ICCJ. Decizia nr. 326/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 326/2012

Dosar nr. 4983/40/2009

Şedinţa publică din 6 februarie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 385 din data de 06 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 4983/40/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii O.M. şi T.V.

A fost condamnat inculpatul O.M. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare şi 1 an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.;

- 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) şi art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 81, 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii aplicate pe timp de 4 (patru) ani, care constituie termen de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen., în sensul revocării suspendării condiţionate şi a executării în întregime a pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

A fost condamnat inculpatul T.V. la pedepsele de:

- 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.;

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 81, 82 şi 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii aplicate pe timp de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, care constituie termen de încercare.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile M.M. suma de 15.000 ROL despăgubiri civile.

S-a dispus confiscarea de la cei doi inculpaţi a sumei de 900 RON (9 milioane ROL).

S-a dispus anularea actelor false, respectiv: Dispoziţia nr. 76 din 9 aprilie 2002, Contractul de întreţinere nr. 1113 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117/2002, Procesul-verbal nr. 1669 din 19 martie 2002.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, inculpatul O.M. este secretarul comunei Mihai Eminescu, judeţul Botoşani din anul 1990.

În baza Ordinului nr. 329 din 06 decembrie 2000 al Prefecturii Judeţului Botoşani, O.M. a fost atestat pe post ca funcţionar care ocupă o funcţie publică de conducere în cadrul unităţilor şi instituţiilor publice. Ordinul de numire s-a făcut în baza prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, H.G. nr. 452/2000 şi a Procesului-verbal nr. 4735 din 28 septembrie 2000 al Comisiei de Atestare.

Numirea în funcţia publică de conducere, ca secretar al comunei ME, s-a făcut începând cu data de 28 septembrie 2000.

Prin Adresa nr. 696 din 19 ianuarie 2002 a Prefectului Judeţului Botoşani, înregistrată la Primăria Comunei ME, judeţul Botoşani, sub nr. 197 din 26 ianuarie 2002, au fost comunicate atribuţiile de serviciu ale inculpatului corespunzătoare fişei postului pentru secretarul comunei, atribuţii ce au fost delimitate la data de 30 noiembrie 2005 de către primarul comunei.

Astfel, potrivit fişei postului, inculpatul era secretarul comunei ME, judeţul Botoşani, în calitatea sa de funcţionar public, avea următoarele atribuţii stabilite conform Legii nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, Legii nr. 18/1991, republicată - privind fondul funciar, Legii nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare şi H.G. nr. 1.172/2001; Legii nr. 10/2001 - privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989; Legii nr. 16/1994 - privind arendarea; O.G. nr. 1/1992, H.G. nr. 269/2001 şi Ordinului nr. 95136/282/712/10806 - pentru aprobarea normelor tehnice privind completarea registrului agricol; Legii nr. 119/1996 - cu privire la actele de stare civilă; Decretului nr. 92/1976 - privind carnetele de muncă, Legii nr. 154/1998, O.U.G. nr. 24/2000, O.U.G. nr. 42/2001 şi H.G. nr. 403/2001; Legii nr. 16/1996 - privind Arhivele Naţionale şi Decretului nr. 86/1950 - privind reglementarea eliberării certificatelor, dovezilor şi ale adeverinţelor; Legii nr. 54/1998 - privind circulaţia juridică a terenurilor.

De asemenea, inculpatul avea atribuţii pe linia aplicării Legii nr. 50/1991 - privind certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie, actualizarea listelor electorale permanente, coordonarea serviciului de specialitate ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul Autorităţii Tutelare şi a Protecţiei Copilului din subordinea Consiliului Local, ţinerea evidenţei rezerviştilor şi întocmirea lucrărilor de mobilizare la locul de muncă, conform Legii nr. 45/1994, Legii nr. 477/2003 şi H.G. nr. 338/2002, asigurarea securităţii informaţiilor clasificate conform Legii nr. 182/2002, coordonarea activităţii privind liberul acces la informaţiile de interes public prevăzute în Legea nr. 544/2001, coordonarea activităţii privind transparenţa decizională în Administraţia Publică prevăzută în Legea nr. 52/2003, procedura aprobării tacite prevăzută în O.U.G. nr. 27/2003, aprobată prin Legea nr. 486/2003 şi instruirea primară în domeniul informaticii a funcţionarilor publici prevăzută în O.M.A.P. nr. 252. Inculpatul îndeplinea şi alte atribuţii, expres prevăzute de lege.

În perioada 2000 - 2004, inculpatul T.V. a fost primar al comunei ME, judeţul Botoşani, iar în perioada 2004 - 2008, 2008 şi în continuare este viceprimar al aceleiaşi localităţi.

În calitate de primar şi viceprimar, inculpatul a avut atribuţii în aplicarea Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, a Legii nr. 169/1997, a Legii nr. 1/2000, precum şi a Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare şi ale H.G. 1.172/2001, ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ale Legii nr. 16/1994 privind arenda, ale O.G. nr. 1/1992, H.G. nr. 269/2001 şi Ordinului nr. 195136/2001 pentru aprobarea normelor tehnice privind completarea registrului agricol, ale Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Decretului nr. 92/1996, Legii nr. 154/1998, O.U.G. nr. 24/2000, O.U.G. nr. 42/2001, ale Legii nr. 53/2003, H.G. nr. 432/2004, Legii nr. 161/2003, Legii nr. 16/1996 şi O.G. nr. 33/2002, aprobată prin Legea nr. 223/2002, Legii nr. 393/2004, Legii nr. 673/2002, Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, Legii nr. 50/1991, Legii nr. 45/1994, Legii nr. 477/2003 şi H.G. nr. 338/2002, ale Legii nr. 182/2002 privind asigurarea securităţii informaţiilor clasificate, Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în Administraţia Publică, Legii nr. 486/2003, de aprobare a O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, precum şi toate celelalte atribuţii conferite prin actele normative ce reglementează activitatea autorităţilor locale, respectiv a primarului şi viceprimarului.

Din convieţuirea lui B.M. cu numitul C., s-a născut C.V. - zisă "V." - iar din relaţia de concubinaj cu V.I., s-au născut M. (V.) M. şi V.M., la 27 ianuarie 1971.

B.M. a lucrat în construcţii, iar după anul 1990 a locuit în satul Ipoteşti, într-un imobil ce a aparţinut mamei sale, B.S. de la care a moştenit şi circa 2 hectare de teren.

Între B.M. şi V.M. a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, prin care prima îi vindea fiicei sale cota indiviză de V2 din casa situată în satul Ipoteşti, comuna ME, judeţul Botoşani, construită de chirpici, acoperită cu carton, compusă din două camere, hol şi bucătărie, precum şi terenul în suprafaţă de 800 mp, aferent acestei construcţii (contract de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat Botoşani, prin Încheierea de autentificare nr. 12696 din 01 septembrie 1994).

În ceea ce priveşte terenul agricol, B.M. nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în calitate de moştenitoare a mamei sale, B.S., motivat de faptul că, lucrând în construcţii, circula zvonul că cine avea pământ urma să piardă serviciul. În aceste împrejurări, V.M. l-a rugat pe inculpatul O.M. să-i întocmească pe numele său titlul de proprietate, pe care urma să-l moştenească mama sa de la bunica.

În acest context, inculpatul O.M. a întocmit documentele în baza cărora a fost eliberat Titlul de proprietate 14 aprilie 1996, pe numele lui V.M., pentru suprafaţa de 2,1361 hectare, prin reconstituirea dreptului de proprietate pe teritoriul satului Ipoteşti, com. ME, judeţul Botoşani.

B.M. era vecină cu soţii O.V. şi O.E.M., aceştia din urmă lucrând terenul care figura scriptic în proprietatea lui V.M., fără a cunoaşte că aceasta din urmă avea titlul de proprietate asupra pământului pe care mama sa îl moştenea de la bunica.

V.M. şi C.V. s-au mutat în Turcia, unde au lucrat, dar au continuat să-şi viziteze mama, având grijă de aceasta şi căreia îi trimiteau diferite sume de bani. Aceasta din urmă a fost dusă în Turcia, unde a fost internată şi tratată medical pentru afecţiunile de care suferea. B.M. a fost îngrijită de soţii O.V. şi O.E.M. care îi pregăteau de mâncare, făcându-i cumpărăturile.

În plus, V.M. îi trimitea diverse sume de bani şi lui O.E.M., în contul cheltuielilor pe care aceasta le făcea cu întreţinerea lui B.M.

La sfârşitul anului 2001 - începutul anului 2002, S.M., crescător de animale, fiind interesat de cumpărarea unei suprafeţe de teren pe raza localitatea Cătămărăşti Deal, în apropierea locului numit "BS", pentru a organiza o stână, a discutat cu inculpatul O.M. în acest sens.

Inculpatul O.M., după o discuţie prealabilă cu T.V., a acceptat propunerea soţilor S. pentru terenul ce urmau să-l atribuie în mod ilegal lui B.M., locul fiind avantajos întrucât S.M. mai deţinea în zonă o suprafaţă de teren, în apropierea căreia era sursă de apă şi posibilitate de alimentare cu energie electrică.

Astfel, inculpaţii T.V. şi O.M. au luat hotărârea de a o împroprietări, în baza Legii nr. 1/2000, pe numita B.M., cu suprafaţa de 2,04 hectare în extravilanul comunei ME, situată mai exact în parcela cadastrală 657/20, deşi pe acest amplasament aveau drept de proprietate moştenitorii defunctei T.E., care vânduseră o suprafaţă de teren din zonă numitei T.M., al cărei ginere este numitul B.I., aspect cunoscut de ambii inculpaţi.

De asemenea, inculpaţii mai cunoşteau şi faptul că parcela cadastrală nr. 657/20 făcuse obiectul unui protocol de schimb, între Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Comunei ME şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Municipiului Botoşani, revenind în administrarea Comisiei Municipiului Botoşani în anul 2001.

