ICCJ. Decizia nr. 3784/2012. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3784 /2012
Dosar nr. 8764/105/2011/al
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 190 din 25 mai 2012, pronunţata de Tribunalul Prahova, a fost condamnat inculpatul S.G.M., în baza art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă din perioada anilor 2008 - 2010, prejudiciu 3.257.912 RON, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare; în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă din perioada anilor 2008 - 2010, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost aplicate art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de alege.
Conform art. 65 C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 mai 2011 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 285/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
l.S.G.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- evaziune fiscală, prev. de art. 9, alin. (1), lit. a), b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada anilor 2008 - 2010, în calitate de asociat ori administrator al SC A.C. SRL Târgovişte şi SC RG C. Târgovişte, împreună cu inculpaţii B.G., I.S.M. şi P.C.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, au efectuat operaţiuni comerciale ilicite constând în achiziţii intracomunitare de fier beton şi tablă de la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria, fără a le evidenţia în contabilitatea societăţilor şi fără a le declara autorităţilor fiscale, mărfurile fiind valorificate pe piaţa internă, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor datorate bugetului consolidat al statului cu suma totală de 3.257.912 RON, reprezentând T.V.A şi impozit pe profit;
- iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada 2008 - 2010, împreună cu inculpaţii B.G., I.S.M. şi P.C.A., s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi în mod repetat au desfăşurat activităţi ilicite privitoare la operaţiuni comerciale ce au condus la prejudicierea bugetului consolidat al statului;
- ambele cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
2. I.S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1), lit. a), b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anilor 2009 - 2010, în calitate de asociat ori administrator al SC RG C. Târgovişte, SC S.P.C. SRL Ploieşti şi SC A.T. SRL Ploieşti, împreună cu inculpaţii S.G.M., B.G. şi P.C.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, au efectuat operaţiuni comerciale ilicite constând în achiziţii intracomunitare de fier beton şi tablă de la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria, fără a le evidenţia în contabilitatea societăţilor şi fără a le declara autorităţilor fiscale, mărfurile fiind valorificate pe piaţa internă, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor datorate bugetului consolidat al statului cu suma totală de 1.809.503 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit;
- iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada anului 2009 - 2010, împreună cu inculpaţii S.G.M., B.G. şi P.C.A., s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi în mod repetat au desfăşurat activităţi ilicite privitoare la operaţiuni comerciale ce au condus la prejudicierea bugetului consolidat al statului;
- ambele cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. 3.B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada anilor 2008 - 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, a ajutat pe inculpaţii S.G.M., P.C.A. şi I.S.M. la efectuarea unor operaţiuni comerciale ilicite, prin intermediul SC A.C. SRL Târgovişte, SC RG C. Târgovişte, SC S.P.C. SRL Ploieşti şi SC A.T. SRL Ploieşti, constând în achiziţii intracomunitare de fier beton şi tablă de la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria, care nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţilor şi fără a fi declarate autorităţilor fiscale, mărfurile fiind valorificate pe piaţa internă şi prin intermediul societăţilor comerciale administrate de acesta, participând la cauzarea unui prejudiciu în suma totală de 4,387.969 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, obligaţii fiscale datorate bugetului consolidat al statului;
- iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada 2008 - 2010, împreună cu inculpaţii S.G.M., I.S.M. şi P.C.A., s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi în mod repetat au desfăşurat activităţi ilicite privitoare la operaţiuni comerciale ce au condus la prejudicierea bugetului consolidat al statului;
