilor sexuale normale sau orale, modalitatea în care li s-a captat consimţământul, fiind conduse iniţial în afara localităţii şi oferindu-li-se diverse distracţii în municipiul Buzău, dar şi faptul că pe parcursul întreţinerii actelor repetate i-au adus la cunoştinţă vârsta reală, acesta chiar insistând repetat să accepte un eventual transfer într-o altă ţară în vederea practicării prostituţiei.
Explicaţiile date se regăsesc constant în toate declaraţiile date de acestea pe parcursul procesului, inclusiv în cuprinsul proceselor verbale întocmite de procuror, la confruntarea cu inculpatul G.M. din data de 08 septembrie 2011, ocazie în care în prezenţa avocatului desemnat să asigure asistenţa juridică, el a recunoscut întreţinerea actelor sexuale cu ambele minore dar şi faptul că în cadrul ultimei întâlniri minora D.D.N. i-a comunicat vârsta reală de 14 ani.
Aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile făcute în aceeaşi fază procesuală de inculpata D.L. dar şi de inculpatul I.L. care,în aceleaşi condiţii, au recunoscut că, în contextul recuperării aceleiaşi minore, telefonic a atenţionat clientul care întârziase returnarea, asupra faptului că îi oprise actul de identitate şi urmează să sesizeze poliţie întrucât aceasta are vârsta de 14 ani.
Având în vedere şi faptul că autonomia a infracţiunii de act sexual cu un minor, ca orice faptă asupra libertăţii la viaţa sexuală, este determinată în funcţie de fiecare subiect pasiv, la exercitarea controlului jurisdicţional se constată că în mod corect faptele stabilite în sarcina inculpatului G.M. au fost calificate ca întrunind conţinutul legal a două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi concurente real în sensul art. 33 lit. a) C. pen., privind pe victimele D.D.N., respectiv D.O.A.
Nici criticile formulate de inculpaţi cu privire la o reindividualizare a pedepselor la schimbarea sau modificarea modalităţii de executare nu poate fi primite.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate fată de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele şi vinovăţia inculpaţilor şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale stabilind pentru fiecare inculpat în parte pedepse corect individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpaţii au acţionat, în raport cu vârsta persoanelor (14 respectiv 15 ani ) care nu au suficienta experienţa şi nici destula rezistenta pentru a se apară împotriva celui care ar încerca sa-i exploateze naivitatea- precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor ( inculpatul G.M. fiind căsătorit şi având studii universitare ), rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepselor şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că 4 ani închisoare (D.L. )şi 2 ani închisoare (G.M. ) reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În raport cu cele ce precedă, Înalta Curte apreciază că nu se justifică schimbarea modalităţii de executare (D.L.) şi nici aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., (G.M.) finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. putând fi realizată, după cum judicios au apreciat instanţa de fond şi cea de apel, numai prin executarea efectivă, într-un loc de deţinere, respectiv.suspendarea sub supraveghere.
Nici cererile inculpaţilor cu privire la diminuarea sau exonerarea de la plata despăgubirilor morale la care au fost obligaţi nu poate fi primită.
Daunele morale sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept său interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "preţului" suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate. Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceasta în momentul respectiv, dar şi în viitor în societatea respectivă.
Faptele săvârşite de inculpaţi au fost sancţionate cu pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare (D.L.) şi 2 ani cu suspendare sub supraveghere (G.M.) însă doar aceste sancţiuni nu pot constitui o reparaţie morală pentru suferinţele cauzate părţilor vătămate.
Daunele morale reprezintă o compensare bănească pentru suferinţa cauzată victimelor infracţiunii. Părţile vătămate şi-a dat acordul la întreţinerea raporturilor sexuale însă vârsta fragedă nu Ie-a permis să aprecieze semnificaţia şi mai ales urmările unor asemenea fapte. Pe de altă parte, într-o comunitate mică aşa cum este cea din care provin părţile, astfel de fapte au de regulă un ecou negativ, cu impact asupra dezvoltării psihice ulterioare, care nu trebuie neapărat dovedit.
Astfel, faptele inculpaţilor au produs o tulburare mersului liniştit şi firesc al vieţii părţilor vătămate prin alterarea percepţiei acestora asupra relaţiilor sexuale dintre bărbaţi şi femei, dată de prematuritatea unor astfel de activităţi. Existenţa consimţământului părţilor vătămate este lipsită de relevanţă de vreme ce la vârsta de 14 ani respectiv 15 ani discernământul persoanei nu este format, astfel acestea nu puteau fi pe deplin conştiente în ce priveşte faptele lor.
Înalta Curte apreciază în context că obligarea inculpatei D.L., în solidar cu inculpaţii M.M. şi I.L. plata sumelor de câte 25.000 RON, iar a inculpatului G.M. la plata sumelor de câte 2.000 RON pentru fiecare dintre părţile civile D.D.N. şi D.O.A., cu titlu de daune morale, reprezintă o justă compensaţie a prejudiciului personal nepatrimonial suferit.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându- se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursurile declarate în cauză să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.M. şi D.L. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei D.L., durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 august 2011, la 26 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat G.M. la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 100 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile civile, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta inculpată D.L. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 100 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile civile, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2977/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3138/2012. Penal → |
|---|