Din Adresa nr. 1/2484 din 11 aprilie 2001, a Primăriei Municipiului Botoşani şi Adresa nr. 82 din 21 martie 2001 a Primăriei Comunei ME, judeţul Botoşani, referitor la încheierea protocolului din data de 11 aprilie 2001 privind schimbul de terenuri între cele două comisii, rezultă că "Protocolul nu a fost transpus prin delimitare în teren între părţi. Primar" - ştampila Comunei ME, judeţul Botoşani şi semnătura inculpatului T.V.

Cu toate acestea, la data de 19 martie 2002, inculpatul T.V. a întocmit Procesul-verbal nr. 1669 de punere în posesie a lui B.M., pentru suprafaţa de 2,04 hectare în parcela cadastrală nr. 657/20, procesul-verbal fiind semnat doar de către inculpaţii O.M. şi T.V. nu şi de către B.M., care nu a semnat nici schiţa de punere în posesie întocmită de către G.C.

Procesul-verbal nr. 1669 din 19 martie 2002 a fost întocmit în baza Adeverinţei nr. 117 din 28 martie 2001 a Comisiei locale de fond funciar ME, judeţul Botoşani, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate numitei B.M. pentru suprafaţa de 2,04 hectare, conform Hotărârii Comisiei Judeţene Botoşani nr. 549 din 29 noiembrie 2000, fiind prevăzut în tabelul anexă nr. 2 A la poziţia nr. 5.

Întrucât inculpaţii O.M. şi T.V. aveau interesul de a schimba situaţia juridică a terenului, au realizat documentaţia pentru eliberarea titlului de proprietate pentru B.M.

În acest sens, au întocmit o anchetă socială înregistrată la nr. 790 din 05 februarie 2002, care apare înregistrată în registrul de evidenţă la data de 05 martie 2002 şi în care au fost consemnate date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a-l desemna pe inculpatul O.M. drept curator al acesteia.

Ancheta socială este semnată de către inculpaţii T.V. şi O.M., precum şi de făptuitoarele C.D., C.I., Z.N. şi O.L.C.

Din anchetă rezultă că B.M. suferă de "polinevrită etanolică", având dificultăţi în coordonarea mişcărilor şi menţinerea echilibrului, "inconitenţă urinară operată". Rezultă, de asemenea, că B.M. era consumatoare de alcool pe fondul unei alimentaţii precare, locuind singură "copiii fie neavând posibilităţi materiale, dar mai ales neavând timpul necesar, nu o pot ţine sub observaţie sau îngriji. Copiii, practic, au abandonat-o datorită faptului că mama lor refuză cu înverşunare să abandoneze consumul de alcool, este mereu pusă pe ceartă şi mereu nemulţumită cu ceea ce aceştia îi ofereau. Foloseşte un limbaj trivial în relaţiile cu orice persoană, fără a ţine cont de vârstă sau împrejurarea în care se află. Aproape în totalitate, îşi cheltuieşte pensia pe procurarea de băuturi alcoolice, având datorii, de pe o lună pe alta, la chioşcurile de alimentaţie publică din apropierea locuinţei".

În ancheta socială se menţiona că B.M. refuză să-şi gătească de mâncare, consumând în exclusivitate conserve şi compoturi de la unităţile de alimentaţie publică şi că nu-şi lucrează suprafaţa de teren aferentă grădinii casei, cu atât mai puţin terenul agricol extravilan.

În deplin acord cu cele reţinute mai sus, care sunt contrare realităţii, "colectivul de sprijin consideră necesară luarea de măsuri de protecţie socială, în sensul găsirii unei familii dispuse să-i asigure o supraveghere permanentă şi o întreţinere adecvată".

Din probele administrate, rezultă că B.M. îşi lucra singură terenul aferent grădinii locuinţei şi că avea grijă de copiii numitei C.V.

De asemenea, rezultă că aceasta era ajutată de familia O.V. şi O.E.M., precum şi de fiicele sale V.M. şi M.M.

Din declaraţiile lui C.D., C.I. şi O.L.C. rezultă că ancheta socială a fost întocmită de inculpatul O.M., contrasemnată de inculpatul T.V., acestea au semnat ancheta fără a fi efectuate verificările în teren cu privire la cele consemnate.

În baza anchetei sociale, la data de 09 aprilie 2002, inculpatul T.V. a emis Dispoziţia nr. 76, prin care a instituit curatela pentru numita B.M., din localitatea Ipoteşti, comuna ME, judeţul Botoşani. A fost numit curator O.M. din localitatea Ipoteşti, comuna ME, judeţul Botoşani care să reprezinte pe numita B.M. la Biroul Notarial în vederea întocmirii documentelor pentru vânzarea suprafeţei de 2,04 hectare teren, dobândită în urma împroprietăririi, conform Legii nr. 1/2000.

În Dispoziţia nr. 76/2002, se prevede "contractul de vânzare se va face cu clauză de întreţinere şi cu suportarea cheltuielilor de înmormântare, în cazul decesului persoanei pentru care s-a instituit curatela".

Inculpatul O.M. a contrasemnat pentru legalitate această dispoziţie: "Secretarul Comunei va urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei dispoziţii".

În acest sens, inculpaţii T.V. şi O.M. au eliberat Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 martie 2002, care nu este înregistrat în evidenţa primăriei Comunei ME, judeţul Botoşani.

Din evidenţele primăriei, rezultă că la poziţia nr. 1973 din 10 aprilie 2002, se afla menţionată o adeverinţă pentru numitul C.G.

În baza acestor documente, la data de 10 aprilie 2002, inculpatul O.M. s-a prezentat împreună cu martorii S.M. şi S.F. la Biroul Notarului Public "A.Ţ." - Botoşani şi au întocmit contractul de întreţinere autentificat prin Încheierea nr. 1113 din 10 aprilie 2002.

Contractul de întreţinere a fost încheiat între B.M., domiciliată în sat Ipoteşti, com. ME, judeţul Botoşani, în calitate de întreţinută, reprezentată de curator O.M., din sat Ipoteşti, com. ME, judeţul Botoşani, S.M. şi S.F., ambii din municipiul Botoşani, în calitate de întreţinători.

Astfel, O.M., în numele lui B.M., transmite lui S.M. şi S.F. suprafaţa de 20.400 mp teren agricol, situat în extravilanul satului Cătămărăşti Deal, com. ME, judeţul Botoşani, în parcela cadastrală nr. 657/20. "Terenul ce se transmite a fost reconstituit în proprietatea lui B.M. în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, conform adeverinţei nr. 117/2002, eliberată de Comisia Comunală ME, judeţul Botoşani, fiind pusă în posesie în baza Procesului-verbal nr. 1669, încheiat la 19 martie 2002, de către aceeaşi comisie comunală, neavând încă titlu de proprietate".

În contractul de întreţinere se mai face menţiunea că, "declar în numele doamnei B.M., că terenul ce se transmite nu este grevat de sarcini sau servituti".

Înstrăinarea terenului descris mai sus s-a făcut în schimbul obligaţiei întreţinătorilor (S.M. şi S.F.) "de a o întreţine pe B.M. cu toate cele necesare traiului pe tot timpul vieţii sale, obligaţia constând în procurarea şi prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie de pat şi de corp, medicamente, îngrijiri medicale, efectuarea curăţeniei în locuinţă şi curte, plata consumului de electricitate, asigurarea lemnelor de foc" şi "tot ce nevoia o va impune şi de a o înmormânta conform obiceiului, întreţinătorii urmând a intra în stăpânirea de drept asupra terenului înstrăinat de astăzi data autentificării contractului, iar în stăpânirea de fapt numai după decesul doamnei B.M.".

În numele lui B.M., inculpatul O.M. a evaluat întreţinerea pe o perioadă de 10 ani la suma de 9.000.000 ROL.

Soţii S.M. şi S.F. declară că "am primit în schimbul întreţinerii de la doamna B.M., prin curatorul acesteia, terenul descris mai sus, de a cărei situaţie juridică am luat cunoştinţă, ştiind că avem obligaţia faţă de întreţinută de a o întreţine pe tot timpul vieţii sale cu cele necesare traiului şi de a suporta cheltuielile cu înmormântarea acesteia, înţelegem să respectăm dreptul de uzufruct viager rezervat de întreţinută, ne asumăm riscul dobândirii cunoscând că întreţinuta nu are titlu de proprietate".

În continuare, se menţionează că părţile consimt la intabularea dreptului de proprietate.

În realitate, soţii S.M. şi S.F. declară că au încheiat cu inculpatul O.M. un contract de vânzare-cumpărare, plătind în schimbul terenului suma de 9.000.000 ROL. Martorii declară că nu au cunoscut-o pe B.M. şi nu a existat vreo înţelegere între ei şi aceasta sau între ei şi inculpatul O.M. de a o întreţine pe B.M.

De altfel, inculpatul O.M. a dat o declaraţie, pe propria răspundere, că îşi asumă toate responsabilităţile ce le reveneau soţilor S.M. şi S.F., cu privire la numita B.M., prin Actul de întreţinere nr. 1113 din 10 aprilie 2002, declaraţie datată 11 aprilie 2002, semnată de către inculpat, pe care este aplicată ştampila Primăriei Comunei ME.

Din declaraţia martorilor S.M. şi S.F. rezultă că, aceştia au dat inculpatului O.M. suma de 9.000.000 ROL la data de 10 aprilie 2002, la Biroul Notarului Public "A.Ţ." - Botoşani, în momentul încheierii contractului de întreţinere autentificat prin Încheierea nr. 1113 din 10 aprilie 2002.

Inculpatul O.M. recunoaşte că a primit de la martorii S.M. şi S.F. suma de 9.000.000 ROL, că a semnat contractul şi ulterior, declaraţia, pe propria răspundere, de preluare a obligaţiilor de întreţinere.

În acest context, este de observat că între părţi a intervenit, în realitate, un contract de vânzare-cumpărare, contractul de întreţinere fiind simulat.

Instituirea curatelei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 152 C. fam., în sensul că nu a avut acceptul lui B.M., aşa cum prevăd aceste dispoziţii legale.