- ambele cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. 4. P.C.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada 2008 - 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, a ajutat pe inculpaţii S.G.M., B.G. şi I.S.M. la efectuarea unor operaţiuni comerciale ilicite, prin intermediul SC A.C. SRL Târgovişte, SC RG C. Târgovişte, SC S.P.C. SRL Ploieşti şi SC A.T. SRL Ploieşti, constând în achiziţii intracomunitare de fier beton şi tablă de la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria, care nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţilor şi fără a fi declarate autorităţilor fiscale, mărfurile fiind valorificate pe piaţa internă şi prin intermediul societăţilor comerciale administrate de acesta, participând la cauzarea unui prejudiciu în suma totală de 4.387.969 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, obligaţii fiscale datorate bugetului consolidat al statului;
- iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada 2008 - 2010, împreună cu inculpaţii S.G.M., I.S.M. şi B.G., s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi în mod repetat au desfăşurat activităţi ilicite privitoare la operaţiuni comerciale ce au condus la prejudicierea bugetului consolidat al statului;
- ambele cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. Pentru stabilirea situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, în faza de urmărire penală, s-au administrat probatorii cu: procese-verbale de sesizare din oficiu, adrese, rezoluţie procese-verbale, proces-verbal, declaraţie olografă M.M., contract de împrumut, procese-verbale, declaraţiile martorilor J.I.S., I.A.D., L.T.A., procese-verbale percheziţie informatică, declaraţiile inculpaţilor, procese-verbale percheziţii domiciliare, verificări bunuri, sechestru asigurător, solicitări conturi, file cec, popriri terţ, referate solicitare interceptări, autorizaţii, procese-verbale redare convorbiri telefonice, acte ONRC, declaraţie olografă S.G.M., copii acte identitate, acte privind constituirea şi funcţionarea SC A.C. SRL, raport ANAF, documente privind SC P.D. SRL Brăila, documente privind SC D. SRL Brăila, declaraţie olografă A.C.R., documente contabile privind S.C., raport de inspecţie fiscală cu anexe ANAF, act de control al Gărzii Financiare Dâmboviţa, plicuri cu confirmări de primire, notă de constatare a Gărzii Financiare Dâmboviţa, declaraţie olografă S.G.M., declaraţie olografă I.S.M., listing ORC Dâmboviţa, declaraţie olografă B.M., adresă de înaintare cu copii declaraţii, adrese şi acte de constatare Garda Financiară Dâmboviţa, copii facturi, copii acte control ANAF, documente RGS, adresă de înaintare copii documente contabile de la SC B. SRL Brăila, adresă de înaintare a raportului nr. 341 din 18 mai 2010 şi 342 din 18 mai 2010, acte contabile ale SC S.P. SRL, documente privind SC S.P. SRL, acte control Garda Financiară Prahova la SC S.P., raport Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Prahova 18 mai 2010, raport Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Prahova, raport Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Prahova 18 mai 2010, adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, adresă Ministerul Finanţelor Publice - Garda Financiară Prahova, anexe, adresă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Prahova 22 decembrie 2010, proces-verbal ANAF - Activitatea de Inspecţie Fiscală 13 decembrie 2010, copii certificat de înregistrare, declaraţii pe proprie răspundere, adresă Oficiul Registrului Comerţului, copie declaraţie I.S.M., copie certificat constatator, act constitutiv, certificat de înregistrare SC A.T.I. SRL, adresă Oficiul Registrului Comerţului - Tribunalul Prahova, certificat de înregistrare, certificat constatator SC A.T.I. SRL, copie contract vânzare-cumpărare nr. 453, contract de comodat, cerere de radiere, dovada privind disponibilitatea firmei, adresă Oficiul Registrului Comerţului, copie încheiere de legalizare specimen de semnătură nr. 9521, copie declaraţie S.G.M., copie cerere înregistrare în Registrul Comerţului, certificat de înregistrare SC A.T.I. SRL, adrese Ministerul Finanţelor Publice, raport de inspecţie fiscală 08 ianuarie 2010, aviz de inspecţie fiscală DGFP Dâmboviţa, copii invitaţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; copii confirmări primire, adresă Garda Financiară Dâmboviţa, notă unilaterală, adresă Garda Financiară Brăila, notă de constatare, adrese Garda Financiară Dâmboviţa - note unilaterale, note de constatare, referat DGFP Dâmboviţa, proces-verbal 17 august 2009 SC A.C. SRL, acte control Garda Financiară Prahova la S.CA.T., copii documente contabile A.T., sesizare, act de control DGFP Dâmboviţa, declaraţie olografă S.G.M., procese-verbale, declaraţie olografă C.V.M., declaraţie olografă I.S.M., declaraţie învinuit I.S.M., declaraţie olografă M.H.F., declaraţie olografă P.C.A., declaraţie olografă U.N., act de control DGFP Dâmboviţa, documente contabile SC S.P. SRL Ploieşti, documente primite de la autorităţile fiscale din Bulgaria, facturi fiscale, copie contract vânzare-cumpărare S.C P.D. SRL Brăila, SC F. România SRL nr. 02 din 01 iunie 2009, facturi fiscale, ordine de plată, jurnal pentru cumpărături, proces-verbal ridicare documente, balanţă verificare, jurnal pentru cumpărări, alte acte contabile, copie certificat înregistrare SC S.P. SRL Ploieşti.
