ICCJ. Decizia nr. 3786/2012. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3786 /2012
Dosar nr. 3232/116/2010
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 86 din 07 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în baza art. 178 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G., la 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În baza art. 81 - 82 C. pen. şi 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celor accesorii pe o durată de 4 ani, termen de încercare care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Au fost admise, în parte, cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile T.M., T.V. şi T.C.C. şi a fost obligat inculpatul M.G., în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC BCR „A.V.I.G." SA la plata următoarelor sume:
- către partea civilă T.M., 8.432 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale;
- către partea civilă T.C.C., 800 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale;
- către partea civilă T.V., 800 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale (asigurătorul răspunzând în limita plafonului stabilit de lege).
Au fost admise cererile de despăgubiri civile formulate de unităţile spitaliceşti constituite părţi civile şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC BCR A.V.I.G. SA, la plata sumei de 94,72 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi la 7.568,32 RON şi a dobânzilor legale până la achitarea acestui debit către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (sume reprezentând cheltuieli aferente spitalizării victimei T.A.), asigurătorul răspunzând în limita plafonului prevăzut de lege.
A fost obligat inculpatul la 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat (din care 100 RON, cota din onorariul apărătorului desemnat din oficiu avansată din fondurile Ministerului Justiţiei).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi emis la 05 august 2010 în dosarul 84/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că, în ziua de 27 martie 2009, în timp ce conducea autoturismul OA înmatriculat sub nr. C, în municipiul Călăraşi, la schimbarea direcţiei de mers de pe această stradă pe strada S., nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere „Acces interzis" şi „Ocolire" montate în respectiva intersecţie (încălcând astfel dispoziţiilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi ale art. 111 din H.G. nr. 1.391/2006) pătrunzând pe contrasens şi accidentându-l pe biciclistul T.A. care circula regulamentar (acesta decedând la data de 02 aprilie 2009 în urma leziunilor suferite).
în dovedirea situaţiei de fapt reţinute, procurorul a administrat următoarele probe şi a efectuat următoarele acte: proces-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa accidentului, planşe fotografice, declaraţii învinuit, declaraţii martori, declaraţii părţi civile, fişă cazier judiciar, buletine de examinare clinică, buletine de analiză toxicologică alcoolemie, raport medico legal de necropsie, proces-verbal de verificare tehnică a autoturismului, adresă IGPR - Direcţia Resurse Umane, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Inculpatul a fost ascultat la termenul din data de 18 noiembrie 2010, arătând că, dintre toate declaraţiile date la urmărirea penală, menţine doar declaraţia olografă, celelalte fiind făcute sub influenţa evenimentelor.
A arătat inculpatul că, în ziua producerii accidentului, se deplasa pe Bulevardul Republicii pe direcţia IPJ - comuna Modelu, intenţionând să ajungă la Drajna (pentru care urma să vireze „stânga" în intersecţia „B."), că era singur în maşină şi rula cu viteza de 40 km/h, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de întuneric (pentru că era ora 19,30).
A arătat că la intersecţia anterioară (Bulevardul Republicii - strada Pompieri), a depăşit un autoturism, după care a venit pe banda sa de deplasare, semnalizând pentru virajul la stânga şi că, fiind atent la dreapta şi înainte, nu a observat că din stânga venea un biciclist, fără vestă reflectorizantă şi fără elemente de semnalizare luminoasă la bicicletă. Inculpatul a descris apariţia biciclistului („a venit uşor) şi a explicat faptul că nu a mai avut timp să frâneze, susţinând că impactul a avut loc pe Bulevardul Republicii, corpul victimei fiind proiectat la 4 - 5 metri de scuar către strada Sloboziei.
A susţinut inculpatul că a ocolit scuarul şi a pătruns în strada Sloboziei, manevrând maşina în marşarier câţiva metri, pentru a proteja victima şi urmele şi a arătat că bicicleta era căzută peste victimă, el îndepărtând-o pentru a-i acorda primul ajutor, că a văzut că victimei în curgea sânge din nas şi din gură şi nu mai era conştient, aşa încât nu a mai intervenit, încercând să-l ducă până la maşină pentru a-l duce la spital, însă nu a reuşit, acesta fiind corpolent (dar l-a deplasat către maşina sa).
A mai arătat inculpatul că, pentru a evita sufocarea victimei, l-a întors pe o parte.
A recunoscut faptul că nu a declarat, în seara respectivă, despre mutarea victimei şi a bicicletei, precum şi prezenţa unui bărbat de aproximativ 35 de ani la locul accidentului şi că această persoană l-a întrebat dacă a sunat la „Salvare", însă după ce a manevrat victima.