Vânzarea terenului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 155 C. fam., în sensul că, în cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat. Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002 emisă de primarul T.V., de numire a inculpatului O.M. în funcţia de curator, este generală, fără a avea acceptul lui B.M., iar înstrăinarea terenului s-a făcut fără încuviinţarea acesteia.

La scurt timp după încheierea acestor documente, la data de 29 aprilie 2002, B.M. a decedat la domiciliu.

Inculpatul O.M. declară că a dat soţilor O.V. şi O.E.M. o sumă de bani compusă din 100 dolari şi 200 de euro sau mărci germane pentru a avansa cheltuielile de înmormântare, V.M. sosind cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale.

Procedându-se la audierea lui V.M., aceasta a declarat că la sfârşitul lunii aprilie 2002 a primit telefon de la martora O.E.M., care i-a adus la cunoştinţă că mama sa a decedat.

De asemenea, V.M. a arătat că banii care i-au fost daţi de către inculpatul O.M. lui O.E.M. reprezintă ultima sumă de bani pe care inculpatul trebuia să-i restituie din împrumutul de 1.500 dolari SUA, pe care aceasta i l-a acordat, în anul 1995, atunci când şi-a cumpărat un autoturism.

După înmormântarea lui B.M., la praznicul de 6 (şase) luni, numitele V.M. şi M.M. au fost contactate de către B.I., care s-a interesat dacă S.M. şi S.F. au îngrijit-o pe B.M., întrucât aceştia au primit o suprafaţă de peste 2 hectare teren, care i-a fost dată lui B.M., cu titlul de proprietate, în schimbul unui contract de întreţinere, lucru care nu a corespuns adevărului.

În aceste împrejurări, M.M. şi V.M. s-au interesat şi au aflat că în luna aprilie 2002, inculpatul O.M. a primit, în baza unei dispoziţii emise de către inculpatul T.V., dreptul unei curatele asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui B.M., procedând la vânzarea unei suprafeţe de peste 2 hectare teren soţilor S.M. şi S.F., în schimbul sumei de 9.000.000 ROL.

La data de 24 mai 2002, a fost eliberat Titlul de proprietate nr. 97797, pe numele lui B.M., pentru suprafaţa de 2,04 hectare teren, situat în parcela cadastrală nr. 657/20, în extravilanul comunei ME, judeţul Botoşani.

La sesizarea lui V.M., înregistrată la nr. 2178/P din 14 iunie 2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a fost conexată plângerea lui M.M., înregistrată la nr. 2623/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cauza, purtând nr. 2178/P/2005.

Inculpatul O.M. a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, mai puţin împrejurarea că ar fi pretins de la soţii S. vreo sumă de bani, dar nu contestă faptul că a primit suma de 6 milioane ROL în momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare cu aceştia.

Inculpatul, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 246 C. pen., pe motiv că nu a avut nici o înţelegere prealabilă cu persoana în scopul căreia a întocmit actul, respectiv cu soţii S.

Inculpatul T.V. a recunoscut doar că a emis decizia de numire de curator în persoana coinculpatului O.M., dar nu a avut cunoştinţă de discuţiile purtate între inculpatul O.M. şi soţii S. şi nici de primirea vreunei sume de bani.

În concluziile scrise, şi inculpatul T.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice, cei doi inculpaţi au susţinut că deosebirea dintre luare de mită şi abuzul în serviciu constă în aceea că prestaţia nedatorată este cerută şi obţinută ca un drept, în cazul abuzului, iar în situaţia luării de mită este cerută şi obţinută ca un avantaj acordat funcţionarului peste ceea ce datorează legal. Cu alte cuvinte, nefiind dovedită o înţelegere prealabilă între părţi şi lipsind acţiunea de pretindere sau primire a unei sume de bani, nu se poate reţine existenţa infracţiunii de luare de mită ori complicitate la această infracţiune.

Susţinerile inculpaţilor privind cererea de schimbare a încadrării juridice, a reţinut instanţa de fond, sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., legea pedepseşte fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Latura obiectivă a infracţiunii de "luare de mită" poate privi fie efectuarea unui act licit, când funcţionarul îndeplineşte un act legal în cadrul atribuţiilor de serviciu, fie unui ilicit, atunci când nu îndeplineşte ori întârzie îndeplinirea actului care intră în atribuţiile sale de serviciu, sau când efectuează unul contrar acestor îndatoriri.

În latura obiectivă a infracţiunii de "luare de mită" nu se absoarbe niciun element din conţinutul laturii obiective a infracţiunii de "abuz în serviciu".

Prevederea din art. 254 C. pen. nu se referă şi la urmarea socialmente periculoasă constând în vătămarea intereselor legitime ale unei persoane (art. 246 C. pen.), cauzarea unei tulburări însemnate a bunului mers al unităţii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul, ori prejudicierea patrimoniului acestuia (art. 248 C. pen.) astfel încât luarea de mită nu absoarbe în conţinutul său şi infracţiunea de abuz în serviciu.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unei atribuţii de serviciu nu constituie elementul material propriu unei infracţiuni determinate, o asemenea faptă fiind comună mai multor infracţiuni de serviciu, cum sunt cele de abuz prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 247 şi art. 248 C. pen.

Luarea de mită nu este o infracţiune complexă, ea se consumă în momentul în care funcţionarul a primit, pretins bani şi alte foloase, a acceptat sau nu a respins promisiunea acestora. Structura infracţiunii de luare de mită este concepută ca o complexitate legală şi există chiar dacă abuzul în serviciu nu s-ar săvârşi.

Infracţiunea de luare de mită şi cea de abuz în serviciu se deosebesc şi din punct de vedere al laturii obiective, astfel încât, între acestea nu poate exista un raport de la gen la specie care să permită concluzia că luarea de mită reprezintă o modalitate concretă a abuzului în serviciu.

Pe de altă parte, infracţiunile de abuz în serviciu au caracter subsidiar în raport cu celelalte infracţiuni de serviciu, ceea ce înseamnă că fapta va fi încadrată juridic penal, ca atare, numai dacă nu este incriminată prin alte prevederi ale legii penale (în sensul celor de mai sus a se vedea "Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea" de Horia Diaconescu, Ed. AII Beck, Bucureşti 2004, pag. 51 şi urm.)

Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită infracţiunea de "abuz în serviciu contra intereselor publice", infracţiunea de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" şi infracţiunea de "abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial".

Chiar dacă este vorba de un funcţionar public care săvârşeşte fapta în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, ceea ce deosebeşte infracţiunile de abuz în serviciu C. pen. faţă de cele prevăzute în Legea nr. 78/2000 îl constituie condiţionarea obţinerii de către funcţionarul public, pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Art. 132 din Legea nr. 78/2000 a fost introdus prin Legea nr. 521/2004 de modificare a art. 13 şi art. 17 din Legea nr. 78/2000 publicată în M. Of. nr. 1123 din 29 noiembrie 2004 şi a intrat în vigoare la data de 02 decembrie 2004. Faptele descrise mai sus au fost săvârşite în perioada noiembrie 2001 - aprilie 2002 astfel încât nu sunt incidente infracţiunile de "abuz în serviciu".

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, a avut în vedere prima instanţă că terenul revendicat de B.M., în calitate de moştenitoare a lui B.S., i-a fost atribuit fiicei acesteia V.M., în baza Titlului de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, astfel încât, eliberarea unui nou titlu de proprietate de către inculpaţi, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, numitei B.M., în anul 2002, a fost un act ilegal, săvârşit în cadrul atribuţiilor de serviciu şi contrar acestora în scopul de a obţine, în final, de la soţii S.M. şi S.F. suma de 9.000.000 ROL, printr-un act de vânzare-cumpărare simulat cu un contract de întreţinere.

Prin urmare, în sarcina inculpatului O.M. s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de secretar al comunei ME, judeţul Botoşani a pretins şi primit suma de 9.000.000 ROL, în primăvara anului 2002, de la soţii S.M. şi S.F., cărora le-a vândut suprafaţa de 2,04 ha teren agricol atribuit nelegal numitei B.M. din sat Ipoteşti, comuna ME, judeţul Botoşani.

Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, legea specială se aplică persoanelor care exercită o funcţie publică indiferent de modul în care au fost învestite în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice, reţinerea dispoziţiilor din Legea nr. 78/2000 făcându-se având în vedere funcţia publică pe care o exercita inculpatul la data săvârşirii faptei, potrivit fişei postului.

Pentru inculpatul T.V. s-a reţinut vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât, în calitate de primar al comunei ME şi preşedinte al comisiei de fond funciar din comuna ME, judeţul Botoşani, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte în scopul de a-l ajuta pe inculpatul O.M. să obţină suma de 9.000.000 ROL.

În sarcina ambilor inculpaţi au fost reţinute infracţiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, au întocmit acte necorespunzătoare realităţii cu privire la ancheta socială înregistrată la nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117 din 28 martie 2001 şi Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M. având nr. 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a săvârşi infracţiunea de luare de mită (pentru inculpatul O.M.) sau de a ascunde săvârşirea acestei infracţiuni (T.V.).

De asemenea, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, ambii inculpaţi au utilizat documente conţinând date necorespunzătoare realităţii şi întocmite în virtutea atribuţiilor de serviciu, în scopul de a înlesni sau ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

La individualizarea judiciară a pedepselor pentru cei doi inculpaţi, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, însă şi cuantumul modic al sumei ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită, precum şi persoana inculpaţilor.

Astfel, inculpatul O.M., chiar dacă are antecedente penale, nu este recidivist, a avut o conduită ireproşabilă în familie şi societate până la data săvârşirii faptei, a deţinut mai mult de 15 ani o funcţie importantă în cadrul comunei, a recunoscut faptele şi a conştientizat gravitatea lor, manifestând un regret sincer pentru cele întâmplate.

Inculpatul T.V. a recunoscut parţial faptele, a fost primar al comunei, în prezent viceprimar, este cunoscut cu o conduită ireproşabilă în familie şi societate, nu are antecedente penale, a regretat sincer faptele comise.

Pentru aceste motive, s-a apreciat că inculpaţii pot beneficia de circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor ce se vor aplica sub minimul prevăzut de lege.