În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din data de 14 mai 2012, inculpatul S.G.M. a declarat că solicită să fie judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., a recunoscut comiterea faptelor, astfel cum acestea au fost descrise prin actul de sesizare, a arătat că are cunoştinţă de toate probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care şi le-a însuşit, nesolicitând alte probatorii.
Ca atare, instanţa a dispus la acelaşi termen disjungerea judecării cauzei fata de inculpaţii I.S.M., B.G. şi P.C.A., precum şi disjungerea cauzei cu privire la latura civilă.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, atât a celor din faza de urmărire penală, cât şi a celor administrate nemijlocit în faţa instanţei de judecată, cu ocazia cercetării judecătoreşti, potrivit principiului libertăţii de apreciere a probelor în scopul aflării adevărului, instanţa a reţinut, pe baza acestora, următoarea situaţie de fapt:
începând cu anul 2007, inculpatul S.G.M. a preluat mai multe societăţi comerciale de la foştii lor administratori, prin cesiunea părţilor sociale, societăţile respective având diverse debite la bugetul de stat. Scopul acestor preluări, în care au fost implicate şi alte persoane, a fost obţinerea unor sume de bani relativ mici, cea. 800 RON, de la foştii administratori. Intenţia vădită a fost de a desfăşura anumite operaţiuni comerciale prin intermediul unor societăţi comerciale preluate, operaţiuni ilicite, neevidenţiate în contabilităţile societăţilor în cauză şi neaduse la cunoştinţă, potrivit prevederilor legale, autorităţilor fiscale ale statului.
Pentru desfăşurarea acestor operaţiuni şi activităţi ilicite, inculpatul S.G.M. împreună cu ceilalţi inculpaţi, respectiv I.S.M., B.G., P.C.A. şi M.B.M., s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi, în baza înţelegerilor dintre aceştia, şi-au stabilit sarcinile pe care să le îndeplinească fiecare dintre ei, având drept scop prejudicierea bugetului general consolidat al statului.
Modalităţile prin care inculpaţii au acţionat în desfăşurarea activităţilor lor ilicite au demonstrat fără echivoc încălcarea deliberată a prevederilor legale care reglementează desfăşurarea unor activităţi comerciale.
În toamna anului 2008, respectiv pe data de 06 octombrie, inculpatul S.G.M., împreună cu C.V.M., au preluat de la numitul U.N. părţile sociale ale SC A.C. SRL Târgovişte, primul reţinând, în totalitate, documentele de evidenţă contabilă şi ştampila societăţii.
Întrucât luai avea de recuperat o sumă de cea. 3.000 RON de la inculpatul B.G., S.G.M., la indicaţia lui U.N., l-a contactat pe cel dintâi, solicitându-i suma de bani datorată.
în aceste împrejurări, cei doi inculpaţi, B.G. şi S.G.M., s-au întâlnit, primul propunându-i celui de-al doilea să înceapă să deruleze, ilegal, unele operaţiuni comerciale de achiziţii intracomunitare, respectiv aprovizionarea cu fier beton şi tablă de la societăţi comerciale din Bulgaria, prin intermediul SC A.C. SRL Târgovişte. La aceste achiziţii intracomunitare, cumpărătorul nu achită furnizorului, dintr-o altă ţară, taxa pe valoare adăugată, urmând ca după valorificarea mărfii pe piaţa internă, cu TVA inclus în preţul mărfii, să plătească aceasta taxă, autorităţii fiscale a statului. Acesta ar trebui să fie comportamentul corect al administratorului unei societăţi comerciale care desfăşoară activităţi comerciale constând în achiziţii intracomunitare.
Cu toate acestea, inculpaţii B.G. şi S.G.M., printr-o înţelegere prestabilită, la care ulterior au cooptat şi pe ceilalţi inculpaţi cercetaţi în cauză, au convenit să efectueze astfel de operaţiuni, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, toate aceste activităţi având drept scop fraudarea bugetului consolidat al statului.
în aceste condiţii, la cererea inculpatului B.G., S.G.M., împreună cu inculpatul P.C.A., s-au deplasat, de mai multe ori în Bulgaria pentru a achiziţiona diferite cantităţi de oţel beton, de la diverşi furnizori indicaţi de B.G.
Pentru realizarea acestor tranzacţii ilicite, au fost folosite de cei trei inculpaţi documentele de evidenţă contabilă (facturi, chitanţe) şi ştampila SC A.C. SRL Târgovişte.