A susţinut că a semnat procesul-verbal de constatare ulterior, la parchet, pentru că imediat a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice şi că a observat unele completări, după semnarea respectivului act.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, pe latură penală, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 27 martie 2009, ora 19,12 organele de poliţie din cadrul IPJ Călăraşi au fost sesizate cu privire la faptul că pe strada Sloboziei, la intersecţia cu Bulevardul Republicii din municipiul Călăraşi, s-a produs un accident de circulaţie, autorul accidentului fiind identificat în persoana agentului de poliţie M.G.
Din referatul cu propunere de declinare a competenţei nr. P/374/2009 a rezultat că organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi s-au sesizat din oficiu de producerea accidentului soldat cu vătămări corporale la orele 19,20, în urma cercetărilor, accidentul fiind plasat în jurul orelor 19,00.
După declinarea impusă de Legea nr. 218/2002 prin rezoluţia de la data de 15 ianuarie 2010 (dosar 54/P/2009), Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a dispus începerea urmăririi penale faţă de M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.
Acţiunea penală pentru aceeaşi infracţiune a fost pusă în mişcare prin rechizitoriu, prin actul de sesizare a instanţei dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 89 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (pentru modificarea locului accidentului).
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, tribunalul a constatat că, la data de 27 septembrie 2009, puţin după ora 19,00, inculpatul M.G. circula cu autoturismul proprietatea personală, înmatriculat sub nr. C, pe Bulevardul Republicii (direcţia IPJ Călăraşi - SC E. Călăraşi) şi, la schimbarea direcţiei de mers pe strada Sloboziei, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere „Acces interzis" şi „Ocolire" montate în intersecţia Bulevardului Republici cu strada S., intrând pe contrasens şi lovind frontal pe biciclistul T.A., care a decedat ulterior.
Şi în faţa instanţei, inculpatul M.G. şi-a formulat apărarea, schimbând poziţia locului impactului pe Bulevardul Republicii şi arătând că biciclistul care circula pe strada Sloboziei, din direcţia varianta Nord - Bulevardul Republicii, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea" montat pe scuar, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus de inculpat.
A constatat tribunalul că această variantă este total diferită de declaraţiile iniţiale şi de cea dată în faţa procurorului şi este contrazisă de probe.
S-a reţinut că procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile executate în seara producerii accidentului identifică urme de vopsea de culoare albă, urme de plastic şi urme de material textil din îmbrăcămintea victimei (provenind de la plafonul autoturismului condus de inculpat) pe partea carosabilă a străzii Sloboziei, pe direcţia Varianta Nord - Bulevardul Republicii, la distanţă de 7,60 - 8,70 m de limita cu Bulevardul Republicii.
Din analiza urmelor produse în urma impactului autoturismului inculpatului cu biciclistul, a rezultat în mod evident că locul unde au fost identificate aceste urme este locul impactului, situaţie care clarifică situaţia de fapt şi conduita neglijentă a conducătorului autor.
în raport de demonstrarea cu probe materiale a prezenţei autovehiculului condus de inculpat pe contrasens, tribunalul a apreciat că se poate reţine încălcarea de către inculpat a prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „la intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul auto este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi a prevederilor art. 111 H.G. 1.391/2006" potrivit cărora „se interzice circulaţia participanţilor la trafic pe sectorul de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul".
În speţă, s-a reţinut că inculpatul a circulat pe sector de drum semnalizat cu indicator „Acces interzis", pătrunzând în intersecţia Bulevardul Republicii - strada Sloboziei fără ocolirea scuarului şi lovind frontal biciclistul care circula regulamentar.
În raport de faptul că inculpatul a generat starea de pericol, circulând pe contrasens, nu s-a putut reţine culpa concurentă a victimei, cu atât mai puţin că revine victimei culpa producerii accidentului (că acesta consumase alcool şi nu purta vestă reflectorizantă), câtă vreme inculpatul circula pe un sector de drum pe care se presupunea că nu va face acest lucru, acesta fiind sensul indicatorului „Acces interzis".
Actele emise de furnizorul de energie pentru iluminatul public şi declaraţiile de martori au dovedit faptul că, la data producerii accidentului, în intersecţie funcţiona iluminatul public, însă şi acest aspect a fost valorificat numai ca circumstanţă reală în care s-a săvârşit fapta.
S-a reţinut, de asemenea, că victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, de unde a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, unde a decedat la data de 02 aprilie 2009.