În privinţa infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, în temeiul art. 254 alin. (1) raportat la art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., prima instanţă a aplicat pedepsele complementare prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe timp de 1 an.

Întrucât inculpaţii au săvârşit faptele înainte de a fi condamnaţi definitiv pentru vreuna din ele, s-au contopit pedepsele stabilite, conform art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., aplicându-se pedeapsa cea mai grea, fără a se adăuga vreun spor. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-au aplicat inculpaţilor pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Cum pedepsele rezultante sunt de cel mult 2 ani, apreciindu-se că scopul lor poate fi atins şi fără executare, fiind întrunite condiţiile prev. de art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii aplicate, pe timp de 4 ani (pentru inculpatul O.M.) şi pe timp de 3 ani şi 4 luni (pentru inculpatul T.V.), care constituie termen de încercare, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. în sensul revocării suspendării condiţionate şi a executării în întregime a pedepselor aplicate în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Cu privire la latura civilă, s-a constatat că partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 ROL, reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren înstrăinată, dar şi prejudiciile suferite ca efect al înstrăinării acestui teren, proprietatea mamei sale.

Chiar dacă inculpaţii au arătat că nu se justifică cererea de despăgubiri, întrucât numitei B.M. i se reconstituise dreptul de proprietate, instanţa de fond a apreciat că faţă de modul în care inculpaţii au acţionat în comiterea faptelor (fără a înştiinţa copiii numitei B.), raportat la valoarea terenului şi la prejudiciile produse se justifică acordarea acestei sume cu titlu de despăgubiri civile, astfel că, în temeiul art. 14 alin. (5) raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 15.000 ROL cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la cei doi inculpaţi, a sumei de 900 RON (9.000.000 ROL).

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false, respectiv: dispoziţia nr. 76 din 9 aprilie 2002, Contractul de întreţinere nr. 1113 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117/2002 şi Procesul - verbal nr. 1669 din 19 martie 2002.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul O.M. a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că, împreună cu inculpatul T.V., au făcut demersuri în mod nelegal pentru eliberarea unui titlu de proprietate pe numele lui B.M., în condiţiile în care ea nu mai avea vreun drept cu privire la terenul ce-l deţinuse anterior cooperativa, fiindu-i reconstituit titlul de proprietate fiicei sale, V.M. Astfel, în zonă există o suprafaţă de 2,04 ha teren, pentru care lui B.M. i se reconstituise deja dreptul de proprietate, conform HCJ nr. 549 din 29 noiembrie 2000, dar nu fusese încă pusă în posesie şi pe care martorul S.M. dorea să-l cumpere. în acest sens, cei doi au purtat discuţii, dar care nu au inclus altfel de foloase, decât plata preţului terenului, conform contractului de vânzare-cumpărare ce urma să se încheie. După efectuarea tranzacţiei, a încasat suma stabilită în contract cu acest titlu, din care a achitat 3 milioane ROL taxe notariale şi 6 milioane ROL i-a restituit martorei V.M., fiica lui B.M., ca preţ al terenului înstrăinat.

Despre starea conflictuală existentă între martorul S.M. şi numitul B.I. (ginerele numitei T.M., moştenitoarea defunctei T.E., pe numele căreia fusese emis Titlul de proprietate nr. 226/5 din 20 martie 1993) nu a avut la acel moment cunoştinţă, cu atât mai mult cu cât suprafaţa de teren înstrăinată martorului S. a fost inclusă pe acelaşi titlu abia la data de 23 mai 2002, deci după întocmirea documentelor legale de reconstituire a dreptului de proprietate pentru B.M.

Mai mult, protocolul de schimb de terenuri încheiat între Primăria comunei ME şi Primăria Botoşani, care privea parcela 657 în suprafaţă de 5,52 ha, s-a încheiat de către funcţionarii din cadrul Primăriei Botoşani fără a se merge în teren. De aceea, protocolul nu a putut fi pus în aplicare până în anul 2003, întrucât niciodată nu a fost transpus prin delimitare în teren între părţi.

În plus, martorii S.M. şi S.F. au respins în toate declaraţiile lor ideea că li s-a pretins vreodată o sumă de bani sau alte foloase în schimbul cumpărării terenului. Aceştia nu au cunoscut nimic în legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul cumpărat şi nu s-au purtat discuţii despre modul în care urmau să intre în proprietatea acestuia.

În ceea ce priveşte emiterea dispoziţiei de curatelă şi a certificatului de înstrăinare a terenului, a recunoscut că şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, însă, în privinţa aspectelor cuprinse în ancheta socială nr. 790/2009, ele exprimau realitatea. A mai arătat inculpatul că efectuarea unei anchete sociale şi instituirea curatelei reprezintă un ajutor real acordat numitei B.M., aceasta reprezentând un caz social real în comună, dorind, de asemenea, să valorifice terenul în suprafaţă de 2,04 ha care îi fusese reconstituit, întrucât găsise o persoană serioasă, care dorea să-l exploateze (în acest sens existând şi o înţelegere cu martora V.M.).

Faţă de situaţia juridică reală a terenului ce a făcut obiectul tranzacţiei, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cea reţinută în rechizitoriu în infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.

În sarcina sa nu poate fi reţinută infracţiunea de luare de mită ci cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Deosebirea dintre luarea de mită şi abuzul în serviciu constă în aceea că prestaţia nedatorată este cerută şi obţinută cu un drept în cazul abuzului, iar în situaţia luării de mită este cerută şi obţinută ca un avantaj acordat funcţionarului peste ceea ce datorează legal.

Diferenţierea infracţiunilor în discuţie se poate face avându-se în vedere următorul criteriu: la luarea de mită ambele părţi ştiu că funcţionarul îşi trafica funcţia, pretinzând sau primind ceea ce nu îi datorează, în vederea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau contrar acestor îndatoriri; la abuzul în serviciu, funcţionarul primeşte de la o persoană bunuri sau alte foloase, pretinzând că acestea i se datorează în mod legal (în speţă, sub forma preţului contractului).

În lipsa acţiunii de pretindere sau primire a sumei de bani, precum şi a unei înţelegeri prealabile, toate cu scopul de a facilita îndeplinirea unei atribuţii de serviciu, la care, în calitate de funcţionar public, era obligat, nu poate subzista infracţiunea de luare de mită. Mai mult, actele considerate nelicite (ancheta socială nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 de instituire a curatelei, Certificatul de înstrăinare nr. 1973 din 10 aprilie 2004, adeverinţa nr. 117/2002) nu erau obligatorii, au fost întocmite fără cunoştinţa persoanelor implicate şi cu mult înaintea înstrăinării terenului, pentru care s-a plătit un preţ menţionat în contract (nu poate constitui mită o sumă de bani menţionată într-un act autentic de înstrăinare, pentru care s-a perceput impozit şi s-a plătit taxă de autentificare; de altfel, preţul stabilit de notar în vederea evaluării obligaţiei de întreţinere stipulată în contract a fost predat fostului proprietar care aprobase vânzarea - 6.000.000 ROL şi nu 9.000.000 ROL).

În aceste condiţii, nefiind confirmată în niciun fel modalitatea de săvârşirea a faptelor astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu, acestea întrunind elementele constitutive ale altor infracţiuni, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 289 şi art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prev. de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât niciodată nu a solicitat sau primit vreo sumă de bani în acest scop şi nici nu a întocmit documentele menţionate pentru ascunderea unei sume de bani primite ilegal (de altfel, tranzacţia încheiată între el şi soţii S. s-a făcut "la vedere", consfinţită printr-un contract autentic, de pe urma căruia nu a aut niciun câştig material sau de altă natură).

În raport de aceste noi încadrări juridice date faptei, a solicitat aplicarea disp. art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi încetarea procesului penal, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile art. 124 coroborat cu art. 122 lit. d) C. pen., privind împlinirea prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În condiţiile reţinerii în sarcina sa a faptelor cu încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu există, sau achitarea pe motivul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., infracţiunii lipsindu-i unul din elementele ei constitutive, sub aspectul laturii obiective, întrucât nu a pretins sau primit vreo sumă de bani ori alt folos nelegal de la martorul S.

În ceea ce priveşte celelalte două fapte, a solicitat achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., ele neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, avându-se în vedere şi situaţia sa personală anterioară comiterii lor.

Inculpatul T.V. a arătat că a fost condamnat în mod greşit pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită întrucât, a început mandatul de primar al comunei ME în luna noiembrie 2000, nu a cunoscut faptul că B.M. nu mai avea drept de reconstituire pentru terenul ce provenea de la autoarea sa datorită faptului că fusese eliberat deja Titlul de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, direct pe numele fiicei sale, V.M. (parte vătămată-martor).

Inculpatul O.M. a discutat cu martora V.M. telefonic, în Turcia, după care acesta a procedat la întocmirea tuturor documentelor necesare pentru emiterea titlului de proprietate pe numele mamei ei, pe baza HCL nr. 549 din 29 noiembrie 2000 (care exista deja la data învestirii sale în funcţie şi anterior solicitării făcute de martorul S.M.).

La data de 19 martie 2002 a mers să efectueze măsurătorile în teren pentru întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, pe care inculpatul O.M. l-a redactat, iar el l-a semnat (Proces-verbal nr. 1669 din 19 martie 2002, privind suprafaţa de 2,04 ha teren, situată în p.c. nr. 657/20, în conformitate cu HCJ nr. 549 din 29 noiembrie 2000).

Este adevărat că inculpatul O.M. a întocmit ancheta socială nr. 790 din 05 februarie 2002 pentru B.M., pe care şi el a semnat-o, dar nu i s-a părut nimic ieşit din comun, în condiţiile în care constituia un real caz social, întrucât consuma frecvent băuturi alcoolice, iar fiicele ei, care veneau des în vizită la început, în ultimele luni de viaţă ale bătrânei nu se mai interesau de aceasta, tocmai din cauza divergenţelor avute din pricina alcoolului.