Potrivit actelor existente la dosarul cauzei, s-a reţinut că atât inculpatul B.G., cât şi inculpatul P.C.A. au avut împuternicire de la inculpatul S.G.M. să reprezinte SC A.C. SRL Târgovişte, respectiv negocieri de contracte, încheierea şi semnarea de contracte comerciale, achiziţionarea de marfă, pe întreg teritoriul Bulgariei.
Odată stabilite aceste lucruri, în perioada octombrie 2008 - trimestrul trei 2009, inculpaţii constituiţi într-un grup infracţional organizat au achiziţionat oţel beton, oţeluri speciale, tablă, de la firme din Bulgaria, respectiv: T.J.S. LTD, V. LTD, T. LTD, K.M. CO ş.a.
După transportarea mărfii în România, prin interpunerea SC A.C. SRL Târgovişte, ca furnizor, aceasta a fost valorificată la mai multe firme, respectiv: SC D. SRL BRĂILA (administrator - inculpat P.C.A.), SC C, SRL BRĂILA, SC C.A.M. SRL BRĂILA.
Cu privire la aceste operaţiuni de import şi valorificare a mărfurilor susmenţionate, au fost efectuate verificări încrucişate de Gărzile Financiare Dâmboviţa, Brăila, obţinându-se date şi informaţii inclusiv de la autorităţile fiscale din Bulgaria prin intermediul Serviciului Central de legături din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, constatându-se că prin evidenţierea şi neraportarea acestor operaţiuni a fost fraudat.bugetul consolidat al statului.
Ca şi modalitate de achitare a mărfurilor achiziţionate din Bulgaria, inculpaţii au gândit şi au pus în executare un procedeu care consta în aceea că, după încasarea contravalorii acestor mărfuri de la beneficiarii finali din ţară, în RON şi numerar, contrar dispoziţiilor legale în vigoare, care se refereau la un plafon maxim de plată în numerar de 5.000 RON, aceştia schimbau sumele de bani din RON în valută pe care le foloseau la achitarea mărfurilor în Bulgaria.
în legătură cu toate aceste constatări ce au vizat operaţiunile ilegale desfăşurate de inculpaţii S.G.M., B.G. şi P.C.A. prin intermediul SC A.C. S.R.L Târgovişte, în cauză, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, Activitatea de Inspecţie Fiscală, a efectuat o inspecţie fiscală şi un supliment de inspecţie fiscală, nr. 1909/2010 şi nr. 42304/2011. Prin acestea, organele fiscale au concluzionat că SC A.C. SRL Târgovişte, reprezentată de inculpatul S.G.M., prin ascunderea surselor impozabile şi taxabile, neevidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale desfăşurate atât a tranzacţiilor intracomunitare, cât şi a altor operaţiuni comerciale din ţară, a veniturilor obţinute, au prejudiciat bugetul consolidat al statului prin activităţile desfăşurate în perioada de timp menţionată cu suma totală de 2.578.466 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată - 1.468.276 RON şi impozit pe profit 1.110.190 RON.
Din corespondenţa purtata cu autorităţile fiscale din Bulgaria, a rezultat că în decembrie 2009, B.G. a indicat firmelor bulgare de la care achiziţiona oţel beton şi oţeluri speciale, un alt potenţial beneficiar, respectiv SC RG C. SRL Târgovişte, prin care să deruleze în continuare operaţiuni comerciale.
Procedeele folosite de inculpatul S.G.M. au constat şi în folosirea ca paravan a unor societăţi comerciale pentru o perioadă scurtă de timp, tocmai în scopul sustragerii de sub controlul autorităţilor fiscale din ţară.
Această modalitate de acţiune s-a concretizat şi prin folosirea de către inculpat în perioada următoare, la realizarea tranzacţiilor ilicite a SC RG C. SRL Târgovişte. Modalităţile folosite au fost aceleaşi ca şi în cazul S.C A.C. SRL Târgovişte, respectiv efectuarea, în perioada august 2009 - semestrul I 2010, prin intermediul SC RG C. SRL Târgovişte, de achiziţii intracomunitare, de oţel beton şi tablă.
Asociaţi la această firmă au fost inculpaţii S.G.M. şi I.S.M., acesta din urmă deţinând şi calitatea de administrator, cei doi acţionând alături de B.G. şi P.C.A. la derularea operaţiunilor comerciale ilicite.
Nici în cazul acestei societăţi nu au fost efectuate înregistrări contabile, necomunicându-se organelor fiscale achiziţiile intracomunitare de mărfuri (tablă şi oţel beton) de la firmele din Bulgaria: T.J.S. LTD, K.M. CO, ş.a.