Din raportul medico-legal de necropsie nr. A3/476/2009 din 20 iulie 2009, întocmit de IML „Mina Minovici" a rezultat că moartea victimei T.A. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui politraumatism cu fracturi craniene, leziunile traumatice putând data cu 6 zile anterior decesului, în condiţiile unui accident rutier, legătura de cauzalitate între accident şi deces fiind directă şi necondiţionată.
în raport de cele de mai sus, a apreciat tribunalul că fapta inculpatul M.G. care, la data de 27 martie 2009, conducând autoturismul cu nr. C., din direcţia IPJ, la schimbarea direcţiei în intersecţia cu str. Sloboziei, în municipiul Călăraşi, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier „Acces interzis" şi „Ocolire" (încălcând dispoziţiile art. 57 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 111 din H.G. 1.391/2006) şi a pătruns pe contrasens, accidentându-l pe biciclistul T.A., care a decedat ulterior urmare leziunilor provocate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.
Tribunalul a considerat că forma de vinovăţie de reţinut este cea prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru că inculpatul este agent de poliţie rutieră şi putea să prevadă rezultatul încălcării normelor de circulaţie amintite anterior, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.
în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele reale în care a fost comisă aceasta şi circumstanţele personale ale inculpatului (infractor primar, agent de poliţie, lipsit de antecedente, cu situaţie familială deosebită), tribunalul a individualizat pedeapsa aplicată.
în ceea ce priveşte circumstanţele atenuante a căror aplicare a solicitat-o apărarea, a apreciat tribunalul că nu se pot reţine, având în vedere atitudinea inculpatului în timpul procesului şi faţă de acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor civile. S-a aplicat pedeapsa accesorie, conform art. 71 C. pen.
Pe de altă parte, s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., motiv pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale şi a celor accesorii pe un termen de încercare calculat conform art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen.
Pe latură civilă, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, tribunalul a admis cererile de despăgubiri formulate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, aşa cum au fost formulate, considerându-le dovedite.
în ceea ce priveşte părţile civile (soţia şi fii victimei), s-a stabilit. că aceştia vor fi despăgubiţi în limita sumelor dovedite cu acte şi martori (P.M., C.M. şi B.P.).
A considerat tribunalul că pentru partea civilă T.M., actele depuse şi martorii B.P. şi C.M. au dovedit că soţia victimei a suportat cheltuielile de înmormântare şi cu organizarea parastaselor până la an, a procurat obiectele necesare înmormântării şi pomenilor ulterioare (haine, mobilă, vase), până la concurenţa cu suma de 8.432 RON.
Pentru partea civilă T.V., s-a constatat că s-a dovedit un prejudiciu material de 800 RON" reprezentând cheltuieli de transport şi medicaţia victimei până la deces.
Pentru partea civilă T.C.C., a fost reţinut că s-au dovedit prejudicii materiale rezultând din cheltuieli taxe îmbălsămare, transportul corpului defunctului, în cuantum de 800 RON.
în ceea ce priveşte prejudiciul moral produs acestor părţi prin moartea neaşteptată a soţului, respectiv tatălui lor, tribunalul a apreciat că sunt îndreptăţiţi la repararea în echivalent bănesc în temeiul art. 998 C. civ., fără ca aceste sume să reprezinte un supliment de pedeapsă pecuniară pentru inculpat.
Cum s-au depus acte din care rezultă că inculpatul era beneficiarul unui contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie, încheiat cu BCR A.V.I.G. SA pentru perioada în care este cuprinsă data accidentului (respectiv 18 martie 2009 - 17 septembrie 2009) şi cum această parte şi-a arătat disponibilitatea de a suporta obligarea la despăgubiri către părţile civile, în temeiul art. 49, 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995, modificată în limita plafonului stabilit prin lege, obligaţia inculpatului la despăgubirea părţilor civile T.M., T.C.C. şi T.V. s-a stabilit în solidar cu cea a asigurătorului de răspundere civile BCR.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul M.G. şi părţile civile T.M., T.C.C. şi T.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, inculpatul M.G., prin apărător, a susţinut că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia. A susţinut apărarea că inculpatul nu se face vinovat sub forma culpei de producerea accidentului de circulaţie din data de 27 martie 2009, ora 19,12, sens în care s-a solicitat a se vedea alcoolemia de 1,20 ‰ a victimei T.A., cât şi împrejurarea că acesta nu purta vestă reflectorizantă, iar bicicleta nu era dotată tehnic corespunzător, cu far.