Prezentele aspecte au fost confirmate în faţa instanţei de martorii O.M.E. şi O.V., însă nu s-a ţinut cont de declaraţiile lor.

Chiar dacă ar fi trebuit să constate personal starea socială a numitei B.M., nu ar fi fost nevoie să se deplaseze la domiciliul acesteia, fiind cunoscută de toţi locuitorii comunei drept o consumatoare înrăită de băuturi alcoolice, de multe ori fiind găsită pe stradă în stare de inconştienţă.

Nu a ştiut niciodată despre condiţiile încheierii contractului de întreţinere pe numele defunctei B.M. de către inculpatul O.M. şi nici nu a auzit vreodată despre o sumă de bani pe care acesta să o fi cerut sau primit în scopul facilitării înstrăinării terenului către martorii S.M. şi S.F.

Astfel, aprecierile instanţei de judecată cum că a existat o înţelegere prealabilă în baza căreia l-a ajutat pe inculpatul O.M. să intre în posesia sumei de 9.000.000 ROL în schimbul înstrăinării trenului în litigiu sunt nefondate şi nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, iar martorii audiaţi nu au cunoscut aspecte privind modul în care s-a efectuat transferul dreptului de proprietate peste terenul defunctei B.M. Mai mult decât atât, protocolul de schimb de trenuri care privea parcela 657 în suprafaţă de 5,52 ha s-a făcut de către funcţionarii din cadrul Primăriei Botoşani fără a se merge în teren. De aceea, protocolul nu a putut fi pus în aplicare până în anul 2003, întrucât niciodată nu a fost transpus prin delimitare în teren între părţi.

Faţă de aceste aspecte vizând situaţia de fapt, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

În situaţia în care instanţa va reţine încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu există, sau în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. în cazul în care instanţa va constata existenţa acestei infracţiuni în sarcina inculpatului O.M., a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu poate fi reţinută o complicitate din partea sa atâta timp cât nu a participat la nicio discuţie cu soţii S. privind preţul contractului şi nici nu a primit vreo sumă de bani provenind din mită.

Dacă instanţa va constata inexistenţa infracţiunii de complicitate la luare de mită, în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 289 şi art. 291 C. pen., acestea nu mai pot fi raportate la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ele subzistând în formă simplă.

În aceste condiţii a solicitat ca instanţa să dispună achitare sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu a avut nicio clipă reprezentarea unei situaţii neconforme cu realitatea, semnând actele întocmite (ancheta socială nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 de instituire a curatelei, Certificatul de înstrăinare nr. 1973 din 10 aprilie 2004, Adeverinţa nr. 117/2002) în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, pe baza aspectelor învederate de secretarul comunei, inculpatul O.M.

Ar fi fost imposibil ca el să verifice în teren toate documentele întocmite de funcţionarii primăriei, în condiţiile în care atribuţiile sale de serviciu erau foarte variate şi solicitante, astfel încât intenţia sa de a întocmi un înscris fals şi de a-l folosi ulterior lipseşte cu desăvârşire.

Cu privire la latura civilă a cauzei, ambii inculpaţi au solicitat respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă M.M., în condiţiile în care nu a dovedit în niciun fel prejudiciul suferit.

De altfel, acest prejudiciu nu poate exista în condiţiile în care defuncta B.M. nu mai avea dreptul la reconstituire deoarece pentru terenul ce provenea de la autoarea sa, B.S., fusese eliberat deja Titlul de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, direct pe numele martorei V.M. Prin Decizia penală nr. 34 din 13 aprilie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de inculpaţii T.V. şi O.M., împotriva Sentinţei penale nr. 385 din data de 06 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 4983/40/2009, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

A înlăturat dispoziţia de aplicare a art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. şi de condamnare a inculpaţilor T.V. şi O.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

A înlăturat dispoziţiile de obligare, în solidar, a inculpaţilor T.V. şi O.M. la plata către partea civilă M.M. a sumei de 15.000 ROL despăgubiri civile şi de confiscare de la aceştia a sumei de 900 RON.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122, art. 124 C. pen. a încetat procesul penal împotriva inculpaţilor T.V. şi O.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului O.M. prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunile prev. de art. 2 54 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) şi art. 76 lit. e) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului T.V. prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) şi art. 76 lit. e) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare.

A respins cererea părţii civile M.M. de obligare a inculpaţilor T.V. şi O.M. la plata sumei de 15.000 ROL, ca nefondată.

A dispus confiscarea de la inculpatul O.M. a sumei de 900 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpaţii apelanţi au comis faptele în împrejurările stabilite de prima instanţă şi pe larg expuse în considerentele sentinţei penale atacate.

În sinteză, din actele şi lucrările dosarului a rezultat, în fapt, că inculpatul O.M., în calitate de funcţionar public (secretar al Comisiei de fond funciar din comuna ME, judeţul Botoşani, precum şi secretar al comunei ME, judeţul Botoşani), în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit acte privitoare la aceste atribuţii de serviciu contrar îndatoririlor sale de serviciu, în scopul de a obţine pentru sine suma de 9.000.000 ROL; în perioada octombrie 2001 - mai 2002, a întocmit documente conţinând date necorespunzătoare realităţii cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117 don 28 martie 2001 şi Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M., având numărul 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a săvârşi infracţiunea de luare de mită sau de ascunde săvârşirea acestei infracţiuni şi în perioada octombrie 2001 - mai 2002 a utilizat documente conţinând date necorespunzătoare realităţii şi întocmite în virtutea atribuţiilor de serviciu, în scopul de a înlesni sau de a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Inculpatul T.V., în calitate de primar al comunei ME, judeţul Botoşani şi preşedinte al Comisiei de fond funciar din comuna ME, judeţul Botoşani, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit acte în scopul de a-l ajuta pe inculpatul O.M. pentru a obţine suma de 9.000.000 ROL; în perioada octombrie 2001 - mai 2002, a întocmit documente conţinând date necorespunzătoare realităţii cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117 din 28 martie 2001 şi Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M., având numărul 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a înlesni săvârşirea infracţiunea de luare de mită de către inculpatul O.M. sau de ascunde săvârşirea acestei infracţiuni şi în perioada octombrie 2001 - mai 2002 a utilizat documente conţinând date necorespunzătoare realităţii şi întocmite în virtutea atribuţiilor de serviciu, în scopul de a înlesni sau de a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul O.M.

Au susţinut inculpaţii că situaţia juridică a terenului înstrăinat martorului S. nu a fost corect reţinută de către prima instanţă. Or, din declaraţia acestui martor, dar şi din cea a soţiei sale, S.F., rezultă că în primăvara anului 2001, interesaţi fiind să cumpere teren pentru păşunat oile (întrucât avea în zonă o stână), ei au purtat discuţii cu inculpaţii, care le-au făcut o ofertă în acest sens.

Astfel, inculpatul O.M. i-a spus că are o cunoştinţă, pe nume V.M., care doreşte să vândă o suprafaţă de 2,04 ha teren aflat în vecinătatea celui pe care deja îl avea în proprietate. Discuţiile s-au prelungit în timp, până la începutul anului 2002, din informaţiile prezentate rezultând că terenul ar aparţine numitei B.M.

Anterior întocmirii actului notarial, inculpatul T.V. l-a pus în posesie pe martor cu terenul pe care urma să-l dobândească. La această operaţiune - au precizat cei doi martori anterior menţionaţi - numita B.E. nu a fost prezentă.

În ceea ce priveşte terenul în litigiu, s-a reţinut că nu mai putea intra valabil în proprietatea numitei B.M., aspect cunoscut de către cei doi inculpaţi, întrucât aceasta a figurat înscrisă în registrul agricol al comunei ME cu suprafaţa de 2 ha şi 13 ari. în anul 1996, dreptul de proprietate a fost reconstituit, cu privire la acest teren, fiicei sale, numita V.M., conform Titlului de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996.

Inculpaţii, în calitate de primar (deci preşedinte al Comisiei Comunale de aplicare a Legii nr. 18/1991), respectiv secretar al comunei ME, cunoşteau situaţia juridică a terenurilor circumscrise localităţii.

Mai mult, la momentul când au luat decizia înstrăinării suprafeţei în litigiu, cunoşteau că pe acel amplasament aveau drept de proprietate moştenitorii defunctei T.E. în plus, parcela 657/20, unde era situată suprafaţa pretins cuvenită lui B.M., făcuse obiectul unui protocol de schimb între Comisia Comunală de aplicarea a Legii nr. 18/1991 a comunei ME şi Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a municipiului Botoşani, intrând, încă din anul 2001, în administrarea comisiei municipiului Botoşani, înscrisul încheiat la data de 11 aprilie 2001 fiind semnat de către ambii inculpaţi.

Susţinerile inculpaţilor că schimbul nu devenise la acel moment operabil au fost înlăturate de către instanţa de control judiciar motivat de faptul că existenţa protocolului nu poate fi negată, atâta timp cât nu a intervenit o convenţie contrară valabilă, între aceleaşi părţi.

Instanţa a înlăturat şi susţinerile inculpaţilor că, la data iniţierii procedurilor de punere în posesie şi vânzare a terenului în litigiu, recunoaşterea dreptului de proprietate al numitei B.M. avusese deja loc, prin HCJ nr. 549 din 29 noiembrie 2000, deoarece cei doi inculpaţi, în virtutea prerogativelor funcţiilor îndeplinite, aveau cunoştinţă că, în anul 2002, referitor la acel amplasament, o altă persoană avea drept de reconstituire şi încheiaseră protocolul de schimbare a terenurilor despre care s-a menţionat mai sus.

Mai mult, dacă într-adevăr aveau convingerea că numita B.M. este proprietarul de drept al suprafeţei de teren, se impunea ca măsurarea lui şi punerea în posesie să aibă loc în prezenţa adevăratului beneficiar, şi nu a unor virtuali cumpărători (martorul S.), cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

De altfel, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpaţii T.V. şi O.M., au recunosc faptul că numita B.M. nu putea fi, la acel moment, pusă în posesie cu terenul în litigiu, situaţia sa juridică fiindu-le cunoscută, atât cât priveşte dreptul altor persoane la reconstituire pe acel amplasament, cât şi relativ la intervenirea protocolului ce a avut ca obiect schimbul unor terenuri între municipiul Botoşani şi comuna ME.