După transportul acestor mărfuri în ţară, ele au fost valorificate, folosindu-se SC RG C. SRL Târgovişte ca şi furnizor, către SC P.D. SRL BRĂILA, societate folosită de inculpaţii B.G. şi P.C.A.
Circuitul sumelor de bani a fost acelaşi ca şi în cazul SC A.C. SRL Târgovişte, respectiv, după încasarea contravalorii în RON, acestea au fost schimbate în euro şi folosite apoi la achitarea contravalorii mărfurilor.
Pentru documentarea activităţii infracţionale desfăşurate pe SC RG C. SRL Târgovişte, a stabilirii prejudiciilor cauzate, au fost efectuate verificări financiar contabile încrucişate de către Gărzile Financiare Dâmboviţa, Brăila la firmele implicate pe lanţul comercial, au fost obţinute date de la autorităţile fiscale din Bulgaria.
Datele constatate au fost valorificate de către specialiştii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală, care au întocmit un raport de inspecţie fiscală, nr. 38363/2010 şi un supliment al acestui raport, nr. 42303/2011.
Prin aceste acte de inspecţie fiscală, s-a concluzionat că, urmare ascunderii surselor impozabile şi taxabile, neevidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale desfăşurate, atât a tranzacţiilor intracomunitare, cât şi a altor operaţiuni, din ţară, a veniturilor obţinute, a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului prin activităţile desfăşurate în perioada de timp menţionată cu suma totală de 679.446 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată - 449.804 RON şi impozit pe profit - 229.642 RON.
Inculpatul S.G.M. a descris modalitatea de săvârşire a faptelor, arătând că, în fapt, a fost beneficiarul unor sume de bani relativ reduse, arătând că primeau, atât el cât şi inculpatul I.S.M., câte 500 sau 250 de RON, de la B.G., pentru fiecare transport făcut din Bulgaria.
Cu ocazia deplasărilor făcute în Bulgaria, inculpatul S.G.M. a arătat că era însoţit de B.G., iar în situaţia când acesta nu putea efectua deplasarea în Bulgaria, îl trimitea pe P.C.A., asupra căruia se găseau sumele de bani în euro necesare achiziţionării de mărfuri, acesta din urmă făcând plăţile, iar primul semnând doar documentele.
De asemenea, din actele de urmărire penală, a rezultat că documentele aparţinând firmelor administrate de S.G.M. şi I.S.M. se aflau şi la dispoziţia inculpaţilor B.G. şi P.C.A., această situaţie fiind confirmată şi de percheziţiile domiciliare efectuate în cauză, ocazii cu care au fost ridicate şi hard-discuri, iar în urma percheziţiilor informatice efectuate asupra acestora au fost identificate documente ale unor societăţi administrate de inculpatul S.G.M.
La termenul de judecată din data de 14 mai 2012, inculpatul S.G.M. a arătat că recunoaşte în totalitate săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi că îşi menţine declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, solicitând să fie judecat conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului S.G.M., care în perioada anilor 2008 - 2010, în calitate de asociat ori administrator al SC A.C. SRL Târgovişte şi SC RG C. Târgovişte, împreună cu inculpaţii B.G., I.S.M. şi P.C.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, au efectuat operaţiuni comerciale ilicite constând în achiziţii intracomunitare de fier beton şi tablă de la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria, fără ca acestea să fie evidenţiate în contabilitatea societăţilor şi fără a fi declarate autorităţilor fiscale, mărfurile fiind valorificate pe piaţa internă, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor datorate bugetului consolidat al statului cu suma totală de 3.257.912 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada anilor 2008 - 2010, împreună cu inculpaţii B.G., I.S.M. şi P.C.A., s-au constituit într-un grup infracţional organizat şi în mod repetat au desfăşurat activităţi ilicite privitoare ia operaţiuni comerciale ce au condus la prejudicierea bugetului consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
în temeiul textelor de lege indicate, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului, la individualizarea pedepselor avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, împrejurările comiterii acestora, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptelor.
De asemenea, la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. potrivit cărora, în cazul procedurii de recunoaştere prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
În raport de criteriile arătate, instanţa de fond a aplicat inculpatului S.G.M. pedepse cu închisoarea într-un cuantum corespunzător, orientat către minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul preventiv educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpatului.
Întrucât inculpatul a săvârşit infracţiunile înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul real de infracţiuni, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 71 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
Conform art. 65 C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 11 mai 2011 lăzi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul S.G.M.