Totodată, apărarea a susţinut că victima nu a respectat indicatorul „Cedează trecerea", aşa încât a solicitat instanţei de apel să constate, în cazul în care nu va fi admis primul motiv de apel, existenţa unei culpe comune în producerea accidentului de circulaţie.
în ceea ce priveşte părţile civile T.M., T.C.C. şi T.V., curtea de apel a constatat că acestea nu au respectat dispoziţiile art. 374 C. proc. pen., atâta timp cât nu au formulat în scris motivele de apel.
De asemenea, s-a constatat că, deşi legal citate, părţile civile nu s-au prezentat în faţa instanţei de apel pentru a formula oral în ziua judecăţii motivele de apel, astfel cum cer dispoziţiile legale mai sus invocate.
în şedinţa publică din data de 15 martie 2012 au fost audiaţi martorii Ş.I., B.N., D.I. şi P.Ş.A., ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpatul M.G., prin apărător, în data de 03 noiembrie 2011.
Prin Decizia penală nr. 91 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile T.M., T.V. şi T.C.C., precum şi de inculpatul M.G. împotriva Sentinţei penale nr. 86 din 07 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în Dosarul nr. 5515/87/2011.
Au fost obligaţi apelanţii la plata sumelor de câte 200 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Examinând Sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului M.G., conform art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen., în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.
Critica apărării în sensul incidenţei dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată confirmând că în data de 27 martie 2009, în jurul orelor 19,10, inculpatul M.G. nu a respectat semnificaţia indicatoarelor „Acces interzis" şi „Ocolire" montate în intersecţie încălcând prevederile art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi ale art. 111 din H.G. nr. 1391/2006, pătrunzând pe contrasens şi accidentându-l pe biciclistul T.A., care circula regulamentar pe str. Sloboziei.
S-a reţinut că martorii audiaţi în cauză au combătut susţinerile apărării în sensul că în data de 27 martie 2009, orele 19,10, în intersecţia B-dului Republicii şi str. Sloboziei, funcţiona iluminatul stradal şi că nu se instalase noaptea.
în acest context, curtea de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa exclusivă a inculpatului M.G. în producerea accidentului de circulaţie din data de 27 martie 2009, orele 19,10, care nu a respectat semnificaţia indicatoarelor „Acces interzis" şi „Ocolire, cu atât mai mult cu cât avea şi calitatea de agent de poliţie rutieră.
S-a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată şi critica apărării privitoare la împrejurarea că victima T.A. a avut o alcoolemie de 1,20 ‰ , în condiţiile în care a fost accidentat de către inculpatul M.G., prin ignorarea prevederilor art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi ale art. 111 din H.G. nr. 1.391/2006.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., fără a indica motivele ce stau la baza promovării caii de atac.
Cu prilejul dezbaterii recursului, apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat a arătat că recursul promovat se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate, al cărui cuantum a fost apreciat ca fiind prea ridicat raportat la modalitatea concretă de săvârşire a faptei, cu menţinerea modalităţii de executare a pedepsei.
Pe latură civilă, s-a solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale şi morale, susţinându-se că din actele dosarului rezultă că acestea nu au fost dovedite.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, respectiv cea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat (lipsit de antecedente penale, agent de poliţie, cu situaţie familială deosebită), modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea prevăzută de dispoziţiile art. 81 C. pen. fiind, de asemenea, corect stabilită, scopul pedepsei putând fi atins şi în acest mod.
Pe de altă parte, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu cea de prim control judiciar, apreciază că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, urmările produse, precum şi atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin dispoziţiilor art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, datele favorabile inculpatului fiind avute în vedere cu prilejul aplicării sancţiunii, aceasta fiind egală cu minimul special prevăzut de lege, fără executare în regim privativ de libertate.
în ceea ce priveşte solicitarea formulată pe latură civilă, în sensul reducerii cuantumului daunelor materiale şi morale, se apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, având în vedere că sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale şi, respectiv, daune morale sunt de natură să conducă la acoperirea prejudiciului produs prin fapta inculpatului.
Se reţine că în prezenta cauză s-a stabilit o relaţie de proporţionalitate între cuantumul despăgubirilor acordate şi fapta ilicită a inculpatului. Cât priveşte sumele de bani acordate cu titlu de daune morale, se reţine că aceasta sunt în măsură să reprezinte o echivalenţă a suferinţelor produse. Cu referire la despăgubirile materiale, se constată că şi acestea au fost corect acordate, având în vedere cheltuielile făcute de părţile civile, ca urmare a decesului victimei.
Astfel fiind, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 91 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3788/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3784/2012. Penal → |
|---|