Afirmaţiile celor doi inculpaţi că martora V.M., fiica numitei B.M., ar fi cunoscut despre reconstituirea, şi ulterior vânzarea acelei suprafeţe de teren, nu au fost dovedite în cauză, martora relatând în declaraţia sa că "nu am discutat niciodată la telefon cu O.M. în legătură cu atribuirea încă o dată a unei suprafeţe de teren pentru care eu aveam deja titlu de proprietate".

Aşadar, susţinerile inculpaţilor că au fost în eroare cu privire la situaţia juridică a terenului, iar în ceea ce priveşte înstrăinarea lui au avut acceptul fiicei proprietarei, au fost înlăturate de către Curte întrucât nu au suport probator, fiind contrazise de probele administrate.

Din declaraţiile date în cauză de către martorii S. rezultă că cei care au avut iniţiativa vânzării terenurilor au fost inculpaţii, care le-au propus dobândirea lui în proprietate, contra unei sume de bani achitată cu titlu de preţ. în derularea negocierilor, inculpaţii au comunicat martorilor că au acordul numitei B.M. în acest sens.

În desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, prin întocmirea şi utilizarea unor acte cuprinzând menţiuni nereale, respectiv: Procesul-verbal de punere în posesie pentru terenul în litigiu cu nr. 1669 din 19 martie 2002 pe numele B.M., Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, ancheta socială privind pe "vânzătoare", cu nr. 790 din 05 februarie 2002 etc, inculpatul O.M. a urmărit obţinerea unei sume de bani necuvenite (prin pretinderea anterioară a ei în mod mascat, ca şi contravaloare a terenului înstrăinat), în acest scop îndeplinind un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv împroprietărirea, fără drept, a numitei B.M. şi, ulterior, în numele acesteia, vânzarea terenului şi dobândirea, pentru sine, a preţului.

În întreaga activitate desfăşurată astfel cum a fost relatată mai sus, inculpatul O.M. a fost ajutat de către inculpatul T.V. Acesta din urmă nu ar putea invoca necunoaşterea scopului pentru care înscrisurile prealabile false (şi al căror conţinut l-a cunoscut, nefiind în vreun fel indus în eroare cu privire la acest aspect, astfel cum, fără nicio dovadă, a susţinut) au fost întocmite, în condiţiile în care, în considerarea atribuţiilor sale de serviciu, le-a semnat/contrasemnat, şi, în plus, a fost, alături de primarul comunei - coinculpat, iniţiatorul înstrăinării trenului în litigiu.

Este real că din preţul vânzării inculpatul O.M. a dat martorei O.E.M. o sumă de bani cu ocazia înmormântării numitei B.M., însă aceasta, potrivit declaraţiei martorei V.M., a reprezentant ultima rată dintr-un împrumut anterior contractat de la martoră şi până atunci neachitat în totalitate.

Potrivit art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită "fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Art. 248 C. pen. defineşte abuzul în serviciu contra intereselor publice ca fiind "fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia".

Dispoziţiile art. 246 reglementează infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, ea reprezentând "fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".

În speţă, în condiţiile în care numita B.M. nu mai avea vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la vreo suprafaţă de teren pe teritoriul comunei ME, nu se poate reţine că faptele inculpaţilor ar fi putut cauza vreo vătămare intereselor sale legale.

Prin urmare, aspectul ce se impune a fi analizat este dacă activitatea inculpaţilor se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. ori a celei prevăzute de art. 248 C. pen. (în forma de participaţie reţinută în actul de sesizare).

Din definiţia infracţiunii de luare de mită rezultă că, sub aspectul laturii obiective, ea are conţinuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase.

Oricare dintre aceste acţiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noţiunii de "foloase" este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială, ce se poate prezenta în forma concrete variate.

În speţă, fapta inculpatului O.M. de a solicita o sumă de bani cu titlu de preţ, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu (reconstituire drept de proprietate, şi apoi înstrăinare fără drept a terenului prin folosirea de acte false, pe care le-a întocmit tocmai pentru a crea o aparenţă de legalitate vânzării) realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, deoarece preţul constituie un folos în sensul disp. art. 254 C. pen.

În cauză, banii au fost pretinşi cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care inculpatul O.M. s-a angajat să o aibă, adică pentru îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Activitatea inculpatului s-ar fi putut circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu numai dacă acesta ar fi pretins şi primit de la martorul S. vreo sumă de bani sau alte foloase "nu cu acest titlu, ci cu titlu de obligaţie care trebuie îndeplinită de cel care solicită efectuarea actului, deşi o asemenea obligaţie nu este impusă de lege" (O.L., T.T. - "Drept penal român - partea specială" Ed. "Şansa" SRL Bucureşti, 1996, pag. 366).

Cele două infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu se deosebesc şi din punct de vedere a laturii obiective, cea din urmă presupunând realizarea urmării socialmente periculoase, constând în cauzarea unei tulburări însemnate a bunului mers al unităţii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul.

Or, din analiza situaţiei de fapt, la stabilirea încadrării juridice a faptei trebuie avut în vedere faptul că terenul revendicat de B.M., în calitate de moştenitoare a lui B.S., i-a fost atribuit fiicei acesteia, V.M., în baza Titlului de proprietate nr. 51890 din 14 aprilie 1996, astfel încât, eliberarea unui nou titlu de proprietate de către inculpaţi, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, numitei B.M., în anul 2002, a fost un act ilegal, săvârşit în cadrul atribuţiilor de serviciu şi contrar acestora, în scopul obţinerii, în final, de către inculpatul O.M., de la soţii S.M. şi S.F., a sumei de 9.000.000 ROL, printr-un act de vânzare-cumpărare simulat cu un contract de întreţinere.

Aceste argumente, alături de cele amplu reţinute de către prima instanţă, conduc la concluzia că încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor este cea de luare de mită cât priveşte inculpatul O.M. (el fiind cel care a dobândit foloasele necuvenite ca urmare a activităţii ilicite desfăşurate) şi respectiv complicitate la luare de mită, relativ la inculpatul T.V. (el fiind cel care l-a ajutat pe primul inculpat în atingerea scopului urmărit).

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, în ceea ce priveşte raportarea la prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, ea a fost corect dispusă în cauză, avându-se în vedere, pe de o parte, prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, care statuează că ea se aplică persoanelor "care exercită o funcţiei publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice", iar pe de altă parte, funcţiile îndeplinite de către cei doi inculpaţi la acea dată (primar, respectiv secretar al comunei ME - Botoşani).

Din cele expuse rezultă că infracţiunea de luare de mită, constând în pretinderea şi ulterior primirea de bani de la martorul S. (mascată sub formă de preţ al înstrăinării terenului), comisă de inculpatul O.M., există în materialitatea ei, forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fiind intenţia directă (el urmărind producerea rezultatului socialmente periculos). De asemenea, fapta inculpatului T.V. care, cu ştiinţă, a sprijinit pe inculpatul O.M. în demersul său infracţional întruneşte, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Aşadar, achitarea inculpaţilor pentru comiterea acestor infracţiuni, cu motivarea că faptele nu există ori nu întrunesc elementele lor constitutive, nu poate fi dispusă în cauză.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, inculpaţii au recunoscut că au inserat date nereale în conţinutul înscrisurilor prealabil necesare vânzării terenurilor şi pe care ulterior le-au utilizat în acest scop.

În ceea ce priveşte realitatea menţiunilor inserate în ancheta socială efectuată privitoare la numita B.M., ea este contrazisă de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv numitele D.P.M. şi V.M.

În concluzie, faptele de fals intelectual şi uz de fals există şi au fost comise cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe, de către inculpaţi, care au urmărit şi acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

Relativ la încadrarea juridică dată acestor două infracţiuni, în mod corect s-a reţinut aplicarea prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care înscrisurile menţionate au fost întocmite în fals şi utilizate cu ştiinţă, ca atare, pentru comiterea unor infracţiuni prevăzute în Secţiunea a 2-a din această lege.

Rezultă aşadar că nici cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în sensul reţinerii în sarcina inculpaţilor a infracţiunilor prev. de art. 254, 289 şi 291 C. pen. (fără o raportare la prevederile Legii nr. 78/2000) nu poate fi primită în cauză.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei există şi au fost comise cu vinovăţie de către aceştia, procedând la condamnarea lor.

În ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals, reglementate de dispoziţiile art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, date fiind limitele maxime de pedeapsă, data comiterii faptelor şi dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 C. pen., Curtea constată că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni.

Relativ la celelalte pedepse stabilite în sarcina inculpaţilor, Curtea a constatat că au fost just şi proporţional individualizate, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (incluzându-se aici atât împrejurările cauzei, cât şi persoana inculpaţilor).

O reducere a lor nu ar fi, în opinia instanţei de control judiciar, de natură să conducă la atingerea scopului acestora, de reeducare şi de prevenire a săvârşirii în viitor de noi infracţiuni.

De altfel, pedepsele aplicate celor doi inculpaţi au fost suspendate condiţionat, în considerarea îndeplinirii, în cauză, a cerinţelor art. 81 C. pen., în acest sens prima instanţă apreciind că reeducarea lor poate fi asigurată şi fără o executare efectivă a sancţiunilor în regim privativ de libertate.

Din analiza tuturor circumstanţelor cauzei şi privit prin prisma persoanei inculpaţilor, nu se poate reţine că faptelor, în materialitatea lor, le-ar lipsi gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru ca prevederile art. 181 C. pen. să devină aplicabile în speţă.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea inculpaţilor la plata către partea civilă M.M. a sumei de 15.000 ROL cu titlu de despăgubiri civile, ea fiind înlăturată de către Curte.