Parchetul a criticat Sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului S.G.M., în sensul că este prea mică în comparaţie cu datele cauzei.
Apelantul inculpat S.G.M. a criticat Sentinţa numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, în sensul că este prea mare în condiţiile în care el a fost cel care s-a autodenunţat şi a dat relaţii amănunţite despre întreaga activitate infracţională. Totodată, a susţinut că datele sale personale (doi copii minori în întreţinere, recunoaşterea faptei cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.) nu impuneau o asemenea pedeapsă.
Prin Decizia penală nr. 127 din 7 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul S.G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 190/2012, pronunţată de Tribunalul Prahova.
În baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului inculpat şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada deţinerii preventive de la 11 mai 2011 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 onorariu apărător din oficiu, urmând a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând hotărârea atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de apelanţi, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 C. proc. pen., curtea de apel avut în vedere, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că în faţa primei instanţe inculpatul apelant a solicitat şi a înţeles că uzeze de procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea faptelor imputate prin actul de sesizare, iar din probele administrate în faza urmăririi penale, s-a constatat existenţa faptelor descrise în cuprinsul rechizitoriului şi reţinute în considerentele hotărârii atacate.
în ceea ce priveşte criticile apelanţilor, ambele referitoare la individualizarea pedepsei (în sensul majorării, respectiv al micşorării), curtea de apel a constatat că tribunalul a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a constatat că prima instanţă a avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime conform art. 3201 C. proc. pen. şi care sunt de la 1 an şi 4 luni la 7 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv de la 3 ani şi 4 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de „grup organizat". De asemenea, s-a constatat că s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatului şi împrejurările comiterii faptelor.
Totodată, s-a constatat că, ţinând seama de gradul de pericol social al infracţiunii scop - evaziune fiscală -, prima instanţă s-a orientat către o pedeapsă la jumătatea limitelor speciale prevăzute de lege, reduse cu 1/3, adică de 3 ani şi 6 luni închisoare, această infracţiune fiind şi în concepţia instanţei de apel cea care a condus la consecinţe păgubitoare subiectului pasiv, astfel că nu se impunea o pedeapsă orientată către minimul special.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că inculpatul, pe lângă atitudinea procesuală sinceră (în comparaţie cu a celorlalţi coinculpaţi în cauză), a avut şi o contribuţie majoră şi benefică la declanşarea anchetei penale şi elucidarea cauzei, dacă se ţine seama de veridicitatea celor consemnate în cuprinsul denunţului său.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului apelant sunt corect individualizate, motiv pentru care nu se impune modificarea lor.
împotriva Deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul S.G.M., ambele recursuri fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Parchetul a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză sunt netemeinice sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, în ceea ce priveşte cuantumul acestora, solicitând pe această cale admiterea recursului, casarea, în parte, a celor două hotărâri pronunţate în cauză şi majorarea pedepselor aplicate inculpatului.
în susţinerea orală a recursului, inculpatul S.G.M. a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate şi, pe fond, reducerea pedepsei, care a fost apreciată ca fiind prea mare faţă de atitudinea sinceră a inculpatului, de conduita sa procesuală, de împrejurarea că a formulat un denunţ, care a condus la soluţionarea parţială a dosarului, că are doi copii minori în întreţinere şi că nu a fost stabilit în concret prejudiciul, pentru recuperarea acestuia fiind necesară reducerea pedepsei, pentru a se reintegra şi a începe să muncească.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu
probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată (art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) şi de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul S.G.M. nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale acestuia.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptelor şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor asemenea împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al
faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu cea de prim control judiciar, constată că nu este justificată reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, perioada de desfăşurare a acesteia, pentru infracţiunea de evaziune fiscală reţinându-se şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dar şi urmările produse, datele favorabile inculpatului, care au fost analizate de către instanţele inferioare cu prilejul stabilirii pedepsei, neavând relevanţă deosebită, raportat la gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
Prin urmare, pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală şi nu se impune reducerea cuantumului acesteia.
Pe de altă parte, nici criticile formulate de Parchet vizând majorarea cuantumului pedepsei nu pot fi primite, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu cea de prim control judiciar apreciind că o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de parchet şi de către recurentul intimat inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 mai 2011 la 19 noiembrie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul S.G.M. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 7 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 mai 2011 la 19 noiembrie 2012.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3786/2012. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 3748/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
---|