Astfel, după cum rezultă din Adresa nr. 1830 din 22 februarie 2011 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei ME - Botoşani, "numitei B.M. nu trebuia să i se mai recunoască dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 169/1997 deoarece suprafaţa i-a fost reconstituită o dată fiicei acesteia, V.M., potrivit Legii nr. 18/1991"

Prin urmare, nu se poate reţine că, prin faptele culpabile ale inculpaţilor, părţii civile - fiica defunctei B.M. - i s-ar fi cauzat vreun prejudiciu material, care să necesite a fi reparat, terenul în litigiu nefiind şi neputând deveni, valabil, proprietate a mamei sale decedate.

Aşa fiind, Curtea a respins cererea părţii civile M.M. de obligare a inculpaţilor T.V. şi O.M. la plata sumei de 15.000 ROL, ca nefondată.

S-a mai reţinut că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatului T.V. i-ar fi revenit vreo sumă de bani din cea obţinută, cu titlu de "preţ al vânzării", de către inculpatul O.M. de la martorii S., astfel că, se impune înlăturarea măsurii confiscării, de la acesta, a vreunei sume de bani, acesta urmând a fi suportată exclusiv de către inculpatul O.M. (sub acest aspect, cei doi inculpaţi având interese contrarii, neputându-se reţine că s-ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac).

Împotriva deciziei au formulat recurs inculpaţii O.M. şi T.V. invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10, 12, 17, 17² şi 18 C. proc. pen.

În susţinerea şi dezvoltarea motivelor comune de recurs, inculpaţii au arătat că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât probele din faza de urmărire penală şi judecată nu au fost interpretate corect de către instanţă, cu referire la declaraţiile martorilor S. În acest sens, au invocat şi împrejurarea că, deşi au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, fiind dispusă o soluţie de neîncepere a urmăririi penale la parchet, soţii S. nu au fost audiaţi niciodată ca făptuitori ci numai în calitate de martori şi în cauză nu există niciun denunţ formulat de aceştia împotriva inculpaţilor.

Tot în susţinerea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. inculpaţii au invocat şi nulitatea unor acte de urmărire penală care au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor procedurale şi care impuneau restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunile de luare de mită (autorat şi complicitate) în abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi, pe cale de consecinţă, neexistând infracţiunea de luare de mită se impune şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., în formă continuată, cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, au solicitat să se constate că în raport de limitele de pedeapsă pentru aceste fapte a intervenit prescripţia răspunderii penale şi, prin urmare, se impune încetarea procesului penal.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, dacă nu se va dispune schimbarea de încadrare juridică, au arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei, întrucât nu există probe care să creeze certitudinea că inculpaţii au pretins şi luat o sumă de bani cu titlu de mită şi nici nu au întocmit documentele menţionate pentru ascunderea unei sume de bani primite ilegal, invocând în drept dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Inculpaţii au invocat şi greşita aplicare a legii în sensul că s-a dat o interpretare eronată a declaraţiilor martorilor şi a probatoriului administrat care a condus şi la o greşită condamnare a acestora pentru luare de mită şi fals intelectual, critici circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi 18 C. proc. pen.

Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către recurenţii inculpaţi O.M. şi T.V., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10, 12, 17, 17² şi 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în condiţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Referitor la prima critică a recurenţilor inculpaţi O.M. şi T.V., privind restituirea cauzei la instanţa de apel, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Astfel cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanţei de a se pronunţa asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, a unei probe administrate sau a unei cereri esenţiale pentru părţi, care sunt de esenţa judecăţii în prima instanţă. O altă cerinţă a legii pentru a opera acest caz de casare este şi condiţia privind în ce măsură nepronunţarea influenţează soluţia procesului, prin urmare, inculpatul trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menţionare, fără o analiză şi interpretare, a dus la o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă ar fi fost evaluată corect.

În cauză, Înalta Curte constată că acest caz de casare este greşit invocat de către recurenţii inculpaţi, întrucât criticile lor nu vizează omisiunea instanţei de se pronunţa asupra unor cereri esenţiale ci modul în care au fost interpretate probatoriile administrate şi care au format o convingere eronată instanţelor asupra vinovăţiei lor şi a încadrării juridice a faptelor.

În susţinerea orală a motivelor de recurs recurenţii inculpaţi au mai invocat în cadrul acestui caz de casare şi nulitatea unor acte de urmărire penală care ar fi impus trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii lor şi care nu au fost analizate de către instanţa de fond.

Nici această critică a inculpaţilor nu poate fi primită de către Înalta Curte, întrucât, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2010 inculpaţii au invocat excepţia neregularităţii sesizării instanţei susţinând că rechizitoriul a fost întocmit în baza unor acte de urmărire penală emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, excepţie respinsă de instanţă, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că este vorba despre o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi în condiţiile în care le-a analizat în conţinutul încheierii de şedinţă din data de 21 ianuarie 2010.

Sub aspectul motivului de critică al recurenţilor inculpaţi circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră pertinent, întrucât încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestora este cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (în forma autoratului şi a complicităţii), art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cele două instanţe respingând în mod greşit cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice dată faptelor.

În concret, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul O.M., în calitate de funcţionar public respectiv, secretar al Comisiei de fond funciar şi secretar al comunei ME, judeţul Botoşani, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu sprijinul inculpatului T.V. - primarul comunei, în primăvara anului 2002 a vândut soţilor S.M. şi S.F., suprafaţa de 2,04 ha teren agricol, atribuit nelegal numitei B.M. din satul Ipoteşti, com. ME, judeţul Botoşani, fiind întocmit contractul de întreţinere simulat, care în realitate era un contract de vânzare-cumpărare, autentificat la notar, pentru suma de 9.000.000 ROL.

În scopul atribuirii ilegale de teren numitei B.M. inculpatul O.M., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi cu ajutorul inculpatului T.V., primarul com. ME, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, a întocmit documente conţinând date necorespunzătoare realităţii cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117 din 28 martie 2001 şi Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M. cu nr. 1669 din 19 martie 2002, pe care ulterior le-a utilizat la diferite instituţii publice în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare cu soţii S.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.V., din ansamblul probator administrat rezultă că, în calitate de primar al comunei ME, judeţul Botoşani şi preşedinte al Comisiei de fond funciar din comuna ME, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit în mod necorespunzător acte în scopul de a-l ajuta pe inculpatul O.M. pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare cu soţii S.M. şi S.F. pentru suprafaţa de 2,04 ha teren agricol, teren atribuit ilegal lui B.M. din satul Ipoteşti, com. ME, judeţul Botoşani.

Tot în calitate de primar, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, împreună cu inculpatul O.M. a întocmit documente conţinând date necorespunzătoare realităţii cu privire la ancheta socială înregistrată la numărul 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117 din 28 martie 2001 şi Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M., având numărul 1669 din 19 martie 2002, pe care inculpatul O.M. le-a utilizat la diferite instituţii publice în vederea perfectării contractului de întreţinere care era în fapt un contract de vânzare-cumpărare cu familia S.

Înalta Curte reţine că infracţiunea de luare de mită se poate realiza sub forma pretinderii sau primirii de către funcţionar a unei sume de bani sau a altor foloase ori sub forma acceptării sau nerespingerii promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri. Prin urmare, acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii poate privi atât efectuarea unui act licit, cât şi efectuarea unui act ilicit, adică îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de luare de mită de cea de abuz în serviciu nu este ideea de recompensă pentru actul îndeplinit contrar atribuţiilor de serviciu efectuat de către funcţionar, aceasta nu este exclusă însă în cazul abuzului, ci împrejurarea că acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită este anterioară actului ilicit al funcţionarului, în timp ce în cazul infracţiunii de abuz în serviciu o eventuală recompensare a funcţionarului pentru conduita sa se realizează numai după ce acesta a încălcat atribuţiile de serviciu şi în lipsa unei înţelegeri prealabile cu privire la acest aspect.

Or, în cauză, din ansamblu probator administrat, rezultă că prin acţiunile întreprinse de a împroprietării pe B.M. cu suprafaţa de 2 ha şi 400 mp în extravilanul Com. ME, suprafaţă pe care aveau drept de proprietate moştenitorii familiei T.E. şi care a făcut obiectul unui protocol de schimb între Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a com. ME şi Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a mun. Botoşani, inculpaţii O.M. şi T.V. au efectuat acte contrare atribuţiilor de serviciu cu scopul de a schimba situaţia juridică a terenului şi a putea încheia Contractul de întreţinere nr. 1113 din 10 aprilie 2002 autentificat la biroul notarului public A.Ţ., care în realitatea era un contract de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care numita B.E. nu avea nevoie de instituirea curatelei. Pentru obligaţia asumată prin declaraţia dată la data de 11 aprilie 2002 de a prelua responsabilităţile de întreţinere a numitei B.M., inculpatul O.M. a primit de la soţii S. suma de 9.000.000 ROL.

În acelaşi timp este de necontestat că primirea sumei de 9.000.000 ROL s-a realizat după Încheierea contractului de întreţinere nr. 1113 din 10 aprilie 2002 între soţii S. şi inculpatul O.M., în calitate de curator al numitei B.M. şi întocmirea la data de 11 aprilie 2002 a declaraţiei de preluare a responsabilităţilor de întreţinere de către acesta din urmă, fără ca anterior între inculpaţii O.M. şi T. şi soţii S. să fi avut loc vreo discuţie referitoare la modalitatea în care se va face dobândirea terenului ori suma ce urma să fie plătită pentru terenul respectiv.

Astfel, din declaraţiile lui S.M. şi S.F., ce se coroborează parţial şi cu declaraţiile inculpaţilor rezultă că în anul 2001 au aflat de la primarul comunei ME, T.V., că numita V.M. îl suna din Turcia pentru a găsi un cumpărător pentru terenul proprietatea sa, pentru care soţii S. plăteau chirie pentru păşunatul animalelor, şi întrucât, terenul se învecina cu locul unde aceştia mai aveau un alt teren, au acceptat să întocmească contractul de întreţinere la notar, însă în realitate, de întreţinerea lui B.M., pe care nu au cunoscut-o, s-a ocupat inculpatul O.M., care era şi curator, potrivit declaraţiei date la data de 11 aprilie 2002.

Probatoriul administrat în cauză nu demonstrează că inculpaţii, acţionând ilicit, au avut reprezentarea recompensării viitoare, acesta nu era un element viitor şi sigur care să fie dedus din conduita soţilor S.M. şi S.F., discuţiile privind dobândirea terenului fiind realizate pe o perioadă îndelungată de timp (aprox. un an de zile) fără o promisiune a vreunui folos, şi nici că inculpaţii le-au pretins vreun folos în mod direct sau indirect, evaluarea obligaţiei de întreţinere fiind stabilită cu ocazia încheierii contractului de întreţinere la notar, iar ulterior, numai prin preluarea obligaţiei de întreţinere la data de 11 aprilie 2002, această sumă a fost remisă de soţii S. către inculpatul O.M.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului O.M. - de a efectua acte contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate şi, ulterior, înstrăinare fără drept a terenului prin folosirea de acte false, pe care le-a întocmit pentru a crea o aparenţă de legalitate a vânzării - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi nu al infracţiunii de luare de mită, deoarece nu a pretins, primit sau acceptat primirea unui folos în sensul dispoziţiilor art. 254 C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului T.V. care, cu ştiinţă, a sprijinit pe inculpatul O.M. în demersul său infracţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va dispune schimbarea încadrării juridice dată, prin actul de sesizare, faptelor comise de inculpatul O.M. din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. şi faptei comise de inculpatul T.V. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen.

Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, din probele administrate în cauză, coroborate parţial cu declaraţiile inculpaţilor, rezultă că aceştia au inserat date nereale în conţinutul înscrisurilor prealabil necesare vânzării terenului, pe care, ulterior, le-au utilizat în acest scop.

Astfel, menţiunile inserate în ancheta socială privitoare la situaţia financiară şi socială precum şi la starea sănătăţii numitei B.M., sunt infirmate de declaraţiile martorilor D.P.M., O.V. şi O.E.M. care au arătat că vecina lor se întreţinea singură şi primea ajutor financiar de la fiica sa care era plecată în Turcia, şi declaraţiile martorei V.M., fiica lui B.M., care a arătat că îi trimitea bani şi îşi vizita mama iar aceasta avea cele necesare traiului şi un venit lunar de 300 RON.

Declaraţiile martorilor menţionaţi se coroborează şi cu declaraţiile lui C.D., C.I. şi O.L.C. din care rezultă că ancheta socială a fost întocmită de inculpatul O.M., contrasemnată de inculpatul T.V., iar ele au semnat această anchetă fără a fi efectuate verificările în teren cu privire la cele consemnate.

În baza acestei anchete sociale nereale, la data de 09 aprilie 2002, inculpatul T.V., în calitatea de primar, a emis Dispoziţia nr. 76/2002, prin care a instituit curatela pentru numita B.M., fiind numit curator inculpatul O.M., care să o reprezinte pe numita B.M. la Biroul Notarial în vederea întocmirii documentelor pentru vânzarea suprafeţei de 2,04 hectare teren, dobândită în mod nelegal în urma împroprietăririi, conform Legii nr. 1/2000.

Inculpatul O.M. a contrasemnat pentru legalitate această dispoziţie, iar în calitate de secretar al comunei ME avea obligaţia de a urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor Dispoziţiei, printre care şi cea privind încheierea contractului de vânzare cu clauză de întreţinere şi cu suportarea cheltuielilor de înmormântare în cazul decesului persoanei pentru care s-a instituit curatela.

În acelaşi scop, de a schimba situaţia juridică a terenului, pe care o cunoşteau din acte, contrar susţinerilor recurenţilor, prin raportare la atribuţiile ce le reveneau, respectiv de primar şi secretar al comunei ME dar şi membrii ai Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, inculpaţii T.V. şi O.M. au eliberat Certificatul nr. 1973 din 10 martie 2002 de înstrăinare a terenului, care potrivit menţiunilor din registrul de evidenţă al Primăriei comunei ME, judeţul Botoşani nu este înregistrat (la poziţia nr. 1973/10 aprilie 2002, se află menţionată o adeverinţă pentru numitul C.G.).

În realizarea demersului infracţional, la data de 10 aprilie 2002, inculpatul O.M. s-a prezentat împreună cu martorii S.M. şi S.F. la Biroul Notarului Public "A.Ţ." - Botoşani unde au întocmit Contractul de întreţinere autentificat prin încheierea nr. 1113 din 10 aprilie 2002 iar terenul în suprafaţă de 2 ha şi 400 mp a fost trecut în proprietatea soţilor S., evaluarea întreţinerii pentru o perioadă de 10 ani fiind făcută de către inculpat la suma de 9.000.000 ROL.

Faţă de aceste considerente, se reţine că faptele inculpaţilor O.M. şi T.V., constând în aceea că în perioada octombrie 2001 - mai 2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au întocmit acte necorespunzătoare realităţii cu privire la ancheta socială înregistrată la nr. 790 din 05 februarie 2002, Dispoziţia nr. 76 din 09 aprilie 2002, Certificatul de înstrăinare a terenului nr. 1973 din 10 aprilie 2002, Adeverinţa nr. 117 din 28 martie 2001 şi Procesul-verbal de punere în posesie a lui B.M. având nr. 1669 din 19 martie 2002, în scopul de a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, există şi au fost comise cu vinovăţie de către aceştia în sensul că au urmărit şi acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

Cu privire la încadrarea juridică dată celor două infracţiuni (fals material şi uz de fals), Înalta Curte reţine însă, că prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen., se impune şi înlăturarea prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care înscrisurile menţionate au fost întocmite în fals şi folosite cu ştiinţă la anumite instituţii publice, pentru comiterea unei infracţiuni prevăzute în Codul penal.

Pentru aceste considerente, va admite recursul inculpaţilor O.M. şi T.V. şi sub acest aspect, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare, din infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră întemeiată şi critica inculpaţilor privind existenţa unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv prescripţia răspunderii penale, în raport de noua încadrare juridică dată faptelor, limitele de pedeapsă (6 luni la 3 ani pentru art. 246 C. pen., 6 luni la 5 ani pentru art. 289 C. pen. şi 3 luni la 3 ani pentru art. 291 C. pen.) şi data comiterii lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) raportat la art. 124 C. pen., termenul de prescripţie specială al răspunderii penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (în forma autoratului şi a complicităţii), fals intelectual şi uz de fals săvârşite de inculpaţii O.M. şi T.V. este, în cauză, de 7 ani şi 6 luni, iar în raport de data săvârşirii faptelor (octombrie 2001 - mai 2002) se consideră împlinit în noiembrie 2009 deci, anterior sesizării instanţei şi pronunţării hotărârii de condamnare de către Tribunalul Botoşani (Sentinţa penală nr. 385 din 06 octombrie 2010).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul inculpaţilor şi, în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 şi art. 124 C. pen., va înceta procesul penal împotriva inculpaţilor O.M. şi T.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.

Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în mod justificat, a apreciat că părţii civile M.M., fiica defunctei B.M., nu i s-a cauzat vreun prejudiciu material care să necesite a fi reparat, terenul în litigiu a fost înstrăinat într-adevăr de către inculpaţi prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi prin întocmirea şi folosirea unor acte ce conţineau date nereale dar nu a aparţinut mamei sale, în mod legal (astfel cum rezultă din Adresa nr. 1830 din 22 februarie 2011 emisă de Comisia locală de fond funciar a comunei ME).

De asemenea, în mod întemeiat, instanţa de apel a mai reţinut că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatului T.V. i-ar fi revenit vreo sumă de bani din cea obţinută de către inculpatul O.M. de la martorii S. cu ocazia încheierii contractului de întreţinere, astfel că, a înlăturat măsura confiscării de la acesta a vreunei sume de bani, stabilind că urmează să fie suportată exclusiv de către inculpatul O.M.

Potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen. se constată că sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Această măsură de siguranţă a confiscării speciale prev. de art. 118 lit. d) C. pen. se dispune şi în ipoteza în care a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât prescripţia operează numai în ceea ce priveşte răspunderea penală, iar nu în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă.

Reţinând în baza probatoriului administrat că fapta inculpatului O.M. care, în calitate de funcţionar public (secretar al Comisiei de fond funciar şi secretar al comunei ME, judeţul Botoşani), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în primăvara anului 2002, a vândut soţilor S.M. şi S.F. suprafaţa de 2,04 ha teren agricol, atribuită nelegal numitei B.M., fiind întocmit contractul de întreţinere care în realitate era un contract de vânzare-cumpărare simulat, autentificat la notar, pentru suma de 9.000.000 ROL pe care a şi primit-o de la soţii S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. şi, stabilind vinovăţia acestuia în comiterea faptei, Înalta Curte va dispune confiscarea de la acesta a sumei de 900 RON.

Având în vedere propria analiză a probatoriului administrat, cu privire la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor O.M. şi T.V., vinovăţia acestora şi existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală, Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică analizarea celorlalte critici formulate de către recurenţi, în subsidiar, privind infracţiunea de luare de mită (lipsa elementelor constitutive, inexistenţa faptei şi individualizarea judiciară a pedepsei).

Pentru aceste considerente şi constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpaţii O.M. şi T.V. în limitele ce au fost arătate, va casa decizia penală şi în parte Sentinţa penală nr. 385 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Botoşani, secţia penală şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale privind anularea actelor false şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecare recursului rămân în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu al recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii inculpaţi O.M. şi T.V. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4983/40/2009.

Casează,decizia penală şi în parte Sentinţa penală nr. 385 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Botoşani, secţia penală şi, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare faptei comise de inculpatul O.M. din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare faptei comise de inculpatul T.V. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. în temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare faptelor comise de inculpaţii O.M. şi T.V. din infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal împotriva inculpaţilor O.M. şi T.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen. dispune confiscarea sumei de 900 RON de la inculpatul O.M.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale privind anularea actelor false şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu al recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales în sumă de câte 50 RON se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 731/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 750/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 326/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 326/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs